KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...533 534 535 ...574 >

14,344 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

pe loc. Una din multele greșeli ale clasei de mijloc este că se descurajează rapid, la orice tentativă stângace de a ieși în față. Nici nu se ivește bine șansa de înaintare, că și renunță fără să insiste măcar un pic, de formă. Aici ai whisky, servește‑te până mă‑ntorc. Rainer trage violent de puloverul lui ieftin și lăbărțat în timp ce Sophie îi scapă a nu știu câta oară. Deja devine plictisitor. Bietul lui creier își abate gândurile spre umilințe mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
șuncile spre ușă, uitându‑se mai întâi la Anni cu o privire consiprativă care se vrea foarte grăitoare. Dar nu este grăitoare, ci jalnică. Ajută‑mă, Anni, te rog, te ador de multă vreme, iar acum am nevoie de un pic de amabilitate și bunăvoință, fiindcă altfel n‑o să mi se scoale și ca atare n‑o să pot să ți‑o bag. O fărâmă de iubire, baby, ar fi pentru mine cel mai frumos cadou. Tocmai ăsta trebuia să fie, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
multă vreme în jurul său, dar nu vede nimic, fiindcă un asemenea automobil sport e mult mai rapid decât un tramvai, care deapănă greoi stație după stație. # O clipă! Să nu părăsim tramvaiul ăsta așa de repede, să mai zăbovim un pic. E plin până la refuz cu o mulțime monocoloră despre care nu poți spune de la prima vedere dacă sunt animale sau oameni. Nimic nu iese în evidență în mulțimea asta, în afară de pălăria unei femei urâte, de o culoare șocantă, la modă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ridicătură mică, ascuțită și totuși oarecum cărnoasă și vulnerabilă, nu tare ca piatra (cu siguranță că nu se întărește ca lumea niciodată, poate doar cu forța, dacă o freci trei ore). Omul ăsta s‑a lipit de Anna, cerșind un pic de dragoste și toleranță, ceea ce nevastă‑sa îi refuză mereu sub cele mai stupide pretexte. Așa un funduleț de fată, sigur neînceput, e un deliciu! Cred că visez, face Anna către camarazii ei. Iar greutatea funcționarului apasă și mai tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
refuză mereu sub cele mai stupide pretexte. Așa un funduleț de fată, sigur neînceput, e un deliciu! Cred că visez, face Anna către camarazii ei. Iar greutatea funcționarului apasă și mai tare asupra ei. A prins curaj și pătrunde un pic mai adânc, mulțimea de oameni crește pe măsură ce tramvaiul se apropie de întinderile urbane, înghesuiala înlesnește comunicarea între tineri și bătrâni. Între cei de sus și cei de jos, mai cu seamă jos. Femeia trebuie să se culce mereu dedesubt, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
din stânga de la piept. Ăsta n‑ar observa nimic nici dacă i‑ai pune o bombă. Nu par a fi mulți, dar oricum e o bucurie, îți poți lua destule cărți cu banii ăștia. Te rog, apasă puțin, fetițo, freacă un pic, strânge, mângâie, fii drăguță, îți mulțumesc, soția de acasă nu‑mi mai face deloc așa ceva, dar eu sunt recunoscător orice‑ar fi. Îmi permiteți să vă revăd, frumoasă domnișoară? Un picuț mai sus, așa‑i bine. Cum te mai pricepi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ar lăsa mânjiți cu plăcere. Totuși nu s‑ar refugia niciodată într‑o profesiune burgheză, nu pentru că n‑ar stăpâni nici una, ci pentru că profesiile burgheze i‑ar stăpâni atunci pe ei, iar pentru artă nu le‑ar mai rămâne nici un pic de timp. Nimeni nu se mai poate realiza pe sine într‑o formă estetică, atunci când un oarecare domn șef se realizează, pe spinarea numitului artist, sub formă de mașini sport și vile. Dacă fumezi niște țigări doar cu o idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Dar a înțeles, precum Sartre, că trecutul nu există. Și că oasele celor morți sau uciși, inclusiv ale celor care au murit în patul lor, există doar în sine, într‑o stare de maximă independență, nefiind nimic altceva decât un pic de fosfat, calcar, săruri și apă. Chipurile lor sunt doar imagini pe care Rainer și le reprezintă în sinea sa, ficțiuni. Chiar acum resimte foarte puternic lucrurl acesta, ca pe o pierdere. Hans, care și‑a pierdut tatăl, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Din mers, Anna atinge ușor o halbă de bere pe jumătate goală și fleoșc, conținutul curge deja pe blugii nou‑nouți ai tânărului intelectual care o face pe deșteptul; vor trebui spălați și cu ocazia asta se vor toci un pic, ceea ce‑l va arde pe student la buzunar. Fain. Rainer o bate la cap pe Sophie care soarbe dintr‑o limonadă, îi spune să nu trăncănească, ci să asculte, deși ea oricum nu zice nimic. Hans se gândește că dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
