14,936 matches
-
ca o limbă de clopot, nu i s-au dat gradații, a avut destule probleme. Am aflat când mi-au dat drumul că în perioada în care eram la Canal, părinții mei s-au interesat la Securitate. Tata și cu bunica, deși era femeie în vârstă, s-au dus la București în audiență la ministrul de interne, care era un mare bandit, Alexandru Drăghici. Au reușit să intre și i-au zis că-s doar un copil de 14 ani... Ăla
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
a spus că pot să-mi reiau studiile întrucât cazierul meu va fi alb și că am fost reținut în pedeapsă administrativă. C. I: Și s-a ținut de cuvânt? G. S.: După o lună de zile, după ce tata și bunica au fost în audiență la Drăghici, m-au luat de la Canal și m-au adus la Securitate la Iași, au chemat părinții, m-au pus să dau declarație că n-am să povestesc nimic din ceea ce s-a întâmplat. Dar
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
apără copiii, se simte înduioșat. Husarii trecură în odaia părintelui, își făcură formalitățile, iar în acest timp tânărul scăpă. Acel tânăr era Ion Popescu, care după 40 de ani săruta mâna preotesei care i-a salvat viața, iar preoteasa era... bunica mea și Anica, pe care avea de gând să o ia de soție era... mama mea. Toți trei sunt astăzi într-o lume mai fericită. Dumnezeu să le ierte păcatele". Mai târziu, la 3 august 1904, cu ocazia unei conferințe
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
chiar și legendele ori folclorul local prezintă, totuși, interes. Unde am văzut lumina zilei Când se îndrăznește a ni se spune că teritoriul pe care am văzut lumina zilei și ne-am încălzit sufletele privind în ochii mamei ori a bunicii, a fraților și a surorilor mai mari, n-a fost locuit de înaintații noștri, că n-am avea baștină, că alte semeții ne-au populat localitățile, iar strămoșii noștri au fost „plantați" mai apoi, prin „transhumanță", cioburile istorice, descoperirile arheologice
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
tratase deja în Colette Baudoche, publicată în 1909 și care face parte din această trilogie romanescă, Bastioanele Estului, în care acesta din urmă vorbește în favoarea regiunii sale natale. Colette Baudoche este o tânără lorrenă, care trăiește la Metz, în compania bunicii ei. Ele sunt constrânse, prin lipsă de bani, să închirieze o cameră a apartamentului lor unui tânăr profesor de germană, țeapăn "ca orice prusac", dar băiat bun, Frédéric Asmus. Învățând să se cunoască, puțin câte puțin, cei doi tineri sfârșesc
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
al Junimii nu este doar un obiect muzeal, ci și punctul de plecare pentru un viitor posibil. Mulțumirile mele se îndreaptă către directorul Editurii Humanitas, domnul Gabriel Liiceanu. Dedic paginile de față părinților mei, Mihaela și Dumitru Stanomir, și memoriei bunicilor mei, Constanța și Iordache Hărăbor. Un vis al inteligenței libere Dincolo de rezerve, dincolo de polemici, dincolo de distanța veacului și jumătate care ne separă de momentul înființării Junimii de către Titu Maiorescu, P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Iacob Negruzzi, datorăm acestui
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toată lumea îl cunoaște, mai întâi profesor universitar în Olanda, astăzi revenit în țară, foarte activ în mediile culturale și editoriale. După 1948, aproape toți membrii familiei mele trecuseră prin închisori. Bunica din partea tatei și mama mea, de exemplu, fuseseră acuzate de spionaj în favoarea englezilor, dat fiind că, foste proprietare de păduri, avuseseră niște contracte, pe vremuri, cu firme englezești care cumpărau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate și trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
spionaj în favoarea englezilor, dat fiind că, foste proprietare de păduri, avuseseră niște contracte, pe vremuri, cu firme englezești care cumpărau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate și trebuia să se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un întreg lot de foști negustori de cherestea din Galați, de fabricanți de lemnărie, din Piatra-Neamț, de foști generali moșieri care trebuiau cu toții să facă parte din acele înscenări judiciare atât de frecvente pe vremea comunismului. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Piatra-Neamț, de foști generali moșieri care trebuiau cu toții să facă parte din acele înscenări judiciare atât de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsă de probe, tot lotul a fost totuși eliberat după nouă luni. Patru ani mai târziu, în 1957, bunica mea, a reușit să fie scoasă din România de niște rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceeași cale sora mea, apoi o soră a mamei cu soțul ei și doi copii. în urma unei intervenții venite din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
