14,078 matches
-
tur] a concepției dominante așa cum am descris-o, putem asocia concepția dominant] cu filosoful secolului al XIX-lea, Henry Sidgwick, si cu filosofi contemporani precum Richard Brandt, Derek Parfit, John Rawls și Judith Jarvis Thomson. 2. Antiteoreticienii Contest]rile concepției dominante au devenit din ce in ce mai evidente. O surs] a acestora este sensibilitatea feminist] care a început s] apar] în filosofia anilor ’70. O alt] surs] este larg r]spânditul scepticism cu privire la autoritate, caracteristic anilor ’60. Filosofii ale c]ror opinii au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
decât în Kant și Sidgwick. Sunt înclinați s] văd] morală „de jos în sus”, ca un fel de practic] social], măi degrab] decât „de sus în jos”, ca o expresie a teoriei. Una dintre cele mai puternice critici ale concepției dominante a fost eseul din 1958 al lui G.E.M. Ascombe, intitulat Filosofia moral] modern]. Aici Ascombe se opune „concepției legale a eticii”, pe care ea o vede caracteristic] filosofiei engleze de la Sidgwick încoace. Ascombe susține c] aceast] opinie nu rezist] f
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe dragoste. Baier sper] s] reconcilieze aceste morale într-o etic] a încrederii (vezi și capitolul 43, „Ideea unei etici feministe”). F]r] a susține toate aceste teorii, putem înv]ta multe de la antiteoreticieni. Critică pe care o aduc concepției dominante ne oblig] s] regândim relația dintre teoria și practica moral]. 3. Reconcilierea teoriei cu practică Dup] p]rerea mea, teoretizarea moral] este ceva ce oamenii fac în viața de zi cu zi. Nu este numai domeniul profesorilor, expus la prelegerile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de zi cu zi; c] exist] limite la ceea ce pot face aceste teorii; c] sarcina lor este de a ne ajuta s] facem ceea ce este corect, mai mult decât de a avea dreptate. În acest fel, critică lor asupra concepției dominante este important] și util]. Totuși, ceea ce nu reușesc s] arate este c] ne-am decurca mai bine f]r] teorie moral]. iii. Metodele de teoretizare Dac] ceea ce am spus în secțiunea anterioar] este corect, mare parte din teoretizarea noastr] moral
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
din teoretizarea noastr] moral] conținu] ca parte a practicilor noastre morale obișnuite. În loc s] fie ordonat] și sistematic], este eclectic] și progresiv]. În ciuda acestui fapt, multi filosofi s-au ocupat de descoperirea principiilor metodei. Filosofii care sunt încântați de concepția dominant] a teoriei morale doresc s] creeze teorii explicite și universale. Pentru a face acest lucru, ei au urm]riț identificarea principiilor care guverneaz] crearea teoriei. Acești filosofi au apelat adesea la epistemologie - studiul metodei de a cunoaște lucruri - că furnizoare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ce urma s] se întâmple cu datele referitoare la simțuri. Nu este surprinz]tor c] în climatul nostru filosofic postpozitivist exist] puțini teoreticieni morali dornici s] susțin] metodologia fundaționalist]. 2. Coerentismul În zilele noastre, o versiune a coerentismului este opinia dominant] asupra metodei corespunz]toare de creare a teoriei în etic]. Coerentismul poate fi caracterizat în linii mari ca fiind p]rerea conform c]reia credințele pot fi justificate numai prin leg]tură lor cu alte credințe. Acest lucru este net
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unele argumente ale sufragetelor de la începutul secolului XX) și pot s] îl transforme. Ea susține, totuși, c] experiență femeilor că mame este esențial] pentru viața lor etic] și pentru modul în care ele ar putea oferi o critic] a valorilor dominante și a obiceiurilor sociale. În mod destul de asem]n]tor, Caroline Whitbeck a sustinut c] practicile de îngrijire a altora, care au maternitatea în centru, ofer] un model etic al „realiz]rii reciproce a oamenilor”, foarte diferit de normele competitive
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Într-o societate bazat] pe exploatarea de clas] și sfâșiat] de luptă de clas], nu poate exista o form] de acțiune semnificativ] la nivel social și eficient] care s] respecte principiul bun]voinței imparțiale. Acțiunile considerate „drepte” (deoarece corespund modului dominant de productie) promoveaz] în mod sistematic interesele clasei conduc]toare pe seama celor exploatați. Acțiunile care încearc] s] r]stoarne aceast] ordine, aprobate de vreun cod moral revoluționar, promoveaz] interesele clasei revoluționare pe seama celorlalte clase. În opinia lui Marx, cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de la comunitate la societate, adică trecerea de la un model social în care relațiile dintre indivizi tind să fie în principal de tip afectiv, iar regulile formale neimportante către un model în care relațiile între indivizi devin impersonale, iar regulile formale dominante; sau Weber (1968, 1993) în procesul raționalizării; la contemporani precum Inglehart (1997) în trecerea de la modernitate la postmodernitate; Toffler (1973, 1983) în metafora celor trei valuri, adică în trecerea de la societatea agrară la societatea industrială și apoi la cea informațională
