14,797 matches
-
știința Bibliei și ecleziologia catolică; reprezentanții m. au fost excomunicați: A. F. Loisy în Franța (1908), iezuitul irlandez G. Tyrrell în Anglia (1907) și R. Murri în Italia (1909; revocată de Pius XII în 1943). 28. monoteism = adorația unui singur Dumnezeu; credința într-o divinitate unică, ce exclude existența altor divinități (politeismul), distinctă de lume (contrar filozofiei panteiste); preluat de creștinism din iudaism 29. neoplatonism = curent filozofic (sec. III-IV p.Chr.); reformula filozofia idealistă a lui Platon într-o viziune originală
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
4 dec. 1954, după o viață foarte laborioasă, sfințită, în umilința anonimatului, cu Calvarul a infinite suferințe. A fost beatificat pe 17 aprilie 1988 și canonizat pe 18 aprilie 1999. ADAOS Rugăciune pentru dobândirea harurilor prin mijlocirea Sfântului Ioan Calabria Dumnezeule, Tatăl nostru, Te lăudăm pentru Providența cu care conduci universul și viața noastră. Îți mulțumim pentru darul sfințeniei evanghelice pe care ai dăruit-o slujitorului Tău, Sfântul Ioan Calabria. După exemplul său, îți încredințăm Ție toate preocupările noastre, dorind numai venirea
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
tolerat această perspectivă științifică asupra creației. A renunțat la ideea că Biblia explică ad litteram creația universului și evoluția lui. Treptat, știința a găsit explicații raționale asupra majorității fenomenelor observate. Amintim aici că chimistul Charles Coulson (1910-1974) a născocit termenul „Dumnezeul golurilor”. După Coulson există o „divinitate” ce se presupune a fi răspunzătoare de tot ce se află dincolo de înțelegerea noastră. Această divinitate pierde din “putere” pe măsură ce știința umple golurile din cunoaștere. În zilele noastre Biserica se îndreaptă către lumea spirituală
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
cele bisericești. Și la Iordan striga din curtea omului: "în Iordan botezându-Te, Tu, Doamne! Închinarea treimii s-au arătat. Și Duhul în chip de porumb s-au arătat nouă, Te slăvim pe Tine, Doamne, iubindu Te! Doamne mărire Ție, Dumnezeului!..." Lelea Catrina, de pe lan, pesemne n-a auzit băieții strigând "Chiralesa!" și-a pregătit cum se cuvine masa pentru sfințire cu aghiasmă. A pus mai întâi un colac mare rotund la mijlocul mesei, doi colăcei pentru însoțitorii preotului, străchini cu prune
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și Biserică. Visa să-și desfășoare slujirea preoțească Într-o catedrală din basme, Însă după intrarea În bisericuța din Frenciugi s-a <citation author="unknown">„simțit ca Într-o <carceră duhovnicească>”</citation>, Înțelegând că se află față În față cu Dumnezeul său și a enoriașilor păstoriți. Pentru preotul Ioan Răzvan Scurtu . Noul preot transformă biserica de lemn și „chirpici” În catedrala sufletului său. Își susține examenul de capacitate la Centrul Ecumenic din Durău. Slujba de sfințire a locului viitoarei biserici a
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
T AȘ(EAS)TĂ TETRA ODI/HNESC RO(A)BILE LUI / DUMNI / CU MARIE ȘI PRIFIRA / 1830 / PRIU. SUPT / ACEASTA / PEATRA / ODIHNEȘTE / ROBU LUI / DUMNEZĂU / NECUL/AI FIIUL / PREUTULUI / GIORAGI NĂ/GDZA. IIS HS / LA ACEASTĂ PIATR / ODIHNESC / ROBII LUI DUMNEZEU MI/ HAI ȘI SOȚIE LUI MARIE / SĂVÂRȘIȚI DIN VIAȚĂ / 1848 MAI 14 DUMITRU / ȘI SOȚIA LUI MARINA / FII(I) LOR / NECULAI / GHIORGHI. IS HS / SUPT A/CEASTĂ / PIATRA ODIHNESCU / ROBII LUI DUMNEZEU / SAVA SOȚIE LUI ANA / S-AU SĂVÂRȘIT DIN
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
IIS HS / LA ACEASTĂ PIATR / ODIHNESC / ROBII LUI DUMNEZEU MI/ HAI ȘI SOȚIE LUI MARIE / SĂVÂRȘIȚI DIN VIAȚĂ / 1848 MAI 14 DUMITRU / ȘI SOȚIA LUI MARINA / FII(I) LOR / NECULAI / GHIORGHI. IS HS / SUPT A/CEASTĂ / PIATRA ODIHNESCU / ROBII LUI DUMNEZEU / SAVA SOȚIE LUI ANA / S-AU SĂVÂRȘIT DIN VIAȚĂ LA ANU / 1852. ION VASI/LI MIHAI / PETRE PA/RASCHIVA / SĂVÂRȘI/ȚI DIN VIA/ȚĂ LA ANUL / 1865 / DECEVRI 5. † / MORȚ(I) / PETRU PROFIRA / DUMITRU DUMI/TRU IOANA PETR/ACHE COSTACHE
