14,631 matches
-
din Tirol și de la granița venețiană (21 aprilie 1866). Guvernul austriac a ordonat mobilizarea parțială în regiunile sudice; italienii au răspuns ordonând mobilzarea generală. În ciuda apelurilor pentru acțiune și gândire rațională, Italia, Prusia și Austria a continuat cursa spre conflictul armat. La 1 mai, Wilhelm a dat lui Moltke comanda forțelor armate, și a doua zi a început mobilizarea generală în Prusia. În Dietă, gruparea statelor de dimensiune medie, denumite "Mittelstaaten" (Bavaria, Württemberg, marile ducate Baden și Hessa, și ducatele Saxonia-Weimar
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
a ordonat mobilizarea parțială în regiunile sudice; italienii au răspuns ordonând mobilzarea generală. În ciuda apelurilor pentru acțiune și gândire rațională, Italia, Prusia și Austria a continuat cursa spre conflictul armat. La 1 mai, Wilhelm a dat lui Moltke comanda forțelor armate, și a doua zi a început mobilizarea generală în Prusia. În Dietă, gruparea statelor de dimensiune medie, denumite "Mittelstaaten" (Bavaria, Württemberg, marile ducate Baden și Hessa, și ducatele Saxonia-Weimar, Saxonia-Meiningen, Saxonia-Coburg și Nassau), au susținut demobilizarea completă în cadrul Confederației. Guvernele
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
s-au despărțit în două tabere separate. Turcii erau experimentați, și cunoșteau locurile; majoritatea participanților la Cruciada țăranilor - războinici amatori neorganizați - au fost masacrați după intrarea în teritoriul selgiucid. Petru totuși a supraviețuit și s-a alăturat mai târziu principalei armate cruciate. O altă armată de boemi și saxoni nu a trecut de Ungaria, dezintegrându-se pe drum. a dat semnalul începerii unei lungi perioadă de violențe împotriva evreilor în cadrul Culturii europene. Deși antisemitismul exista în Europa de secole, Prima cruciadă
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
a fost adoptat ca moștenior de regele Thoros, un monarh grec ortodox care se afla în relații foarte proaste cu supușii săi armeni. După asasinarea lui Thoros, Balduin a devenit noul monarh, creând Comitatul Edessei, primul stat cruciat. Între timp, armatele cruciate au mărșăluit spre Antiohia, care se afla cam la jumătatea distanței dintre Constantinopol și Ierusalim. Creștinii au ajuns aici în octombrie 1097 și au asediat orașul aproape opt luni. În timpul asediului cruciații au reușit să respingă două încercări de
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
a descoperit Lancea Sfântă și deși unii dintre cruciați și dintre clerici s-au arătat neîncrezători, marea masă a creștinilor a luat această descoperire ca pe un semn divin al viitoarei lor victorii. Pe 28 iunie 1098, cruciații au înfrânt armatele musulmane într-o bătălie în fața zidurilor cetății, Kerbogha dovedindu-se incapabil să conducă în mod unitar trupele eterogene conduse de comandanți care nu se supuneau autorității centrale. În momentul atacului cruciat împotriva liniilor musulmane, soldații fatimizi au dezertat de pe câmpul
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
Advocatus Sancti Sepulchri" ("Apărător al Sfântului Mormânt"). Godfrey a afirmat că refuză să poarte o "coroană de aur" în orașul în care Isus Cristos a purtat o "coroană de spini". În ultima acțiune a cruciadei, Godfrey de Bouillon a condus armatele creștine în luptă împotriva trupelor fatimide pe care le-a înfrânt în bătălia de la Ascalon. Godfrey a murit în iulie 1100, urmându-i pe tron fratele său, Balduin de Edessa, care a luat titlul de "Rege al Ierusalimului". După cucerirea
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
războiului. În plus, perioada de pace a permis creșterea prosperității orașelor și implicit capacitatea de a echipa militarii expediției cruciate. Orașele porturi italiene, în mod special Veneția și Genova, erau interesate în extinderea legăturilor lor comerciale. Papalitatea a văzut în armata cruciată o modalitate de recâștigare a influenței catolice în răsărit și de reunificare a Bisericii prin intermediul unei forțe pentru care războiul era o misiune sfântă religioasă. Astfel apărea o nouă atitudine față de religie: se impunea disciplina religioasă și soldaților, nu
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
otomani le-au înăbușit cu o asemenea duritate, încât Serbia a declarat război. Nicio națiune vest europeană nu a declarat război Imperiului Otoman. Imperiul Rus s-a alăturat efortului sârb de război, din solidaritate panslavă declarată. La începutul anului 1877, armatele ruse au intervenit pentru salvarea sârbilor aflați într-un mare impas în războiul cu otomanii. În acest război au intervenit de partea rușilor și sârbilor și trupele române sub conducerea pricepelui Carol I. După aproximativ un an de lupte, rușii
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
