14,128 matches
-
comunicării, după afectivitate, după conținutul exprimat, după aspectul lor pozitiv sau negativ și după structură. După acest criteriu, propozițiile sunt enunțiative (care dau o informație, de exemplu "El locuiește în București") și interogative (care cer o informație). Acest tip de propoziție, care formulează o întrebare, se subîmparte în mai multe tipuri. Din punctul de vedere al autonomiei sintactice, interogativa poate fi directă, atunci când este independentă ca statut (ex. "Vii mâine?", "Când vii?") sau indirectă, când are statut de subordonată: "Te-am
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
are statut de subordonată: "Te-am întrebat dacă vii mâine". Numai prima se distinge în scris prin semnul întrebării. După faptul că întrebarea așteaptă o confirmare sau o infirmare prin "da", respectiv "nu", ori se referă la o parte de propoziție alta decât predicatul, interogativa este totală ("Vii mâine?") sau parțială: "Când vii?" Aceasta din urmă începe cu un cuvânt interogativ corespunzător părții de propoziție vizate. După cum se așteaptă sau nu un răspuns la ea, interogativa poate fi propriu-zisă sau veritabilă
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
o confirmare sau o infirmare prin "da", respectiv "nu", ori se referă la o parte de propoziție alta decât predicatul, interogativa este totală ("Vii mâine?") sau parțială: "Când vii?" Aceasta din urmă începe cu un cuvânt interogativ corespunzător părții de propoziție vizate. După cum se așteaptă sau nu un răspuns la ea, interogativa poate fi propriu-zisă sau veritabilă (corespunzătoare definiției interogativei), respectiv retorică sau falsă: "Nu ți-am spus eu?" În unele limbi, propoziția interogativă se caracterizează prin construcții specifice și/sau
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
începe cu un cuvânt interogativ corespunzător părții de propoziție vizate. După cum se așteaptă sau nu un răspuns la ea, interogativa poate fi propriu-zisă sau veritabilă (corespunzătoare definiției interogativei), respectiv retorică sau falsă: "Nu ți-am spus eu?" În unele limbi, propoziția interogativă se caracterizează prin construcții specifice și/sau cuvinte specifice nu numai diferitelor interogative parțiale, ci și celei totale. Astfel, în limba franceză, de exemplu, aceeași întrebare directă poate fi construită în una, două, trei, patru sau cinci feluri, în funcție de
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
cuvinte specifice nu numai diferitelor interogative parțiale, ci și celei totale. Astfel, în limba franceză, de exemplu, aceeași întrebare directă poate fi construită în una, două, trei, patru sau cinci feluri, în funcție de caracterul ei total sau parțial, de partea de propoziție vizată, de unele caracteristici ale acesteia, de întrebarea concretă. Construcțiile diferă numai prin registrul de limbă în care se folosesc. Exemplu pentru întrebarea corespunzătoare lui „Unde locuiește (el)?”, cu procedeele prin care se realizează în raport cu propoziția enunțiativă corespunzătoare: În limba
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
parțial, de partea de propoziție vizată, de unele caracteristici ale acesteia, de întrebarea concretă. Construcțiile diferă numai prin registrul de limbă în care se folosesc. Exemplu pentru întrebarea corespunzătoare lui „Unde locuiește (el)?”, cu procedeele prin care se realizează în raport cu propoziția enunțiativă corespunzătoare: În limba sârbă, de exemplu, întrebarea totală directă conține obligatoriu o particulă interogativă, "li" sau "da li": "Spavaju li deca?" sau "Da li deca spavaju?" (ambele însemnând „Dorm copiii?”). Acest criteriu se referă la atitudinea vorbitorului față de ceea ce
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
În limba sârbă, de exemplu, întrebarea totală directă conține obligatoriu o particulă interogativă, "li" sau "da li": "Spavaju li deca?" sau "Da li deca spavaju?" (ambele însemnând „Dorm copiii?”). Acest criteriu se referă la atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă. Astfel, propoziția poate fi neafectivă sau neexclamativă (care nu lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului), ori afectivă sau exclamativă. Acest tip de propoziție poate exprima admirație, plăcere, surprindere, indignare, regret etc., distingându-se în vorbire prin intonație specifică, iar
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
spavaju?" (ambele însemnând „Dorm copiii?”). Acest criteriu se referă la atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă. Astfel, propoziția poate fi neafectivă sau neexclamativă (care nu lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului), ori afectivă sau exclamativă. Acest tip de propoziție poate exprima admirație, plăcere, surprindere, indignare, regret etc., distingându-se în vorbire prin intonație specifică, iar în scris prin punctuație (semnul exclamării). A se compara: Propoziția exclamativă poate fi marcată și prin cuvinte specifice: "ce" interogativ cu valoare adjectivală sau
