14,928 matches
-
reprezinte întreagă populație germană. La început, până la începutul anilor 60, bazându-se și pe Constituție (care prevede că este legea tuturor germanilor), doctrina politicii externe este numită Doctrina Hallstein, care nu recunoștea Germania comunistă. Atitudinea această s-a reflectat în Doctrina Hallstein din 1955. Bonn a rupt relațiile cu orice stat, exceptând URSS care recunoștea RDG. Succesorul lui Adenauer, Ludwig Erhard, a fost autorul miracolului economic. A urmat apoi o coaliție din UCD și PSD. Următorul cancelar, Kurt Georg Kiesinger, a
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
Creștin-democrația este o doctrină politică ce a evoluat în mod preponderent după cel de-al Doilea Război Mondial. Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism
Creștin democrație () [Corola-website/Science/300174_a_301503]
-
cu socialismul, pun accent pe comunitate, solidaritate socială, sprijin pentru un stat al bunăstării, și sprijinul pentru unele măsuri de reglementare a forțelor pieței. Spre deosebire de socialism, cele mai multe democrații creștine europene au sprijinit o economie de piață și nu aderă la doctrina luptei de clasă. Acest lucru nu duce, neapărat, la refuzul de a se implica în acțiuni ale unor partide creștin-democrate din America Latină, care au fost influențate de teologia eliberării. Geoffrey K. Roberts și Patricia Hogwood au remarcat faptul că "democrația
Creștin democrație () [Corola-website/Science/300174_a_301503]
-
mai curând negativă, referindu-se la răspândirea deliberată a unor informații, zvonuri, idei și lucrări de artă, cu scopul de a dăuna altor grupuri specifice, mișcări, credințe, instituții sau guverne. Astfel de exemple sunt propaganda revoluționară și propaganda nazistă. În "Doctrina pentru operații psihologice" a forțelor armate ale SUA din 2003 se poate găsi una din puținele definiții "oficiale" ale propagandei, înscrisă într-un document doctrinar militar: "Orice formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul influențării opiniilor, emoțiilor
Propagandă () [Corola-website/Science/300180_a_301509]
-
cenzura a fost pusă în relație cu "propaganda", dar în ultima vreme, mai ales după începerea războiului din Golful Persic, instanțele politico-militare ale SUA au aplicat "cenzura" și în legătură cu "relațiile publice". În esență, "propaganda" reprezintă o propagare "sistematică" a unei doctrine, ideologii sau idei, care reprezintă o valoare pentru vorbitor (un exemplu poate fi și propaganda electorală). Cuvântul-cheie al definiției este „sistematic”. Simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să
Propagandă () [Corola-website/Science/300180_a_301509]
-
în legătură cu "relațiile publice". În esență, "propaganda" reprezintă o propagare "sistematică" a unei doctrine, ideologii sau idei, care reprezintă o valoare pentru vorbitor (un exemplu poate fi și propaganda electorală). Cuvântul-cheie al definiției este „sistematic”. Simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să fie răspândite printr-un sistem de comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a face ca auditoriul să adopte
Propagandă () [Corola-website/Science/300180_a_301509]
-
a unei doctrine, ideologii sau idei, care reprezintă o valoare pentru vorbitor (un exemplu poate fi și propaganda electorală). Cuvântul-cheie al definiției este „sistematic”. Simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să fie răspândite printr-un sistem de comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a face ca auditoriul să adopte un nou fel de a gândi. În lucrarea sa "Aphorismes
Propagandă () [Corola-website/Science/300180_a_301509]
-
exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverși "eretici", cum sunt numiți de aceștia adversarii trinității, precum Arie și Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi. Trinitarianismul este o doctrină religioasă care se bazează pe credința în (contrar binitarianismului și unitarianismului bazate pe credința într-un Dumnezeu în două ipostaze și respectiv o ipostază). Această credință este acceptată de multe din mișcările creștine contemporane. Teofil al Antiohiei este primul autor
Sfânta Treime () [Corola-website/Science/300218_a_301547]
-
ecumenice (Niceea - 325 și Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărată cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi." Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice” într-adevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în
Sfânta Treime () [Corola-website/Science/300218_a_301547]
-
sub numele de Ganga. De asemenea, diferiți zei pot patrona diferite izvoare, râuri sau lacuri. În mitologiile romană și greacă, Peneus a fost un zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide. Filozoful antic grec Empedocles a elaborat o întreagă doctrină filozofică (un fel de teorie pre-atomistă a lumii) bazată pe cele patru concepte fundamentale ale Universului care erau reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de patru elemente fundamentale, apă, aer, foc și pământ. În filozofia clasică chineză, apa, ca