păduri. Granițele erau foarte bine păzite, după 1949 deveniseră impermeabile... Au mai fost câteva cazuri, puține, dar spectaculoase, de fugă cu bărcile pe Marea Neagră spre Turcia, iarăși foarte periculos, după aceea nu s-a mai plecat până în ’57, când plecarea bunicii mele, atunci în vârstă de peste 70 de ani și după aproape un an de pușcărie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment” pentru că în primele două decenii de după Primul Război Mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
până în ’57, când plecarea bunicii mele, atunci în vârstă de peste 70 de ani și după aproape un an de pușcărie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment” pentru că în primele două decenii de după Primul Război Mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Președinta Societății de Ajutorare a Orfanilor de Război, o asociație caritabilă căreia îi donase și o moșie de lângă Iași, la Miroslava. Asociația organiza cămine, școli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscută a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
două decenii de după Primul Război Mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Președinta Societății de Ajutorare a Orfanilor de Război, o asociație caritabilă căreia îi donase și o moșie de lângă Iași, la Miroslava. Asociația organiza cămine, școli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscută a Iașiului; arestând-o, Securitatea se gândise să facă din ea o verigă a unui posibil proces de spionaj, la un capăt societatea de cherestea de la Londra, adică imperialiștii englezi, la celălalt capăt generalii români
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o personalitate cunoscută a Iașiului; arestând-o, Securitatea se gândise să facă din ea o verigă a unui posibil proces de spionaj, la un capăt societatea de cherestea de la Londra, adică imperialiștii englezi, la celălalt capăt generalii români pe care bunica mea îi cunoscuse, adică trădătorii și moșierii. Numai că mulți dintre acei generali nu mai trăiau, după cum nici societatea de cherestea imperialistă nu mai exista. Securitatea a renunțat la inteligentul proiect. După aceea, încetul cu încetul au reușit să mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care plecasem pentru că nu mai voiam să trăiesc acolo nu a reprezentat un caz de conștiință... Cerusem să mi se dea, în cele trei-patru zile de program oficial, o oră liberă de care am profitat să-mi văd mama și bunica cealaltă, nu bunica acum stabilită în Franța, și să le aduc câte ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea rămășițele burghezo-moșierimii. Așa că n-aveam mustrări de conștiință că am venit. Dacă nu veneam eu, venea altul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nu mai voiam să trăiesc acolo nu a reprezentat un caz de conștiință... Cerusem să mi se dea, în cele trei-patru zile de program oficial, o oră liberă de care am profitat să-mi văd mama și bunica cealaltă, nu bunica acum stabilită în Franța, și să le aduc câte ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea rămășițele burghezo-moșierimii. Așa că n-aveam mustrări de conștiință că am venit. Dacă nu veneam eu, venea altul. Și nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
încă de dimineață, cum era cazul Mariei Cocârlă. Referindu-se la arestarea ei ca la „ziua cea mai neagră”, ea își amintește: 13 ianuarie 1945, unde am fost dimineața la ora 5 ridicată, despărțire de la familie... m-a prins, frați, bunici... și am fost adunați toți, în sala din comuna Cincu, unde am fost verificați că ne duce la lucru și trebuia... am avut voie să avem multe lucruri cu noi . Deși mulți dintre ei erau într-adevăr duși la primărie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cu care am făcut interviuri, a văzut cum înnebunește un om pe care îl cunoști, farmacistul Garai, păduchi, tifos exantematic, frig, foamete („și iarăși ajung la un capitol foarte obișnuit și foarte des discutat aici: mâncarea”), restricții peste restricții, moartea bunicilor lăsați într-un fel de azil, lipsa WC-urilor (“în starea closetelor se cunoaște gradul de cultură” - dacă e așa este jalnic; într-un ghid pentru străini făcut de străini se dă - acum, în secolul XXI - un sfat: când ajungi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
