14,154 matches
-
dincolo și de oraș, pe câmpie, pământul e pârjolit de iarnă. Cum în acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de focuri aprinse prin celule, cu filamentele de condens care-i umezesc mustața moale, crescută anume ca să acopere o cicatrice urâtă pe buza superioară, de când a căzut într-un ciob de la o sticlă spartă, cu bărbia țepoasă și teșită, cu obrazul flasc, cu fruntea descrețită, cu nasul lătăreț, apoi cu gâtul care îmbătrânește primul demonstrând precaritatea punților, cu umărul drept purtând un semn din naștere, cu pieptul, ridicându-se și coborându-se ritmic, pe care părul a albit, cu începutul burții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai are de mers decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și broboade, dar un cârlionț de păr ce-a fost odată negru îi cade ștrengărește pe lângă obraz. O cheamă Paula, Paula Dotty, nume pe care ea însăși l-a ales pe vremea când bătea step și cânta de inimă albastră la cârciuma din Vergului, când vedea toate filmele cu Garbo de trei și de patru ori. Regina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Amintirea lui Erwin, cu șepcuță și pantaloni bufanți, căruia îi dansa foxtrot și-i cânta arii din operete ca să-și mănânce știuca umplută? Erwin, băiatul ei! Slujise numai la cucoane elegante cu copii râzgâiați, socotea că numai așa se ține obrazul subțire. Ea știe ce căuta. Ani de zile a bătut orașul în lung și-n lat, o băbuță măruntă într-o rochie ponosită de catifea, cu guler de dantelă. Așadar iat-o acum, cu picioarele în galoși, tocmai aici, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sub „pana” bătrânului scriitor basarabean. După îndelungi tatonări, asortate cu „aluzii fine”, „eschive glumețe”, „propuneri disimulate”, ea acceptă o „întâlnire secretă”. Iată-l dezbrăcând-o nerăbdător, precipitându-se în căutarea sânilor, a abdomenului ușor încordat, cu pielea întinsă. Atinge cu obrazul vegetația ce îi protejează floarea roz, încă închisă sub răcoarea trecutelor nopți de așteptare... Profesorul se dedă tuturor gesturilor de „florar împătimit”, încât femeia îl primește ca pe unvânt fierbinte de vară ce îi declanșează accente vitale nebănuite. Să fie
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel, are aceeași finalitate subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în roz a obrajilor în preajma și în timpul orgasmului, el, bărbatul trecut demult de prima tinerețe, își dă seama că este oarecum indiscret, dar își găsește scuze în faptul că, urmărind-o, poate să-și controleze reacțiile proprii pentru a-i întreține cât mai mult
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și orgasmic!), pe care mi-a inspirat-o pseudojurnalul romanticului scriitor basarabean. Este posibil ca multe reflecții ale sale să-și aibă originea în anii de recluziune în Gulagul sovietic, în lagărul siberian unde, încă tânăr, va fi poftit „dulce obraz de femeie” (ca să-l citez pe Sadoveanu) și va fi rămas doar cu visul... Acum, la vremea redactării acestor pagini, refulările (și frustrările!) sexuale de atunci încă își spun cuvântul. Legătura Profesorului cu Teodora cunoaște momente de „îngheț”, pauze lungi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
agonie și preotul, făcându-l gelos (încă o dată) pe scriitorul îndrăgostit. Sarah avea un farmec aparte, izvorând dintr-o extraordinară putere de a iubi. Detectivul care o urmărea ajunge să o admire, ca și fiul lui, căruia i se vindecă obrazul (o mare pată roșie: angiom?) după ce ea îl sărută pe locul respectiv. Copilul este convins de puterea ei vindecătoare. Până și scriitorul, libercugetător, rememorând întâmplarea, abjură de la principiile sale ateiste. În fața despărțirii pentru totdeauna, Sarah încearcă să-l convingă pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vezi, și cu toate acestea îl iubești! Un argument la care ateul Bendrix nu are răspuns. Sfârșitul femeii pare să întărească ideea, deja enunțată, conform căreia dragostea adevărată nu se termină odată cu moartea. Frumusețea ei durează, rămâne fie pe un obraz de copil, fie în sufletul celuilalt îndrăgostit, fie în pagina de roman. Concluzia mea: o iubire care se termină înainte de moartea celui îndrăgostit n-a fost iubire! Dragostea profundă, totală, ce transcende senzualitatea, se circumscrie ideii de eternitate. Orice amant
