13,759 matches
-
sunt implicate mai mult de două specii. În acest caz, relația dintre potențialele chimice în echilibru este dată de legea acțiunii maselor. Din moment ce potențialul chimic este o mărime termodinamică, este definit independent de comportamentul microscopic al sistemului, adică de proprietățile particulelor constituente. În orice caz, unele sisteme conțin variabile importante care sunt echivalente cu potențialul chimic. În gazele Fermi și lichidele Fermi, potențialul chimic la temperatură zero este echivalent cu energia Fermi. În sistemele electronice, potențialul chimic este înrudit cu un
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
în cadrul bateriilor unde energia chimică este convertită în energie electrică. Să se considere un sistem termodinamic care conține "n" specii constituente. Energia sa internă totală "U" este postulată să fie o funcție a entropiei "S", volumul "V", și numărul de particule al fiecărei specii "N", ..., "N" Prin referirea la "U" ca "energie internă", se evidențiază că, contribuțiile în energie, rezultate din interacțiunile dintre sistem și obiecte externe, sunt excluse. De exemplu, energia potențialului gravitațional al sistemului cu Pământul nu sunt incluse
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
sunt excluse. De exemplu, energia potențialului gravitațional al sistemului cu Pământul nu sunt incluse în "U". Potențialul chimic al speciei "i", "μ" este definit ca derivată parțială unde indicii pur și simplu evidențiază că entropia, volumul, și celelalte numere de particule trebuie să fie ținute constante. În sistemele reale, este de obicei dificilă ținerea entropiei fixe, din moment ce acest lucru implică o bună izolare termică. Este prin urmare mai convenabil să se definescă energia Helmholtz "A", care este o funcție a temperaturii
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
constante. În sistemele reale, este de obicei dificilă ținerea entropiei fixe, din moment ce acest lucru implică o bună izolare termică. Este prin urmare mai convenabil să se definescă energia Helmholtz "A", care este o funcție a temperaturii "T", volumului și numerelor particulelor: În termeni ai energiei Helmholtz, potențialul chimic este Experimentele de laborator sunt adesea efectuate în condiții de temperatură și presiune constante. În aceste condiții, potențialul chimic este derivata parțială a energiei Gibbs ținându-se seama de numărul de particule O
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
numerelor particulelor: În termeni ai energiei Helmholtz, potențialul chimic este Experimentele de laborator sunt adesea efectuate în condiții de temperatură și presiune constante. În aceste condiții, potențialul chimic este derivata parțială a energiei Gibbs ținându-se seama de numărul de particule O expresie similară pentru potențialul chimic poate fi scrisă în termeni de derivată parțială a entalpiei (în condiții de entropie și presiune constante). Aici, potențialul chimic a fost definit ca raportul energie pe moleculă. O variantă a acestei definiții este
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
de presiune. Cu relațiile lui Maxwell și rezultă că, coeficientul de temperatură este egal cu entropia molară negativă iar coeficientul de presiune este egal cu volumul molar. În anii recenți, fizica termică a aplicat definiția potențialului chimic sistemelor din fizica particulelor și procesele sale asociate. În general, potențialul chimic măsoară tendința particulelor de a difuza. Această caracterizare se concentrează asupra potențialului chimic ca funcție a locației spațiale. Particulele tind să se difuzeze din regiunile cu potențial chimic ridicat către cele cu
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
temperatură este egal cu entropia molară negativă iar coeficientul de presiune este egal cu volumul molar. În anii recenți, fizica termică a aplicat definiția potențialului chimic sistemelor din fizica particulelor și procesele sale asociate. În general, potențialul chimic măsoară tendința particulelor de a difuza. Această caracterizare se concentrează asupra potențialului chimic ca funcție a locației spațiale. Particulele tind să se difuzeze din regiunile cu potențial chimic ridicat către cele cu potențial chimic scăzut. Fiind o funcție a energiei interne, potențialul chimic
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
În anii recenți, fizica termică a aplicat definiția potențialului chimic sistemelor din fizica particulelor și procesele sale asociate. În general, potențialul chimic măsoară tendința particulelor de a difuza. Această caracterizare se concentrează asupra potențialului chimic ca funcție a locației spațiale. Particulele tind să se difuzeze din regiunile cu potențial chimic ridicat către cele cu potențial chimic scăzut. Fiind o funcție a energiei interne, potențialul chimic se aplică în mod egal și fermionilor și bosonilor. Aceasta înseamnă că, în teorie, oricărei particule
