13,581 matches
-
local - poziția proclivă a piciorului - medicație antiinflamatoare - interzicerea temporară a sprijinului Reîntoarcerea la sport se testează foarte simplu prin punerea pacientului să sară doar pe piciorul traumatizat, care, dacă este refăcut, nu trebuie să mai doară. Atunci când nu există o patologie asociată sau entorse repetate în antecedente, tratamentul nechirurgical s-a dovedit suficient. El include: - diminuarea durerii - diminuarea tumefacției - imobilizare potrivită pentru repausul fibrelor ligamentare - recuperarea mușchilor peronieri - restaurarea mișcării normale a gleznei Tratamentul conține următoarele faze: a)" faza I de
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
rezistență (elastice, scripeți). Recuperarea este completă atunci când pacientul poate să sară doar pe piciorul traumatizat fără durere sau instabilitate. Pacienții care la 3 luni de la traumatism și după o recuperare completă și corectă mai au simptome, au cu siguranță o patologie asociată. Tratamentul chirurgical Înainte de a opta pentru tratamentul chirurgical, trebuie luate în considerare următoarele: - dacă entorsa acută sau instabilitatea cronică trebuie sau nu tratate chirurgical. - daca există suficiente argumente pentru recostrucția ligamentară. - daca reconstrucția sa fie anatomică sau neanatomică. - trebuie
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
a opta pentru tratamentul chirurgical, trebuie luate în considerare următoarele: - dacă entorsa acută sau instabilitatea cronică trebuie sau nu tratate chirurgical. - daca există suficiente argumente pentru recostrucția ligamentară. - daca reconstrucția sa fie anatomică sau neanatomică. - trebuie luată în considerare toată patologia asociată. - trebuie stabilit caracterul funcțional sau mecanic al instabilității. - eșuarea tratamentului nechirurgical - laxitatea extremă a gleznei sau entorsele recidivante care apar la activitatea zilnică, obișnuită. - asocierea cu o patologie care necesită tratament chirurgical. - pierderea inversiunii subtalare - durerea - sensibilitate cicatriceală - complicațiile
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
reconstrucția sa fie anatomică sau neanatomică. - trebuie luată în considerare toată patologia asociată. - trebuie stabilit caracterul funcțional sau mecanic al instabilității. - eșuarea tratamentului nechirurgical - laxitatea extremă a gleznei sau entorsele recidivante care apar la activitatea zilnică, obișnuită. - asocierea cu o patologie care necesită tratament chirurgical. - pierderea inversiunii subtalare - durerea - sensibilitate cicatriceală - complicațiile plăgii operatorii - traumatizarea nervului sural, cu riscul formării unui nevrom. În tratamentul instabilității cronice a gleznei există mai mult de 50 de tehnici sau modificări ale tehnicilor. Toate tehnicile
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
de moștenire lui Vanghelie Zappa chiar în ziua procesului. Acest lucru a determinat o interpelare în Parlamentul României a lui N. Fleva care consideră ordonanța "un act juridic absolut ridicol" și, în lipsă de altă explicație, constituie "un caz de patologie mintală". La această interpelare se asociază și Take Ionescu care intervenise pentru a stigmatiza și el ordonanța sus-amintită. Articole biografice
Evanghelie Zappa () [Corola-website/Science/310920_a_312249]
-
crescută în cultura franceză. La vârsta de cinci ani familia sa pleacă la Paris unde rămâne până în 1939. În 1940 emigrează în Statele Unite. În anul 1943 devine cetățean american. Este profesor universitar la New York și Boston. Face cercetări de microbiologie, patologie, imunologie și oncologie. Specializat în imunogenetica, a descoperit și inaugurat studiul factorilor genetici în reglarea activității celulelor imunitare. Fratele său, Paul Benacerraf, este filozof.
