14,718 matches
-
lirice”, Editura Ardealul, 2009; Din lirica românească de dragoste”, Editura Ardealul, 2010. Prezent, de asemenea, în numeroase dicționare: Ana Cosma, ”Scriitori români mureșeni” (2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat”(2001); ”Dicționarul general al literaturii române” (2004), ”Dicționar Echinox” (2004), Aurel Sasu, ”Dicționarul biografic al literaturii române” (2006), Traian Vedinaș, ”Echinoxismul. Dicționar sintetic și antologic” (2006). A colaborat la "Kindlers Literatur Lexikon" (Metzler, Stuttgart/ Weimar, 2009). Lista completă a
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
2009; Din lirica românească de dragoste”, Editura Ardealul, 2010. Prezent, de asemenea, în numeroase dicționare: Ana Cosma, ”Scriitori români mureșeni” (2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat”(2001); ”Dicționarul general al literaturii române” (2004), ”Dicționar Echinox” (2004), Aurel Sasu, ”Dicționarul biografic al literaturii române” (2006), Traian Vedinaș, ”Echinoxismul. Dicționar sintetic și antologic” (2006). A colaborat la "Kindlers Literatur Lexikon" (Metzler, Stuttgart/ Weimar, 2009). Lista completă a referințelor critice este
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
Editura Ardealul, 2010. Prezent, de asemenea, în numeroase dicționare: Ana Cosma, ”Scriitori români mureșeni” (2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat”(2001); ”Dicționarul general al literaturii române” (2004), ”Dicționar Echinox” (2004), Aurel Sasu, ”Dicționarul biografic al literaturii române” (2006), Traian Vedinaș, ”Echinoxismul. Dicționar sintetic și antologic” (2006). A colaborat la "Kindlers Literatur Lexikon" (Metzler, Stuttgart/ Weimar, 2009). Lista completă a referințelor critice este disponibilă aici.
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
asemenea, în numeroase dicționare: Ana Cosma, ”Scriitori români mureșeni” (2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat”(2001); ”Dicționarul general al literaturii române” (2004), ”Dicționar Echinox” (2004), Aurel Sasu, ”Dicționarul biografic al literaturii române” (2006), Traian Vedinaș, ”Echinoxismul. Dicționar sintetic și antologic” (2006). A colaborat la "Kindlers Literatur Lexikon" (Metzler, Stuttgart/ Weimar, 2009). Lista completă a referințelor critice este disponibilă aici.
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat”(2001); ”Dicționarul general al literaturii române” (2004), ”Dicționar Echinox” (2004), Aurel Sasu, ”Dicționarul biografic al literaturii române” (2006), Traian Vedinaș, ”Echinoxismul. Dicționar sintetic și antologic” (2006). A colaborat la "Kindlers Literatur Lexikon" (Metzler, Stuttgart/ Weimar, 2009). Lista completă a referințelor critice este disponibilă aici.
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
Sibiciu de Sus este o localitate componentă a orașului Pătârlagele din județul Buzău, Muntenia, România. Se află în zona de munte, pe valea Buzăului. Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează, pe baza inscripțiilor de pe unele morminte, că acest sat ar data de la începutul secolului al XV-lea, când ar fi fost fondat de coloniști veniți din Transilvania, din zona orașului Sibiu, în frunte cu un anume
Sibiciu de Sus, Buzău () [Corola-website/Science/301041_a_302370]
-
fiică a sa Elena. (cei doi fii ai săi, Grigore și Gheorghe, au murit înaintea tatălui lor). Cazinoul, clădirea-simbol a stațiunii în perioada interbelică, a fost terminat în 1900 și a costat o jumătate de milion de franci. La 1901 dicționarul geografic alcătuit pentru județul Buzău de Basil Iorgulescu și inclus în cel național întocmit de George Lahovari, consemnează că Monteoru era o comună recent înființată în 1885, formată din satele Monteoru, Bugheni (Sărata-Nenciulești), desprinse din comuna Gura Sărății, și satul
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
Basil Iorgulescu și inclus în cel național întocmit de George Lahovari, consemnează că Monteoru era o comună recent înființată în 1885, formată din satele Monteoru, Bugheni (Sărata-Nenciulești), desprinse din comuna Gura Sărății, și satul Ogrăzile, desprins din comuna Merei. Același dicționar arată că în comună funcționau 2 fabrici de petrol, dintre care una, cea din apropierea gării, era una dintre cele mai mari din țară. Satul avea o populație de 620 de locuitori și 110 case, iar comuna în total avea 1770
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