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
complet!”, își spune Profesorul, acum, după ce „aventura” lor a cunoscut o „cotitură decisivă”, cum a recunoscut el în ultima discuție. Stă așezat pe covor, lângă patul ocupat numai de Teodora, sprijinită pe două perne și mângâindu-i cu mâna stângă obrazul nebărbierit. O studiază discret, voind să ghicească ce anume o face atît de liniștită în fața viitorului apropiat. Oare să fie curajul inspirat de ființa aceea mică pe care o simte și el acum sub palma pusă pe abdomenul deja voluminos
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de o necunoscută. (Sau mai ales în acest caz?!) I-a mărturisit totul Teodorei, inclusiv acest gând parșiv care, rațional și sentimental, i se pare aberant. Dar trebuie să scape de el! Ea îl ascultă zâmbind și îl mângâie pe obraz, matern. „De ce rămân bărbații mereu niște copii?” „Da, bună întrebare! Oare de ce? Nu cumva pentru că adesea îi avantajează?” - o dă el pe glumă. Au închis capitolul suspiciunilor, ca ținând de „firea lui cea păcătoasă”. Speră că nu a supărat-o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe care tocmai a ridicat-o de subsuori până deasupra capului, îl trimit din nou în copilărie, când era „smuls în sus” de brațele vânjoase ale unui bărbat uriaș, căruia îi ajungea la genunchi. Simțea imediat pe față apăsarea unui obraz rece și țepos, al tatălui bucuros de regăsirea familiei după o zi de muncă în toiul iernii, la pădure. Își amintește perfect de clipa când se deschidea ușa și vedea mai întâi, uimit, o gambă înfășurată în jambiere militărești și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fiule, mai ai păcate? Să vezi, părinte, că într-o noapte cu lună plină, noapte de vară, când războiul era pe sfârșite, eu ... eu am fost capul bandei de tâlhari travestiți în ruși și, cu puști automate, cu măști pe obraz, am început să tragem focuri de armă și să atacăm pe gospodarii din sat, pe aceia care-i știam că au ceva bani și pe aceia pe care aveam eu ciudă. Așa am luat bani lui Pleșu și l-am
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
dea de pe ea. Reuși să se scoată de sub el, se ridică-n picioare și-și Îndreptă rochia și haina, apoi Încercă să-și pună părul În ordine. Jim dormea, cu gura puțin deschisă. Liz se aplecă și-l sărută pe obraz. Nu se trezi. Îi ridică ușor capul și-l scutură. El Își schimbă poziția capului și Înghiți. Liz Începu să plângă. Se duse până la marginea pontonului și se uită la apă. Din golf se ridica ceața. Îi era frig, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fereastră pe deasupra mea. Apoi Începu să plângă. — Nu mă pot resemna, spuse, Înecându-se. Și apoi plecă, trecând printre aparate, plângând, ținându-și capul sus fără a privi ceva anume, cu o ținută dreaptă, marțială, cu lacrimile curgându-i pe obraji și mușcându-și buzele. Doctorul Îmi spuse că soția maiorului, care era foarte tânără și pe care n-o luase de nevastă până să nu fie rănit atât de grav Încât să fie sigur că nu se va mai Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