Baruj Benacerraf () [Corola-website/Science/309701_a_311030]
-
rolul acestor diverși factori și influența lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale. Noțiunea de "„boală mintală”" trebuie să intre în orbita biologiei și medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (1900-1977) definea psihiatria drept "„ramură a medicinei care are ca obiect patologia vieții de relație la nivelul asigurării autonomiei și adaptării omului în condițiile propriei existențe.”" Istoria psihiatriei poate fi împărțită în trei mari perioade: Vechii egipteni considerau că toate bolile, indiferent de formele de manifestare, ar avea o origine fizică și
Psihiatrie () [Corola-website/Science/309723_a_311052]
-
a două decenii succesive, Asociația Psihiatrică Americană ("American Psychiatric Association") a publicat ""Diagnostic and Statistical Manual"" (DSM), care în momentul actual - împreună cu ICD-10 al Organizației Mondiale a Sănătății ("World Health Organization") - reprezintă cea mai răspândită tipologie și clasificare nosografică a patologiei psihiatrice. Nu există informații suficiente asupra dezvoltării psihiatriei în țările române. Primele așezăminte spitalicești (""bolnițe"") au apărut pe lângă biserici sau mănăstiri, unde uneori se găsea o icoană "făcătoare de minuni", ca la biserica "Sf. Spiridon" din Iași. În aceste bolnițe
Psihiatrie () [Corola-website/Science/309723_a_311052]
-
psihice sunt consecința unei îmbolnăviri a creierului. Emil Kraepelin (1856-1926) a formulat pentru prima dată o clasificare nosologică utilă a bolilor psihice. Lucrările lui Karl Jaspers (1883-1969) în domeniul psihopatologiei generale au pus bazele metodologiei moderne în abordarea problemelor de patologie psihiatrică. Conceptul de boală psihică în accepțiunea actuală derivă din așa zisul "sistem triadic" dezvoltat de Kurt Schneider (1887-1967) pa baza lucrărilor lui Jaspers, în care bolile psihice sunt împărțite în trei grupe: Prin introducerea sistemului ICD-10 de către "Organizația Mondială
Psihiatrie () [Corola-website/Science/309723_a_311052]
-
unei leziuni cerebrale, funcțiile cele mai înalte, dar mai puțin diferențiate, ale creierului ar fi în primul rând afectate. John Hughlings Jackson a publicat peste 300 de lucrări în diverse reviste de specialitate. Cele maimportante contribuții în domeniul fiziologiei și patologiei sistemului nervos au fost reunite de către Dr. James Taylor în volumul ""Selected Writings of John Hughlings Jackson"", apărut în 1931 la Londra.
John Hughlings Jackson () [Corola-website/Science/309749_a_311078]
-
istorice ale României în perioada interbelică, conform Micului Atlas Lingvistic Român, 1 (p. 288) b) harta Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, conform "The World Atlas", Moscova, 1967 (p. 286). Urmează o analiză a acestei note, echivalentă cu un mic studiu de patologie lingvistică. Carlo Tagliavini observă că, până la începutul secolului al XIX-lea, acest teritoriu a fost continuu parte componentă a Moldovei, iar din punct de vedere lingvistic nu puteau să apară modificări esențiale nici după aceea, „întrucât Prutul nu marchează o
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
sau lombare) sunt prea adesea diagnosticate și tratate în servicii de ortopedie, un examen neurologic amănunțit este însă absolut necesar pentru a se putea constata deficite funcționale, care impun o cură chirurgicală. Contacte strânse există cu oftalmologia (""Neurooftalmologie"") în domeniul patologiei mișcărilor globilor oculari, nervului optic și a căilor vizuale centrale. În cele mai multe țări, medicii neurologi sunt specializați și în neurofiziologia clinică (EEG, EMG, ENG etc.), în unele țări (de ex.: Marea Britanie, Suedia), aceasta reprezintă o specialitate aparte.
