13,698 matches
-
și „două grămezi de gunoaie” - aceasta a fost, pentru mine, imaginea celor doi bărbați din familie, pe care i-am așteptat cu atâta drag zeci de ani. Erau ca două fantome, slabi până la limită, tata era cu corpul micșorat, cu obrazul scofâlcit, dinții incisivi erau proeminenți, cu niște zdrențe de haine „să nu le iei de pe jos”. Desigur, bucuria revederii și faptul că au scăpat de acest interminabil calvar de iad, au dominat sentimentele. Mulțumirea că suntem iar împreună a umplut
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
familia lui Nicolae Petrașcu este zguduită și ea ca și numeroasele familii legionare și românești de căderea în luptă pe frontul anticomunist din Spania a lui Ion Moța și Vasile Marin, plecați acolo voluntar împreună cu echipa lor arhanghelică să apere „obrazul lui Hristos” în care își descărcau ura, chiar în biserici, mitralierele comuniștilor. Țara toată a fost zguduită sufletește de această mărturie vie de solidaritate creștină. Se părea atunci că spiritul neamului și-a regăsit făgașul firesc de pe care-l deviaseră
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
păsărică ce-și cruță mișcările în toiul iernii. Și-a tras fermoarul de la fustă, și-a închis, pe rând, de sus în jos, nasturii bluzei, apoi s-a așezat pe pat și și-a tras ciorapii. M-a sărutat pe obraz. Am văzut multe fete dezbrăcându-se grațios, dar puține sunt cele care se îmbracă atât de seducător. Și-a trecut mâna prin părul ei lung și negru și i-a dat o formă frumoasă. În cameră plutea parcă un cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era frig. Se lăsa seara. Umezeala îmi pătrunsese în toate mădularele. Temperatura scăzuse drastic. Tremuram. Mi-am strâns bine paltonul pe mine. Când m-am ridicat și mi-am scuturat iarba de pe haină, am simțit primii fulgi de nea pe obraji. Am ridicat privirile și am constatat că norii coborâseră mult, că erau mult mai întunecați. Fulgii de zăpadă dansau nestingheriți pe aripile vântului, atingând în cele din urmă pământul. A venit deci iarna. Înainte de a pleca din luminiș, am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vrut să zic ceva, dar n-am fost capabil să articulez cuvintele. De fapt, nici nu-i înțelesesem întrebarea. A găsit nu știu unde câteva pături și le-a pus pe toate peste mine. Stăteam culcat în fața sobei. Părul ei îmi atingea obrajii. Nu voiam s-o pierd. Nu mi-am dat seama dacă acest gând a fost spontan sau dacă venea de undeva de departe, dintr-o amintire străveche. Am pierdut multe lucruri. Eram cumplit de obosit. Aveam senzația că-mi pierdeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
E aici, peste noi. Acum înțelegi și tu de ce e atât de înspăimântătoare, nu? Am încuviințat ușor. Așa e. Aveam dureri din pricina iernii. A, da, am fugit din pădure spre bibliotecă. Mi-am amintit de părul ei care-mi atingea obrajii. Fata de la bibliotecă te-a adus acasă. A ajutat-o Paznicul. Delirai din pricina febrei și transpirai îngrozitor. Puteai umple și-o găleată... Alaltăieri. — Alaltăieri... — Da. Dormi întruna de două zile încheiate. Am crezut că n-o să mai deschizi ochii niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vina nimănui. Nici a ta, nici a ei. Dacă e să dăm vina pe cineva, atunci mersul lumii e de vină. La fel cum nu poți schimba cursul unui râu. M-am ridicat în capul oaselor și mi-am frecat obrajii cu palmele. Vă referiți la suflet? Bătrânul dădu din cap. — Eu am, ea nu are. Înseamnă că indiferent cât de mult aș iubi-o eu, ea nu mă poate iubi. — Cam așa ceva. Și tu o să-l pierzi treptat. Dar ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și tu jos și ascultă-mi povestea“, zise demonul. Țăranul s-a uitat atent la fața demonului. Știa că nu e bine să stea de vorbă cu el, dar văzându-l așa jerpelit și obosit... Ceva m-a lovit peste obraz. Ceva plat și moale. Nu ceva mare. Ce se întâmpla? m-am întrebat. În clipa aceea m-a plesnit iar. Am ridicat mâna dreaptă să scap de lovituri, dar degeaba. Am mai primit o lovitură. Și încă una. În fața mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar degeaba. Am mai primit o lovitură. Și încă una. În fața mea tremura o lumină neplăcută. Am deschis ochii. Până atunci nu mi-am dat seama că fuseseră închiși. Lanterna ei mare fâlfâia înaintea ochilor mei. Ea mă plesnise peste obraz. — Dă lumina deoparte! Mă dor ochii cumplit. — Ești tâmpit? Aici ți-ai găsit să dormi? Hai, ridică-te de jos! țipă fata. — Adică? Am aprins lanterna și am luminat în jurul meu. Stăteam pe pământ, rezemat de perete. Adormisem fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
