14,689 matches
-
concilia contradicțiile, tentativa indolentă de a reacționa ar fi trebuit de mult respinse prin recunoașterea alertă a contradictoriului"401. Această recunoaștere este o deschidere către credință, către trăirea contradicției, așa cum se întâmplă în spațiul creștinismului. Aici, marile taine religioase sunt "trăiri inexprimabile, negrăite și indescriptibile, care nu pot fi altfel îmbrăcate în cuvânt decât sub forma contradicției (...). Toată slujba bisericească, mai ales canoanele și stihirele, este impregnată de ingeniozitatea mereu clocotindă a comparațiilor antitetice și a afirmațiilor antinomice. Contradicția! Ea este
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Blaga duce discursul despre dogmă și antinomie într-o direcție cu totul diferită, fapt cu care Ion I. Ică jr. este de acord. Pentru el, dogma este un instrument epistemologic, iar nu religios, o formulă de minus-cunoaștere, iar nu de trăire mistică, un prilej de ecstazie intelectuală, nu de renunțare la rațiune. În sfârșit, dogma este un act al spiritului prin care misterul se potențează, iar nu o deltă în care se așteaptă grația divină a revelației. Metoda antinomiei transfigurate nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dragoste, în sensul cel mai pur al cuvântului. Dar, pentru a nu se sfârși, pentru a fi dragoste în adevăratul sens, ea trebuie să rămână în această tensiune durere-bucurie. Experiența mistică este experiența dragostei, în acest sens pur, care înseamnă trăirea până la paroxism a acestei stări duble sau paradoxale, mai paradoxale, după cum ne dăm seama acum, decât cea estetică. Îndrăgostitul, cel ideal bineînțeles, este un mistic 529. Invers, iarăși, "misticul este un mare îndrăgostit, un îndrăgostit total, cel mai excesiv cu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de ierarhie a gradelor de realitate, astfel că cea mai reală este lumea empirică, iar cea mai puțin reală este lumea metafizică. De aceea, în opinia sa, metafizica nu poate fi construită sub forma enunțurilor pozitive. Pentru metafizică rămâne doar trăirea originară, starea metafizică sau conștiința misterului sau problematicului. În timp ce științele progresează prin dezbrăcarea realității de enigmatic și mister, metafizica merge în sens invers, urmărind problematica insolubilă ce stă ascunsă în ceea ce ne apare ca familiar și pretinde a fi de la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Media Concept, Sibiu, 2005, p. 3. Prin aceasta, autorul se referă, însă, la un ansamblu de structuri și raporturi, care au ca punct comun ideea de opoziție. În acest sens, el vorbește de "antinomii, polarități, antiteze și contrarii", sau de "trăiri duale, de polarități și disjuncții, de relații și corelații, de antiteze și antinomii" (p. 4). 6 Liviu Petrescu, "Modelul Blaga", în Meridian Blaga, vol. I, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000, p. 7. 7 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cristologică a lui Pavel și ideile lumii păgâne (Ibidem, p. 208). 65 Ibidem, pp. 208-209. 66 Întreaga gândire creștină se va construi pe acest fundament. În acest sens, un exeget contemporan afirmă: "cele mai evidente și mai pozitive adevăruri ale trăirii creștine au fost exprimate astfel în antinomii, adică în propoziții care, în logica formală, se exclud reciproc", iar exemplele urmează pe trei pagini (John Meyendorff, Teologia bizantină, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, pp. 300-302
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Roșia Montană - câștiguri imediate sau dezvoltare durabilă? / 229 Bibliografie / 233 Abstract / 245 Résumé / 247 Cuvânt-înainte Crezul de o viață 1 Această carte este un fruct al iubirii mele pasionale pentru natură. Desigur, o expresie poetică sau plastică a unor asemenea trăiri ar fi fost o manifestare mai obișnuită și, poate, mai firească, decât o trecere sau punere în concepte abstracte ce țin de un anumit Weltanschauung și duc spre o reflecție filosofică de tip analitic. Totuși, cred că și însuflețirea pe
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
și al unei etici deontologice extinderea va putea fi parțială. Așadar, avem două probleme. Prima, până unde să extindem sfera moralității, a doua, dacă extinderea să fie completă sau parțială. Teoreticienii care limitează extinderea domeniului moralității la ființele capabile de trăiri sensibile se bazează pe presupunerea că numai aceste ființe au interese. Adversarii arată că această presupoziție este falsă și că criteriul corect trebuie să fie unul biologic, sens în care vom accepta că putem aduce prejudicii și unei plante. Extinderea
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
