15,136 matches
-
mare în imensa deltă a Nilus-ului - care, cu apele sale pline de nămol, schimba pe multe mile culoarea Mediteranei - și mergând apoi de-a lungul coastei până la Gurile lui Canopus, micul grup de falși negustori greci - „ne interesează stofele, pietrele dure, perlele și turcoazele“ - debarcă în Aegyptus. Germanicus evită Alexandria, unde își avea reședința praefectus Augustalis, împreună cu două legiuni de care nu s-ar fi putut ascunde. Cu o barcă cu fundul plat au mers pe brațul lat al Nilus-ului, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mulți ani, alături de Cleopatra, care avea treiezci și nouă de ani, se îmbarcase, în locul celui dintâi, Marcus Antonius, pentru glorioasele și disperatele banchete din ultimele săptămâni ale vieții sale. Preotul își dădu seama că accentul grecesc al străinului devenise mai dur; își amintea glasurile tribunilor lui Augustus în timp ce săreau pe uscat în portul Alexandria; apoi îl privi pe Gajus, care-și ținea răsuflarea, și se gândi că, bibliotecile de papyrus-uri fiind distruse și templele fiind devastate, amintirile li se puteau încredința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
relațiile civilizate cu populația. Germanicus îl convocă pe Calpurnius Piso, iar acesta se înfățișă imediat. — Așteptam întâlnirea asta de săptămâni bune, declară obraznic în atriu. Ușa se închise cu zgomot în spatele lui. Încă de la primele replici, cei doi se înfruntară dur; Germanicus îi ceru lui Piso să se supună ordinelor lui; trufaș, Calpurnius Piso declară că el răstălmăcea dorințele Senatului. Glasurile lor ridicate și potrivnice, care se întrerupeau și se acopereau pe rând, se auzeau de afară; ofițerii erau alarmați. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
libertini faimoși care sublimează înaintarea în vârstă în căință și austeritate, a hotărât să însănătoșească obiceiurile romanilor și să apere unitatea economică și socială a familiilor aristocratice, prețioase pepiniere de generali și senatori. S-a gândit la o lege extrem de dură cu privire la moralitatea privată. A scris cu propria-i mână schița acestei legi; juriștii au făcut-o inatacabilă, iar senatorii au votat-o, în aplauzele moraliștilor și cu consensul înspăimântat, dar inevitabil al celorlalți. Au numit-o Lex Julia de pudicitia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întrerupea cu o pată de cerneală și era reluat șapte zile mai târziu. „Procesul bietului băiat a fost oribil: depoziții ale sclavilor smulse sub tortură, acuzații ale unor falși prieteni, adunări de senatori înspăimântați. Iar Tiberius, cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de odinioară, n-a găsit în toată Roma nici un avocat care să-l apere. Disperat și terorizat, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Syria, dar fusese alungat de Tiberius. „Când îl văd venind“, le spusese Gajus fraților săi, „fără voia mea mă uit în spatele lui, ca și cum l-aș aștepta pe tata. Întotdeauna mergea așa, cu câțiva pași în fața lui“. Dar Creticus fusese și durul susținător al procesului împotriva lui Calpurnius Piso, ucigașul lui Germanicus. — L-au arestat înainte să se lumineze de ziuă, îi anunță Drusus. Mulțumită priceperii cu care se acționase, imensa surpriză a arestării și a procesului apropiat tulbura mintea acuzatului, nedându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de onoare sau puteau însemna captivitatea. De la primul pas pe care-l făcu în atriu, lui Gajus, mirosul acelei case îi făcu silă; mergând, privirea i se încețoșa. „Chiar și un om ca Augustus, care avea inima unui zeu“, scrisese dur Drusus în jurnalul dispărut odată cu el, „s-a lăsat înveninat de o femeie care în tinerețe a fost o meretricula, un scortum, care fără el ar fi fost un nimic. N-a fost niciodată frumoasă, nici măcar în tinerețe. Cu trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Periodic, senatorii, deși se reduceau treptat la un fel de Consiliu de Stat monarhic, încercaseră să recucerească vechea autoritate, prin obstrucții și boicoturi. Uneori se ivea câte un complot, care însă eșua; de fiecare dată, el se transforma în procese dure. Fiindcă geniul lui Augustus reușise să mențină, pe muchie de cuțit, un echilibru suveran cu Senatul, care-l declarase dușman pe Julius Caesar și, în definitiv, îl ucisese. Aceasta fusese arta rafinată care construise, cu pași milimetrici, noua constitutio romană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