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
se vadă starea de spirit a vorbitorului), ori afectivă sau exclamativă. Acest tip de propoziție poate exprima admirație, plăcere, surprindere, indignare, regret etc., distingându-se în vorbire prin intonație specifică, iar în scris prin punctuație (semnul exclamării). A se compara: Propoziția exclamativă poate fi marcată și prin cuvinte specifice: "ce" interogativ cu valoare adjectivală sau adverbială, adverbul "mai" (Ce am mai râs!"). În unele gramatici, astfel de cuvinte sunt cuprinse în clasa gramaticală numită particulă. Exemplu din limba sârbă: Ala je
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
limba sârbă: Ala je lepa ova bašta!" „Ce frumoasă e grădina asta!”. Acest criteriu cuprinde și modalitatea, adică felul cum consideră vorbitorul acțiunea. Conținutul și modalitatea se redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel există următoarele tipuri de propoziții: Propoziția reală, numită și asertivă, expozitivă sau narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
sârbă: Ala je lepa ova bašta!" „Ce frumoasă e grădina asta!”. Acest criteriu cuprinde și modalitatea, adică felul cum consideră vorbitorul acțiunea. Conținutul și modalitatea se redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel există următoarele tipuri de propoziții: Propoziția reală, numită și asertivă, expozitivă sau narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel există următoarele tipuri de propoziții: Propoziția reală, numită și asertivă, expozitivă sau narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată" (enunțiativă), "Ai mânca o înghețată?" (interogativă). Propoziția potențială exprimă posibilitatea unei acțiuni sau stări realizabile în prezent sau în viitor, ireale în trecut. Modul predicatului enunțiativei
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată" (enunțiativă), "Ai mânca o înghețată?" (interogativă). Propoziția potențială exprimă posibilitatea unei acțiuni sau stări realizabile în prezent sau în viitor, ireale în trecut. Modul predicatului enunțiativei potențiale este condițional-optativul ("N-aș crede așa ceva"), indicativul la imperfect ("Mai bine plecam atunci") sau conjunctivul ("N-am pe nimeni care
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
ireale în trecut. Modul predicatului enunțiativei potențiale este condițional-optativul ("N-aș crede așa ceva"), indicativul la imperfect ("Mai bine plecam atunci") sau conjunctivul ("N-am pe nimeni care să mă ajute"). Exemple de interogative potențiale: "Ai crede așa ceva?", "Ce să fac?" Propoziția dubitativă exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o ezitare sau o bănuială, și se construiește de regulă cu modul prezumtiv sau conjunctiv: "Va fi știind ceva", "Să fi fost prin 1940" (enunțiative), " Unde or fi plecat?", "Cine să fie
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o ezitare sau o bănuială, și se construiește de regulă cu modul prezumtiv sau conjunctiv: "Va fi știind ceva", "Să fi fost prin 1940" (enunțiative), " Unde or fi plecat?", "Cine să fie?" (interogative). Propoziția imperativă este o enunțiativă care exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte, o recomandare. Predicatul ei este mai ales la imperativ ("Du-te imediat acolo!"), dar poate fi și la conjunctiv prezent ("Să pleci de aici!"), la indicativ
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
dar poate fi și la conjunctiv prezent ("Să pleci de aici!"), la indicativ viitor ("Te vei duce / Ai să te duci imediat!"), la infinitiv prezent ("A se scutura înainte de întrebuințare"), la supin ("De evitat apropierea de o sursă de căldură"). Propoziția pozitivă nu are nevoie să se distingă prin vreo marcă specifică, dar există asemenea mărci, mai ales în propoziții neanalizabile, monomembre sau fragmentare (vezi mai jos secțiunea După structură), frecvente în dialoguri. Astfel sunt cuvintele și locuțiunile "da, ba da
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
te duci imediat!"), la infinitiv prezent ("A se scutura înainte de întrebuințare"), la supin ("De evitat apropierea de o sursă de căldură"). Propoziția pozitivă nu are nevoie să se distingă prin vreo marcă specifică, dar există asemenea mărci, mai ales în propoziții neanalizabile, monomembre sau fragmentare (vezi mai jos secțiunea După structură), frecvente în dialoguri. Astfel sunt cuvintele și locuțiunile "da, ba da, exact, firește, întocmai, negreșit, de bună seamă, fără îndoială, categoric, absolut, corect" etc. Propoziția negativă se distinge prin negarea
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
