14,243 matches
-
cea provocată de dușmani: Semnul virtuții nu se află în a aduce o injurie, ci în a o îndepărta. Într-adevăr, cine nu îndepărtează, dacă poate, ofensa propriilor cetățeni, cade în același păcat cu cel care o comite. Îndemnându-și credincioșii să fie ascultători față de proprii episcopi în viața morală și pentru a-i convinge de binefacerile ce se obțin din această obediență, aducea exemplul edificator al soldaților care se îndreaptă spre câmpurile militare, sub conducerea înțeleaptă a comandanților lor, spunând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a face cu o lume primitivă, rustică, și dedicată meseriei armelor, sfântul episcop a crezut necesar să se refere și la îndeletnicirile militare pentru a obține cele mai mari efecte din învățăturile sale religioase, dar și pentru a insufla curaj credincioșilor săi, adesea puși la încercare de invaziile și de asupririle armatelor străine: Soldații duc steagul armatei lor, iar creștinii trebuie să ducă Crucifixul, steagul oștirii lor; ostașii se înarmează cu armele lor, iar creștinii au arme mult mai puternice decât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mântuitorul: rugăciunea, postul și pomana; postul protejează mai bine decât zidul; pomana ne eliberează mai ușor decât violența; rugăciunea rănește mai mult decât săgeata. În realitate, săgeata rănește dușmanul atunci când e aproape, rugăciunea chiar și atunci când e departe. Adresându-se credincioșilor săi, episcopul torinez le spunea că orașele se împrejmuiesc de întărituri pentru a se apăra de asalturile dușmanilor, iar creștinii sunt bine înarmați împotriva dușmanilor sufletului lor, numai dacă posedă într-adevăr fortificații inexpugnabile. Nici un oraș nu se poate apăra
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sufletului lor, numai dacă posedă într-adevăr fortificații inexpugnabile. Nici un oraș nu se poate apăra cu propriile ziduri, dacă cetățenii săi nu îl apără cu propriile moravuri și virtuți. Plin de înflăcărare și cu multă convingere, sfântul Maxim le spunea credincioșilor săi că: Poarta orașului este bine păzită numai atunci când vom întări mai întâi porțile dreptății. În realitate, nu ajută cu nimic înzestrarea zidurilor cu fortificații și apoi să-l provocăm pe Dumnezeu prin păcate. De fapt, puterea se bazează pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în majoritate de origine păgână, motivând că expulzarea a contribuit la mărirea neîncrederii evreilor față de predicațiunea creștină, iar cel mai mare număr dintre aceștia au respins noua credință; spre jumătatea secolului II convertirea evreilor la creștinism se apropiase de sfârșit. Credincioșii din Roma erau pătrunși de perseverența cu care căutau să-și împlinească credința, pe care au îmbrățișat-o, distingându-se prin corectitudinea și ireproșabilitatea conduitei lor. Erau diferiți de cei din Corint și din Galatia care creau multe preocupări sfântului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aceștia au înfruntat munca și oboseala predicațiunii lor ca niște oameni cumpătați, cu un obiectiv precis, împărțindu-și aria de evanghelizare; au strâns colecte din unele comunități creștine spre a le sprijini pe cele aflate în dificultate; bunurile donate de către credincioși spre administrare, le-au împărțit celor săraci; au ales colaboratori zeloși și capabili pentru a putea lăsa în locurile evanghelizate bărbați pe care puteau conta (cf. Rom 16). Este uimitor cum niște oameni simpli din Galileea, disprețuiți până și de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aspecte au fost negate dintru început de Biserica universală, care se considera singura depozitară a adevărurilor creștine, singura autoritate oficială capabilă să interpreteze genuin conținutul cărților sacre, autoritate creată de Cristos pentru reglementarea și determinarea obiectivă a faptelor morale ale credincioșilor. În timp ce caracteristicile revelației divine frânau libera expansiune doctrinară a gnosticilor și a montaniștilor, organizarea Bisericii primare constituia un impediment în calea interpretării arbitrare a legii morale conținute în Vechiul și Noul Testament. Interpretarea echilibrată a Bisericii față de legea morală era foarte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