auzit, viitorul era diferit. Într-adevăr, în timp ce la Roma Livia agoniza, împăratul fu așteptat zadarnic. O sclavă bătrână îi spuse că, după șaizeci de ani, Tiberius nu-și iertase mama că l-a dat, fiind copil, pe mâna unor preceptori duri, pe când ea își trăia povestea de dragoste cu Augustus. Dar, se șoptea, poate că era altceva. Din sălile cele mai îndepărtate și mai liniștite ale locuinței, citind lungile și complicatele Aventuri ale lui Alexandros, Gajus încercă amara izolare a bătrânei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atât de mult, încât cadavrul era aproape descompus - scrie Svetonius - când fu pus pe rug. Magistrații romani își dădură seama că, după atâtea asasinate, ruda cea mai apropiată a Mașterei la Roma era tânărul Gajus. Avea optsprezece ani, iar jocul dur al puterii îi impuse să declame orația funebră. Avea să fie prima lui apariție în public, îi spuseră cu respect, vicleni, funcționarii de la palat, iar el se întrebă ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soția la Roma și se întorsese la regina lui. Strategia căsătoriilor inventată de Augustus suferise cea mai usturătoare umilire. Dar senatorii și-au amintit că, în urmă cu câțiva ani, „egipteana aceea“ reușise să întunece judecata unui bărbat expert și dur ca Julius Caesar, până într-acolo încât uciderea lui, și încă în plin Senatus, păruse singura soluție. Iar acum Marcus Antonius îi ceda Cleopatrei, ca legământ de alianță, insula Cyprus și o parte din Syria și din provincia Africa, în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uscate, unite de o ambiție nemăsurată. Prin urmare, Tiberius știa foarte bine cu cine vorbește atunci când, în lipsa oricăror martori, în mare secret, îl numi rapid praefectus ale cohoertelor pretoriene, funcția pe care Sejanus credea că încă o deține. Impasibil și dur, nu-i lăsă timp lui Sertorius Macro să-și revină din surpriza triumfală și imediat, fără să schimbe tonul, îi dădu o serie de ordine care altuia i s-ar fi părut înspăimântătoare. Dar Sertorius Macro era un om pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acționa o inteligență ascuțită, limpede și rece, care detecta capcanele. Când nu existau ranchiune sau răzbunări personale, lua hotărâri încet, în urma unor reflecții solitare. Se dedica tot timpul conducerii imperiului, ceea ce făcea ca provinciile să aibă parte de o guvernare dură, atentă la detalii, obsedant de economică, însă, în ansamblu, dreaptă și bună, deoarece se baza nu pe intuiții strălucite, ci pe o sârguință tenace. Clarviziunea lui Augustus recunoscuse aceste calități ale lui. Însă puterea era singurul obiectiv vital al viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-i era milă nici de el, cu toate că îi destina căsătoria aceea importantă și misterioasă. Observă - o privire ce dură o clipă - că în spatele lui Tiberius stătea în picioare, asemenea unui martor, enigmaticul Sertorius Macro. Intui imediat că între luptele dure dintre senatori și căsătoria lui exista o legătură strategică. Tiberius spusese odată că să te duci în Curia Julia, printre senatorii reuniți, era mai rău decât să mergi noaptea prin pădurea din Teutoburgus; de ani de zile nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aștepta moartea împăratului, din cameră se auzi un amestec de plânsete și strigăte; se întoarse. Deodată explodă glasul grosolan, violent al lui Sertorius Macro: „Sigilează camerele imperiale, pune paznici la vilă, împiedică pe oricine să iasă sau să intre“, comanda dur către praepositus militum. Deși mortul se afla în cameră, își striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu glas scăzut să pună insula sub pază: nici unul dintre oamenii care o ocupau nu trebuia s-o părăsească, nimic din ce se afla acolo nu trebuia atins. Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat dur din miazănoapte, care luptase sub Germanicus pe Rhenus, îi aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sine intervenția lui, un bun exemplu cu privire la priceperea și nerușinarea cu care se pot schimba opiniile și alinierea politică. Prima înfruntare fu legată, ca întotdeauna, de tema impozitelor. În timpul costisitoarelor convulsii ale războaielor civile, Julius Caesar și Augustus inventaseră un dur sistem de taxe, printre care se număra centesima rerum venalium - 1% din orice tip de achiziție -, urâtă chiar din prima zi, întrucât afecta direct și palpabil consumul claselor sărace. Riscaseră o revoltă fiscală; apoi oamenii se resemnaseră; din temporară, taxa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a Romei. — Nu le vor plăcea ideile astea, răspunse Macro; în spatele brutalității sale militare se simțea teama. Senatorii nu credeau că ai să te folosești astfel de puterile tale. Și îndrăzni să adauge, mâniat: Iar tu nu mă asculți. Vorbea dur deoarece, comparând talgerele balanței, i se părea că el atârnă mai greu. Împăratul nu răspunse și se gândi: „Tiberius credea că a cucerit Roma cu opt cohorte. În schimb, a aruncat-o în mâinile ăstuia“. Îl privi pe Sertorius Macro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperială din Circus Maximus Pe atunci, în grandiosul Circus Maximus se întreceau cei mai frumoși cai din imperiu, deoarece tânărul Împărat împărtășea vechea, înflăcărata pasiune a poporului roman: cursele de cai. Două echipe din orașe diferite se înfruntau într-o dură competiție, în delirul susținătorilor lor: o multitudine de culori, îndemnuri frenetice, pariuri, învălmășeală, încăierări; abia după douăzeci de secole, la Roma, un alt sport (fotbalul) avea să dezlănțuie emoții la fel de puternice. Dorința de a asista la spectacole era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
decât în cârlionții părului lor. Numai în păr, îi lămuri, pentru că acum, după moda grecească, nimeni nu mai purta barbă, ca vechii senatori. Împăratul trecea prin apropiere și, pe când toți îi făceau loc, auzi ultima frază. Zâmbi. Îl ridicase pe durul Seneca la rangul de quaestor la Roma și nu-și închipuise că acesta, în loc să-i fie recunoscător, nu avea să i-o ierte, pentru toate secolele ce aveau să vină. În spatele său, senatorul Sextius Saturninus - ce provenea dintr-o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Euphrates sau Danuvius, ci Rhenus-ul. Împăratul îi povesti că, în anii petrecuți la Capri, avusese timp să citească și să se gândească la compendiul de știință militară al marelui Vegetius, Epitome de re militari, unde, printre altele, se dădeau sfaturi dure cu privire la înăbușirea revoltelor și combaterea neglijenței soldaților de felul celor pe care Gaetulicus îi lăsase de izbeliște. Cu excepția celor din legiunea mea, răspunse fără să surâdă Galba, celebru pentru mâna sa de fier. De ceilalți voi începe să mă ocup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din palatele imperiale, căruia moartea îi dădea acum târcoale ca un dulău lăsat slobod noaptea într-o grădină. În cele din urmă, Valerius Asiaticus declară, luându-i pe nepregătite: — Momentul cel mai important va veni imediat după asta. Glasul său dur și lipsit de teamă pătrunse ca un cuțit în mințile celorlalți. Îi privi cum mănâncă și le spuse: — Să nu ne facem iluzii; nu vom avea timp să sărbătorim. Își ridicară capetele din farfurii, înghițind în grabă. El profeți: — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Caius Cassius, acuză el. Prin venele lui curge sângele lui Cassius Longinus, care l-a ucis pe Julius Caesar; în familia aceea există o tradiție a comploturilor, o puternică aversiune față de cei aflați la putere. Cuvintele îi erau violente și dure, glasul de gheață, chipul palid. Spuse, ca și cum s-ar fi acuzat pe sine de neglijență: — Trebuia să-l destituim de mult. Trebuie să trimitem pe cineva după el, să-l aducă în lanțuri la Roma. Ordinul de arestare a nevinovatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se scoale. El îi șopti să rămână, ca să nu-i alarmeze pe oaspeți; ea se supuse tăcută, ca o copilă, însă era contrariată. El văzu ochii ei negri care îl urmăreau pe când se îndepărta. Se gândi că-i vorbise prea dur și, o clipă, îi fu milă de ea. Ea își zise: „Nu pot face nimic. Dar dacă e așa, cred că aș vrea să mor“. Împăratul străbătu sala pe care o îndrăgea atât; soldații germani îl înconjurară imediat. Aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se spărsese. Deodată, un șuvoi de sânge îl năpădi pe gură și se revărsă pe podea. Cei doi îl priveau nemișcați. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: — E mort. Să plecăm de-aici, toți, porunci în șoaptă, însă foarte dur, Valerius Asiaticus. Se supuseră în tăcere, risipindu-se. Nu se auzeau alte glasuri. Încă nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit din cauza disperării răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]