14,519 matches
-
Siriei musulmane, cucerind împreună cu aceștia Alepul, iar apoi și Damascul. Când mongolii au fost înfrânți în bătălia de la Ain Jalut din 1260 de către mameluci, Baibars, sultanul mameluc din Egipt, a început să amenințe Antiohia, pe motivul sprijinirii mongolilor. Baibars a cucerit până la urmă Antiohia în 1268, astfel încât întreaga Sirie de nord a fost imediat pierdută; 21 de ani mai târziu, Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate au încetat să mai existe. Titlul de principe de Antiohia, lipsit acum
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
-lea de Boulogne și Robert al II-lea de Flandra în prima cruciadă din 1096, alături de cei trei frați ai săi și de tatăl lor. El a obținut senioria asupra Beirutului după ce ruda sa, regele Balduin I al Ierusalimului, a cucerit acel oraș, după cum este relatat în scurtul poem anonim, "Vers despre iluștrii bărbați din dioceza de Thérouanne care au mers în Sfânta Expediție": Fulc era deja decedat în 1125, atunci când Valter de Brisebarre figurează ca senior de Beirut. Potrivit cronicii
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
a lăsat nici un moștenitor pe linie masculină și purtătorul legal al uniunii (regele) nu a mai existat din momentul morții sale, permițând nobilimii croate să își aleagă din nou monarhul. Spre deosebire de unguri, istoricii austrieci nu au pretins niciodată că au cucerit Croația și nu au ridicat nicio obiecție față de abordarea alegerii monarhului de către croați după anul 1526. Preambulul Compromisului ungaro-croat din 1868 afirmă că Slavonia și Croația au ținut de Ungaria. . Deși Nagodba a demonstrat amploarea autonomiei Croației și Slavoniei, nu
Pacta conventa (Croația) () [Corola-website/Science/328356_a_329685]
-
este vorba de mită sau de tributul datorat lui Arnulf. În orice caz, retragerea lui Zwentibold a fost privită drept un eșec, iar la primirea veștii Arnulf a adunat o nouă armată, pe care a condus-o personal în Italia, cucerind Pavia câteva luni mai târziu. Ca parte a planurilor de a integra Lotharingia în posesiunile Franciei de est, domnia lui Zwentibold a fost impusă de tatăl său, susținută de arhiepiscopii Herman I de Köln și Ratbod de Trier, împotriva rezistenței
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
o dată cu revolta mercenarilor care au fost nemulțumiți deoarece nu și-au primit compensațiile băneșți pentru serviciul lor în Cartagina. Utica nu a dorit să se implice în această rebeliune, dar forțele libiene conduse de Spendius și Matho au asediat și cucerit orașul. Generalii cartaginezi Hanno și Hamilcar au venit să elibereze Utica și au fost victorioși după un asediu de scurtă durată a orașului. Utica a fost, din nou, inamicul Cartaginei în cel de-al Treilea Război Punic, după ce s-a
Utica () [Corola-website/Science/327517_a_328846]
-
al provinciei. În timpul domniei lui Hadrian, Utica a solicitat să devină o provincie cu drepturi depline, dar acest lucru nu s-a întâmplat pînă când Septimius Severus, un nativ din nordul Africii, a devenit împărat." În anul 439 vandalii au cucerit Utica, iar în anul 534 orașul a fost cucerit de Imperiul Bizantin, dar arabii sunt responsabili de distrugerea orașului în jurul anului 700. Ruinele orașului Utica se află pe un deal nu prea înalt, fiind compuse din câteva vile și băi
Utica () [Corola-website/Science/327517_a_328846]
-
să devină o provincie cu drepturi depline, dar acest lucru nu s-a întâmplat pînă când Septimius Severus, un nativ din nordul Africii, a devenit împărat." În anul 439 vandalii au cucerit Utica, iar în anul 534 orașul a fost cucerit de Imperiul Bizantin, dar arabii sunt responsabili de distrugerea orașului în jurul anului 700. Ruinele orașului Utica se află pe un deal nu prea înalt, fiind compuse din câteva vile și băi romane, pe pereții și pe podelele cărora încă se
Utica () [Corola-website/Science/327517_a_328846]
-
care o deținea. Profitând de puterea dobândită în cadrul Ligii de la Delos, Atena a organizat două expediții militare în Tracia, sub conducerea generalului și politicianului Cimon (476-475 și 465 î.Hr.). În a doua expediție, atenienii și aliații lor au reușit să cucerească orașul Amfipolis ("Ennea Hodoi") de pe malul stâng al râului Strymon, dar atunci când s-au încumetat să pătrundă în interiorul teritoriilor controlate de traci, au suferit o distrugere totală din partea acestora, pierzând 10.000 de ostași în bătălia de la Drebiscos. Abia odată cu
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