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
homunculus, și situată în sistemul somatosenzor. Mai târziu, Adrian s-a folosit și de electroencefalogramă pentru a cerceta activitatea creierului uman. Lucrarea sa asupra anormalităților ritmului lui Berger a croit calea pentru cercetări ulterioare in domeniul epilepsiei si a altor patologii cerebrale. Ultimele sale cercetări au fost dedicate simțului mirosului sau al olfacțiunii. În cursul carierei sale academice, Adrian a fost, între anii 1929-1937 profesor la catedra Foulerton a Colegiului Regal al medicilor, iar între 1937-1951 i-a urmat lui Sir
Edgar Douglas Adrian () [Corola-website/Science/309134_a_310463]
-
(n. 22 aprilie 1876 - d. 8 aprilie 1936) a fost un medic neurolog și fiziolog austro-ungar, de origine evreu, stabilit ulterior în Suedia, care, pentru cercetările sale privind fiziologia și patologia aparatului vestibular (urechea internă) primește în anul 1914 Premiul Nobel pentru Medicina. S-a născut la 22 aprilie 1876 la Viena (după unele surse la Rohonc sau Rechnitz în Burgenland) că fiul cel mai mare dintre cei șase copii ai
Róbert Bárány () [Corola-website/Science/309173_a_310502]
-
18 ani, fără poftă de mâncare și într-atât de emaciată încât rămăsese doar „piele și oase” ("skeleton only clad with skin"). Pierduse ciclul menstrual și studia zi și noapte fără semne de oboseală. Morton nu găsise alte semne de patologie fizică și gândea că boala se datora unei stări anormale a „spiritelor animale” și slăbirii tonusului nervilor. El presupunea că pasiunile violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete, trimițând prea mult sânge la creier. De asemenea credea
Anorexie nervoasă () [Corola-website/Science/310469_a_311798]
-
de cel polemic. În postură de romancier, Adrian Dinu Rachieru și-a propus să scrie trilogia Legea conservării scaunului, anunțată încă în 1987 (într-un interviu din „Tribuna“). Sociologul, mizând pe „argumentele“ prozatorului, avansează, în cheie postmodernă, o radiografie a patologiei puterii, așa cum s-a manifestat ea ante- și postdecembrist...» (Academia Română, "Dicționarul general al literaturii române, P / R", București, Editura Univers Enciclopedic, 2006, p. 495 sq.). Privitor la cartea lui Adrian Dinu Rachieru, "Nichita Stănescu — un idol fals ?" (2006), criticul literar
Adrian Dinu Rachieru () [Corola-website/Science/310721_a_312050]
-
Catedra de chirurgie a Universității din Kiev și numit șeful spitalului chirurgical. Totuși, în același an a plecat din nou ca medic al armatei prusace, în Războiul franco-prusac. Între 1871 și 1880 a fost numit profesor ordinar la catedra de patologie chirurgicală a Academiei Medico-chirurgicale din Petersburg și șef al secției de chirurgie a spitalului clinic militar. În 1871 a primit însărcinarea să țină un curs de chirurgie operativă medicilor-chirurgi de război. În 1876, în timpul răscoalei slavilor împotriva jugului turcesc, a
Nicolai Sklifosovski () [Corola-website/Science/309971_a_311300]
-
Limbile de predare în școli și grădinițe sunt româna și maghiara. Cadrele didactice care își desfășoară activitatea în învățământul din comună sunt cadre calificate, cu pregătire de specialitate și cadre în curs de calificare. În localitatea Vâlcele funcționează Spitalul de patologie neuro-musculară "Dr. Radu Horea", cu un număr de 110 paturi. Spitalul "Radu Horea" este unic în țară prin specificul său și se află în curs de modernizare. În localitatea Vâlcele, " Unitatea de îmbuteliere a apei minerale", reprezintă principalul obiectiv economic
Comuna Vâlcele, Covasna () [Corola-website/Science/310390_a_311719]
-
un an a urmat cursurile de medicină la Universitățile din Paris și Roma. Tânărul manifesta, încă de pe atunci, o atracție deosebită pentru activitatea de cercetare științifică. La scurt timp după absolvire, a ocupat postul de asistent universitar în cadrul Institutului de Patologie Experimentală. A deținut această poziție până în anul 1931, când a obținut titlul de Doctor în Științe. Începând cu acest an, a obținut o bursă de studii Rockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (S.U.A.), unde a început să studieze biochimia