clinică și doar amintirile își mai trăiau, în scoarța cerebrală, ultimele clipe de agonie. Precum coada șopârlei. În următoarele clipe mi-am dat seama că trăiam totuși. Trăiam și respiram și de aceea percepeam durerea îngrozitoare. Lacrimile-mi curgeau pe obraz fără să le pot stăvili. Apoi pe buze, apoi pe lespede. Era prima oară în viața mea când mă loveam la cap atât de rău. Simțeam că-mi pierd cunoștința, dar ceva mă ținea totuși treaz, legat de durere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
obiceiul de a face tot felul de analogii așa cum îmi convenea mie? Posibil. Următorul lucru pe care l-am realizat a fost că nu-mi simțeam trupul de la talie în jos. Începusem să-mi controlez partea de sus: îmi presam obrajii și buzele de lespedea rece, strângeam funia de nailon cu ambele mâini, îmi simțeam stomacul undeva în gât, mă zgâriasem la piept. Toate astea le aveam sub control, dar de la brâu în jos, nimic. Nici o senzație. Poate nu mai aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ne târăsc prin beznă și ne lichidează. Nu mi-am putut mișca picioarele. Se lipiseră de pământ de spaimă. Aveam impresia că timpul curgea îndărăt spre mlaștini antice. Mi-era imposibil să mă mișc. Mi-a ars o palmă peste obraz fără să mă aștept. A fost atât de puternică, încât am crezut că am surzit. — La dreapta! țipă ea. Am auzit-o de data asta. La dreapta! Auzi? Pășește cu dreptul, tontule! Hai, dreptu-n față! Am reușit să-l urnesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De ce? — Sunt Întunegri acolo, zise ea în șoaptă. N-ai voie să-i privești. Dacă te-ai uitat la ei, nu mai poți umbla. Înțepenești locului. Înaintam pieziș, pas cu pas, luminându-ne picioarele cu lanternele. Aerul rece ne izbea obrajii, aducând cu el și miros de pești morți. Aveam senzația că ne sufocăm. Parcă ne aflam în carcasa unui pește uriaș ale cărui intestine erau mâncate de viermi. Se mai auzeau Întunegrii. Sunete cumplit de neplăcute ce veneau dintr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Când am auzit trenul apropiindu-se, am plecat ochii și i-am închis. Am simțit lumina trecând prin pleoape, iar zgomotul a fost de-a dreptul asurzitor. Ne dureau urechile. Din pricina luminii orbitoare, au început să-mi curgă lacrimi pe obraji. Le-am șters cu mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în stație, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bătrâni. Fiecare stătea la locul lui și săpa tăcut. Mai bătea vântul din când în când și le sălta canadienele, dar n-am avut nici o clipă senzația că-i deranja frigul. Își vedeau mai departe de treabă. Erau roșii în obraji, dar nu slăbeau nici o clipă cazmalele. Unul dintre ei își scosese canadiana pentru că se încălzise. Așa cum stătea, atârnată de o creangă, în bătaia vântului, arăta ca o piele năpârlită. Camera s-a mai încălzit. M-am așezat pe scaun, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de îmbrăcat pentru a merge în oraș, a ieșit fata cea dolofană din baie. I-am dat ei halatul și prosopul, dar a rămas goală pușcă, cu ele în mână. Părul proaspăt spălat i se lipise de frunte și de obraji, iar urechile i se vedeau printre șuvițe. Nu-și dăduse jos cerceii. Întotdeauna faci baie cu cerceii în urechi? am întrebat-o. — Doar ți-am mai spus asta! Mi-e frică să nu-i pierd. Țin foarte mult la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
grea și lungă. După ce-am pus instrumentul deoparte, ea a închis ochii și s-a agățat de brațul meu. Am simțit o lacrimă caldă. Apoi altele. Am luat-o pe după umăr și am sărutat-o pe pleoape. Lacrimile de pe obraji îi străluceau ciudat. Nu de la lumina becului, cu siguranță. Era o lumină albă și caldă, ca cea trimisă de niște stele puternice. M-am ridicat și am stins lampa. Abia în clipa aceea am înțeles de unde veneau sclipirile puternice. De la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
