14,325 matches
-
unui vulcan stins și reactivat pe neașteptate, se revărsau în spațiu acumulările interne ținute sub presiune, devenea brusc ceea ce era în realitate: o ființă complexă, mai puțin cunoscută și mult mai sensibilă, retrăia intens anumite momente din trecut, imaginația îi zbura dincolo de limite, însoțită de hohote și sughițuri, dar nu se oprea din cântat. Cânta și plângea, plângea și cânta. În acele momente ea era adevăratul Copil al Parisului, cu steagul în mână ridicat sus de tot și cu glonțul în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
eoliene scăpaseră de sub control; bucăți de tablă, de carton asfaltat, saci vechi, țoale rupte, sumedenie de hârtii și fel de fel de hârburi, desprinse din șandramalele nevoiașilor de la marginea orașului și de prin grămezile de gunoaie depozitate de-a valma, zburau prin aer precum baloanele umplute cu gaze inerte în zilele de sărbătoare națională. Copacii, de pe drumul aproape paralel cu calea ferată, se încovoiau ritmic sub presiunea vântului, ca și cum ar fi intenționat să bată mătănii. Cei mai bătrâni cedau, lungindu-se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai bună edificare, va lua ca exemplu chiar pe cei din viața lui personală. Anii copilăriei: simpli, într-adevăr, aparent frumoși, poate chiar fericiți, dar au dispărut precum visul unei ființe efemere; prea naivi și prea lipsiți de conținut. Au zburat mult prea repede, au trecut pe lângă el ca o vijelie de vară, lăsând doar amintiri vagi estompate de timp, care cu vremea s-au evaporat, precum fulgii de zăpadă căzuți pe palma unui magician. Poate... Anii adolescenței: plini de frământări
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
total ineficiente, visuri deșarte, fără temei, dragoste platonică, neîmpărtășită, tot felul de pregătiri și antrenamente, examene peste examene, multe îndoieli și multă nesiguranță. Nu avea nici un temei să creadă că ei ar putea fi cei mai frumoși. Dorința de a zbura cât mai repede, să scape de examene și, un lucru foarte important, să nu mai stea sub tutela celor maturi, să devină independent, i-a ocupat tot timpul din această etapă a vieții. Nu! Nici aceștia nu!... S-ar putea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
savureze splendorile unei seri de primăvară de-a lungul întregului traseu împreună cu copiii și cu soția alături, cum procedase deseori în trecut când, întreaga familie unită se deplasa în aceeași direcție și în același ritm, precum șirurile de cocori ce zboară toamna spre sud. Acum, situația era cu totul alta. Deși ar fi fost de dorit ca și soția lui să fie alături de ei în această călătorie, din cauza unor probleme familiare, nu se putea. În situația respectivă, obligatoriu trebuiau să fie
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nimeni în jur, i-a venit să chiuie a pagubă din toți rărunchii, de mai multe ori. Poate ar fi făcut-o și pe asta, dacă o rafală de vânt, stârnită din senin și pe neașteptate nu i-ar fi zburat șapca cu cozoroc mare rostogolind-o ca pe un balon umplut cu hidrogen de-a lungul drumului: odată, de două ori, poate de zece sau douăzeci de ori și nu s-a lăsat, nu s-a oprit, diavolița, decât hăt-departe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o ființă îndrăgită de copii, stăpână pe ținuturile nordice; mândră, puternică și rece; aparent severă însă darnică și iubitoare, cunoscută sub numele de Crăiasă a Zăpezii, va așterne în toată împărăția ei un strat de omăt peste care să poată zbura calul înaripat al lui Moș Neculai și mai apoi, să poată aluneca, cu ușurință, nenumăratele sănii ale lui Moș Crăciun. Asta înseamnă că și ea ajută la împărțirea mult râvnitelor daruri. Dacă ar fi copil și el s-ar întreba
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
