15,053 matches
-
scenă, cu ochii palizi și sticloși, neavând În mâini nimic pentru a-l ancora de această lume, Își azvârlea capul spre spate și Își recita poezia plasmodiind curgător și Îngrozitor de enervant, iar la sfârșit se oprea brusc, trântind ușa În nas ultimului vers și așteptând aplauzele să populeze tăcerea. Și mai era bătrânul cher maître depănând perlă după perlă dintr-o admirabilă povestire pe care o citise de nenumărate ori și Întotdeauna la fel, cu același aer dezgustat pe care-l
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru că joaca ei posacă avea un simbolism cam respingător. Poate mi-a amintit de fapt manevra simplă și răsuflată pe care a folosit-o un polițist francez - și fără Îndoială Încă o folosește - când ducând la Închisoare un muncitor cu nasul roșu, vreun scandalagiu de duminică, l-a transformat Într-un satelit ciudat de docil și chiar foarte vioi, Înfigând un fel de cârlig de undiță În carnea neîngrijită dar sensibilă și receptivă a omului. Tu și cu mine ne-am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o bucățică de tifon cu vată murdară. O bancă circulară Înconjura un trunchi gros de stejar ca să vadă cine stă pe partea cealaltă și descoperea acolo un bătrân trist citind un ziar Într-o limbă străină și scobindu-se În nas. Tufele veșnic verzi cu frunze lucioase care Împrejmuiau o peluză cu iarbă, unde copilul nostru a descoperit pentru prima oară o broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Constantinopolul! răbufnește Șendrea dând de dușcă clondirul. Ștefan se dezlănțuie în hohote mari de râs: Nu ți se pare, Șendreo, că te-ai prea împărtășit din sângele Domnului? Suntem prea mici pentru pozne atât de mari... Să ne cunoaștem lungul nasului... Mă bucur că am împlinit visul nostru: "neatârnarea Moldovei". Nici n-am pohtit mai mult. Cât despre "Creștinătate", aiasta-i pe deasupra. Mă bucur și pentru ea. Dacă se unea Europa într-o mare "Cruciadă"... se frăsuie Luca Arbure. "Dacă", murmură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o bărbierit, cu "tigrii" lui cu tot! Ștefan râde cu poftă: Iată-mă și bărbier la "Poarta Fericirii"... Și eu strig faima Moldovei și-a numelui tău! strigă Mihail. Și tu, Brutus, fiul meu?!" Ei drăcie! spune Ștefan pipăindu-și nasul N-o să mai ajungi la el nici cu prăjina. Hai, să lăsăm gluma! Și... și, vă rog... să nu mai cutezați a-mi da mie meritul biruinței, că n-oi fi vreun arhanghel focos pogorât din Ceruri, continuă el cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni pe cap de pașă, aruncă bomba vistiernicul Juga, un bătrân uscat, cu nas coroiat ca la păsările de pradă. Ștefan fluieră a uimire: Cât?! O mie?! Fantastic! Atâta bănet pentru un cap de pașă?! se miră el cu un surâs șăgalnic. Poate... poate cu turban cu tot. Așa mai înțeleg... Juga, cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
crapă buza dup-un galben... Suntem prăpădiți-prăpădiți, blana-i pe noi, împușcată, da' coada pe spinare. Mamă Doamne, că sus o mai ținem!... Avem și noi o meteahnă, Stanciule, recunoaște Ștefan cu un zâmbet vinovat: "Coada sus!" Mai dăm peste nas unuia, altuia... Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se burzuluiește Ștefan. Să neguțăm hoiturile marilor pașale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