-l „trădător” pe Vasile Milea, desi generalul dăduse deja ordin că armata să iasă în apărarea lui Ceaușescu și să reprime revoluționarii. La ora 10,45, posturile de radio și televiziune au transmis următorul comunicat: "Va informam că ministrul Forțelor Armate a acționat ca un trădător, împotriva independenței și suveranității României și, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis." Vasile Milea a fost înaintat post-mortem în gradul de general de armată (cu 4 stele) prin Decretul nr. 16 președintelui
Vasile Milea () [Corola-website/Science/304805_a_306134]
-
vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unități se va organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor militare. De asemenea, el a preluat conducerea Armatei Române, scoțând-o de sub ordinele comandantului suprem al forțelor armate care rămăsese Nicolae Ceaușescu. În nota telefonică nr. 39 transmisă tot atunci, el dădea următorul ordin către Armată: ""Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza obiectivelor civile de importanță
Victor Atanasie Stănculescu () [Corola-website/Science/304802_a_306131]
-
credincioși cauzei comuniste la Moscova pentru a studia în diferite școli militare. Printre aceștia s-a aflat și Nicolae Ceaușescu, care i-a devenit colaborator apropiat lui Bodnăraș, fiind avansat la gradul de general și de comisar politic al forțelor armate. Bodnăraș a rămas unul dintre cei mai apropiați tovarăși ai lui Dej până la moartea acestuia din 1965, opunându-se în această perioadă restructurării partidului propuse de Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu. În timpul Revoluției din Ungaria din 1956, Bodnăraș a fost
Emil Bodnăraș () [Corola-website/Science/304809_a_306138]
-
d. 28 august 1966, București) a fost un politician comunist și general de armată român de origine maghiară. El a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1950-1954) și apoi pe cea de ministru al forțelor armate (1955-1966). a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1939. Leontin Sălăjan s-a născut la data de 19 iunie 1913, în localitatea Santău (Tasnádszántó, comitatul Sătmar), cu numele de Leon Silaghi (Szilágyi). Deși s-a spus că Sălăjan
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
apărării. În acei ani și-a completat pregătirea militară, absolvind la Academia Militară un curs superior special (1953). A fost eliberat din funcție la 26 aprilie 1954. Revine în armată ca 3 octombrie 1955 în funcția de ministru al forțelor armate, deținând această demnitate pâna în 1966, când a murit. În august 1959, a fost înaintat la gradul de general de armată. În timpul revoluției ungare din 1956, Sălăjan a făcut parte (împreună cu Emil Bodnăraș, Alexandru Drăghici și Nicolae Ceaușescu) din Comandamentul
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
a exprimat numeroase rezerve și a făcut contrapropuneri la proiectul de statut, dorind ca România să aibă independență sporită față de Moscova, după ce avusese loc plecarea din România a armatei și consilierilor sovietici. Generalul Sălăjan a spus între altele: „"Comandamentul Forțelor Armate Unite trebuie să fie un organ de coordonare și nu de comandă, iar relațiile dintre armatele statelor participante la Tratatul de la Varșovia nu poate fi aplicat principiul comenzii unice."”. „"După retragerea trupelor sovietice din România și, mai ales, după declarația
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
numelor stațiilor de metrou, stația Semănătoarea a fost redenumită în Petrache Poenaru. Ca și restul rețelei de metrou din București, linia M1 folosește șine de tip 49 și tip 60, cu traverse de lemn (pe primul tronson) sau de beton armat (pe celelalte tronsoane). În funcție de caracteristicile terenului, tunelele au fost realizate în săpătură deschisă sau cu ajutorului unui scut construit la Uzinele „23 August”. Trenurile magistralei sunt întreținute în depourile Ciurel și Pantelimon. Linia este deservită de trenuri Bombardier Movia (varianta
Linia M1 a metroului din București () [Corola-website/Science/304831_a_306160]
-
Ion Ioniță (n. 14 iunie 1924, comuna Mătăsaru, județul Dâmbovița - d. 27 iulie 1987, București) a fost un general de armată, comunist român. El a îndeplinit funcția de ministru al forțelor armate (29 august 1966 - 16 iunie 1976) și apoi pe cea de viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 20 mai 1982). Ion Ioniță s-a născut la data de 14 iunie 1924, în comuna Mătăsaru (județul Dâmbovița), într-o familie de
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
octombrie 1964) și general de armată (mai 1971), cel mai înalt grad din Armata Română din acea perioadă. După ce în perioada decembrie 1962 - august 1966 a îndeplinit funcția de adjunct al ministrului apărării naționale, generalul Ioniță devine ministru al forțelor armate (29 august 1966 - 16 iunie 1976) și apoi viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 20 mai 1982). În iunie 1982, generalul Ioniță a fost trecut în rezervă. Generalul Ion Ioniță a fost decorat cu mai multe ordine și medalii cum
