17,219 matches
-
însuși ? Cum era, de altfel, se știe, și fratele său, Balbo. Trufia celui devenit Piero di Cosimo și a celor ce i-ar semăna ! — Poți imagina, spune, poți ? Studenta îmi evocă primele momente de desprindere, stinghereala, neînțelegerea, apoi ușurința mâinii, alergând cu surprinzătoare îndemânare pe hârtie, uluindu-i pe cei din jur. — Se pot imagina împrejurările, gesturile ? Sia Strihan a devenit, la o anume vârstă, retrasă, preocupată de propria devenire, inconștientă asupra posibilităților și rătă cirilor pe care i le-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și de jeg, nu s-ar mai vedea decât ochii, arzând de bucurie și nerușinare. ...N-ar ști să-i vorbească despre tranziția, atât de echivocă, de la care realitatea cel mai sever conturată primește aerul fantastic, sufletul nestatornic al orfanului alergând, rătăcind, fără liniște ? Vinovată, poate, pentru tot ce s-a întâmplat, ar găsi curajul să-l roage să-i arate cartea cu animale închipuite de dânsul și pierdută demult, frumusețea nefirească a ființelor între care ar fi vrut să trăiască
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
jumătate, pe cadranul mileniului care își grăbea sfârșitul, în sud-estul bătrânului continent, la țărmul Mării Negre. Decorul de cretă al unei gări pitice, văruită în albul proaspăt al verii. Forfota crescu, vocile porniră, zumzet, ca într-un sac cu nuci rostogolite. Alergau înainte și înapoi, se intersectau, ciocnindu-se, separându-se și din nou întâlnindu-se. Vagoanele opriră lin. Un fâșâit, stins. Pasagerul înainta prudent. Ținuta dintotdeauna : corectă, elegantă. Cămașă imaculată, pantofi respectabili, servietă severă. A.P. porni repede spre el, îi zâmbi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Blonda se înclină, fluturând părul, zâmbi fără voie, dezveli încă mai mult dinții... zăpăcitul scoase repede mâna din buzunar. Ținea între degete un bon tipărit, gata parcă să-l întindă fetei... Manole observă buimăceala colegului și chicoti, își trase sora, alergau spre apă. Pe dreptunghiul de pânză albă, pata unui trup, picioare lungi, pelicula arămie, perfect întinsă a pielii, bust trufaș, zbătându-se, greu să-ți ferești privirea. — N-ai venit aseară. Nu cu noi îți vindeci astenia, bineînțeles. Vera se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sârmos. Același chip, în urmă cu zece ani : proaspăt, gingaș, de o stranie suavitate. — Eram obosiți. Lasă ! N-aveați chef de aceleași vechi cunoștințe. În spate, Lucian aranjase pânza cadrilată, se dezbrăca. Bine legat, matur, un bărbat ! Dinspre mare, veneau alergând Manole și Delia, fata cu picioare subțiri și scurte. A.P. se aplecă, își descheiase cămașa, rămase în slip. Lunguieț, ascuțit, avansa împleticindu-se spre mare, apa îl cuprinse repede până la subțiori, îi linse umerii, părul lung, auriu. Se înveli în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de calcule și desene. Ziua nu-i smulge, nici de data asta, decât puține gesturi și cuvinte, descurajând apropierea. Gongul îl propulsează prompt în picioare, aruncă vraful de hârtii în sertar, uitând să mai semneze condica ! Amicul A.P. renunță să alerge după coleg. Rămâne printre ultimii în sală, coboară, portarul îl salută, complice, îi strecoară 10 lei, cotizația pentru ora de absență ilegală. Coboară străduța, se rotește, împreună cu bucla trotuarului, până în dreptul reclamei colorate. Capul de bufniță blondă al casieriței. Își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Gesturi puține, scurte. Răspunde rar și concis întrebărilor la telefon, în scurte convorbiri plictisite. Gongul îl prinde strângându-și hârtiile, planurile. Adună, grăbit, creioane colorate, rigla de calcul, se ridică în picioare. Peste chipul ermetic, pulberea oboselii ridează obrazul japonez. Aleargă, nerăbdător, spre singurătatea duminicii. ...Întors, întortocheat, în trecut, să recupereze întâmplări și gesturi de care fusese deposedat. Asculta duminica rulând, oră cu oră, dublată de curgerea îndărăt, oră cu oră, gest și cuvânt lângă gest și cuvânt. În jurul pereților, dulapurile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre telefon. Domnul în ținută sportivă se apleacă peste umărul tinerei cu ochii mongoloizi și încercuiește ceva pe planșă, rectifică, explică modificarea. Halate albastre fac cerc în fața colegei care vorbește despre schiurile cumpărate de la un turist olandez și despre dezbaterile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" 47. Unii din cei ce stăteau acolo, cînd au auzit aceste vorbe, au zis: "Strigă pe Ilie!" 48. Și îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie, și I-a dat să bea. 49. Dar ceilalți ziceau: "Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mîntuiască." 50. Isus a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta." 8. Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. 