KorAP: Find »[drukola/base=nas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...530 531 532 ...610 >

15,245 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

din nou, să mă văd numai în ciobul de oglindă de care mă foloseam când mă bărbieream. Era rațiunii nu-mi dăduse decât școli de corecție și cruci de cioplit. Mă admonestase mereu, atrăgându-mi atenția să-mi văd lungul nasului, mă silise să mă culc într-un pat rece, să mă îmbrac peste pijama cu puloverul și să mă învelesc cu două pături și tot să-mi fie frig; mă vârâse la închisoare fără să fi avut nici o vină, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
păcate, nu și pe cea a Laurei. Într-una din zile, când aveam o răceală banală, arătându-se foarte grijuliu cu sănătatea mea, Aristide m-a sfătuit să-mi fac niște analize, În alte împrejurări i-aș fi râs în nas. Atunci, însă, ideea mi s-a părut excelentă și l-am făcut fericit pe Aristide mulțumindu-i afectuos. Aveam datorită lui un motiv să mă duc la laborator, la Laura, a cărei lipsă o simțeam chiar în acele condiții, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se vadă de departe ca un avertisment teribil: „Nu râdeți. Vă rog!” M-am gândit apoi că puteam să sap această inscripție oricum, în definitiv mai existaseră cu siguranță și alții care fuseseră scuipați și cărora li se râsese în nas. „Fire-ai al dracului, Mopsule, numai din pricina ta.” îmi venea să murmur, când cineva a spus: „Ulise, fă-mi puțin loc”. Am izbucnit: „Ce Ulise? Nici un Ulise”. Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas”, ar fi zis el. Domnul Andrei mă ținea la curent cu ce spunea unul și altul, căutând să nu fie văzut când făcea asta. În schimb, Călugărul, care nu venise niciodată până atunci la mine în cameră, mă căuta mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un păun, ferește-te de ridicol, domnule Daniel. Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile și mi-am umplut camera cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu nasul în realitățile din care mă refugiam. Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți poți umple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă roage să-i iert pentru ingratitudinea lor; depindea de mine totuși cum va arăta mormântul lor; datorită mie, poarta eternității, neunsă de atâta vreme și scârțâind din toate încheieturile, începuse să se deschidă. Doreau să le-o trântesc în nas? Foarte bine! Nu cumva le-ar plăcea să mă sinucid și eu? i-am replicat lui Dinu când m-a sfătuit să fiu rezonabil. Te pomenești că mi-ar organiza o înmormântare frumoasă, la care ar veni cu toții, ar spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
arunce o floare pe mormântul meu. Dar n-am chef, află, să mă sacrific ca să le întrețin moralul. Să se descurce și fără mine. Și, într-o zi, pe toți care se iau acum după Mopsul o să-i vâr cu nasul în propriile lor excremente. Nici pe Victor nu-l mai puteam suferi. Nu-mi făcuse nimic, dar îmi amintea un lucru iritant, de câte ori îl zăream de la fereastră sau în rarele prilejuri când, vrând nevrând, ieșeam din cameră. Nu el ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
oglinzi m-am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit ros de ambiții ascunse să se vadă în atâtea oglinzi, m-am gândit. Nu cumva visa să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
respiram normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
furnici roșii care se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorându-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul. Eram chiar el. Nici nu mai tremuram. Am mai auzit o dată câinele urlând. Furnicile sau flăcările s-au urcat după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

își arăta în lumina faclei ochii adânci și calzi. Era un bărbat zvelt și poate numai cu câțiva ani mai în vârstă decât Iahuben. Pielea lui neagră strălucea, dinții erau albi, părul des și ușor încrețit mărginea o frunte bogată, nasul puternic umbrea buzele destul de subțiri, ca arcul destins. Mâinile lui păreau vânjoase, umerii lui erau buni de urnit stânci. Și aproape tot timpul, cu capul ușor dat pe spate, se uita la cer. Soldații se țineau destul de vioi, dar Iahuben

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putea să-și dea seama, aduși de undeva de la miazăzi de Ta Kemet, lucrau cu îndemînare să încrusteze în stâlpii porții flori de argint. Erau foarte negri acești oameni, cu capul lunguieț și așezat pieziș, cu buze foarte groase și nasuri turtite. Robii lucrau în tăcere, în timp ce un sulițaș îi păzea. Mâinile lor se mișcau cu mai multă repeziciune și gingășie decât mâinile cântărețelor pe strunele harpei. În acest timp ieși din palat un preot tânăr, purtat în scaunul lui de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sticla, de culoare palid viorie. În creștetul acelui glob era înfiptă o săgeată subțire, argintie. Auta se uită la fața ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale morților. Păr nu avea decât puțin, deasupra tâmplelor și cefei, scurt, rar, albicios. Ființa mișcă o mână, și s-ar fi părut că mâna e grea, deși mică