facă cine o pohti mendrele cu ea! Să se știe: Cine vine în Moldova cu sabia, de sabie va pieri!" Și-apoi, zâmbește el mucalit după ce se liniștește, așa ne place nouă, moldovenilor, să umblăm ca Vodă prin lobodă, cu nasul pe sus și coada pe spinare. Cine ce are cu noi? "Aiasta-i pohta ce-am pohtit!" Chiar mi-a trăsnit un gând, spune surâzând. Îi trimitem Slăvitului Padișah, cu umilința cuvenită -, îi trimitem în dar un steag verde al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de vină. M-am exprimat eu greșit. Dar, cum să spun, Maria, iartă-mă! Dar... firea ta... prea mândră... prea rece... Mai lasă fala aceea porfiroghenetă. Uită leagănul de purpură în care te-ai născut. Și apoi, toată ziulica cu nasul în cărți, în genunchi pe la icoane; te-ai gălbejit, te-ai sfrijit de tot. Ce atâta pocăință, că doar ești curată ca lacrima. Prea multă sfințenie strică, te rupe de viață, uiți să râzi, uiți să iubești, uiți să trăiești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița îmbujorată până-n lobii urechilor. Mulți au simțit pe spinarea lor ascuțișul săbiei Măriei sale! Și turcii! Și lehii! Și tătarii! Și ungurii! Și, urmează ea încetișor, cu vocea frântă, și... și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă ea, dar, brusc, se întrerupe cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dacă dregătorii se țin de pravilă... La a doua ulcică, mai pe șoptite, îl iau în pleaznă pe Vodă cât îl au ei la inimă ba-l pișcă, ba-l înțeapă... Îmi zbârlesc musteața, fac fețe-fețe, o-nghit și bag nasul în ulcică să nu mă dau de gol. Afurisiți moldovenii iștea, de unde le-or fi aflând pe toate? Râd eu... râd mânzește de mine însumi! Boierii râd și ei... La a treia ulcică, se iau de Mahomed; l-au și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se întreba singur, nervos, alungând musca. "Cum?" A doua oară o plesnește, dându-și o palmă. Cum?! Foarte simplu: s-o facă rumeguș și să li se dea cu lingurița, le-o întoarce Ștefan, mulțumit că le-a dat peste nas. Cu îngăduința de a pune sare au miere, după pohta inimii... Boierilor le-a pierit cheful să mai râdă. Unora, poate, le venea mai degrabă a plânge, că, poate, nu erau de tot străini de vama grâului, a mierii, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți. Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și, pe cenușă, înălțăm alte bordeie, alte bisericuțe, așa, mai micșoare, de nasul nostru, să ne fie temelie pentru suflet la iertarea păcatelor și pomenirea morților. Pentru o țară mică, anevoie-i a sta cu capul sus, spune Vlaicu. Mi-au povestit niște călugări de la Bistrița, începe Juga, că în Noaptea Învierii s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
păstrau ca o amenințare cu izgonirea mea din Scaunul Moldovei. Și a scăpat șobolanul? se repede Alexandru speriat. Nu mi-am aflat odihna până nu l-am scos din bârlogul de la Buda. I-am întins o cursă, dându-i pe la nas cu "Scaunul" mult visat. Prea flămând de putere, a mușcat momeala: chipurile "se pusese la cale un complot împotriva mea, și marii boieri îl pohteau iarăși în Scaun." Alexandru bate din palme cu bucurie, cu înfrigurare: Șobolanu' a mușcat!? L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu s-o pomenească -, nu știa unde să mă mai ascundă de răul iubiților mei unchi ce umblau să-mi ciumpăvească nasul, urechile... Și, în marea lor generozitate, au promis să-mi scoată numai un ochi; vezi bine, "însemnat" nu mai puteam fi uns domn... Și nu eram decât de-o șchioapă... Dihonia a început cu fiul cel mare al Voievodului, Iliaș-Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria!... A?! Don Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-un jilț, în fundul întunecat al paraclisului. S-a sfârșit Don Giovanni... îi pune el mâna pe umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-a sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spaimele noastre! Să afle și illustrissimii venețieni din chiar gura "ambasadorului" lor, cât de greu ne e... cât de greu... Și ce aere-și mai dădea Don Gerardo ista, povestește Mihail. Călărind alături, prin sate, prin târguri, illustrissimul cârnea din nas mormăind: "Barbaro!... Primitivo!... Coliba... A noi Cattedrale! Palazzo! Universita!"