Hans Selye () [Corola-website/Science/306087_a_307416]
-
1995 Profesor Universitar și Șef al Catedrei de Anatomie Patologică a UMF „Carol Davila”. Tot din 1995 a fost Profesor Universitar la Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu”. Domeniile principale de cercetare au fost limfoamele maligne, tumorile țesuturilor moi, patologia tubului digestiv, patologia ginecologică, carcinogeneza chimică, angiosarcomatoza Kaposi. Între 1959 și 1960, în 1967 și în 1972 a urmat Cursuri de specializare și perfecționare în anatomie patologică la UMF. S-a specializat la două institute de anatomie patologică din Viena
Florin Hălălău () [Corola-website/Science/306301_a_307630]
-
și Șef al Catedrei de Anatomie Patologică a UMF „Carol Davila”. Tot din 1995 a fost Profesor Universitar la Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu”. Domeniile principale de cercetare au fost limfoamele maligne, tumorile țesuturilor moi, patologia tubului digestiv, patologia ginecologică, carcinogeneza chimică, angiosarcomatoza Kaposi. Între 1959 și 1960, în 1967 și în 1972 a urmat Cursuri de specializare și perfecționare în anatomie patologică la UMF. S-a specializat la două institute de anatomie patologică din Viena, în 1977 și
Florin Hălălău () [Corola-website/Science/306301_a_307630]
-
în 1967 și în 1972 a urmat Cursuri de specializare și perfecționare în anatomie patologică la UMF. S-a specializat la două institute de anatomie patologică din Viena, în 1977 și a avut un schimb de experiență la Institutul de Patologie al Universității din Giessen, Germania, în 2000. A fost Responsabil Grant pentru „Celule dendritice. Implicații în procesele pseudotumorale și tumorale ale țesutului limfoid” (1999-2000), „Molecule de adeziune și fosfatidilinozitolul 3 Kinaza. Implicații în procesele de invazivitate și metastazare din cancerul
Florin Hălălău () [Corola-website/Science/306301_a_307630]
-
Citology, din 1983 al European Society of Patology, iar din 1984 al Imunocitochemistry Club London. În 1993 devine membru corespondent al Academiei de Stiințe Medicale, iar din 1999 membru titular. A fost Președinte al Diviziunii Române a Academiei Internaționale de Patologie din 1995, iar din 2000 a devenit membru al International Council of Societies of Pathology. De asemenea a fost membru în Comisia Superioară de Medicină Legală și Expert evaluator la Academia Română și la Consiliul Național al Cercetării Știinșifice din Învățământul
Florin Hălălău () [Corola-website/Science/306301_a_307630]
-
cercetări primește în 1969 titlul de ""Doctor în Științe Medicale"". Împreună cu State Drăgănescu, publică în 1962 monografia ""Encefalite virotice umane"". În 1982 este co-editor (împreună cu Vlad Voiculescu) al volumului ""Proceedings of the Danubian Symposium - Bucharest"", iar în 1986 publică monografia ""Patologia cerebelului"", în colaborare cu Cezar Ionel. A tradus în limba română monografia ""Therapeutic claims in Multiple Sclerosis"", editată de IFMSS în USA (1987). Arcadiu Petrescu a fost membru fondator și președinte al "Societății de Neuropatologie din România", membru fondator și
Arcadiu Petrescu () [Corola-website/Science/306429_a_307758]
-
un ansamblu de condiții caracteristice unui teren vulnerabil, labil, cu posibilități limitate de adaptare și reacție. În consecință sunt necesare măsuri adecvate de protecție. În directă corelație cu reducerea posibilităților de compensare și adaptare, ca un corolar obligatoriu și specific patologiei umane se constată reducerea capacității de muncă și de integrare socială. Un alt corolar, stipulează că boala afectează organismul în ansamblul său, procesele patologice (manifestări locale) apărând și evolînd în strânsă corelație cu fenomenele generale cu care se intercondiționează. Ramura
Boală () [Corola-website/Science/305450_a_306779]