unei proprietăți obiective 57, caz în care pot fi formulate trei tipuri de obiecții filosofice, și anume, din perspectivă metafizică, epistemologică și motivațională 58. Obiecția metafizică constă în exprimarea îndoielii cu privire la posibilitatea existenței unei asemenea proprietăți dacă între aceasta și trăirile sau dorințele unor creaturi înzestrate cu sensibilitate nu ar fi nici o conexiune necesară. Valoarea intrinsecă ar fi o entitate ciudată, diferită de orice altceva din univers. Răspunsul la această obiecție ar fi acela că valorile intrinseci sunt motive ale acțiunilor
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
al aprecierii estetice. Despre acest aspect al problemei demarcației am discutat însă mai sus. Neîndoielnic, apreciem natura ca natură și nu ca artă sau artefact 168. Totuși, natura nu trebuie oare luată în considerare și pentru că trezește în oameni anumite trăiri de natură estetică? Numeroși eticieni ai mediului recunosc valabilitatea unei asemenea abordări. Într-adevăr, Leopold menționează că o comunitate biotică are trei caracteristici fundamentale, și anume, integritatea, stabilitatea și frumusețea. Hargrove 169, pornind de la G. E. Moore, dezvoltă ideea că
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
intenționalității unui Creator, așa cum se poate susține din perspectiva unui argument de tip teologic. Creatorul înzestrează natura cu frumusețe. În fine, un alt context în care este conturată, cel puțin implicit, ideea valorii estetice a naturii și a relației dintre trăirea estetică și moralitate, este cel al criticii societății contemporane. Bunăoară, Clark discută despre a trăi în frumusețe în sens moral, tradiționalist, după virtute, ca alternativă la egoism, umanism, utilitarism și obiectivism modern 172. 4.5. Un argument teologic sau bazat
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
productiv și duc la formarea unei judecăți evaluative 259. Altfel, ne este ușor să ne imaginăm un asemenea experiment imaginar: în loc să vizităm un asemenea loc am putea să ne conectăm la un aparat, să-l numim cerebroscop, care va induce trăiri asemănătoare în timp ce urmărim o proiecție video. Din această perspectivă, devine evidentă deosebirea dintre prevenire și restaurare în raport cu evoluția cauzală a unui sit natural. De fapt, chiar la nivelul prelucrării datelor perceptuale, chiar dacă acestea sunt, să presupunem identice, se produce o
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
le confiște semnificabilul, într-o paradoxală distanță a ascultării, în locul nedeterminat al vacuității gândirii, a imaginii, a reprezentării. De aceea, semnificabilul este un non-manifestabil real, fără un orizont de prezență: celebrare pură, originară, lipsită de aportul unei experiențe, al unei "trăiri" în care s-ar expune. Ceea ce începe să semnifice nu pune în vedere, arată ceea ce nu apare în vizibilitatea textului, se rostește precum o negare - ori o punere în absență - a tuturor celor ce se afirmă în orizontul prezenței. Ceea ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cu-neputință să fie așa cum apare? Dar așa cum apare, în lumina lumii și în cea a poemului, e în chipul ființei prin care lumina lumii trece. Ceea ce transpare prin această trecere e abia posibilul ființării. Nu "jocul cuvântului", desfătător în trăirea comună, pieritor în orizontul comunicării, ci "jocuri de imagini tot mai pure" (Trepte),6 ieșite din departele ascuns al sufletului, cuvântul luminos privit din umbră: În suflet, mai departe - în zarea lui, acolo/ Privesc din umbră jocul cuvântului. Vocala/ O
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spre starea de ființare liberă, desprinsă din propriul temei, detașată de orice determinare: "Privești cum zboară norii ca niște continente/ Desprinse dintr-o veche planetă istovită". Imaginea ce apare în privire se naște în chiar dispariția sau trecerea ce marchează trăirea, căci ceea ce se vede - la prima vedere - sunt norii care zboară pe cer, iar prin imaginea pe care ei o prezintă și o reprezintă în semnificația limbajului poetic răzbate semnul chemării unei lumi imprezentabile, îndemnul de a părăsi ceea ce suntem
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
despre lucruri de Al. Grigore 39: "Prea multă noapte și numai/ o singură răsuflare de aripi/ prea singur și totuși prea viu/ pentru-a împreuna frumos mâinile". Ceea ce pare să fie un exces al determinațiilor ființării e compensat contrapunctic de trăiri liminare, deficitare în orizontul existenței. Răsuflarea de aripi nu e o imagine prin sine; ea nu se configurează semnificativ decât în raport cu un corelat imaginal, profilându-se pe fundalul nopții. Ceea ce e excesiv, prin întunecarea perspectivei, face cu putință, în mod
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de artă individuală o lume, această operă nu rămâne un univers străin în care suntem aruncați ca și prin farmec. Ajungem, mai curând, să ne cunoaștem pe noi înșine în acesta, iar acest lucru înseamnă că anulăm discontinuitatea și punctualitatea trăirii în continuitatea existenței noastre. Este, de aceea, necesar să dobândim o perspectivă față de frumos și artă, un punct de vedere ce nu pretinde o nemijlocire, ci corespunde realității istorice a omului. Invocarea nemijlocirii, a genialității clipei, a semnificației "trăirii" nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
