14,680 matches
-
se vedea, dar se vedea o deplasare mai mică, de aproximativ 0,02. Însă aparatul său era un prototip, și avea erori experimentale prea mari pentru a trage vreo concluzie despre vântul eteric. Pentru măsurarea vântului eteric, era necesar un experiment mult mai precis și mai strict controlat. Prototipul a avut, însă, succes în a demonstra că metoda de bază era fezabilă. Apoi, Michelson și-a unit eforturile cu Edward Morley și a petrecut destul de mult timp, cheltuind sume considerabile de
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
bază era fezabilă. Apoi, Michelson și-a unit eforturile cu Edward Morley și a petrecut destul de mult timp, cheltuind sume considerabile de bani pentru a crea o versiune îmbunătățită cu mai mult decât suficientă precizie pentru a detecta deplasarea. În experimentul lor, lumina era reflectată în mod repetat înainte și înapoi de-a lungul brațelor, mărind calea parcursă la 11 m. La această distanță, deplasarea trebuia să fie 0,4 franje. Pentru a face aceasta ușor de detectat, aparatul a fost
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
magnetostricțiunea, iar Michelson unul din invar neexpandabil pentru a elimina orice efect termic. Alți oameni de știință din întrega lume au mărit precizia, au eliminat efecte secundare posibile, sau ambele. Morley nu era convins de propriile rezultate și a continuat experimente adiționale cu Dayton Miller. Miller a lucrat pe experimente din ce în ce mai mari, culminând cu unul cu o lungime a brațului efectivă de 32 m la o instalație de la Observatorul de pe Muntele Wilson. Pentru a evita posibilitatea ca vântul eteric să fie
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
elimina orice efect termic. Alți oameni de știință din întrega lume au mărit precizia, au eliminat efecte secundare posibile, sau ambele. Morley nu era convins de propriile rezultate și a continuat experimente adiționale cu Dayton Miller. Miller a lucrat pe experimente din ce în ce mai mari, culminând cu unul cu o lungime a brațului efectivă de 32 m la o instalație de la Observatorul de pe Muntele Wilson. Pentru a evita posibilitatea ca vântul eteric să fie blocat de ziduri, a folosit un atelier cu ziduri
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
s în loc de valoarea așteptată de ~30 km/s. El a rămas convins că aceasta s-a datorat antrenării "parțiale" în curent, și nu a încercat să găsească o explicație mai detaliată. Deși mai târziu Kennedy a efectuat și el un experiment pe Muntele Wilson, găsind 1/10 din deplasarea măsurată de Miller, fără vreun efect de-a lungul anului, descoperirile lui Miller au fost considerate importante la acel moment, și au fost discutate de Michelson, Lorentz și alții la o întâlnire
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
vreun efect de-a lungul anului, descoperirile lui Miller au fost considerate importante la acel moment, și au fost discutate de Michelson, Lorentz și alții la o întâlnire din 1928. Nu s-a ajuns la un acord general asupra continuării experimentelor pentru a verifica rezultatele lui Miller. Lorentz a recunoscut că rezultatele, oricare ar fi cauza lor, nu se potriveau nici cu versiunea lui, nici cu cea a lui Einstein a relativității restrânse. Einstein nu a fost prezent la întâlnire și
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
potriveau nici cu versiunea lui, nici cu cea a lui Einstein a relativității restrânse. Einstein nu a fost prezent la întâlnire și credea că rezultatele se datorează erorilor experimentale . Până astăzi, nimeni nu reușise să replice rezultatele lui Miller, și experimentele moderne au precizii care le contrazic. Recent, au devenit comune repetări ale experimentului Michelson-Morley. Laserii și maserii amplifică lumina reflectând-o în mod repetat într-o cavitate calibrată cu grijă, determinând astfel atomi de mare energie din cavitate să emită
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
restrânse. Einstein nu a fost prezent la întâlnire și credea că rezultatele se datorează erorilor experimentale . Până astăzi, nimeni nu reușise să replice rezultatele lui Miller, și experimentele moderne au precizii care le contrazic. Recent, au devenit comune repetări ale experimentului Michelson-Morley. Laserii și maserii amplifică lumina reflectând-o în mod repetat într-o cavitate calibrată cu grijă, determinând astfel atomi de mare energie din cavitate să emită lumină mai multă. Rezultatul este o lungime a căii de ordinul kilometrilor. Mai
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