trebuie să i se dea ce vrea pentru că și‑a călcat pe orgoliu. Încordarea mea s‑a evaporat, iar acum trebuie să mă întorc la serviciu înainte să se observe că lipsesc. Anna îl sărută zdravăn pe Hans. Plescăie un pic prea tare, iar Hans se jenează din cauza asta. Se îndepărtează de Anna și‑și pune pantalonii de lucru și cămașa în carouri. Pe masă se află al doilea sandviș cu brânză și sticla de bere de care ai nevoie ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
care e mic și rozaliu, ca al unui copil. Se aude un țipăt scurt care seamănă cu numeroasele chemări ale păsărilor de pe aici. Însă țipătul amuțește imediat. Aoleu, așa sunase țipătul. Ce prostie. Cred că trebuie să te răcoresc un pic. Îți aduc imediat înghețata, ți‑o aduc imediat. Gazonul parcă se ridică înspre Rainer, are senzația asta din cauza greței, greața îi vine de la propria agresiune, agresiunea vine de la pofta pe care i‑o trezește Sophie, pofta se trage din faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
că pentru totdeauna, dar probabil că numai până mâine dimineață, la școală. # Camera lui Rainer e despărțită de camera Annei printr‑un perete subțire, improvizat, prin care se aude totul dintr‑o parte în alta; ca adolescent n‑ai nici un pic de viață privată. Nu poți să te dezvolți fără ca celălalt să observe și să se dezvolte și el. De exemplu, în Anna se dezvoltă astăzi o poftă trupească de Hans, iar Rainer și‑a și lipit urechea de peretele despărțitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
găleata cu apă spre casa cuprinsă de incendiu (casa nu se vede, dar există, fiindcă altfel n‑ar exista nici găleata); el s‑a desprins pur și simplu și a plecat, omul din spate trebuie doar să‑și ia un pic mai mult avânt ca să compenseze locul rămas gol, dar asta‑i tot. Cei doi invocă faptul că ar fi trebuit să se unească de mai de mult cu cine trebuie. Hans își dorește ca odată și odată, când va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
semenii intenționat. Sophie răspunde că, dacă a înțeles ea bine, e permis s‑o faci doar de dragul de‑a comite un act de violență. Mă rog, banii sunt, desigur, o chestiune secundară. O crimă nu‑i nimic altceva decât un pic de materie în dezordine (Rainer). Sophie răspunde ceva, iar Hans i se alătură. E de aceeași părere cu ea. Spune, sunt de părerea Sophiei. Rainer îi spune să‑și țină gura, fiindcă nu cunoaște polii opuși ai gândirii, nici perfecta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
de an, deși inițial părea că va culege mai mult decât a semănat; îl lovește, deci, puternic cu piciorul în gât, țintind apoi chiloții care strălucesc albi în întuneric, astfel încât omul din Linz se prăbușește într‑o rână. Curge un pic de sânge de Linz și tăcerea se așterne brusc, sigur că tipul nu s‑a ales totuși cu sechele. Dar o să țină minte întâmplarea asta. Toți se grăbesc înapoi în întuneric, spre strada care‑i scuipase mai înainte, nici măcar întunericul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
chiar sigur - o s‑o poți vedea pe Sophie într‑un sumar costum de baie din două piese: în față aburul apei, în spate aburul pădurilor acoperite de rouă, iar la mijloc aburul celor două trupuri îmbrățișate. Hans aleargă un pic fără țintă, întrezărind în sinea lui, ca perspectivă de viitor, posibilitatea de a o lua cu totul în primire pe Sophie. Când își închipuie c‑o are pe Sophie între coapsele lui, i se scoală imediat și nu mai poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
eleva de mai înainte. Rainer, care a povestit tuturor că tatăl și vărul lui conduc cu rândul un Porsche, se frăsuie iritat într‑un colț. De ce să nu poți să te anihilezi până nu mai rămâne în urma ta decât un pic de aer cald? Ar trebui să te sinucizi. Totuși, iat‑o pe Sophie, iar Rainer îi explică foarte pe larg și ținând seama de împrejurări că iubirea nu este eros. Adevărata fericire este sentimentul că ți‑ai dorit tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