făcea parte din plasa Tohani a județului Buzău, se numea Vintileanca și era formată din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus, Săhătenii de Jos. Avea pe atunci 1230 de locuitori și o suprafață de . Dicționarul județului Buzău, alcătuit de Basil Iorgulescu și inclus în "Marele dicționar geografic al Romîniei" compilat de George Lahovari, arată că din satele comunei, la începutul secolului al XIX-lea existau doar Săhăteni și Găgeni, acesta din urmă dezvoltându-se în
Comuna Săhăteni, Buzău () [Corola-website/Science/301038_a_302367]
-
și era formată din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus, Săhătenii de Jos. Avea pe atunci 1230 de locuitori și o suprafață de . Dicționarul județului Buzău, alcătuit de Basil Iorgulescu și inclus în "Marele dicționar geografic al Romîniei" compilat de George Lahovari, arată că din satele comunei, la începutul secolului al XIX-lea existau doar Săhăteni și Găgeni, acesta din urmă dezvoltându-se în secolul al XVIII-lea în jurul unui depozit unde se stocau mărfuri
Comuna Săhăteni, Buzău () [Corola-website/Science/301038_a_302367]
-
plasa Tohani a județului Buzău, se numea Vintileanca și era formată din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus, Săhătenii de Jos. Avea pe atunci 1230 de locuitori și o suprafață de 6.280 ha. Dicționarul județului Buzău, alcătuit de Basil Iorgulescu și inclus în "Marele dicționar geografic al Romîniei" compilat de George Lahovari, arată că din satele comunei, la începutul secolului al XIX-lea existau doar Săhăteni și Găgeni, acesta din urmă dezvoltându-se în
Vintileanca, Buzău () [Corola-website/Science/301054_a_302383]
-
din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus, Săhătenii de Jos. Avea pe atunci 1230 de locuitori și o suprafață de 6.280 ha. Dicționarul județului Buzău, alcătuit de Basil Iorgulescu și inclus în "Marele dicționar geografic al Romîniei" compilat de George Lahovari, arată că din satele comunei, la începutul secolului al XIX-lea existau doar Săhăteni și Găgeni, acesta din urmă dezvoltându-se în secolul al XVIII-lea în jurul unui depozit unde se stocau mărfuri
Vintileanca, Buzău () [Corola-website/Science/301054_a_302383]
-
com. Tisăul, jud. Buzău, cu 480 locuitori si 98 case. In vatra satului, pe malul stîng al izvorului Pietrosul, se afla o plută (plop), al căreia trunchiu, la mijloc, are o grosime de 9,67 m. pag. 478 din "Marele Dicționar geografic al Romîniei, 1902". Existența schitului de pe pârâul Căprița vine în susținerea celor descrise anterior. Acest schit a dispărut, nemaipăstrându-se urme, dar localnicii susțin faptul că acesta reprezintă prima așezare din zona localității. Se spune că în jurul acestui schit
Strezeni, Buzău () [Corola-website/Science/301045_a_302374]
-
a Rusiei. Producția ei literară cuprindea satire, articole de istorie a Rusiei și librete de operă. A încurajat traducerea în limba rusă a unor opere străine și în 1783 a pus bazele Academiei Ruse de Limbă, care a publicat primul dicționar rus. A adăugat Palatului de Iarnă un teatru de curte și a sponsorizat reprezentațiile teatrale. Cenzura a avut un caracter liberal până la începuturile Revoluției franceze. A angajat arhitecți neoclasici și a cumpărat numeroase picturi europene. Pe parcursul lungii ei domnii, Ecaterina
Ecaterina a II-a a Rusiei () [Corola-website/Science/301024_a_302353]
-
Prezența voievodului în această zonă este reală deoarece a construit o biserică în satul vecin Bărbuleț. Mihai Viteazul a dăruit moșii familiei ciobanului Ploaie întemeind orașul Ploiești. Cercetătorul dr. Mailat a consemnat într-un articol că rădăcina Puch, conform unui dicționar german înseamnă scobitură sau găvan, deci Pucheni este o așezare situată într-o scobitură. Primul munte de lângă Pucheni se numește Găvana, de la cuvântul ”găvan”. Mare parte din locuitorii comunei, mai puțin din satele aparținătoare, sint la origine secui din oastea
Comuna Pucheni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301186_a_302515]
-
legii rurale din 1864, localitatea apare sub numele de "Vîlcana". D.Frunzescu scrie în 1872: "Vêlcana"(cu î din e) pentru "Vêlcana" de Sus, "Vêlcana" de Jos, "Vêlcana" Pandeli, Gura "Vêlcănii" și Schitul "Vêlcana". În 1892 se scrie în „Marele Dicționar Geografic”, cu „î”, "Vîlcăneasa" pentru satul din Rîmnicu Sărat, Vîlcănești pentru localitatea din județul Prahova și cu „u” pentru toate satele de pe valea Vulcanei. În analiza sa asupra localității, doctorul Popescu-Vîlcana citează pe Dr.Saabner-Tuduri, care în cartea sa „Apele
Comuna Vulcana-Băi, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301199_a_302528]
-