... Și ce se mai umfla în pene, de-mi venea să-i ard un lat de sabie pe spinare... L-am trimis "undeva", măcar că el n-a priceput unde pe italienește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vaicăre Cupcici plângându-și de milă. Dumnezeule! Ce-am pătimit!... Să vedeți! La "Întrecerile voinicești" de răs-duminică, că Păgânu' nici Ziua Domnului n-o cinstește -, mă luptam cu spada, ca un leu mă luptam de-mi dăduse și borșu' pe nas. Diavolu', cu ochii pe mine, mârâia: "Catastrofă, boier Cupcici! Urgie, boier Cupcici! Ce facem cu burdihanu', boier Cupcici?!" Și mă tot împungea cu deștu-n burtă... "O să-ți dea turcii, cep la osânză." Eu, tăceam mâlc. Mă pișasem pe mine de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Toți râd, dar fiecare avea musca sa pe căciulă. De bună samă a ieșit cu scântei, de-a surghiunit-o Vodă pe fătucă la bolnița mănăstirii Neamțului. Ce-or fi găsind muierile la el, se întreabă Cupcici scobindu-se în nas, de unde scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu' să-l ia! explică Alexa podidit de invidie. Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare va fi răsplata voastră în Ceruri"... Procletu'! Mișelu'! Fariseu'! răbufnește el cu ură. De haram ni s-o alege agoniseala de-o viață! La sapă de lemn om ajunge! Cum îl rabdă inima?! se vaicăre Cupcici scobindu-se în nas. Uite că-l rabdă! Colac peste pupăză, ne-a vândut papistășimii; sapă la rădăcina pravoslavnicei noastre credințe! A ridicat episcopie catolică la Baia, îl acuză Isaia. Umblă să ne piardă! spumegă Negrilă. A boierit golănimea! Nici să-i mai arzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă... Acu', se trage cu tine de brăcinar și-ți râde în nas, fluturând hrisovu' cu pecete domnească! fornăie Isaia ca un taur întărâtat. Niciunde, nicicând, nu s-a pomenit să dai puterea în mâna prostimii! "Oastea boierească a Moldovei", a devenit "Oastea cea mare a prostimii"... În loc să știe prostu' de teama mâniei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de domni, cogeamite boieri unși cu toate alifiile, șleahtă de boșorogi cu barbă lungă și minte scurtă, nu l-am dibuit la vreme să-i sucim gâtul ca la un pui de găină. Și... și cine ne-a dus de nas?! se oțărăște Alexa. Un mucos! Un băiețandru căruia abia-i mijise musteața!... Îmi vine să-mi dau palme! Și într-o zi de Sântă-Măria Mare țin minte -, se făcuse slujbă mare la biserica Mirăuților, am legănat și racla cu moaștele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Numai minciuni! spune el abătut și le aruncă cu scârbă. Le păstram ca toate aiestea să stea mărturie în veac, cât de... de "teribil" a fost "acel Ștefan Vodă", ce-i mai ziceau și "cel Mare"... Pute! strâmbă el din nas mirosind un pergament. S-au împuțit! Știți ce fac cu toate minciunile aieste?! întreabă cu o strălucire diabolică în ochi și hohotește. Apropie un colț al pergamentului de flacăra unui muc de lumânare. Pergamentul ia foc și arde trosnind, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul meu?! Cred că l-am și pierdut, spune Ștefan cu o voce obosită, răgușită. Ne hăituiesc ca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul meu?! Cred că l-am și pierdut, spune Ștefan cu o voce obosită, răgușită. Ne hăituiesc ca pe fiare... Grăiește, Radule! Radu Gangur, legat cu feși la cap, la umăr, răsuflă greu, cu glas sugrumat: Tatarii, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]