despre care am mai amintit, doar că descrierea Silviei Hoișie e de acum, din mileniul III, ceea ce poate doar să ne bucure, din toate punctele de vedere: „O fotografie din 1917, unde puteți vedea o familie de evrei. Uitați-vă: bunica, bunicul. Bunicul meu a plecat în 1891 la New York și a muncit trei ani la New York ca să-și poată cumpăra apoi o casă în Câmpulung. A muncit din greu la New York. A venit înapoi și atunci s-a născut și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în republică, a fost inaugurat într-o atmosferă de zile mari. La sărbătoare au participat oaspeți din diferite localități din R. Moldova și din România. Muzeul este amplasat într-o casă cu trei camere, așa cum a văzut autorul proiectului la bunicii săiconstruită din chirpici cu rumeguș de stejar, cu o terasă împrejmuita cu gard de nuiele. La subsol sunt amplasate trei beciuri a câte 100, 180, 1000 metri patrati fiecare. Aici urmează a fi rostogolite poloboacele de stejar, care nu vor
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
rămași În viață din familiile lor anterioare, În majoritatea cazurilor și ei rude, care s-au strâns laolaltă (și uneori chiar s-au căsătorit) pentru a putea crește copiii rămași În viață, copii care uneori nici nu erau ai lor; bunici care de nevoie au devenit părinți ai nepoților, după ce fiii lor - părinții copiilor - au fost uciși; fete necăsătorite pe care povara creșterii fraților mai mici (sau copii ai fraților căsătoriți care au fost uciși) a căzut deodată asupra lor, Îmbătrânindu
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
să visez și să privesc. A. V. Eu, copilul, acolo am văzut cum norul imens de praf se ridica în urma autobuzului, am simțit vara, în august, cum nisipul se întărea și îmi frigea tălpile de nu puteam ieși din casa bunicilor, acolo am văzut, tot vara, cerul foarte înstelat în serile târzii, și via frumoasă. Dar nu despre mine vorbim acum. Te întreb, simplu și direct: de ce poezia? M. C. De ce poezia? Dintr-un motiv foarte precis. Mă tem că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
roman istoric, descriind Blitzkrieg-ul din anul 1940 și lupta londonezilor. Traducere din limba engleză și note de Virgil Stanciu, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2008, 32.95 lei TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Florin L|Z|RESCU Educație religioasă M-a trezit bunica într-o duminică, să mă ia la biserică. Așa era ea, se ducea în toate duminicile la biserică și voia să scoată un dreptcredincios și din mine. Am plâns, că era prea dimineață. M-am oprit din plâns, că mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
vrut să mă asculte. A zis că nu am voie să mănânc nimic, ca să-mi dea popa nafură. Mi-am amintit că aveam un pachet de biscuiți prin buzunare și-am înghițit în fugă vreo câțiva, fără să mă vadă bunica. M-a târât de mână până la biserică, m-a arătat pe la tot felul de babe care m-au pupat zgomotos pe obraz. Am intrat. Bunica mi-a spus cam cum stă treaba pe-acolo, că trebuie să vorbesc în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
de biscuiți prin buzunare și-am înghițit în fugă vreo câțiva, fără să mă vadă bunica. M-a târât de mână până la biserică, m-a arătat pe la tot felul de babe care m-au pupat zgomotos pe obraz. Am intrat. Bunica mi-a spus cam cum stă treaba pe-acolo, că trebuie să vorbesc în șoaptă. Apoi mi-a făcut prezentările: care sunt cei mai importanți sfinți, care-i Maica Domnului și toate celelalte. M-a pus să-mi fac cruce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
la coadă, în spate. Deși eram cam înspăimântat, m-am încurajat cu gândul că doar n-o să se repeadă sfântul la mine într-atâta aglomerație. Am închis ochii, mi-am lipit buzele de lemnul icoanei și-am fugit repede lângă bunica. Cât a cântat preotul, am privit picturile de pe pereți. Sfinții erau toți holbați, cu aripi crescute direct după cap. Drept să spun, m-au mirat și pălăriile lor mexicane (cam asta consideram eu că sunt aurele lor). Apoi ne-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]