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
comunismul, corupția și poliția politică. Al treilea ciclu electoral de după căderea comunismului a început în noiembrie 1996 și a adus prima schimbare vizibilă, reală de putere. Așa-numitele forțe democratice (CDR) de dreapta au câștigat alegerile, iar PNȚ-ul, partidul dominant, și-a asumat conducerea coaliției de guvernare alcătuită împreună cu Uniunea Social-Democrată26 și UDMR. Emil Constantinescu a devenit președinte (cu 54,41 % din voturi), înlocuindu-l pe Ion Iliescu. Coaliția fiind însă extrem de eclectică a fost erodată de lupte interne (schimbând
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
dezvăluie că atitudinile pesimiste prevalează pentru cei mai mulți. Doar în câteva ocazii unele tipuri de atitudini optimiste le-au depășit pe cele pesimiste. Acesta este și motivul care ne-a făcut să ne gândim la "societatea pesimistă" ca un spațiu mental dominant. Credința comună că pesimistul e un optimist informat este mai degrabă respinsă de analizele noastre, care indică faptul că cei care aderă la diversele tipuri de pesimism sau optimism (în special la cele extreme) rareori se suprapun în termeni de
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
indică faptul că cei care aderă la diversele tipuri de pesimism sau optimism (în special la cele extreme) rareori se suprapun în termeni de resurse individuale sau percepții 63. Rezultatele ne îndeamnă să subscriem perspectivei care sugerează asocieri între statusul "dominant" al unei persoane și atitudinile optimiste pe care le degajă. În mod contrar, oamenii care tind să aibă atitudini pesimiste sunt mai vulnerabili și mai expuși anomiei sau riscurilor asociate schimbărilor postcomuniste: pierderea siguranței locului de muncă (ce până la Revoluție
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
din cauza supraîncărcării sau subîncărcării cu semnificații; un termen târât și tocit prea mult și de prea mulți, un termen ce pare a-și pierde valoarea de categorie analitică. În acest sens Brubaker, și Cooper (2000:1-2) afirmă că "perspectiva constructivistă, dominantă, asupra identității în încercarea de a desubstantiviza termenul, de a-l absovi de acuzația de esențialism prin stipularea ideii că identitățile sunt construite, fluide și multiple ne lasă complet fără rațiunea de a vorbi despre identități" și că "uzul și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
faptele, ci percepția faptelor este cea care ghidează atitudinile și comportamentul". Esența identității este determinată în primul rând de "o legătură psihologică ce unește și diferențiază oamenii", de sentimentul înrudirii ancestrale (Connor, 1994:197). 3.4. Perspectiva constructivistă Concepțiile constructiviste, dominante în prezent, apar ca reacție la teoriile precedente care-și derivă explicațiile pornind de la asumpția existenței unor stări finale și la limitările impuse astfel actorilor sociali. Accentul este mutat de pe suprastructură (esențe) pe actorul social și pe abilitățile sau potențele
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
dintre cei care schimbă perspectiva asupra identității datorită faptului că mută accentul de pe concentrarea pe elemente ale culturii (substanță și conținut) și abordare emică pe cogniție și abordare etică. În loc să se centreze pe determinismul structural (structuralismul și funcționalismul erau încă dominante în acea perioadă), el acordă atenție sporită cognițiilor actorilor sociali: hetero- și auto- atribuirii. Identitatea nu este un fenomen care este generat și are loc în interiorul unei societăți, ci în procesul de interacțiune între societăți: "Diferențierile etnice nu depind de
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de destin, deși utilitaristă și raționalistă, de cele postmoderne prin ideea participării civice 20 și a autoîmplinirii destinului comunității. 4.4. Filosofie noologică. Matricea stilistică și spațiul mioritic Ideea identității se regăsește la Blaga, în cadrul filosofiei stilului înțeles ca fenomen dominant al culturii. Teoria noologică a stilului este construită pe baza concepțiilor morfologice asupra culturii ale lui Frobenius și Spengler și sub influența modelului structurii psihicului uman din psihanaliza lui Freud și mai ales din psihologia analitică a lui Jung. Morfologia
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