Apă () [Corola-website/Science/300231_a_301560]
-
-și manifestau plini de dispreț părerea despre vestul "decadent". Slavofilii se opuneau birocrației și proslăveau colectivismul medieval rusesc, așa numitul "mir", sau obștea sătească, împotriva individualismului occidental. Mai târziu, comunismul din Uniunea Sovietică avea să se bazeze nu numai pe doctrina lui Karl Marx, dar și îndelunga tradiție rusească a obștei sătești medievale, "mir". Un an mai înaintea morții țarului Nicolae I, Rusia a fost implicată în războiul Crimeii. De când jucase rolul hotărâtor în înfrângerea armatelor lui Napoleon, Rusia fusese privită
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
exercitat o vastă și fecundă influență asupra principalelor domenii ale disciplinelor definite în mod tradițional "științe umane": de la critica literară și istoria artei, la interpretarea juridică. În special în acest ultim domeniu, s-au obținut rezultate cu adevărat revoluționare în contrast cu doctrina pozitivistă a dreptului ( de ex.: în Germania, Arthur Kaufmann, în Italia, Emilio Betti). Mircea Eliade, ca hermeneut, înțelege religia ca "experiență a sacrului" și interpretează sacrul în raport cu profanul. Filosoful român subliniază faptul că relația dintre sacru și profan nu este
Hermeneutică () [Corola-website/Science/300520_a_301849]
-
a fost difuzat de autoritățile maghiare, prin Kossuth Rádió din Budapesta la 28 mai 1989. În urma acestui eveniment, preotul a devenit cunoscut ca disident față de regimul totalitar român. Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare ale creștinismului. Doctrina Bisericii Reformate se bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testament enunțate de Jean Calvin și Ulrich Zwingli. Dat fiind că cei doi fondatori au activat în Elveția (Zwingli la Zürich, iar Calvin la Geneva), denumirea latină a învățăturii propagate de ei
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
cărți precum și cu titlul acesteia. Mai târziu, datorită numărului mare de versuri publicate răsfirat prin diversele cărți și datorită unui feedback pozitiv din partea cititorilor, Pavel Coruț hotărăște să reunească versurile în volume distincte. În octombrie 1997 Pavel Coruț a lansat doctrina vieții românești, doctrina partidului (prezentarea detaliată a acesteia în cartea "Revanșa"). Pavel Coruț este fondator al Partidului Vieții Românești (PVR). Imnul partidului este "Inima românului"; versurile sunt scrise de Pavel Coruț și interpretate de Daniel Avram. În martie 2000 Partidul
Pavel Coruț () [Corola-website/Science/300783_a_302112]
-
titlul acesteia. Mai târziu, datorită numărului mare de versuri publicate răsfirat prin diversele cărți și datorită unui feedback pozitiv din partea cititorilor, Pavel Coruț hotărăște să reunească versurile în volume distincte. În octombrie 1997 Pavel Coruț a lansat doctrina vieții românești, doctrina partidului (prezentarea detaliată a acesteia în cartea "Revanșa"). Pavel Coruț este fondator al Partidului Vieții Românești (PVR). Imnul partidului este "Inima românului"; versurile sunt scrise de Pavel Coruț și interpretate de Daniel Avram. În martie 2000 Partidul Vieții Românești este
Pavel Coruț () [Corola-website/Science/300783_a_302112]
-
parohie. În 1704 Swift publică primele lucrări. Una dintre ele, ""The Battle of the Books"" ("Bătălia cărților"), este un eseu pe tema disputei "cu privire la autorii antici și moderni", în care Swift demonstrează superioritatea anticilor, ceea ce echivala cu o adoptare a doctrinei literare a clasicismului. O a doua lucrare, ""The Tale of a Tub"" ("Povestea unui butoi"), este o colecție de eseuri pe teme religioase, în care autorul afirmă că nici una dintre formele existente ale bisericii nu este păstrătoare adevărată a creștinismlui
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
și-a susținut teza de doctorat despre popoarele turcice antice. După aceasta, a început să lucreze la Institutul Geografic, unde a susținut o altă teză de doctorat, de data aceasta în domeniul geografiei. Deși ideile sale au fost respinse de doctrina oficială sovietică și cele mai multe dintre lucrările lui au fost interzise de la publicare, Gumiliov a devenit foarte cunoscut, în special în anii perestroicii. Ca urmare a populartății sale, președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a hotărât ca noua Universitate Eurasiană să fie ridicată
Lev Gumiliov () [Corola-website/Science/300423_a_301752]
-