Atena, ale thasienilor și ale tracilor. Cetatea Filippi și-a luat numele de la Filip al II-lea al Macedoniei, care a fortificat-o în 356 î.Hr., pentru a dezvolta un centru de minerit. Cu un an înainte (357 î.Hr.), Filip cucerise de la atenieni polis-urile Amfipolis și Pydna; încheind un tratat de alianță cu cetatea Olint, Filip a reușit să cucerească și Crenides de la Regatul Odris. Fortificațiile ridicate au blocat parțial trecerea dintre o mlaștină și Muntele Orbelos, situat în vecinătate
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
a fortificat-o în 356 î.Hr., pentru a dezvolta un centru de minerit. Cu un an înainte (357 î.Hr.), Filip cucerise de la atenieni polis-urile Amfipolis și Pydna; încheind un tratat de alianță cu cetatea Olint, Filip a reușit să cucerească și Crenides de la Regatul Odris. Fortificațiile ridicate au blocat parțial trecerea dintre o mlaștină și Muntele Orbelos, situat în vecinătate. De asemenea, Filip a secat parțial mlaștina, așa cum afirma filozoful grec Teofrast. În afară de controlul minelor de aur din apropiere, un
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
pe traseul anticei "Via Egnatia". În 1354, viitorul împărat bizantin Matei Cantacuzino (pe atunci doar pretendent la tronul imperial) a fost capturat aici de către sârbi. După dezastrul suferit de sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje (1389), întreaga Macedonie a fost cucerită treptat de către Imperiul Otoman, zona fostului oraș Filippi fiind înglobată în Vilaietul Edirne din Rumelia. Data abandonării definitive a orașului nu este cunoscută cu exactitate; călătorul francez Pierre Belon care a vizitat zona respectivă în secolul al XVI-lea nota
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
După ce Portugalia s-a implicat în mai multe războaie cu Castilia și maurii, economia țării era ruinată și mulți bărbați care aveau locuri de muncă în timpul războaielor, la sfârșitul lor au rămas șomeri. Filipa știa că daca Ceuta ar fi cucerită și controlată acest lucru ar fi fost destul de profitabil pentru Portugalia; asta însemna nimic mai puțin decât controlul comerțului cu mirodenii africane și indiene. Deși Filipa a murit înainte ca planul ei să se realizeze, Portugalia a trimis o expediție
Filipa de Lancaster () [Corola-website/Science/327553_a_328882]
-
acest lucru ar fi fost destul de profitabil pentru Portugalia; asta însemna nimic mai puțin decât controlul comerțului cu mirodenii africane și indiene. Deși Filipa a murit înainte ca planul ei să se realizeze, Portugalia a trimis o expediție pentru a cuceri orașul, obiectiv care a fost realizat pe 14 august 1415, în bătălia de la Ceuta. Filipa și Ioan au avut 9 copii:
Filipa de Lancaster () [Corola-website/Science/327553_a_328882]
-
și alte țări, și din această cauză, combinat cu fertilitatea mai mare de pe teritoriul lor, au devenit mai civilizați decât vecinii lor din interiorul provinciei. Pisidieni au rămas o regiune sălbatică, muntoasă, și una dintre regiunile cel mai greu de cucerit și de condus pentru puterile politice externe. O lungă perioadă de timp, Pisidia a fost gazda a comunităților independente care nu se aflau sub jugul Hitiților. Cunoscută pentru fracțiunile sale războinice, a rămas în mare măsură independența față de Lidieni, si
Pisidia () [Corola-website/Science/327560_a_328889]
-
politice externe. O lungă perioadă de timp, Pisidia a fost gazda a comunităților independente care nu se aflau sub jugul Hitiților. Cunoscută pentru fracțiunile sale războinice, a rămas în mare măsură independența față de Lidieni, si chiar față de perși, care au cucerit Anatolia în secolul al VI-lea î.Hr., si au împărțit zona în satrapii pentru un control mai mare. Totuși, nu au putut să facă față revoltelor constante și tulburărilor din interiorul provinciei. Alexandru cel Mare a avut însă noroc, cucerind
Pisidia () [Corola-website/Science/327560_a_328889]
-
cucerit Anatolia în secolul al VI-lea î.Hr., si au împărțit zona în satrapii pentru un control mai mare. Totuși, nu au putut să facă față revoltelor constante și tulburărilor din interiorul provinciei. Alexandru cel Mare a avut însă noroc, cucerind Sagalassos pe drumul său spre Persia, desi orașul Termessos îi sfidata autoritatea. După ce Alexandru a murit, regiunea a devenit parte a teritoriilor din Antigonus Monophthalmus, si, eventual, a teritoriilor conduse de Lysimach al Traciei, după care Seleucus I Nicator, fondatorul
Pisidia () [Corola-website/Science/327560_a_328889]
-
și vulnerabile la focul archebuzelor și pieselor de artilerie, care au cunoscut o tot mai puternică dezvoltare în acea perioadă. În această perioadă, locul elvețienilor pe câmpurile de luptă a fost ocupat treptat de mercenarii germani landsknecht. Ei și-au cucerit o reputație redutabilă, fiind angajați de toate statele medievale în perioada sfârșitului secolului al XV-lea și de-a lungul întregului secol al XVI-lea. Sir Thomas Morus, în cartea sa Utopia, a susținut folosirea mercenarilor în locul soldaților recrutați din