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ducem... Fie ce o fi! Când dădură de cei trei străini, se miră de ei chiar și Auta. Doi, care erau mai tineri, își scoseseră globurile și căutau să respire numai printr-un fel de pîlniuță cu sită, legată deasupra nasului. Al treilea îndreptase un fel de țeavă spre fumul muntelui și asculta un fel de țiuit care ieșea dintr-o cutie. Cei doi mai tineri adunau bulgărași de pământ și pietricele punîndu-le în alte cutii. Cârmaciul se apropie de Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fel de țiuit care ieșea dintr-o cutie. Cei doi mai tineri adunau bulgărași de pământ și pietricele punîndu-le în alte cutii. Cârmaciul se apropie de Auta și Mai-Baka se feri. - Încercăm prima dată, zise cârmaciul arătând spre sita de pe nas. Cred că se poate, deși respirația e cam scurtă. Prietena noastră ne-a spus că nici aerul din câmpie nu e vătămător, dar trebuie să ne deprindem întîi cu cel de pe munți. Credeam că deosebirea de aer e mult mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bănuind că Marele Preot este în sala cu cărți. Un slujitor ieși de după un stâlp și măsură cu ochii mirați pe străini Cei trei intraseră în palat fără globuri. Sitele de cernut văzduh le aveau la ei, însă nu pe nas. Voiau să nu sperie pe nimeni. Slujitorul îl opri pe Auta la ușă și intră în sală singur. După câtva timp, slujitorul îl chemă înăuntru. Sala cu cărți era goală. - Unde-i stăpânul nostru slăvit? întrebă sclavul Marelui Preot, dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar nu sus, ci acolo unde înainte au fost taberele de soldați de lângă peșterile robilor. Mpunzi mai auzise că se povestea printre sclavi și soldați că multe femei ale preoților nășteau în această vreme prunci cu cozi de șarpe, cu nasuri de elefanți sau cu labe de câine. Sfârșind de povestit, tânărul rob porni să plece spre tabăra lui Mai-Baka, dar după câțiva pași se întoarse și-i mai istorisi o întîmplare de care uitase. De câtăva vreme se vorbea în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răsăritul îndepărtat, își zise Auta, poate din mica țară Sumer. Dar oameni de felul celuilalt nu mai văzuse. Aducea puțin la culoarea pielii cu atlanții, parcă și tăietura chipului nu se deosebea prea mult, doar că fața era mai uscățivă, nasul mai lung și mai gros și statura mai scundă. Pe cel dintâi îl întrebă la întîmplare în limba țării Sumer, vrând să afle cum îl cheamă. Fericit că poate vorbi ca acasă, omul râse cu recunoștință și i se închină

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fald peste fald într-un unghi lung, veșmântul dezvelea în mers pulpa stângă, acoperind genunchiul. Auta rămase locului, vrăjit. Dar și ceilalți doi. La lumina lunii se vedeau ochii lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe frunte și pe umeri. Cel dintâi care rupse tăcerea fu cârmaciul. - Nu-mi pare rău că n-am rămas în luntre, spuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
încheieturi; și foștii robi ai Atlantidei, când simțiră în sfârșit sub tălpi pământul neclătinat, oftară ușurați și fiecare mulțumi zeilor săi că scăpase cu viață. Robia era departe. Atlantida era departe sau poate nu mai era. Aici mișunau negustori cu nasuri subțiri și ascuțite, fețe albe și păr negru, care aveau limbă iute și corăbii iuți înjghebate într-o mare de ostroave și limbi de pământ unde neamurile abia se ridicau la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu nasuri subțiri și ascuțite, fețe albe și păr negru, care aveau limbă iute și corăbii iuți înjghebate într-o mare de ostroave și limbi de pământ unde neamurile abia se ridicau la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca pliscul păsărilor de pradă, mereu dornici de sclavi ieftini și de înșelăciune, lăsîndu-se nu de mult spre mare dinăuntrul ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
piei de leopard. Negustorul a aflat că sunt arcaș iscusit și m-a cumpărat ca să-i vânez leoparzi. Am vânat mulți. Apoi negustorul a vrut să se culce cu Ntombi. Dar Ntombi s-a zbătut și l-a mușcat de nas, aproape că i l-a rupt. Negustorul a pus s-o bată. I-au dat trei sute de vergi. Apoi a vrut să ne ucidă pe amândoi, pentru că eu l-am întrebat de ce o bate pe Ntombi. Și i-am spus

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

a admirației față de eleganța cu care James juca rolul gentlemanului: manierele impecabile, amabilitățile verbale elaborate, vestele Îndrăznețe, colecția de pălării și bastoane atent selectată pentru toate ocaziile ivite În saloanele de la Lamb House. — O mulțime de yanchei au strâmbat din nas când și-a schimbat cetățenia, spuse Burgess. Și nici familia n-a fost cine știe ce Încântată. Îl auzise Întâmplător pe dl James dictându-i drei Bosanquet scrisori pe tema reacției provocate de schimbarea sa de cetățenie În America. Și mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]