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct răsuflarea lui zgomotoasă. Când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-și dea duhul. Aripa liniștitoare a morții Însă nu venea. În locul ei, auzi un suspin slab ca o părere și deschise ochii. Atunci observă că din palma cavale rului care zăcea alături se prelingea un firi șor subțire de sânge. „Dumnezeule! Omul n-a murit. E Încă viu. și eu, care aiurez aici În loc să-l ajut. Poate că mai scapă...“ Simeon Încercă să-și uite durerea care-l copleșea și Încercă să se ridice. Făcu eforturi supraomenești, dar puterile Îl părăsiseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și Înțepenit Între pietre, văzu un coșuleț cu capac din care răzbăteau plânsete răgușite. Omul se aplecă asupra coșulețului. Dintre faldurile unei Învelitori groase, din blană de lup, răsărea căpșorul rotund cu fețișoara Înghețată și ochii roșii ai unui sugar. „Dumnezeule mare, ce mână criminală l-a lăsat aici? Nu mai are mult și Îngheață!“ Își spuse Urs, Îngrozit. Erau primele cuvinte cu rost pe care le spunea de la moartea soției sale. Fără să mai stea pe gânduri, luă coșulețul și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cămăruța de lângă biroul lui Urs, mânuind cu Îndemânare o pană uriașă și adăugând cu iscusință grămezi de monede la avutul stăpânului său. Seara pleca acasă liniștit, unde soața lui Îl aștepta cu știucă um plută, Își făcea rugăciunile și mulțumea dumnezeului Savaot pentru că-i salvase viața Într-un chip atât de miraculos. Era liniștit, nu mai avea griji și ambiții și aștepta cu seninătate să-și Încheie viața aceasta, cu toate grijile ei. Nutrea pentru binefăcătorul lui un devotament nețărmurit, iar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să aflăm unde a dus-o. Apoi... — Apoi ne va ajuta domnul Conrad s-o eliberăm, rezumă tatăl lui Bodo. Dar până atunci să nu vindem pielea ursului din pădure. Părinte, se Întoarse el spre eremitul cel Întunecat ca un Dumnezeu mânios, am dat și eu sfară În țară și am nădejde că oamenii mei Îmi vor aduce curând vești. Dar până atunci ne poți spune cuvioșia ta mai multe. Din câte am Înțeles ai fost ultimul care a văzut-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că veniseră cu vești importante. știa că poate să aibă Încredere În prietenul lui, Josua. Era un om cu totul și cu totul cinstit și de Încredere, care nu l-ar fi mințit. Cu brațele ridicate ca pentru rugăciune, răspunse: — Dumnezeul părinților mei să mă ierte. Îmi vine greu să-mi calc cuvântul dat binefăcătorului meu. Da, știu că acea călătorie pe care o face nu e neprimejdioasă și-mi fac mari griji. În domniile voastre am Încredere deplină. N-ați fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
căsuța care ne adăpostise câțiva ani de zile. Gata, răspunse mama mai mult în șoaptă. La gard, înainte de a ieși în uliță, de mama s-a apropiat o femeie cu o pâine. Ține, Rozalie, să mânce pruncii tăi. Aibă-vă Dumnezeu în pază! Mulțumesc, nană Floare, bogdaproste! 5. SPRE GARĂ Femeia a plecat. Mama l-a luat pe Bebi în brațe. Noi, ceilalți copii, ne-am înșirat în urma ei. Înaintea mamei pășea caporalul, iar încheietori de pluton erau cei doi militari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
femeilor și bărbaților care se întrebau: Oare unde-i duc? Și de ce? Zice că-i duc la ruși să-i facă săpun. Doamne, apără și păzește! Ba am auzit că-i duc undeva în Siberia, în lagăr, la muncă forțată. Dumnezeule, unde ești, Doamne??! Apără-i, Doamne, că-s micuți și nevinovați! Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor! (Matei 19:14) Dar așa, Doamne?!! În felul acesta?! Ce dragoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ușa vagonului cifra 17. Începând de la locomotivă, 20 de vagoane (bou-vagoane) erau încărcate cu ființe umane care așteptau înfrigurate semnalul de plecare. Unde? Încotro? Era o liniște înfricoșătoare, o tăcere de sfârșit de lume. Venea Apocalipsa? Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele. (Psalm 37) La atâta amar de lume te așteptai să fie o vânzoleală de nedescris: larmă multă și strigăte disperate, îndelungi, sfâșietoare. Nu! În această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