pe‑o minge și o prinde iar, îi spune iubito, și păpușico, și Sofișoara. Are multă energie în el, pe care o consumă acum, dar pentru cine o are dacă nu pentru Sophie și numai pentru ea? Sophie râde un pic și spune, dă‑mi drumul, Hans. Înainte ca acesta să apuce să execute ordinul, Rainer se apropie pe la spate, i‑o smulge pe Sophie din brațe și‑l amenință pe Hans cu un șut în testicule, la care acesta răspunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220

pot părea prea nefericit. Nu c-aș fi fost, dar nici nu voiam să par. Eram doar abătut și-mi era greață. Cred că arătam rău, dar, cum spuneam, un bărbat pe bicicletă nu poate arăta prea rău. Eventual un pic ridicol, așa, Îmbrăcat În negru, cu pantofii lui cei mai buni. Încercam să fac Însă ceva să mă simt bine. Pedalam deja cu putere, Îmi simțeam inima zvâcnind greoi, Împingând sângele ce mă clătea pe dinăuntru. Respiram adânc palele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
cu ceva. Are el darul ăsta. E mereu pe fază, gata să lămurească lucrurile: - Ce contează autorul? N-o să conteze. Textul o să fie important. Cu textele trebe să ne batem capul. Că le dăm oricum anonime. (Privește În jur, un pic nesigur de ipoteza avansată). Nu-i așa? Într-adevăr, Florin a priceput mai multe. A venit pregătit. Cică: noi suntem un grup, gherilă literară, cum Îi spune el, artiști urbani care scriu și selectează texte pe care le lipesc clandestin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
librăriei, să-i lase să treacă. Dar Își dă seama c-a fost deja zărit, așa că așteaptă, mai aprinde o țigară. Cei trei sunt la doar zece metri, În șir indian: Ungureanul-Manolescul-Necunoscutul. Ungureanu conduce căci, timișorean fiind, e și un pic arădean. Totuși, ajuns lângă Cătă, după ce-i zâmbește, Ungureanu salută, Întreabă: - Unde e ProTV-ul? Pe-aici pe-aproape, nu-i așa? Cătălin e fericit că știe unde e ProTV-ul local. Le zice și lor. Ce face? E bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
avea, le supusese. Cu damele fine din Camil nu-i reușeau prea bine scenele, sexul urban Îi rămăsese necunoscut. Dar scria și despre ele, scria zile În șir la o povestire, apoi o lăsa deoparte, să dospească, să uite un pic de ea. Începea alta, o termina și pe asta și, Întorcându-se la prima, o lua cu el seara În pat. Pentru ca, la lumina unei lanterne rusești, să se delecteze de unul singur, citind pe nerăsuflate din mai vechile-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
știau oarecum, așa că Leac s-a temut că, tot oarecum, e deconspirat. Eram tare secretoși În vremea aceea. Am rămas așa și după, În definitiv am ajuns să avem și de ce. Însă atunci, la Început, grija lui Leac era un pic ridicolă. După cum s-a dovedit și ulterior, când Andreea l-a abordat pe scara blocului. Aveau chiar sub nas un abțibild lipit de ușă, așa că fata a cerut explicații. Andreea făcea de la prima vedere impresia de femeie inteligentă, era și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
ea era cea mai cunoscută, avusese parte chiar de o oarecare vogă, Însă chiar nu știam atunci În ce fel i-am fi putut valorifica talentul. Noi eram literați. În plus, era și singura femeie din grup, ne simțeam un pic stânjeniți, nu prea mult, e adevărat, și de fapt nu din pricina sexului, ci mai degrabă din cauza faimei Andreei. Eu, cel puțin, eram În situația asta, fiindcă-i văzusem filmul și-mi plăcuse. Fusesem de-a dreptul impresionat. I-am și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
abțibidurilor conținând exprimarea intențiilor literare ale Celebrului animal a durat câteva zile. Am fost harnici, dornici să mergem mai departe. Cea mai activă s-a dovedit Andreea, probabil dorind să-și arate atașamentul la cauză, poate vrând să grăbească un pic lucrurile. La fel ca și Sorin, de altfel, dar domoliți amândoi de propunerea lui Florin ca, din acel moment, lucrurile să fie lăsate să dospească o vreme, măcar vreo două săptămâni. Trebuia să așteptăm ca lumea să fie cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]