legat, numai cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o iuțeală că abia o prindea ochiul, și, se gândea... „Dacă‟i un sămn!? și tot el îi răspunse: „Da, da... rândunelele aduc noroc la casa omului“. Așa auzise el din bătrâni. Păsărica se necăjea să găsească ochiul de geam, zburând roată prin odaie, apoi, se repezi afară ca o săgeată. „Tot așa trebuie să fie și sufletul omului!“, reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului moale... Deodată, îl vede în întregime, foarte clar, nu-i distinge însă mișcările... Zvelt și subțire, și, turnat ca din bronz, zboară departe. Cât l-ar fi dorit, pădurarul, ca trofeu... Ridică arma, ochește, îl vede în cătare clar... clar, dar lasă arma în jos. „Ar fi păcat!“, îți zise el. Și jderul, minunăția lumii, dispăru. Pădurarul răsuflă ușurat... Se simți ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
celor adormiți aici... Cruci negre și putrede, unele culcate pe-o rână, apar printre ierburi înalte, printre crengi uscate, verdeață și bălării. Acolo‟s străbunii satului... Acolo‟i o lume, care a fost... În jur, țăcănit de lăcuste, păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde fără vreo adiere, fluturi albi mângâindu-le... gâze...Viața pulsează aici, cu zgomot măsurat, ținând de urât celor morți. - Ah, aici! ..tresări Anuca. În fața crucii, pe mormânt, un buchețel de flori de câmp
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbi țiganca, țintindu-l cu tăciunii în lumina ochilor. - Ești răzbunător, flăcăule, continuă țiganca; casă bună faci numa‟ cu nevasta născută în a doua lună de vară, da‟ ai să cii... și n-ai să cii cu dânsa... Gândul îi zbură la Profirica lu‟ Baltag, cu care era în „vorbă“ să se „împace“, cu care vrea să-l colăcească mama lui. - ...Da‟ inima ta, flăcăule, îi dată alteia... născută în lună de iarnă, și care-ți poartă nenorocul... Deodată, țiganca tresări
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai mult... Dar ce-i asta? Ah, tare îmi mai vâjâie capul... Ia te uită, ce căluț negru și falnic, cu coama bogată și zbârlită! Sigur este din celebra familie Seglawi Jedran 1. Și - vai! - ce frumos știe el să zboare pe pereții mei, lin și plăcut, ca un fluturaș pe câmpii înflorite, primăvara. Haide, prietene cal, vino la mine să te trag puțin de coadă. Ei, vino odată!” Era încă viu, dar nu mai avea nimic sănătos în el. De
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
pachetul lângă culcușul bătrânei mame, salută în liniște și ieși ușor, respectuos. Asta fu tot. Acum, eliberat parcă de o povară apăsătoare de pe suflet, ce o purtase, până exact adineauri, asupra lui, străbătu înapoi lungul coridor cu pas vioi, tineresc, zburând cu gândul la lucruri mai vesele. Istorisiri nesănătoase fericirii 81 Dintr-odată, însă, văzu total surprins, aproape înspăimântat, cum o femeie, nici prea tânără, nici prea în vârstă, întrucâtva plăcută la chip și cu părul lung și desfăcut, în ținuta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu ele, te asigur! Ia zi-mi, că eu nu înțeleg deloc, de ce spui că speri? În ce speri? În ce te încrezi tu, de fapt, atât de puternic, atunci când spui că speri? Mai precis, către ce zări fericite îți zboară ție mintea, în momentele în care speri? La ce îți servește să te încrezi, cu atâta tărie și siguranță, în acest cuvânt înșelător, cel mai plin de prefăcătorie și de neadevăr dintre toate câte există și, totuși, cel mai invocat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
invidiat a acelora deja răniți, măcar odată-n viață, din cauza lor. Numai astfel, poți să te înalți peste orice fleac, care lucește și, privind înțelept și realist în miezul fiecărui lucru-n parte, să te simți cu adevărat liberă să zbori. Asta sunt eu de părere că înseamnă a te cunoaște întru totul pe tine însuți. Și, dacă ajungi să atingi acest pisc sacru și măreț al lucidității, poți fi pe deplin sigură că nimeni și nimic nu te va mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
celelalte? − Am văzut eu ceva la Mall, dar mult prea scump, nu putem să-i cerem mamei. − Ce mare lucru!?! Pentru o singură seară putem noi găsi ceva prin dulap. Începu căutatul. Una după alta rochiile, fustele și bluzele mamei zburau pe pat sau pe jos. După multă gândire, fiecare alese câte ceva. Lucy luă o rochie de mătase verde cu flori. − Se potrivește pentru serbarea primăverii, zise ea. Atâta doar că e cam largă. Nu-i nimic, o strâmtez eu imediat
