13,461 matches
-
diverse. Una dintre ele era influența Bisericii Catolice În Germania de Vest postbelică: cum regiunile predominant protestante (Brandenburg, Prusia și Saxonia) se aflau acum În mâinile comuniștilor, catolicii reprezentau mai mult de jumătate din populația vest-germană. În Bavaria, unde conservatorii catolici formau majoritatea covârșitoare a electoratului, Uniunea Creștin-Socială (UCS) avea o impresionantă bază de putere locală, pe care a folosit-o ca să-și adjudece un loc permanent ca partener minoritar În guvernele de coaliție ale lui Adenauer. Adenauer Însuși era suficient
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de putere locală, pe care a folosit-o ca să-și adjudece un loc permanent ca partener minoritar În guvernele de coaliție ale lui Adenauer. Adenauer Însuși era suficient de vârstnic ca să-și amintească primii ani ai Imperiului wilhelminian, când Biserica Catolică fusese ținta campaniei de laicizare (Kulturkampf) a lui Bismarck. El a avut precauția să nu profite excesiv de noul echilibru de forțe, ceea ce ar fi riscat reaprinderea conflictului pe marginea relației Stat-Biserică, În special acum, când poziția neeroică a bisericilor germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
marginea relației Stat-Biserică, În special acum, când poziția neeroică a bisericilor germane sub naziști era Încă prezentă În memorie. Așadar, Adenauer a căutat de la bun Început să facă din partidul său un vector electoral mai degrabă creștin decât unul exclusiv catolic, reliefând mesajul social-ecumenic al creștin-democrației. și a avut un succes remarcabil: dacă alianța UCD-UCS a avut o victorie strânsă asupra social-democraților În primele alegeri din 1949, până În 1957 scorul ei aproape s-a dublat, ajungând la peste 50% din total
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țările de Jos, aveau o bază electorală restrânsă, obținând voturile unei comunități religioase conservatoare dintr-o singură regiune. Însă UCD, deși În chestiuni culturale era conservatoare prin tradiție (de exemplu, În multe orășele și comunități rurale activiștii UCD se asociaseră cu Biserica Catolică și cu alte grupări creștine În Încercarea de a controla și cenzura programele de cinema), avea o poziție destul de ecumenică În alte privințe, În special În politica socială. În acest mod, creștin-democrații și-au creat o bază multiregională și multiconfesională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Anii ocupației aliate postbelice erau mai grei decât viața sub regimul nazist. În timpul Războiului Rece America era acuzată că a pus Germania În centrul conflictului „său” cu Uniunea Sovietică, expunând-o astfel riscului confruntării. Mulți conservatori, În special din sudul catolic, atribuiau ascensiunea lui Hitler influențelor laicizante ale Vestului și susțineau că Germania ar trebui să adopte o cale de mijloc Între cele trei rele ale modernității - nazismul, comunismul și „americanismul”. Iar importanța crescândă a Republicii Federale la extremitatea estică a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
represiunii. Homosexualitatea era pretutindeni În afara legii și pasibilă de ani buni de Închisoare. În multe țări, subiectul nu putea fi abordat nici măcar În artă. Avortul era ilegal mai peste tot. Chiar și contracepția era tehnic Împotriva legii În anumite state catolice, Însă În practică era tolerată. Divorțul era pretutindeni dificil, iar În unele țări chiar imposibil. În multe state vest-europene (din nou, cu excepția parțială a Scandinaviei), agențiile guvernamentale cenzurau teatrul, filmul, literatura, iar radioul și televiziunea erau, În general, monopoluri de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțele „morale” represive datau dinaintea secolului al XIX-lea (cea mai anacronică instituție fiind, probabil, Biroul Lordului Chamberlain din Marea Britanie, consacrat cenzurii teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din 1870, de la primul Conciliu Vatican, Întrunit sub influența și auspiciile unui papă mărturisit reacționar, Pius al IX-lea, Biserica Catolică adoptase o viziune cuprinzătoare și absolut dogmatică a responsabilităților sale ca stâlp moral al turmei păstorite. Tocmai pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din 1870, de la primul Conciliu Vatican, Întrunit sub influența și auspiciile unui papă mărturisit reacționar, Pius al IX-lea, Biserica Catolică adoptase o viziune cuprinzătoare și absolut dogmatică a responsabilităților sale ca stâlp moral al turmei păstorite. Tocmai pentru că statul modern Îl deposeda treptat de influență politică, Vaticanul era de neclintit În exigențele lui față de adepți. Pontificatul lung și - retrospectiv - controversat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Eugenio