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
domnie 1165-1214) Dunnottar a fost centrul administrativ a regiunii din care făcea parte. Prima referință despre un castel la Dunnottar apare prin secolul 13. O capelă a fost construită în 1276. Poetul Harry Orbul a scris că William Wallace a cucerit Dunnottar de la engleji în 1297. Se spune că a capturat în jur de 4000 de soldați cărora le-a dat foc de vii. În 1336 Eduard al III-lea al Angliei a ordonat să ancoreze opt vase în scopul fortificării
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
îl viziteze la Veneția. Deși nu îl cunoaște personal pe Canal, iar invitația nu conține amănunte, Sagredo acceptă totuși să își lase familia și să plece la Veneția. Ajuns aici, el o întâlnește pe Serena, o tânără venețiană care îl cucerește de la prima privire și prin intermediul căreia Sagredo ia pulsul orașului construit pe ape. Ajuns la locuința lui Canal - o clădire veche și întortocheată, Sagredo este ajutat de majordomul Martino să se cazeze și este rugat să își amâne întoarcerea acasă
Cuibul de dincolo de umbră () [Corola-website/Science/327637_a_328966]
-
Guvernul polonez nu era încă dispus să cedeze Zaolzie. Pe 16 iunie 1945, mareșalul Michał Rola-Żymierski a dat ordinul 00336 prin care Corpul blindat nr. 1 al forțelor terestre polneze trebuia să se concentreze în regiunea Rybnik, de unde urmau să cucerească orașul Zaolzie. Sovieticii au decis însă să predea regiunea cehoslovacilor, iar polonezii s-au supus în cele din urmă. Cehii au ridicat pretenții și asupra fostelor teritorii germane Klodzko, Glubczyce și Racibórz, dar după ce sovieticii s-au implicat în medierea
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
țara vecină, Capadocia, care erau vorbitori ai unei limbi din ramură Anatoliană a limbilor indo-europene. Limba lor ar părea, din mărturia lui Strabon, să fi fost o ramură distinsa a aceleiași limbi. "Paflagonia" a fost menționată de către Herodot între popoarele cucerite de Cresus, si au trimis un contingent important de armată lui Xerxes în 480 î.Hr.. Xenofon vorbește despre ele ca fiind guvernată de un prinț al lor, fără nici o referire la satrapiile vecine. O libertate pe care o aveau probabil
Paflagonia () [Corola-website/Science/327662_a_328991]
-
de către cuceritorii asirieni. Ulterior a servit drept centru administrativ sub babilonieni, persani și în perioada lagidă și seleucidă. În anii celui de al Doilea Templu, Tzipori () a fost un oraș însemnat și este menționat în numeroase izvoare. Ea a fost cucerită, se pare, de regele hasmoneu Yehuda Aristobulos I, prin 104 î.Hr. și este menționată prima dată sub acest nume în timpul domniei regelui hasmoneu al Iudeei, Alexander Yanay Se amintește că a fost asediat fără succes de regele Ciprului,Ptolemeu Lathyrus
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
jurisdicția a cinci tribunale religioase, dintre care unul în Tzipori. În anul 55 î.Hr. Gabinius a acordat orașului Tzipori statutul de capitală a districtului Galileea. În iarna anului 39/38 î.Hr. în vremea unei furtuni de zăpadă Tzipori a fost cucerit regele Irod cel Mare din mâinile lui Matityahu Antigonos. Când Irod a pus stăpânire pe Galileea, Sepphoris-Tzipori a continuat să fie capitala de district. După moartea acestuia, Yehuda ben Hizkiya a condus o răscoală la Tzipori și a provocat la
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
epoca cruciaților a fost ridicată aici o biserică. De la "izvoarele Sepphoris" au pornit la drum în anul 1187 cruciații conduși de Guy de Lusignan pentru a-l înfrunta pe Salah ad-Din în Bătălia de la Hattin. În 1263 localitatea a fost cucerită de mamelucii conduși de sultanul Beibars. Sub stăpânirea arabă-musulmană denumirea locului s-a arabizat în Safuriye. În anul 1516 în urma luptei de la Mardj Dabak, teritoriul Palestinei, inclusiv Safuriye și întreaga Galilee, a intrat sub dominația Imperiului Otoman. În secolul al
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
Omar,a transformat cetatea ruinată Safuriye într-o școală pentru copiii din localitate. În timpul Marii Revolte Arabe din Palestina în 1936, armata mandatară britanică a înființat în orășel o poziție militară. În cursul Războiului arabo-israelian din 1948-1949 orășelul a fost cucerit în operația Dekel (Palmierul) de catre brigada Karmeli a armatei israeliene, iar locuitorii săi au fugit. O parte din ei s-au stabilit mai apoi in cartierul Safafa din Nazaretul vecin. În anul 1949 la poalele dealului, evreii au înființat moșavul
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]