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3079]
-
acum, așadar, deschiderea largă a orizontului iubirii celei noi, deoarece, prin acest gest, ea îmi demonstra încă o dată de câtă generozitate e în stare. Chiar prea multă generozitate.” 6. Joi. 17 aprilie ’81. Păsările lui Braque. Liniștite și imobile. Unde zboară aceste păsări? De fapt nu zboară. Există în ele un dor de eternitate. Dacă ar mișca aripile, ar deranja parcă tot. Sau dacă ar țipa. Ele nu zboară “pentru a nu se angaja în moarte”. Nu zboară pentru a se
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
iubirii celei noi, deoarece, prin acest gest, ea îmi demonstra încă o dată de câtă generozitate e în stare. Chiar prea multă generozitate.” 6. Joi. 17 aprilie ’81. Păsările lui Braque. Liniștite și imobile. Unde zboară aceste păsări? De fapt nu zboară. Există în ele un dor de eternitate. Dacă ar mișca aripile, ar deranja parcă tot. Sau dacă ar țipa. Ele nu zboară “pentru a nu se angaja în moarte”. Nu zboară pentru a se goli de „amenințare“. Sunt suspendate nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
6. Joi. 17 aprilie ’81. Păsările lui Braque. Liniștite și imobile. Unde zboară aceste păsări? De fapt nu zboară. Există în ele un dor de eternitate. Dacă ar mișca aripile, ar deranja parcă tot. Sau dacă ar țipa. Ele nu zboară “pentru a nu se angaja în moarte”. Nu zboară pentru a se goli de „amenințare“. Sunt suspendate nu între cer și pământ, ci între ceea ce a fost și ceea ce va fi, “pentru a prelungi la infinit ceea ce este”. Cam așa
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și imobile. Unde zboară aceste păsări? De fapt nu zboară. Există în ele un dor de eternitate. Dacă ar mișca aripile, ar deranja parcă tot. Sau dacă ar țipa. Ele nu zboară “pentru a nu se angaja în moarte”. Nu zboară pentru a se goli de „amenințare“. Sunt suspendate nu între cer și pământ, ci între ceea ce a fost și ceea ce va fi, “pentru a prelungi la infinit ceea ce este”. Cam așa spunea cineva. Cine anume o spunea și unde, în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
se înălță deasupra capului său, tot mai puternic, făcând vântul să tacă, strivind pământul, potolind nisipul și scaieții, ce nu mai alergau de colo-colo, scoțând șopârlele din vizuinele lor și făcând păsările să se lase la pământ, căci nici să zboare nu mai îndrăzneau când, în sfârșit, ajunse la zenit. Targuí-ul opri atunci animalul, îl obligă să îngenuncheze și înfipse în pământ spada sa cea lungă și bătrâna-i pușcă, ce slujiră drept suport, împreună cu șaua, pentru un micuț acoperiș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar atât de crud, viclean și viteaz, că izbutise să stăpânească acea turmă de fiare, supraviețuind la cinci încercări de asasinat și două încăierări cu cuțitele. Malik era „moartea naturală“ cea mai normală în Adoras, și doi dintre sinucigași își zburaseră creierii ca să trebuiască să-l mai suporte. Acum, așezat pe culmea celei mai înalte dune ce domina oaza spre est, o veche ghourd de peste o sută de metri înălțime, aurită de vremuri și împietrită în inima ei, încât nisipul aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
facem recensământul triburilor. O dată, inginerii ne-au pus să umblăm de colo până colo șase luni, încercând să găsească țiței. — Și au găsit. — Da, dar... Noi cu ce ne-am ales? Oboseală, necazuri, trupa nemulțumită și trei oameni care-au zburat în bucăți într-un jeep încărcat cu dinamită. — Erau ordine de sus. — Știu. Dar dumneavoastră aveți suficientă autoritate ca să mă trimiteți în orice misiune; de exemplu, exerciții de supraviețuire în „pământurile pustii“. închipuiți-vă că ne-am întoarce cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
călduță, tulbure și puțin sărată, cu care încă nu reușise să se obișnuiască și care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurși. Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]