suficient să-l iau în mână și să pipăi razele luminoase cu vârfurile degetelor. Nu are de ce să-mi fie frică. Doar n-o să mă tem de mine însumi. Am pus craniul pe masă și mi-am apropiat mâinile de obrazul ei. — Ți s-au încălzit mâinile, spuse ea. — Lumina e caldă. — Pot să-l ating și eu? — Bineînțeles. Și-a plimbat mâinile peste craniu cu ochii închiși. Degetele ei s-au învăluit de aceeași membrană albă luminoasă. — Simt ceva, spuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acela de sus nu mă ajuta deloc. După lumina care pătrundea pe-acolo, presupuneam că era înnorat. Craniile s-au cufundat iar în somnul lor adânc. Am închis ochii și-am încercat să mă relaxez. Mi-am dus mâinile la obraji. Mai simțeam în vârfurile degetelor căldura emanată de cranii. Am rămas acolo până mi s-au limpezit gândurile și m-am mai liniștit. Timpul curgea mai departe, dar lumina ce pătrundea prin ferestruică nu-și schimba intensitatea și nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lângă mine și să mă veghezi. Vrei? — Bineînțeles. Dacă asta-mi ceri, asta fac, zise ea zâmbind iar. — Te rog frumos, nu-ți cer. A adus două pături din camera alăturată și m-a învelit. Părul ei mi-a atins obrazul - nu-mi aminteam când s-a mai întâmplat exact la fel. Am închis ochii, am ciulit urechile. Auzeam doar cărbunii pocnind în sobă. Mâna ei se lăsase ușor pe umărul meu. Cât mai durează iarna? — Nu știu, răspunse fata. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cât mai durează iarna? — Nu știu, răspunse fata. Nimeni nu poate răspunde la o asemenea întrebare. Dar n-are cum să mai dureze foarte mult. Sper ca aceasta să fie ultima zăpadă mare. Am întins mâna și i-am mângâiat obrazul cu vârful degetelor. A închis ochii ca să savureze atingerea lor. — E căldura emanată de sufletul meu? Cum o simți? — Ca pe-o lumină de primăvară, zise ea. Cred că pot să-ți redau sufletul. O să dureze, dar dacă ai încredere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu scăpam de el, era vai de capul nostru! Mi-am amintit că fata mă aștepta în fața sobei din bibliotecă. Cu armonica pe masă, cărbunii încinși, ibricul cu cafea fierbinte. M-am gândit la părul ei lung care-mi mângâiase obrajii și la senzația pe care mi-o lăsaseră degetele ei când mi-au atins umărul. Dar nu puteam să-mi las Umbra să moară aici. Mi-am adunat toate forțele și-am mers cât am putut de repede, uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un epigon egocentrist. Voi arăta în evidență ambiguitatea și inadvertența din alegații, disonanța dintre personaje și întâmplări 20 20 interogatoare capabile să-l aducă în față pe domnul CaSSian Maria Spiridon, pentru a da explicații asupra “sulimanurilor artizanale”de maculat obrazul istoriei și, în același timp, potrivit pentru deferirea organelor de urmărire penală pentru fals în declarații și însușire de avantaje materiale necuvenite . De ce am acordat privilegii numelui meu în provocările susceptibile de a fi luate în cercetare? In ponderea faptelor
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
care înțelesul, atunci când există, se lasă abia întrezărit. Spre deosebire de cartea de debut, în care imaginea iubitei era închisă într-un „sipet purpuriu”, acum întregul poem devine un sipet - unul a cărui cheie a fost pierdută: „ea în alboare-mi zidărea obrazul,/ ochii mei sporea fără nici un adaos,/ a uimirii la fel, bălană suflare spăla străveziu/ schimbarea la față, învelimea de violoncel înăuntru,/ ca pe o cetate uitată mă dezgropa din gorganul până-n tavan,/ oseminte de lacrimi podideau în ivire -/ singur sigiliul
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
de creație. În volumul Sfinxul, sunt incluse două nuvele (Ibolya și Nebunia lui Dugrès), având în centru personaje la limita patologicului, precum și dezvoltări ale unor episoade biblice (Maria din Magdala, Femeile), câteva povestiri fantastice (Zâna din fundul lacului, Nitokris cu obrajii de trandafir), un eseu epic (Duhovnicul și Don Quichotte), fizionomii și pagini dintr-un jurnal de campanie. Același eclectism caracterizează și antologia Crima din Strada Nopții, căreia i se adaugă nuvela de atmosferă poescă ori cea istorică, pe un motiv
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]