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
Particulele tind să se difuzeze din regiunile cu potențial chimic ridicat către cele cu potențial chimic scăzut. Fiind o funcție a energiei interne, potențialul chimic se aplică în mod egal și fermionilor și bosonilor. Aceasta înseamnă că, în teorie, oricărei particule fundamentale îi poate fi atribuită o valoare de potențial chimic, depinzând de modul în care schimbă energia internă a sistemului în cadrul căruia este introdus. Aplicarea conceptelor potențialului chimic pentru sisteme la zero absolut prezintă un interes signifiant. Pentru sistemele relativiste
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
adică, sisteme în care masa de repaus este mult mai mică decât energia termică echivalentă) potențialul chimic este legat de simetrii și sarcini. Fiecare cantitate conservată este asociată cu un potențial chimic. Într-un gaz de fotoni în echilibru cu particule masive, numărul de fotoni nu este conservat, astfel în acest caz, potențialul chimic este zero. În mod similar, pentru un gaz de fononi, de asemenea nu există potențial chimic. Totuși, dacă temperatura unui asemenea sistem ar crește deasupra pragului pentru
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
electrică. Acesta ar controla densitatea sarcinii electrice a sistemului, și prin urmare excesul de electroni față de pozitroni, dar nu și numărul de fotoni. În contextul întâlnirii unui gaz de fononi, temperaturile suficient de înalte pentru a produce perechi de alte particule sunt rareori relevante. Materia de quarcuri este exemplul principal de sistem în care apar multe asemenea potențiale chimice. Atunci când există o diferență de potențial chimic între două poziții, o parte din ea se poate datora potențialelor asociate cu câmpurile de
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
una de alta și au, fiecare, grădină proprie (regula 1). Pe ambele părți ale străzilor sunt plantați arbori, iar fiecare intersecție este o grădină publică. Regula 10 este chiar o adevărată predecesoare a regulilor ecologice: fumul șemineelor este curățat de particulele de carbon pe care le conține (pericolele efectului de seră nu erau cunoscute în acea epocă). Oricine poate veni în France-Ville, cu condiția să fie apt să exercite o profesie utilă sau liberală în industrie, știință sau artă, urmând legile
Cele 500 de milioane ale Begumei () [Corola-website/Science/320954_a_322283]
-
spațiul de fază și spațiul Hilbert. O derivare mai riguroasă în cadrul notației Dirac arată cum decoerența distruge efectele de interferență și "natura cuantică" a sistemelor. Apoi, este prezentat modelul matricei densităților pentru o mai bună înțelegere. Un sistem de "N" particule poate fi reprezentat în mecanica cuantică ne-relativistă de către o funcție de undă, formula 1. Asta se aseamănă cu clasicul spațiu de fază. Un spațiu de fază clasic conține o funcție cu valori reale în 6N dimensiuni (fiecare particulă contribuind cu 3
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
sistem de "N" particule poate fi reprezentat în mecanica cuantică ne-relativistă de către o funcție de undă, formula 1. Asta se aseamănă cu clasicul spațiu de fază. Un spațiu de fază clasic conține o funcție cu valori reale în 6N dimensiuni (fiecare particulă contribuind cu 3 coordonate spațiale și 3 momente). Spațiul de fază "cuantic" al nostru în schimb conține o funcție cu valori complexe într-un spațiu 3"N" dimensional. Poziția și momentul nu comută însă totuși moștenesc mare parte din structura
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
spune că aceste sisteme ocupă subspații diferite în spațiul de fază al sistemului combinat. Numărul de dimensiuni "efective" al spațiului de fază al sistemului este numărul gradelor de libertate existente care—în modelele ne-relativiste—este de 6 ori numărul particulelor "libere" al sistemului. Pentru un sistem macroscopic aceasta înseamnă o dimensionalitate foarte mare. Când două sisteme (și mediul ambiant poate fi considerat un sistem) încep să interacționeze, totuși, vectorul de stare asociat nu mai este obligat să aparțină unuia dintre
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
și astăzi la stabilirea ordinii în care apar cuvintele într-un dicționar japonez. La școală, copiii învață să scrie mai întâi hiragana și katakana, și apoi kanji. În textele destinate adulților, hiragana este folosită în special pentru prefixe, sufixe, alte particule gramaticale (numite "okurigana") sau pentru acele cuvinte japoneze pentru care nu există un semn kanji, sau există dar este folosit doar rar. În scrisori nu se folosesc multe semne kanji, din respect față de destinatar, față de care ar fi un act