9. Dar iată că le-a întîmpinat Isus, și le-a zis: "Bucurați-vă!" Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele, și I s-au închinat. 10. Atunci Isus le-a zis: "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De ce n-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni... Tăcu brusc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avea poftă de discursuri. ― Atunci să mergem! mormăi dânsul, pornind atât de brusc, că oamenii de-abia avură vreme să se dea la o parte spre a-i face loc să treacă. Pretorul împărți repede ordinele cuvenite plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dată și chibzuiră unde trebuie să apară la noapte, aprinseră un muc de lumânare, făcură socoteli și planuri de tragere... Preocupat de reflectorul dușman, Apostol Bologa nici nu se mai gândi la Klapka. De altfel toată noaptea stătu de veghe, alergând de la postul de comandă la tunuri, de la tunuri la cele câteva observatoare ale bateriei, repezindu-se chiar până la observatorul din linia infanteriei, agitat, parcă ar fi fost în joc toată fericirea lui și soarta lumii întregi. Ceasurile însă trecură, veni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să combine cifre și formule... Bologa îl asculta din ce în ce mai mohorât, fără să mai rostească un cuvânt. Glasul căpitanului, în care bâlbâia numai frica, începu să-l indigneze. Se stăpânea, simțind însă cum i se infiltra ura în sânge, cum îi alerga prin toate vinele, ca o otravă. Se uita pe hartă și vedea numai degetele căpitanului, ținând compasul și mișcîndu-se de ici-colo, desenând o umbră ciudată, în formă de spânzurătoare... Apoi Klapka plecă liniștit, încrezător, cu fața înflorită de un zâmbet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a găsit milă și înțelegere. Văzu creionul aghiotantului alergând pe hârtie și deodată strigă: ― Excelență, aș dori mult să-mi reiau bateria! ― Lasă, murmură generalul ocrotitor și din nou vesel. Trebuie să te întremezi și să aduni puteri într-un serviciu mai ușor, mai ferit de primejdii... Îmi pare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mantie groasă, cu gulerul ridicat, deși soarele umplea pământul de căldură tinerească, îmbătătoare. ― Doctore, doctore! strigă Apostol, văzând că Meyer merge înainte fără să-l fi zărit. Medicul se întoarse ursuz și se însenină puțin când recunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. Până acolo Apostol îi povesti cum s-a vindecat și, deoarece doctorul, fire tăcută, nu-l înghesuia cu alte întrebări, în poarta spitalului îi spuse că ar vrea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ajungă în sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul drumului își aduse aminte că a venit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se sfârșească, negreșit. Îi era somn, râvnea să doarmă, dar cu cât încerca să-și mulcomească zvârcolirile sufletului, cu atât gândurile izvorau mai furtunoase. Apoi, obosit de sforțări, le lăsă în voia lor, și atunci i se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă, spre o țintă luminoasă, strălucitoare, ca spre un liman de odihnă adevărată. Își dădea seama că, în goana aceasta năprasnică, timpul rămâne în urmă, destrămîndu-se ca o pânză incoloră, și simțea foarte deslușit o nemărginită mulțumire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frică nelămurită parcă-i strângea gâtul ca un laț. În cele din urmă izbuti să rostească cu o voce aproape poruncitoare: ― Ilona... Fata, ca și când atâta ar fi așteptat, răspunse cu o privire întunecată și apoi o zbughi afară, trântind ușa, alergând undeva, să-și ascundă inima. ― Fac și eu singur, don' locotenent, zise Petre, crezând că Apostol ceruse fetei să le dea o mână de ajutor. Bine că ne-a ajutat Dumnezeu să ne mai tragem și noi pe acasă din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca o mustrare, fiindcă tocmai în clipa aceea se uitase și el spre casa în care acuma, ca și odinioară, stăpânea Marta, ființa iubită. Se simțea atât de vinovat față de logodnica lui, că de-abia aștepta ziua de mâine, să alerge la ea, să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare... În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericii și Apostol își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol însă nu avu viață lungă. În aceeași seară, retrăgîndu-se îndată după cină, ca să evite alte discuții cu doamna Bologa, fu cuprins de îndoieli din toate părțile. Acuma își dădu seama că toată ziua gândurile lui cele mai tainice au alergat mereu departe, ca și cum acolo ar fi căutat sprijin. Oare dacă n-ar fi fost Ilona în inima lui, s-ar mai fi grăbit să înapoieze Martei inelul de logodnă? Nu s-a revoltat că Marta a venit însoțită de un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea cu alții, căci toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]