este o lungime a căii de ordinul kilometrilor. Mai mult, lumina emisă într-o cavitate poate fi folosită pentru a începe aceeași cascadă într-un alt set la unghiuri drepte, creând astfel un interferometru de mare precizie. Primul astfel de experiment a fost condus de Charles H. Townes, unul din co-creatorii primului maser. Experimentul din 1958 a dat o limită superioară vitezei, luând în calcul orice eroare experimentală, de doar 30 m/s. În 1974 o repetare cu laseri mai preciși
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
o cavitate poate fi folosită pentru a începe aceeași cascadă într-un alt set la unghiuri drepte, creând astfel un interferometru de mare precizie. Primul astfel de experiment a fost condus de Charles H. Townes, unul din co-creatorii primului maser. Experimentul din 1958 a dat o limită superioară vitezei, luând în calcul orice eroare experimentală, de doar 30 m/s. În 1974 o repetare cu laseri mai preciși în experimentul Trimmer triunghiular a redus această limită maximă la 0,025 m
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
fost condus de Charles H. Townes, unul din co-creatorii primului maser. Experimentul din 1958 a dat o limită superioară vitezei, luând în calcul orice eroare experimentală, de doar 30 m/s. În 1974 o repetare cu laseri mai preciși în experimentul Trimmer triunghiular a redus această limită maximă la 0,025 m/s, și a inclus teste ale antrenării curenților plasând unul din picioare în sticlă. În 1979 experimentul Brillet-Hall a dat o limită superioară de 30 m/s pentru orice
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
30 m/s. În 1974 o repetare cu laseri mai preciși în experimentul Trimmer triunghiular a redus această limită maximă la 0,025 m/s, și a inclus teste ale antrenării curenților plasând unul din picioare în sticlă. În 1979 experimentul Brillet-Hall a dat o limită superioară de 30 m/s pentru orice direcție, dar a redus aceasta la 0,000001 m/s pentru cazul bidimensional (adică eter parțial antrenat sau fix). O repetare de un an cunoscută sub numele de
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
dintre materie și energie, exprimată în formula de echivalență a masei și energiei "E" = "mc", unde "c" este viteza luminii în vid. Relativitatea restrânsă este o generalizare a mecanicii newtoniene, aceasta din urmă fiind o aproximație a relativității restrânse pentru experimente în care vitezele sunt mici în comparație cu viteza luminii. Teoria a fost numită "restrânsă" deoarece aplică principiul relativității doar la sisteme inerțiale. Einstein a dezvoltat relativitatea generalizată care aplică principiul general, oricărui sistem de referință, și acea teorie include și efectele
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și nemișcat din univers. Se presupunea că eterul are niște proprietăți extraordinare: era destul de elastic pentru a suporta unde electromagetice, iar aceste unde puteau interacționa cu materia, dar același eter nu opunea rezistență corpurilor care treceau prin el. Rezultatele diferitelor experimente, în special experiența Michelson-Morley, au indicat că Pământul este mereu în repaus în raport cu eterul — ceva dificil de explicat, deoarece Pământul era pe orbită în jurul Soarelui. Soluția elegantă dată de Einstein avea să elimine noțiunea de eter și de stare de
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
a defini impulsul și energia în relativitatea restrânsă. O metodă folosește legile de conservare. Dacă aceste legi rămân valide în teoria relativității restrânse, ele trebuie să fie adevărate în orice sistem de referință posibil. Însă, dacă se fac niște simple experimente imaginare folosind definițiile newtoniene ale impulsului și energiei, se vede că aceste cantități nu se conservă în relativitatea restrânsă. Ideea de conservare se poate salva făcând câteva mici modificări ale definițiilor acestora pentru a ține cont de vitezele relativiste. În
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
lumină'. Conul din regiunea "-t" este informația pe care acel punct o primește, iar conul din secțiunea "+t" este informația pe care acel punct o trimite. Geometria spațiului Minkowski poate fi descrisă printr-o diagramă Minkowski, utilă în înțelegerea multor experimente imaginare din teoria relativității restrânse. Poziția unui eveniment în spațiu-timp este dată de un cuadrivector contravariant ale cărui componente sunt: Adică, formula 84, formula 85, formula 86 și formula 87. La exponent sunt indicii contravarianți și nu puteri. La indice sunt indicii covarianți, de la