locuinței. S-au deschis geamurile, s-a aerisit locuința, tot inventarul acela prăfuit a fost scos afară, s-au curățat pereții de pânza de păianjen, s-a măturat și, mai apoi, s-au șters dușumelele cu o cârpă umedă. Vai, Dumnezeule! Ce mai lucra, ce mai muncea Silvica! Era sufletul, era inima întregii activități. Parcă o văd aievea în fața mea: simt că este aici, lângă mine, și pot vorbi cu ea așa cum o pot face cu orice ființă vie căreia m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cutremur devastator. Unde era omul puternic și tare ce nu se temea de nimic? Fusese învins de un adversar superior: Moartea. Cu fața boțită și schimonosită de plâns era un om terminat. Gata. Silvica, draga tatei, Silvioara mea, unde pleci? Dumnezeule, Doamne! Înnebunesc...! Umblam pe vârfuri, în tăcere, înfricoșați, să nu trezim spiritele malefice care ar mai putea lovi o dată. Așa au trecut trei zile, timp în care sufletele celor ce pleacă mai sunt încă printre noi, deși nu le vedem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
predecesorul meu, iar eu aveam în structura mea internă o parte din gena lui. A desprins cu vârful cuțitului feliuța de cartof cea mai subțire, a tăiat-o în două și m-a îmbiat din ochi să iau o jumătate. Dumnezeule! Cu câtă grijă mânca! Cu câtă pietate și dificultate îndrepta spre gura știrbă năfurica de cartof generatoare de viață. Parcă asistam la un ritual sacru, la o comuniune în care bunicul se împărtășea din chiar trupul și sângele Mântuitorului. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nici prohod, Nici lumânare... Nici vorbă de-mbărbătare Pentru cei care-au rămas Turmă fără de pripas Rătăcind în drumul lor Lipsiți de Bunul Păstor. Hâda colții și-i rânjește Satul plânge și jelește Murmurând cu suflet greu: Oare-a murit Dumnezeu?... Deșteaptă-Te, pentru ce dormi Doamne? Scoală-Te și nu ne lepăda până la sfârșit. Pentru ce întorci fața Ta? Uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru? Că s-a plecat în țărână sufletul nostru, lipitu-s-au de pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
până atunci și nici de atunci până în momentul în care scriu aceste rânduri la o manifestare atât de violentă din partea unei femei de nouăzeci de ani. Era un acces de furie necontrolată, o răbufnire atavică a celor mai barbare instincte. Dumnezeule! Am rămas uimit și pierdut, înfricoșat. Sub prispa lui de scânduri, Haiduc gemea încetișor, corpul fiindu-i străbătut de convulsii din ce în ce mai slabe. Am crezut că va muri în aceeași noapte. După ce s-a înserat, m-am dus la locul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a unui comportament distant și cazon față de mine. Din punctul meu de vedere, nu exista decât o singură explicație plauzibilă. Mi-am adus aminte că bunica dăduse naștere la 18 copii. Adică, a adus pe lume optsprezece ființe omenești. Doamne, Dumnezeule! Anumite femei aduc pe lume câte un singur copil, sau poate nici unul, și se simt terminate, vlăguite. Dar să naști și să crești 18 copii? Tatăl meu fusese al nouălea din seria de optsprezece. Așa că, pe bună dreptate, bunicii i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru metodele barbare de "eutanasiere". Pleoapa ochiului stâng pe jumătate ridicată crea o fantă prin care Haiduc trimitea, post-mortem, spre înaltul cerului, un reproș zguduitor Dumnezeului canin și al tuturor animalelor care se zice sunt tot făpturi ale Celui de Sus. De ce, Doamne, mi-ai rezervat o asemenea moarte rușinoasă și crâncenă?? De ce, Doamne, m-ai lăsat să fiu bătut, schingiuit și omorât atât de crunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care sângele bătrân și obosit refuza să mai circule prin canalele care-și pierduseră tinerețea, prospețimea și elasticitatea, devenind rigide scorțoase și dureroase, părând a fi intrat sine die într-o grevă sanguină cu revendicări de natură terapeutică mirobolante... Doamne, Dumnezeule, ce viață a mai dus și bunica mea???!! Asemenea picioare meritau cu prisosință sărutate cu pietate și venerație, ca ale oricărei alte mucenice din sinaxarul ortodox român! "Tu tot mai trăiești, bătrână mamă? Ție cu supunere mă-nchin! Mica-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la spate, capul sus și privirea ațintită înainte, noi, copiii de șapte ani, trăiam zi de zi sub teroarea acestei gorile pseudo-pedagogice. Vă puteți imagina cât de armonioasă și înfloritoare se dezvolta personalitatea unui copil sub privirea acestei caracatițe monstruoase??? Dumnezeule!!! S-a sunat. Monstrul a trecut pe lângă mine, sugându-și cu lăcomie resturile mizerabile din cariile putregăite și s-a îndreptat spre cancelarie, proiectându-și pe zidul alb al holului umbra dizgrațioasă de Quasimodo. Trebuie să vă fac o mărturisire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]