lucreze la opera sa fundamentală, ""De Revolutionibus Orbium Coelestium"" ("Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești"), pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puțin înainte de moarte, fiind conștient de contradicțiile cuprinse față de doctrina oficială a Bisericii Catolice. Teoria cosmologică a lui Ptolemeu ("Sistemul ptolemeic"), oficial acceptată, concepea existența unui univers geocentric în care pământul este fix și imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotație pe care se găsesc diversele planete ale sistemului
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
care l-au acuzat în termeni fără echivoc pe Copernic de erezie, respingând teza heliocentrică pe motiv că aceasta contrazice cosmologia biblică. Biserica Catolică, a cărei practică uzuală fusese până atunci adaptarea pozițiilor ei la noile cunoștințe (integrarea neo-aristotelismului în doctrina oficială a fost un astfel de exemplu), de frică că ar putea pierde adepți, va emula în privința copernicianismului teologia protestantă cu accentul ei pus pe litera Bibliei, și va condamna în 1616 toate scrierile care susțineau heliocentrismul. Koiré consideră că
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
în timp ce știința însăși - "filozofia", cum era ea numită în epocă - era considerată "sluga teologiei" (ancilla theologiae), noile științe precum matematica și astronomia pretindeau acum că dobândeau și vehiculau adevăruri în lumina cărora trebuia citită și înțeleasă (interpretată) chiar și Biblia. Doctrina sa heliocentrică a fost completată și dezvoltată de Johannes Kepler și apoi de Isaac Newton, care i-a dat forma definitivă și explicația fizică. De asemenea, susținători ai lui Copernic precum Thomas Digges și Giordano Bruno ajung la ideea universului
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
acesta. Apărut în secolul XIX, anarhismul nu s-a bucurat de o prea mare susținere de-a lungul timpului, existând în rândul gânditorilor un oarecare consens în ceea ce privește nevoia unei guvernări. Chiar dacă aplicarea lui în realitățile sociale este destul de dificilă, ca doctrină și ca exercițiu teoretic, anarhismul este necesar, căci este răspunsul negativ la întrebarea: "Trebuie să existe stat ?". Printre susținătorii acestei doctrine se numără Stirner, Proudhon, Bakunin, toți trei oferind propriile temeiuri pentru care o dezordine rezultată din lipsa unei autorități
Stat () [Corola-website/Science/298597_a_299926]
-
rândul gânditorilor un oarecare consens în ceea ce privește nevoia unei guvernări. Chiar dacă aplicarea lui în realitățile sociale este destul de dificilă, ca doctrină și ca exercițiu teoretic, anarhismul este necesar, căci este răspunsul negativ la întrebarea: "Trebuie să existe stat ?". Printre susținătorii acestei doctrine se numără Stirner, Proudhon, Bakunin, toți trei oferind propriile temeiuri pentru care o dezordine rezultată din lipsa unei autorități politice este preferabilă unei puteri instituționalizate. Ca doctrină, anarhismul a apărut ca reacție împotriva teoriei statului minimal, acesta fiind perceput de
Stat () [Corola-website/Science/298597_a_299926]
-
căci este răspunsul negativ la întrebarea: "Trebuie să existe stat ?". Printre susținătorii acestei doctrine se numără Stirner, Proudhon, Bakunin, toți trei oferind propriile temeiuri pentru care o dezordine rezultată din lipsa unei autorități politice este preferabilă unei puteri instituționalizate. Ca doctrină, anarhismul a apărut ca reacție împotriva teoriei statului minimal, acesta fiind perceput de anarhiști ca o entitate care nu se îngrijește de nevoile propriilor cetățeni.. Principalele direcții dinspre care au fost atacate teoriile care susțin statul pot fi exprimate prin
Stat () [Corola-website/Science/298597_a_299926]
-
consideră că statul nu are nicio legitimare pentru existența sa. Chiar dacă acțiunea statului poate apărea ca având scopul urmăririi unui bine public, acest bine public se transformă în ceva rău, deoarece este impus și, deci, contravine libertății individului. Marxismul, ca doctrină de stânga, împrumută o parte din ideile anarhiste despre stat. Karl Marx accentuează ideea anarhiștilor conform căreia statul este un instrument de lupta de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare și nu interesele cetățenilor, în schimb trece în
Stat () [Corola-website/Science/298597_a_299926]
-
despre stat. Karl Marx accentuează ideea anarhiștilor conform căreia statul este un instrument de lupta de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare și nu interesele cetățenilor, în schimb trece în umbră ideea acestora despre libertatea absolută a indivizilor. Doctrina marxistă susținea nevoia implicării statului în acțiuni care să compenseze lipsa de resurse a celor defavorizați, prin redistribuire veniturilor. Spre deosebire de anarhism, marxismul proclama necesitatea existenței statului, dar cu o transformarea acestuia din reprezentant al unei minorități, adică a celor privilegiați
Stat () [Corola-website/Science/298597_a_299926]