gnosticii să se îndrepte spre o lumea culturală a filozofiei greco-romane, iar pe montaniști să descopere o biserică fără ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de poporul roman, anterior incendiului din anul 64, se poate vedea din conținutul primei scrisori a sfântului Petru - scrisă cu certitudine în anul 63 sau în prima jumătate a anului 64. Cu această ocazie, Apostolul Petru îndemna cu multă tărie credincioșii din Asia să aibă o conduită ireproșabilă, civilă și religioasă, pentru a putea respinge acuzațiile păgânilor și a le frâna limbile clevetitoare: Supuneți-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omenești, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor, ca unora ce sunt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cel împotriva maniheilor poruncit de Dioclețian (284-305) la Alexandria (294). Refuzând să se implice în săvârșirea masacrului, soldații creștini tebani, au fost executați: Aceste mâini știu să lupte împotriva necredincioșilor și a dușmanilor, dar nu știu să-i lovească pe credincioși și cetățeni. Ne amintim că ne-am înarmat mai curând în favoarea, decât împotriva cetățenilor. Atunci când Acta Eucherii (secolul V) și Passio (secolul VII) ne vorbesc despre mii de martiri (6.666!), nu este o exagerare din moment ce se inspiră dintr-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de antichitatea textului, care în opinia criticilor, face aluzie destul de clară la o informație contemporană evenimentului prezentat, a cărei menționare ar fi devenit superfluă. Din acest text aflăm că acțiunea se petrece: 1. În timpul persecuției, atunci când se ofereau lupte glorioase credincioșilor care așteptau să dobândească promisiunile eterne, fiind capturat de agenții judiciari, Iulius a fost prezentat guvernatorului Maximus. Maximus a întrebat: „Ce spui, Iulius?! E adevărat ce se aude despre tine?“. Iulius a răspuns: „Sunt adevărate. Eu sunt creștin și nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un exemplu și altor legiuni, după cum prezisese preafericitul martir. 12. După ce preafericitul martir Theogenes a fost aruncat în mare, au venit frații de aceiași credință Eutychius, Eustathius și mulți alții, și au luat de pe plajă trupul său. Erau și ei credincioși în Cristos și cu frică de Dumnezeu, și l-au ascuns, în afara zidurilor orașului, în hipogeul vilei lui Adamante, un bărbat cu o mare credință. În acest loc, se petrec acum mari minuni și sunt vindecate bolile de orice fel
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Evanghelii. Între timp, episcopul istoric Eusebiu de Cezareea (265-339) promova în scrierile sale imaginea unui împărat ales și trimis de Dumnezeu, pentru a sprijini Biserica. Primii care au intervenit pentru oprirea mișcărilor pacifiste, la cererea împăratului, au fost episcopii, îndemnând credincioșii să revină la îndeplinirea îndatoririlor militare, fapt sancționat prin canonul 3 al conciliului din Arelate (Arles, Gallia, 314), care-i lovea cu excomunicarea pe toți cei care renunțau la serviciul militar ori refuzau înrolarea în rândurile oștirii romane. Intervenției religioase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mijloc ce merita să ia tribut de la alte societăți despre care credea că sunt pe un nivel inferior de dezvoltare. Viziunea islamică tradițională a relațiilor inter-naționale distingea între Casa Islamului (Dar al Islam) și Casa Războiului (Dar al Harb) între credincioși și necredincioși -, deși posibilitatea unui armistițiu temporar cu puterile non-islamice era permisă. Nu mai puțin angajate într-o viziune hegemonică asupra ordinii internaționale, puterile europene credeau că apartenența la o societate de state era imposibilă pentru aceia ce încă nu
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
se Învălui Întotdeauna de un câmp afectiv incitant și, totodată, misterios. Μ Demnitatea reprezintă o valoare strict personală: n-o putem Împrumuta de la alții; ea este o expresie a propriilor resurse de mândrie. Μ Obții respectul adversarului numai atunci când rămâi credincios ție Însuți. Μ Pentru vinovații care au resurse interioare de căință, cea mai bună cale de a-i face să se Îndrepte este de a-i lăsa, pentru un timp, singuri cu propria lor conștiință. Μ Degeaba recurgem la pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
convingeri sau temeri sufletești. Așa cum, de exemplu, unora le este foarte greu să recunoască, din orgoliu, meritele reale ale unui semen, tot așa, altora le este imposibil să creadă În ceva care nu poate fi verificat prin propriile simțuri. Μ Credincioșii invocă, adesea, exemplul lui Avraam pentru a dovedi că omul poate atinge totuși culmea fidelității În credință: când, cu sufletul Încărcat de durere și de lacrimi, Avraam dă ascultare poruncii divine și ridică pumnalul pentru a-și sacrifica unicul fiu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