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
britanică, simțind că britanicii nu au respect pentru cultura și tradiția locală. Aceste sentimente au atins apogeul în revolta șipailor din 1857, în care soldații indieni (numiți șipai), aflați sub comanda Companiei Indiilor Orientale, au pus la cale o revoltă armată. Rebeliunea a fost înăbușită de britanici, dar pierderile umane au fost mari de ambele părți. În consecință, britanicii au încercat să anglicizeze India și să-și concentreze guvernarea eficient, folosind în administrație elemente tradiționale ale societății indiene. După 1858, India
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
reveniții își revendicau gospodăriile confiscate. Soarta Transilvaniei de Nord nefiind soluționată în acel moment, "milițiile populare", formate exclusiv din etnici maghiari, au încercat să împiedice reîntoarcerea românilor. După câteva săptămâni de locuit în vagoane, românii s-au bucurat de sprijinul armat al Batalionului Român de Reparații Căi Ferate. Stări conflictuale au fost în localitățile Roșiori (Félegyház), Diosig (Diószeg), Șimian (Semjén), Pișcolt, Gelu, Horea etc. Pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenția maiorului Gorbunov, un consilier sovietic. Cei care au aplicat ordinul
Atrocitățile Armatei Roșii () [Corola-website/Science/304849_a_306178]
-
pe 1 septembrie 1939, fiind considerată în zilele noastre prima operațiune militară a celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa. Planul defensiv polonez, "Plan Zachód-Planul Vest", fusese modelat de hotărârea politică de a amplasa forțele armate direct la granița polono-germană, totul bazat pe promisul ajutor britanic. În plus, cele mai valoroase bogății naturale, întreprinderi industriale și cele mai bine populate regiuni se aflau în apropierea graniței de vest (regiunea Silezia), iar politica poloneză se concentra pe
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
este încă în discuție. Ca represalii, forțele germane au executat cam 3.000 de polonezi și până la sfârșitul anului au trimis cam 13.000 de polonezi în lagărul de concentrare Stutthof. În total, pierderile umane din rândul civililor în timpul acțiunilor armate și imediat după încheierea lor se ridică la aproximativ 150.000 de polonezi și circa 5.000 de etnici germani din Polonia. La sfârșitul Campaniei din septembrie, Polonia a fost împărțită între Germania Nazistă, Uniunea Sovietică, Lituania și Slovacia. Germania
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
1939. În tot acest timp, negociatorii ambelor tabere au ținut seama doar de indicațiile lui Hitler și Stalin, care doreau să obțină cât mai mult pentru națiunile lor. Hitler dorea să declanșeze războiul. Toate celelalte țări consideratu iminentă declanșarea conflictului armat, dar încercau să câștige timp. Pe 19 august 1939, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice s-ar fi întâlnit într-o ședință secretă, în cadru căreia Stalin ar fi declarat: Până în momentul de față, în ciuda
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
noiembrie, la un apel al Consiliului Național Român, condus de Flondor, pentru intervenția armatei române în ceea ce devenise o Bucovină haotică. În acest sens, Consiliul Național a trimis la Iași un delegat, Vasile Bodnărescu, cu misiunea de a obține sprijin armat de la guvernul român. La data de 23 octombrie/5 noiembrie 1918 generalul Iacob Zadik comandantul diviziei a 8-a infanterie a primit ordin de la Guvernul Român din Iași, condus de generalul "Constantin Coandă", să ocupe fără întârziere Ițcani , Suceava și
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
liber pentru a merge către inima Ungariei și împotriva comunicațiilor cu Peninsula Balcanică [...] Am fi fost învinși"”. La rândul său, generalul american Vincento Esposito considera că liderii militari români au comis o serie de greșeli strategice în aplicarea principiilor luptei armate: "Din punct de vedere militar, strategia română n-ar fi putut să nu fie mai rea. Alegând Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat armata bulgară din spatele ei. Când ofensiva din munți a eșuat, înaltul comandament român nu a
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]
-
de către acestea. Bătălia, desfășurată între 30 noiembrie și 3 decembrie 1916, a avut un caracter defensiv, la acțiunile militare participând alături de Armata României și un contingent din armata imperială rusă. Forțele atacatoare au fost preponderent germane, reprezentate de două grupări armate care atacau concentric, din Oltenia și din sudul Dunării, dar și de forțe bulgare și turce. Forțele româno-ruse, circa 150.000 de oameni, au fost conduse de generalul Constantin Prezan, în timp ce forțele Puterilor Centrale, circa 250.000 de oameni, s-
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]