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
în spațiu - au loc exact în același timp, un observator în mișcare relativă la primul va obține un rezultat diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente diferite de timp. Această noțiune este ilustrată de paradoxul scării, un experiment imaginar care folosește exemplul unei scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
Unitatea 731 a fost o unitate sub acoperire de cercetare și dezvoltare pentru arme biologice din cadrul Armatei Imperiale Japoneze. În cadrul acestei unități au fost puse în practică experimente pe oameni, (în principal chinezi), în timpul celui de-al doilea război chino-japonez și celui de-al doilea război mondial. În cadrul acestei unități de cercetare militară au avut loc unele dintre cele mai cunoscute crime de război japoneze. Numele oficial al
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
Manciuria a folosit un număr de agenți emigranți ruși albi, chinezi, manciurieni, mongoli sau de alte naționalități pentru diferitele acțiuni sub acoperire. Aproximativ zece mii de oameni, atât civili cât și militari, chinezi, coreeni, mongoli și ruși, au fost cobai pentru experimentele efectuate în cadrul Unității 731. De asemenea, a existat un număr de prizonieri de război Aliați care au fost folosiți la experimentele pe oameni în . În plus, folosirea armelor biologice dezvoltate de Unitatea 731 a dus la moartea a zeci de
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
acoperire. Aproximativ zece mii de oameni, atât civili cât și militari, chinezi, coreeni, mongoli și ruși, au fost cobai pentru experimentele efectuate în cadrul Unității 731. De asemenea, a existat un număr de prizonieri de război Aliați care au fost folosiți la experimentele pe oameni în . În plus, folosirea armelor biologice dezvoltate de Unitatea 731 a dus la moartea a zeci de mii de locuitori ai Chinei - există estimări care afirmă că au existat până la 200.000 de victime. Unitatea 731 a fost
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
Unitatea 731”. Unitatea era sprijinită direct de corpurile paramilitare ale Ferației Imperiale a Tineretului, de secțiile de cercetare ale universităților nipone și de Kempeitai. A fost inițiat un proiect secret cu numele de cod „Maruta” pentru folosirea ființelor umane în experimentele cu armele biologice și chimice. Au fost adunați mai mulți subiecți din cadrul populației înconjurătoare, aceștia fiind numiți uneori eufemistic ca „bușteni” (maruta, 丸太). Această denumire a fost considerată la început de către membrii unității o „glumă”, de vreme ce autoritățile locale știau că
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
denumire a fost considerată la început de către membrii unității o „glumă”, de vreme ce autoritățile locale știau că în cadrul unității funcționa un gater. Printre persoanele folosite pe post de cobai umani s-au numărat copii, femei gravide sau femei în vârstă. Numeroase experimente și vivisecții au fost efectuate fără utilizarea niciunui anestezic, deoarece se presupunea că folosirea lor ar fi denaturat rezultatele sau pentru că nu era necesar, dat fiind faptul că victimele erau legate. În anul 2007, doctorul Ken Yuasa a mărturisit în
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
localități din China. Aici au fost studiate ciuma și alte boli. Aici funcționa „Unitatea Tama” (Unitatea Ei-1644) care efectua operațiuni de cercetare în strânsă colaborare cu Unitatea 731. Aici era cartierul general al „Unității Nami” (Unitatea 8604). Aici erau făcute experimente de înfometare și lipsire de apă a prizonierilor ca și operațiuni de testare a transmiterii tifosului prin intermediul apei. În plus, aici funcționa principala crescătorie de șobolani, folosiți ca vectori de transmitere a ciumei bubonice. Aici funcționa din 1942 „Unitatea 9420
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]
-
ștearsă de pe hărți. Aceste unități se ocupau cu cercetarea ciumei și colaborau strâns cu Untatea 731. Sub conducerea fratelui mai mare al lui Ishii Shiro funcționau mai multe unități mobile care asigurau întreținerea și reparațiile necesare unităților mai sus amintite. Experimentele au continuat până la sfârșitul războiului. Shiro Ishii a dorit să folosească armele biologice în războiul din Pacific începând cu mai 1944, dar încercările sale au fost zădărnicite de proasta organizare și de atacurile Aliaților. Odată cu invazia sovietică din Manciuria din
Unitatea 731 () [Corola-website/Science/310326_a_311655]