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
silabele "wi" și "we" (ゐ și ゑ respectiv ヰ și ヱ), semnele au fost înlocuite cu vocalele "i" și "e" (い și え respectiv イ și エ) . Doar "wo" (を respectiv ヲ) mai este folosit și acum, dar numai ca particulă pentru obiectul direct, cu toate că pronunția este identică cu vocala "o". Deoarece această particulă este întotdeauna scrisă cu semn hiragana, semnul omolog katakana a dispărut practic și el. Toate celelalte utilizări ale semnului "wo" au fost înlocuite cu semnul "o". Semnele
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
fost înlocuite cu vocalele "i" și "e" (い și え respectiv イ și エ) . Doar "wo" (を respectiv ヲ) mai este folosit și acum, dar numai ca particulă pentru obiectul direct, cu toate că pronunția este identică cu vocala "o". Deoarece această particulă este întotdeauna scrisă cu semn hiragana, semnul omolog katakana a dispărut practic și el. Toate celelalte utilizări ale semnului "wo" au fost înlocuite cu semnul "o". Semnele nefolosite după 1945 sunt redate în tabel între paranteze. (W) arată că înainte
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
elemente mai grele pe o perioadă de doar câteva secunde, ceea ce duce la creșterea temperaturii interne la ordinul miliardelor de grade. Această energie eliberată din fuziunea termonucleară (1-2 × 10 jouli) este mai mult decât suficientă pentru a dezlega steaua; adică, particulele individuale care compun pitica albă capătă suficientă energie cinetică pentru a se putea depărta unele de altele. Steaua explodează violent, dând naștere unei unde de șoc în care materia este de regulă împrăștiată cu viteze de ordinul a 5-20.000
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
astfel miezul devine o masă inertă susținută doar de presiunea de degenerare a electronilor. Această presiune se creează atunci când orice compresie suplimentară a stelei ar obliga electronii să ocupe aceeași stare cuantică, ceea ce nu este posibil pentru acest tip de particulă. (Vezi Principiul de excluziune.) Când masa miezului de fier depășește 1,44 mase solare (limita Chandrasekhar), se declanșează o implozie. Miezul se contractă rapid sub presiune, încălzindu-se, ceea ce duce la accelerarea reacțiilor nucleare din care rezultă formarea de neutroni
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
este susținută doar de presiunea de degenerare a electronilor. În această stare, materia este atât de densă încât orice compresie suplimentară ar face ca mai mulți electroni să ocupe aceeași stare cuantică. Principiul de excluziune Pauli împiedică fermionii (clasă de particule din care fac parte și electronii) să facă aceasta. Când masa miezului depășește limita Chandrasekhar, presiunea de degenerare nu o mai poate susține, și are loc un colaps catastrofal. Partea exterioară a miezului ajunge să se prăbușească spre centrul stelei
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
nuclee de heliu și neutroni liberi (prin fotodezintegrare). Pe măsură ce densitatea miezului crește, el devine propice din punct de vedere energetic pentru fuziunea dintre electroni și protoni (printr-un proces invers dezintegrării beta), care duce la crearea de neutroni și de particule elementare denumite neutrini. Întrucât neutrinii interacționează rareori cu materia normală, ei pot ieși din miez, transportând energie și accelerând și mai mult prăbușirea, care are loc pe o durată de câteva milisecunde. Pe măsură ce miezul se detașează de stratele exterioare ale
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
40-50 mase solare. Dacă masa este mai mare, se crede că o stea ar putea să devină direct gaură neagră fără faza de supernovă, deși calculele acestor limite sunt nesigure din cauza incertitudinilor modelelor existente pentru supernove. Modelul Standard din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă într-o supernovă este de
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
ar putea să devină direct gaură neagră fără faza de supernovă, deși calculele acestor limite sunt nesigure din cauza incertitudinilor modelelor existente pentru supernove. Modelul Standard din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă într-o supernovă este de regulă între unul și o sută cincizeci de picojouli (zeci-sute de MeV). Energia
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
nesigure din cauza incertitudinilor modelelor existente pentru supernove. Modelul Standard din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă într-o supernovă este de regulă între unul și o sută cincizeci de picojouli (zeci-sute de MeV). Energia per particulă implicată într-o supernovă este suficient de mică pentru ca predicțiile ce rezultă din Modelul
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]