punctualitatea trăirii în continuitatea existenței noastre. Este, de aceea, necesar să dobândim o perspectivă față de frumos și artă, un punct de vedere ce nu pretinde o nemijlocire, ci corespunde realității istorice a omului. Invocarea nemijlocirii, a genialității clipei, a semnificației "trăirii" nu rezistă în fața pretenției existenței umane de continuitate și unitate a conștiinței de sine. Experiența artei nu poate fi deviată către neobligativitatea conștiinței estetice" (Hans-Georg Gadamer, op. cit., p. 82). 1 În acest sens spune Paul Ricœur că "imaginea introduce un
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
idei preconcepute înlocuiesc rezultatele certe și progresele istorice în protecția drepturilor omului. De aceea, vom prezenta în continuare nu numai punctele de vedere asupra cărora s-a realizat consensul, dar și pe acelea în care soluțiile țin mai mult de trăirea individuală a profesiei medicale, și nu de rețete didactice sau de criterii abstracte. în ADPKD, polii conflictelor etice sunt medicul, pacientul și familia acestuia, iar conflictele pot apărea în două direcții, și anume: relația medic-pacient și impactul acesteia în familie
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
dispreț pentru slăbiciunea la care domnii erau condamnați, dar și invidie pentru felul optim cum se poziționau de obicei în raport cu situația, ce evolua cel mai ades în favoarea lor. Numai o indiferență bântuită de zvârcoliri palia anemic sfâșierea dintre cele două trăiri. Oricâtă solicitudine ar fi arătat aducătorii săi, ajutorul comunitar rămânea indelebil marcat de greu suportabila invulnerabilitate a originii sale; într-un fel, domnii cei fercheși erau prea gata de extins apelativul instituit de ei pentru ei și la adresa altora, rămași
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
revin la suprafață anoști ca ascensoarele mizere de mină, cu metalul lor ieftin mâzgălit de-un strat gros de mulțumire sterilă. − Și partea cea mai proastă e ca eșecul ăsta al lor te face să te simți ambalajul sărăciei înseși - trăire care, cu timpul, se sedimentează tenace, amenințând să-ți devină natură proprie. Pricepi acum de ce eu prefer să nu risc asemenea decepții? Mă declar mulțumită și suprim energic dizidența lăuntrică, așa cum ți-am mai spus. Pe părțile ascunse, oferite doar
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
foișoare împodobite de flamuri. Un versant al existenței lor s-ar fi dorit marcat de un astfel de reper vizual notabil, în vreme ce un altul n-ar fi căutat decât să rămână cufundat cât mai adânc în tăcerea și anonimatul clandestinității. Trăiri contrare îi munceau până la încruntare. Domnii domnesc din castele impunătoare, cu care la prima vedere domnia însăși pare să se confunde; dar mai auziseră ei și că mai marii celor mari s-ar fi ținut cu băgare de seamă în
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
lipsește complet de meșterul ei ziditor, perfect capabilă de autosustentație. Pasife o trăia ca pe o revelație simultană a suveranității și filogenezei: vertebrarea omului prin frumos. Se prea poate ca unicitatea individuală să fie condiția dăruită nouă odată cu ființa, dar trăirea ei efectivă, ca evidență irefutabilă și irezistibilă, rămâne în viața fiecăruia lucrarea pasiunii - o îmbrățișare ciclonică resimțită în felul ieșirii din comun prin smulgere și racordării înălțătoare la respectivul loc gol. Chiar dacă el ne este, în principiu, rezervat, principiul ca
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
îl trimisese cu gândul la compromisul făcut de mongolii medievali între cort și palat. Odată cu afirmarea puterii lor politico-militare, apăruse nevoia de a grefa imaginea impunătoare a zidurilor de piatră pe confortul efectiv al iurtei, mult mai adânc înrădăcinat în trăirile lor. Victoria avea două fețe: cea publică, asociată cu edificarea de ziduri și intrarea puterii în regim administrativ, și cea privată, atrasă statornic, inerțial, de cortul ancestral. Pe la 822 e.n., la Karabalgasun, pe Drumul Mătăsii, căpeteniei uigure i se instalase
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Acest cool era moda comportamentală a unei generații, ce s-ar fi dorit capabilă să stârnească admirație și alte emoții delectabile fără însă a fi ea însăși foarte impresionabilă. Un fel de delir al autonomiei trăit aievea și dirijat împotriva trăirilor spontane ca ripostă la puterea lor iritantă de a ne răvăși imaginea; o încercare de rupere a continuității curentului ce ne traversează în favoarea asimetriei mirabile a izvorului, în stare să dăruiască fără a primi. Dar Ian pricepuse foarte bine că
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]