asemenea mărci, mai ales în propoziții neanalizabile, monomembre sau fragmentare (vezi mai jos secțiunea După structură), frecvente în dialoguri. Astfel sunt cuvintele și locuțiunile "da, ba da, exact, firește, întocmai, negreșit, de bună seamă, fără îndoială, categoric, absolut, corect" etc. Propoziția negativă se distinge prin negarea predicatului, în limba română cel mai adesea cu cuvântul negativ "nu", acesta având varianta fonetică "n-" înaintea unui cuvânt cu inițială vocalică. "Nu" este o negație suficientă, adică nu mai este nevoie de alt cuvânt
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
prin negarea predicatului, în limba română cel mai adesea cu cuvântul negativ "nu", acesta având varianta fonetică "n-" înaintea unui cuvânt cu inițială vocalică. "Nu" este o negație suficientă, adică nu mai este nevoie de alt cuvânt pentru a realiza propoziția negativă. Locuțiunea conjuncțională "fără să" este o pseudonegație suficientă. Folosibile facultativ în aceeași propoziție cu o negație sau o pseudonegație suficientă, mai sunt și cuvinte negative auxiliare, dar insuficiente singure. Acestea sunt pronumele negative ("nimeni, nimic, niciunul, niciuna"), adjectivul pronominal
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
având varianta fonetică "n-" înaintea unui cuvânt cu inițială vocalică. "Nu" este o negație suficientă, adică nu mai este nevoie de alt cuvânt pentru a realiza propoziția negativă. Locuțiunea conjuncțională "fără să" este o pseudonegație suficientă. Folosibile facultativ în aceeași propoziție cu o negație sau o pseudonegație suficientă, mai sunt și cuvinte negative auxiliare, dar insuficiente singure. Acestea sunt pronumele negative ("nimeni, nimic, niciunul, niciuna"), adjectivul pronominal negativ ("niciun, nicio") și adverbele negative ("nici, nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum, deloc, nicidecum
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
și cuvinte negative auxiliare, dar insuficiente singure. Acestea sunt pronumele negative ("nimeni, nimic, niciunul, niciuna"), adjectivul pronominal negativ ("niciun, nicio") și adverbele negative ("nici, nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum, deloc, nicidecum"). Acestea devin negații suficiente în unele situații. Exemple de propoziții negative: Negația dublă este de regulă în limba franceză standard, de exemplu, în care și în propoziția negativă corespunzătoare în română celei cu un singur cuvânt negativ suficient trebuie să fie prezentă negația auxiliară "pas": "Il ne vient pas" „El
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
negativ ("niciun, nicio") și adverbele negative ("nici, nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum, deloc, nicidecum"). Acestea devin negații suficiente în unele situații. Exemple de propoziții negative: Negația dublă este de regulă în limba franceză standard, de exemplu, în care și în propoziția negativă corespunzătoare în română celei cu un singur cuvânt negativ suficient trebuie să fie prezentă negația auxiliară "pas": "Il ne vient pas" „El nu vine”. O propoziție formal negativă poate fi pozitivă prin înțeles, de exemplu o propoziție interogativă totală
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
este de regulă în limba franceză standard, de exemplu, în care și în propoziția negativă corespunzătoare în română celei cu un singur cuvânt negativ suficient trebuie să fie prezentă negația auxiliară "pas": "Il ne vient pas" „El nu vine”. O propoziție formal negativă poate fi pozitivă prin înțeles, de exemplu o propoziție interogativă totală. Astfel, "Nu vii mâine?" înseamnă de fapt "Vii mâine?" Invers, o propoziție formal pozitivă poate avea înțeles negativ, bunăoară o întrebare retorică precum " Cine ar fi crezut
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
și în propoziția negativă corespunzătoare în română celei cu un singur cuvânt negativ suficient trebuie să fie prezentă negația auxiliară "pas": "Il ne vient pas" „El nu vine”. O propoziție formal negativă poate fi pozitivă prin înțeles, de exemplu o propoziție interogativă totală. Astfel, "Nu vii mâine?" înseamnă de fapt "Vii mâine?" Invers, o propoziție formal pozitivă poate avea înțeles negativ, bunăoară o întrebare retorică precum " Cine ar fi crezut așa ceva?", sau una enunțiativă exclamativă ca "Tu mai lipseai de acolo
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
trebuie să fie prezentă negația auxiliară "pas": "Il ne vient pas" „El nu vine”. O propoziție formal negativă poate fi pozitivă prin înțeles, de exemplu o propoziție interogativă totală. Astfel, "Nu vii mâine?" înseamnă de fapt "Vii mâine?" Invers, o propoziție formal pozitivă poate avea înțeles negativ, bunăoară o întrebare retorică precum " Cine ar fi crezut așa ceva?", sau una enunțiativă exclamativă ca "Tu mai lipseai de acolo!" După acest criteriu, propozițiile sunt analizabile sau neanalizabile. Propozițiile analizabile au o structură internă
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]