un actor social individual își asumă (produce și reproduce) anumite "fragmente" sau caracteristici pe care le recunoaște (atât rațional, cât și emoțional) ca fiind similare cu ale altora. Cu toate că, aparent, în această conceptualizare actorul social pare a juca o poziție dominantă în raport cu "structura", așa cum a arătat și Jenkins (1994), auto- și hetero- definirea sunt de fapt două puncte ale aceluiași continuum. Definirea internă este o consecință a negocierii cu definirile externe și viceversa. De aceea procesul de identificare trebuie privit și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
noastră, ca nație, pe atît de vizibilă, de prezentă, de concretă acum impunea o singură și sigură constatare: iată de ce existăm aici de două milenii. Și de ce nu sînt semne că nu am mai putea exista încă tot pe-atît! Nota dominantă: tinerețea! O generație atît de reușită biologic, chiar dacă se consuma în acel ceas al nopții într-un gest la urma urmei nesemnificativ din unghiul dăinuirii noastre, unul doar de veselă, de exhibiționistă paradă, nu are cum să rateze, în plan
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu), dar lăsa să se înțeleagă/să-l înțeleagă cei la care ținea, că nu asta contează, nu scorțoșenia și găunoșenia parvenită, ci spiritul înalt, în continuă și emulativă alertă. Să nu se creadă că dezinvoltura lui "arțăgoasă" avea doar dominantă resentimentară, dimpotrivă, tot ce lua turnură aparent rebarbativă nu era decît harul lui inconfundabil de histrion fermecător. Chiar și răutăți care-l aveau în colimator, printre alții, și pe un academician de talie europeană ca Oprescu arătau în ochii noștri
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să crezi? O fi vorba doar de diletantismul postului sau de ceva mult mai grav: de tînjirea pioasă după trista epocă de aur?! Să revin deci, prin deja invocatul diletantism, la pomenitul catalog al pomenitei expoziții jubiliare. Diletantismul e nota dominantă a acestei redactări festiviste: inconsecvență în păstrarea parității datelor personale ale artiștilor expozanți, neglijențe inadmisibile în materie de curriculum, inversări de date personale și de imagini reproduse, stîlciri de nume (și prenume); unele din aceste hibe, referitoare la ieșeni (plecate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
imperiul bizantin prin dogmă, dar și prin ideologia basileică. Fără îndoială, exista o tradiție religioasă, așa cum amintește și Brezeanu în același loc (susținută de mărturiile arheologice, de hărțile diocezelor, de documente bizantine clericale sau ale cancelariei imperiale etc.), răspândită și dominantă în teritoriul de la nord de Dunăre, fără să fi fost însă constituite aici și centre ecclesiastice ierarhic superioare. Contextul politic provoacă în secolul XIV și desăvârșirea instituțională a spiritualității religioase a românilor, deja recunoscuți ca etnie descendentă din vechea populație
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fi formulată întocmai, fiindcă este sesizat faptul că "lucrului ca atare", în carne și oase, nu i se recunoaște ceea ce ar putea fi numit "realitatea de fapt", adică forța sa obiectuală. Bineînțeles, întrebarea vizează, înainte de orice, însăși autonomia gândirii, fenomenul dominant în ceea ce ne-a apărut a fi unitatea de viață omenească; iar vizarea nu mai poate fi natural-istorică, fiindcă în orizontul în care această vizare devine posibilă, autonomia gândirii este luată ca un dat, fără a fi chestionată, așadar fără
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condițiile logicii aristotelice va fi numit corectitudine a gândirii. În afara celor câteva elemente socratice de "logică formală", amintite mai sus, dar în completarea lor, Platon deschide două probleme care vizează logos-ul în sensul formalizării sale, pe care le tematizează dominant din perspectivă ontologică: problema "locului" adevărului și cea a ne-ființei (socotită "gen", alături de ființă, stare, mișcare, identic și alteritate 27). Dacă adevărul este ceva și el reprezintă tocmai ceea-ce-este (iată ideea eleată despre coincidența "principială" a gândirii, ființei și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca sinteză între ontic și lingvistic nu va mai avea un înțeles ontologic dominant, așa cum a avut la filosofii prearistotelici, ci unul propriu-zis logic (adică, întâi, formal sau constitutiv și, apoi, normativ sau regulativ). Adevărul aristotelic va fi, cumva, și adecvare între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gânditori din perioade târzii ale istoriei filosofiei, Kant, Heidegger, de exemplu, gânditori care au propus reconstrucții filosofice semnificative și au lucrat explicit la redimensionarea funcțiilor celor două modele sau cel puțin ale unuia dintre ele? Perspectiva judicativ-constitutivă este funcțională și dominantă în aceste reconstrucții, care conțin certe elemente non-judicative sau chiar anti- judicative, având, așadar, un sens opus față de cel acreditat prin dictatura judicativului? Dar dacă acest din urmă scenariu normativ este încă funcțional și dominant în filosofia actuală, cum am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]