Pacelli, Pius al XII-lea (1939-1958), nu numai că a reafirmat autoritatea spirituală a Vaticanului, dar a reușit să readucă Biserica pe scena politică. Îmbrățișând deschis o politică reacționară, de la legăturile strânse cu Mussolini la entuziasmul pentru dictatorii catolici din Spania și Portugalia, papalitatea a menținut sub Pacelli o linie fermă și În politica internă a țărilor democratice. Catolicii italieni, În special, au fost lămuriți că e o impietate să votezi Împotriva creștin-democraților; În țări relativ liberale precum Belgia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să readucă Biserica pe scena politică. Îmbrățișând deschis o politică reacționară, de la legăturile strânse cu Mussolini la entuziasmul pentru dictatorii catolici din Spania și Portugalia, papalitatea a menținut sub Pacelli o linie fermă și În politica internă a țărilor democratice. Catolicii italieni, În special, au fost lămuriți că e o impietate să votezi Împotriva creștin-democraților; În țări relativ liberale precum Belgia sau Olanda, instituția catolică locală avea instrucțiuni stricte să mobilizeze votul credincioșilor exclusiv În favoarea partidelor catolice. Abia la nouă ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Portugalia, papalitatea a menținut sub Pacelli o linie fermă și În politica internă a țărilor democratice. Catolicii italieni, În special, au fost lămuriți că e o impietate să votezi Împotriva creștin-democraților; În țări relativ liberale precum Belgia sau Olanda, instituția catolică locală avea instrucțiuni stricte să mobilizeze votul credincioșilor exclusiv În favoarea partidelor catolice. Abia la nouă ani de la moartea lui Pius al XII-lea, În 1967, un episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internă a țărilor democratice. Catolicii italieni, În special, au fost lămuriți că e o impietate să votezi Împotriva creștin-democraților; În țări relativ liberale precum Belgia sau Olanda, instituția catolică locală avea instrucțiuni stricte să mobilizeze votul credincioșilor exclusiv În favoarea partidelor catolice. Abia la nouă ani de la moartea lui Pius al XII-lea, În 1967, un episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la moartea lui Pius al XII-lea, În 1967, un episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la sfârșitul anilor ’50, că rigiditatea autoritaristă a Vaticanului În chestiuni publice și private
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opoziția răspicată a autorităților ecleziastice o poziție izolată. Tot mai puțini oameni participau la mesă În Europa de Vest. Indiferent de motive - mobilitatea geografică și socială a sătenilor până nu demult supuși, emanciparea politică a femeilor, declinul școlilor religioase și asociațiilor caritabile catolice În era statului asistențial -, problema era una reală și, după cum realizau cei mai subtili dintre liderii catolici, nu putea fi rezolvată prin simplul apel la autoritate și tradiție sau suprimată, ca la sfârșitul anilor ’40, prin invocarea anticomunismului. La moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Indiferent de motive - mobilitatea geografică și socială a sătenilor până nu demult supuși, emanciparea politică a femeilor, declinul școlilor religioase și asociațiilor caritabile catolice În era statului asistențial -, problema era una reală și, după cum realizau cei mai subtili dintre liderii catolici, nu putea fi rezolvată prin simplul apel la autoritate și tradiție sau suprimată, ca la sfârșitul anilor ’40, prin invocarea anticomunismului. La moartea lui Pacelli, succesorul său, Ioan al XXIII-lea, a convocat un nou Conciliu Vatican pentru a depăși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a depăși aceste dificultăți și pentru a moderniza atitudinea și practicile Bisericii. Vatican II, cum i s-a spus, s-a reunit la 11 octombrie 1962. Lucrările sale, pe parcursul anilor următori, au transformat nu numai liturghia și limba creștinătății catolice (mai exact, latina a Încetat să mai fie folosită În ritualurile zilnice, spre furia perplexă a unei minorități tradiționaliste), ci și răspunsul Bisericii la dilemele vieții moderne. Decretele conciliului arătau clar că Biserica nu se mai teme de schimbare și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foarte timizi - spre reconcilierea cu celelalte confesiuni creștine și s-a recunoscut Întrucâtva - nu complet - că stătea În puterea Bisericii să descurajeze antisemitismul prin reformularea ideii mai vechi că evreii l-au ucis pe Iisus. Mai presus de orice, Biserica Catolică nu mai era un suporter al regimurilor autoritare; dimpotrivă: În Asia, Africa și mai ales America Latină, ea era mai degrabă de partea oponenților dictaturii. Aceste schimbări nu au fost apreciate de toată lumea și nici măcar de toți reformatorii: unul dintre delegații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oponenților dictaturii. Aceste schimbări nu au fost apreciate de toată lumea și nici măcar de toți reformatorii: unul dintre delegații la Conciliu, un tânăr preot din Cracovia, Își va propune, odată devenit papă, să redea deplina influență și autoritate morală unei ierarhii catolice de neclintit. Conciliul nu a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar și În Italia, procentul participanților la mesă a scăzut de la 69% dintre credincioși În 1956 la 48% doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Europa continentală, Între politică și religie. După moartea lui Pius al XII-lea, nici un papă sau episcop nu a mai Îndrăznit să amenințe catolicii cu consecințe grave dacă nu votau cu partidul corect; legătura dintre autoritățile bisericești și partidele catolice sau creștin-democrate din Olanda, Belgia, RFG, Austria și Italia a Încetat să mai fie foarte strânsă 8. Chiar În Spania lui Franco, unde ierarhia catolică locală se bucurase de puteri și privilegii neobișnuite, Conciliul Vatican II a provocat schimbări dramatice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu consecințe grave dacă nu votau cu partidul corect; legătura dintre autoritățile bisericești și partidele catolice sau creștin-democrate din Olanda, Belgia, RFG, Austria și Italia a Încetat să mai fie foarte strânsă 8. Chiar În Spania lui Franco, unde ierarhia catolică locală se bucurase de puteri și privilegii neobișnuite, Conciliul Vatican II a provocat schimbări dramatice. Până la jumătatea anilor ’60, conducătorul spaniol condamnase orice manifestare care contravenea fățiș credinței sau practicii religioase catolice. Dar În 1966 el s-a simțit constrâns
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
8. Chiar În Spania lui Franco, unde ierarhia catolică locală se bucurase de puteri și privilegii neobișnuite, Conciliul Vatican II a provocat schimbări dramatice. Până la jumătatea anilor ’60, conducătorul spaniol condamnase orice manifestare care contravenea fățiș credinței sau practicii religioase catolice. Dar În 1966 el s-a simțit constrâns să promulge o lege care le permitea și altor Biserici creștine să subziste, deși catolicismul rămânea privilegiat; patru ani mai târziu, libertatea cultelor (creștine) era deplină. Reușind În sfârșit să „dezinstaureze” Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar În 1966 el s-a simțit constrâns să promulge o lege care le permitea și altor Biserici creștine să subziste, deși catolicismul rămânea privilegiat; patru ani mai târziu, libertatea cultelor (creștine) era deplină. Reușind În sfârșit să „dezinstaureze” Biserica Catolică și să introducă o minimă distincție Între aceasta și regim când Franco Încă mai trăia, Vaticanul a atenuat pentru Biserica spaniolă consecințele colaborării sale Îndelungate cu „vechea stăpânire”. Această rupture culturelle, cum i s-a zis În Belgia și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și regim când Franco Încă mai trăia, Vaticanul a atenuat pentru Biserica spaniolă consecințele colaborării sale Îndelungate cu „vechea stăpânire”. Această rupture culturelle, cum i s-a zis În Belgia și nu numai, Între religie și politică, precum și Între Biserica Catolică și trecutul său recent e definitorie pentru spiritul „șaizecist”. Reformismul Vaticanului avea, bineînțeles, limitele lui: pentru mulți dintre participanți, impulsul strategic al acestui conciliu nu era să Îmbrățișeze schimbarea radicală, ci să o stăvilească. Când legalizarea avortului și liberalizarea divorțului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
strategic al acestui conciliu nu era să Îmbrățișeze schimbarea radicală, ci să o stăvilească. Când legalizarea avortului și liberalizarea divorțului au fost supuse la vot câțiva ani mai tâziu, autoritățile ecleziastice s-au opus viguros (deși inutil) În țările predominant catolice precum Italia, Franța sau Germania de Vest. Dar chiar și În aceste probleme spinoase, Biserica nu a adoptat o poziție extremă, iar opoziția exprimată nu mai risca să scindeze comunitatea. Într-o societate care devenea treptat „post-religioasă”, Biserica și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu Maud, 1969) de Eric Rohmer, Jean-Louis - un profesor de filosofie din provincie interpretat de Jean-Louis Trintignant - e nevoit, din cauza zăpezii, să petreacă o noapte pe canapeaua lui Maud (Françoise Fabian), o tânără de o inteligență seducătoare, iubita unei cunoștințe. Catolic, Jean-Louis e chinuit de implicațiile etice ale situației și de Întrebarea dacă ar fi trebuit sau nu să se culce cu gazda; din când În când se oprește și schimbă reflecții morale cu un coleg comunist. Nu se Întâmplă nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]