stângi niște unguent dintr-o farfurioară și apoi Îl Întinse pe față, atingând-o foarte grijuliu, cu vârfurile degetelor. Își ștergea degetele de marginea farfurioarei până rămânea pe ele doar o peliculă fină de unguent, apoi Își freca fruntea și obrajii, și pe urmă, cu mare delicatețe, Își masa nasul. După ce termină, se ridică-n picioare, luă farfurioara și se duse În camera mai mică, unde dormea. — Mă duc să mă culc puțin, Îi spuse adjutantului, care, În acea armată, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să primească pe nimeni În camera sa. — N-ai voie să intri, Îmi spuse. Să nu iei și tu ce am. Am intrat și l-am găsit În exact aceeași poziție În care-l lăsasem, palid la față, dar cu obrajii Înroșiți de febră, uitându-se În continuare, așa cum făcuse și Înainte, la piciorul patului. I-am luat temperatura. — Cât am? Aproape o sută, Îi spusei. Era o sută doi și Încă ceva. Înainte am avut o sută doi. Cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
englezești. — Unde-i Fontan? — Il fait de la vendange. O, Doamne, il est nebun pour le vin. — Dar ție-ți place berea, nu? — Oui, j’aime la bière, mais Fontan, il est nebun pour le vin. Era o bătrânică durdulie cu obrajii roșii, adorabili, și cu părul alb. Era foarte curată și casa era și ea foarte curată și aranjată. Venea din Lens. — Unde-ai mâncat? — La hotel. — Mangez ici. Il ne faut pas manger à l’hôtel ou au restaurant. Mangez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
prin orașul umbrit, apoi pe drumul plin de praf, pe drumul lateral și, În cele din urmă, am parcat lângă gard. Era altă zi fierbinte. Madam Fontan ieși În pragul ușii din spate. Arăta ca doamna Moș Crăciun, curată, cu obrajii roșii și părul alb, și se legăna ca o rățușcă În timp ce mergea. — Doamne, bună, Îmi spuse. Ce cald e, Doamne. Intră În casă ca să aducă niște bere. Stăteam pe veranda din spate și mă uitam prin coroana copacului la valurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
părut nimic deosebit. Nu văd nimic. Ce ți s-a năzărit? Dacă vă uitați bine-bine, o să vedeți țevile tunurilor antiaeriene. Eu le-am descoperit mișcându-se când la dreapta, când la stânga. Făceau reglarea aparaturii... Cu oarecare roșeață de jenă pe obraz, locotenentul a apreciat: Ai simțul observației foarte bine pus la punct. Toaibă s-a simțit mândru auzind această apreciere și, ca să nu lase constatarea situației la jumătate, a completat-o cu încă una: L-am văzut și pe militarul observator
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de ofițer! Acum îi în drum spre ai lui - a șoptit bătrânul. Poate că îi așa, poate că nu - și-a spus părerea Toaibă. Da’ ce, aista arăta a rănit ieșit de pe patul spitalului? N-ai văzut cum îi lucea obrazul? Parcă o mâncat numai lapte și miere. Toaibă nu mai găsea argumente să-l contrazică pe bătrân. După o vreme, acesta a redeschis vorba: Acușica ajungem la Iași și una-două sunt acasă. Tu unde mergi, sergentule? Apoi eu merg tocmai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
tăciuni. Toaibă s-a întors cu fața spre ea și cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă li s-a părut nesfârșit. Când au
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
liniște. Numai să nu mă uiți... Nu avea grijă, că nu te las eu să stai însetat. Către seară au început să cadă fulgi de zăpadă și un vânt numai firicelul lui a pornit să sufle de îți tăia pielea obrazului. Pe nesimțite, ninsoarea s-a întețit încât totul s-a prefăcut într-un viscol năpraznic. Crâșmarul făcea ce făcea și mereu își arunca privirea către Toaibă, care, dus pe gânduri, sorbea din când în când din țoiul din fața lui. Când
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dreptate. De unde o știut ea asta?” - i-a fulgerat prin minte, în timp ce a desfăcut larg brațele și a cuprins-o pe Maranda gata s-o sufoce, în vreme ce șoptea în neștire: „Oh! Fata tatii!” Maranda s-a lăsat moale, lipindu-și obrazul de pieptului lui larg și puternic. Erau o singură ființă, străbătută de fiorul împlinirii... Din acea zi, lumina caldă a primăverii i-a alungat lui Toaibă orice urmă de negură din priviri și din suflet. La gară lucra cât doi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]