realități poetice și sufletești care nu pot fi disociate de aspectele de intonație și de accentele de limbaj). Μ Pare mai greu de crezut, dar poate exista o onoare chiar și În păcat: este vorba de acei oameni care rămân credincioși păcatului pe care l-au comis, recunoscându-l și acceptând pedeapsa, pe care o consideră binemeritată (de exemplu, acea dragoste care i-a dus pe ambii amanți la moarte, deoarece n-au vrut să trădeze iubirea lor). Alții, dimpotrivă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu este mai stenic pentru forțele noastre sufletești decât Încrederea În sine și În alții. Ruinarea unei convingeri, a unei credințe aduce cu ea deprimarea, descurajarea (de aceea ne Încăpățânăm adesea să credem, de exemplu, că un amic ne este credincios, chiar dacă avem dubii că nu e așa; de asemenea, bolnavi fiind, chiar dacă vedem că boala se accentuează, noi continuăm să credem În posibilitatea unei vindecări etc.). Μ Sunt părinți care temperează imaginația mai Înflăcărată a copilului lor și elanurile acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
conține un ritual al ei : Am hotărât/ Să ies din glasul meu,/ Ca dintr-o biserică părăsită,/ De Dumnezeu mai înainte,/ O celebră biserică,/ Devenită muzeu,/ Cu altar din silabe,/ Și bolți din cuvinte,/ Sub care, amenințători/ De atâta iubire,/ Credincioșii se-nghesuie,/ În pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
că atunci când cadrul este redus la o fereastră și prin aceasta detașat de spațiul pictural, delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să observăm în Adorația magilor a lui Bosch (figura 119) cât de atenuat apare grupul Madonei înconjurate de credincioși din lipsa unei circumscrieri defectuoase. Un vector central estompează Madona în drumul său spre peisajul din depărtare. Aceasta este situată în aer liber, precar protejată de un acoperământ susținut de îngeri deasupra pereților rudimentari. Madona însăși este încremenită în poziția
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
forma sa finală este exemplul clasic al unei astfel de combinații. În orice clădire, liniaritatea navei și a colateralelor accentuează circulația în des fășurarea temporală, în timp ce spațiul central, intersecția, este atemporală perceptiv prin suprimarea liniarității vectorilor și simbolic prin oprirea credincioșilor pentru un moment de reculegere. Este adevărat că o încrucișare poate fi o simplă suprapunere a două culoare liniare care se întâlnesc într-un unghi drept. În astfel de cazuri, greutatea centrului este redusă la minimum. Totuși, adesea centrul este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
căutat" ("generându-l", poate, chiar în actul acestei căutări). * Aceste rânduri sunt la fel de banale precum o existență; aproape asemenea oricărei existențe. * Două moduri de constituire a eului propriu: pentru sine (în mod ciudat includ aici și pentru Dumnezeu în cazul credincioșilor) și pentru ceilalți. În general este vorba de combinații în diferite doze ale celor două poziții limită. * Suntem captivii unuia din modurile contemporane de a vedea; lucrurile își capătă formă pentru noi numai pornind de la educația primită (direct sau indirect
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de raportare la o echipă națională: dacă învinge, atunci am învins noi, românii, însă dacă pierde atunci doar ei sunt cei care au pierdut. * Formă de încercare: să iei un "picior în fund" de la propriul idol și să-i rămâi credincios (sau să-ți păstrezi admirația). Unde ar fi eul în toată povestea? * G. Liiceanu sugerează (Ușa interzisă, p. 179) două forme de raportare a existenței la trecerea timpului (cu mențiunea că existența înglobează deja o raportare la timp): împlinirea și
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe o alta: de unde vine nevoia de sens al existenței (și de sens în general)? Încerc să conturez răspunsuri posibile într-o lucrare ce și-a propus ca temă analiza conștiinței. Până atunci trebuie să-i desfășor hermeneutica. A fi credincios înseamnă a-ți proiecta existența în contextul unui dincolo; ceea ce presupune o renunțare la a căuta un sens al existenței (sensul este, în acest caz, unul comun, suportând doar o abordare individuală) și o luptă pentru a te păstra în cadrul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
la a căuta un sens al existenței (sensul este, în acest caz, unul comun, suportând doar o abordare individuală) și o luptă pentru a te păstra în cadrul celui preluat. Căutarea sensului propriei existențe este, în acest caz, în vecinătatea păcatului. Credinciosul este mai liniștit, ratând angoasa; luptele lui sunt de altă natură, fiind situat mai curând în vecinătatea spaimei. * Cum se face că religia stabilește contururi clare, liniștind și organizând socialul? Nevoia de religie nu a fost cumva în același timp
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]