din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Comună este așezată în zona de intensă atestare cu vestigii dacice. Făcea parte din arealul Buridavei care avea așezări centrale lângă Ocnele Mari și așezări marginale care cuprindeau toată zona. C. Alexandrescu în dicționarul geografic al județului Vâlcea despre Păușești-Măglași arată că primii locuitori au fost mâglașii în sărăsia salinelor mari, de unde s-a dat comunei numele de " MÂGLAȘI ". Cuvântul ,mâglași" provine de la grămadă de sare - măglașă- folosită că unitate de măsură pentru sare
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
a fost înainte de anul 1900 nucleul comunei Păușești-Măglași. Lângă biserică din satul Coasta se află "Casă Sfatului", o căsuță din lemn cu pridvor care a fost în secolul trecut mai întâi școală și apoi "Casă Sfatului". Satul avea, după cum menționează dicționarul geografic al județului Vâlcea, o populație de 611 locuitori. Numele de Coastă l-a primit în epoca modernă, după strămutarea centrului rural în actualul amplasament de pe valea Olăneștiului și datorită așezării sale geografice pe versantul estic al dealului cu același
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
aprilie, 1608. Onisfor Vlăduceanu din neamul Vlăducenilor a construit în anul 1744 o biserică în sat. Numele satului vine de la așezarea sa geografică de-a lungul torentului Pietroasa, care în vremea ploilor aduce chiar și copaci dezrădăcinați și pietre. În dicționarul geografic al județului Vâlcea, ediția 1893, C. Alexandrescu menționează:"Pietrarii fac parte din comuna rurală Păușești - plaiul Cozia". Are o populație de 300 locuitori (145 bărbați și 155 femei ), iar ca populație școlară 28 copii. Pe Valea Pietrari ( Valea Pietroșii
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
situată lângă apă râului Sărăcinești între dealul Coasta Luncii și Pirigu, la 12 km departe de capitală județului și la 5 km de a plaiului. Are o populație de 660 locuitori (în care intră și 18 familii de țigani)". În dicționarul geografic al județului Vâlcea al lui C. Alessandrescu ed. 1893, în cadrul comunei Păușești-Măglași figurează și satul Chiciora. Astșăzi se mai păstrează în toponomie denumirea de Chiciora dată unui cătun al actualului sat Ulmețel. Căminul Cultural ca instituție a luat ființă
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
din spatele cimitirului bisericii și coboară la fântânile de lângă primăria Cuca. În această viroaga susura un izvoraș, cu apă cristalina la care veneau cucii să-și ostoiască setea - cum femelă cucului se chema cuca - așa cum ne arata academicianul Iorgu Iordan în Dicționarul Limbii Române, acest toponim a fost preluat și a dat denumirea localității. Această denumire de rediu Cucului este trecută și pe hărțile militare folosite de armată română în 1938-1945. Versiunea cea mai sigură și acceptată de mai mulți cercetători și
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
în 1816 avea numai 16 familii și este stăpânit de Mânăstirile Frumoasă și Sf. Nicolae din Iași. Mănăstirea Frumoasă stăpânea părți din sat și la 21 august 1851. Presupunem că numele satului se poate explica prin antroponimul Sivit, nesemnalat în Dicționarul Onomastic Român. Un Gligor Sivit este aminti la 15 iunie 1599, pentru o cumpărătura din satul Mastacani . Legendă prinsă în sintagma „Tu lucești Tătarca șuvița frumoasă a lui Foltea” a fost creată de vreun învățător care nu a putut explică
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de George Ioan Lahovari (1898), se menționează: În "Dicționarul Geografic al județului Iași", întocmit de Al. Obrejia, se spune: La începutul secolului al XX-lea, sătul Bălțeni se află pe moșia ce aparținea Mariei Mehedinți, soția
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de George Ioan Lahovari (1898), se menționează: În "Dicționarul Geografic al județului Iași", întocmit de Al. Obrejia, se spune: La începutul secolului al XX-lea, sătul Bălțeni se află pe moșia ce aparținea Mariei Mehedinți, soția geografului Simion Mehedinți. Aceștia aveau o casă boiereasca (pe locul căreia s-a
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
ani, ce a constituit un potențial economic al așezării, asupra căreia și-au menținut dreptul de proprietate boierii Zarifopol și Iancu Sticlăreanu, multă vreme după 1864. Ultimul a avut velnița la Zagavia, zidurile acesteia putându-se vedea și astăzi. În dicționarul geografic al României din anul 1920, este amintit și satul Sticlăria: „Sticlăria sat situat în partea de sud-vest a comunei Bădeni, plaiul Bahlui, județ Iași, situat pe costișa dealului Sticlăria, pe o suprafață de 344 ha, cu o populație de
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]