14,398 matches
-
său Agathocles se încheie cu un eșec. Agathocles este făcut prizonier de către căpetenia Dromihete, care s-a purtat foarte bine cu el și l-a trimis după câtva timp înapoi la Lisimah cu daruri, sperând să-și recapete astfel cetățile pierdute. În schimb Lisimah pleacă în anul 292 î.Hr. cu o armată foarte mare împotriva lui Dromihete. Armata macedoniană trece Dunărea. După scurt timp suferă de foame și de sete (geții pustiiseră totul în calea năvălitorilor). Armata lui Lisimah este înconjurată
Lysimachos () [Corola-website/Science/301556_a_302885]
-
nu a continuat. «Нам возвращаться некуда», „Nu ne-am întors nicăieri” spunea ea despre lumea anilor 1910. Cu toate aceste frânturi tragice, Ahmatova apare ca un simbol viu al continuității vremurilor, ieșind în evidență ca o păstrătoare a acelei culturi pierdute, сare unește poezia rusă din secolele XIX și XX. Ea a coborât în permanență în străfundurile amintirilor și în creația ei capătă viață epoca prerevoluționară, în care s-au îndeplinit marilor năzuințe ale capitalei de pe malurile Nevei. Însă poezia Ahmatovei
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
coborât în permanență în străfundurile amintirilor și în creația ei capătă viață epoca prerevoluționară, în care s-au îndeplinit marilor năzuințe ale capitalei de pe malurile Nevei. Însă poezia Ahmatovei nu s-a limitat la descrierea perioadei prerevoluționare ca un paradis pierdut, din care refuza să se desprindă; ea însăși s-a împotrivit în mod repetat încercărilor „de a fi zidită în anii 1910”. Versurile arătau că ea nu era legată de vremuri, de evenimentele din jurul ei. În ultimele decenii ale vieții
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
în primul război mondial. Al Doilea Război Mondial a izbucnit atunci când conducătorul Germaniei Naziste, Adolf Hitler, a atacat Polonia la data de 1 Septembrie 1939. România a intrat în război, de data aceasta, de partea nemților, pentru a recăpăta teritoriul pierdut, Basarabia. Lupte între forțele armate au avut loc și pe valea Cașinului, unde se găsesc și astăzi cazemate, mărturii reale a teatrului de război. Comuna Cașin este formată din două sate: Cașin și Curița, și din trei zone integrale: „Cotul
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
de prim rang, care avea o mare valoare, așa că a fabricat evenimente și dovezi. Mulți istorici militari sunt sceptici în ceea ce privește valoarea științifică a lucrărilor lui Suvorov. Un autor care sprijină teoria lui Suvorov este Mihail Meltiuhov în cartea sa “Șansa pierdută a lui Stalin” . Cea mai mare parte a materialului documentar al lui Meltiuhov provine din diferite arhive de stat rusești.( Pentru recenzia cărții vezi ). Printre criticii cei mai importanți ai lucrării lui Suvorov se numără istoricul israelian Gabriel Gorodetsky și
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
steaua, plugușorul, sorcova - sunt, de asemenea, obiceiuri prezente în sat, în timp ce Irodul, Ulcelele, Strigatul fetelor de pe dealuri - s-au pierdut. Credința în Iele, datul în bobi, descântatul de brâncă, de deochi apar din ce în ce mai firave. "Clicul" este un obicei acum aproape pierdut. Oamenii, seara, după ce terminau treburile în gospodărie, se adunau din loc în loc în sat, la câte o poartă, și stăteau până noaptea târziu de vorbă, în timp ce copii se jucau împrejur. Uneori, la clicuri, se cânta la fluier ori caval. Alte
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian. Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din Constantinopol. Opozanții lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situația ca și pierdută, soția sa, împărătesa Teodora, o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltații și prin atacul surprinzător al lui Belisarie cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltații
Iustinian I (cel Mare) () [Corola-website/Science/296774_a_298103]
-
Italiei din istoria clubului a venit la 41 de ani după primul, în 1983, iar al treilea abia în 2001. Pe plan european a mai jucat două finale, în Cupa Campionilor Europeni în 1984, și în Cupa UEFA în 1991, pierdute amândouă. În ciuda ultimului eșec, AS Roma a fost declarată echipa anului 1991, în clasamentul realizat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului. Francesco Totti este jucătorul emblemă al echipei, atacantul deținând aproape toate recordurile clubului: cele mai multe prezențe în
AS Roma () [Corola-website/Science/300489_a_301818]
-
Agylla; Cerveteri), "Clevsi" (Clusium; Chiusi), "Curtun" (Cortona), "Perusna" (Perugia), "Fufluna" sau "Pupluna" (Populonia), Veii, "Tarchna" (Tarquinii; Tarquinia-Corneto, cu celebrele morminte pictate), "Vetluna" (Vetulonia), "Felathri" (Volaterrae; Volterra), "Velzna" (Volsinii; Bolsena) și "Velch" (Volcii; Vulci), precum și orașele actuale Mantua și Bologna sau pierdutele "Atria" și "Spina". Însăși Romă are la origine o așezare etrusca. Potrivit unora dintre cercetători, toponimul capitalei italiene (inițial Ruma) ar putea fi derivare din numele unei stirpe etrusce, Rumina. Cea mai mare colecție de artefacte etrusce se gaseste la
Etrusci () [Corola-website/Science/298568_a_299897]
-
de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri ("Cântece de pierzanie", 1938, "Cântece noi", 1940, "Orașul pierdut", 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă. Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat " Un om așteaptă răsăritul", și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova
Mihai Beniuc () [Corola-website/Science/298627_a_299956]
-
Ungar. Mai mult decât atât, din 1327 Basarab refuză să mai plătească tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie (mai târziu ban de Severin), să întreprindă o expediție de recucerire a teritoriului pierdut și de pedepsire a vasalului său. În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ținutului. Ocupă Banatul de
Bătălia de la Posada () [Corola-website/Science/298672_a_300001]
-
Stelescu din mișcare cu precizarea "„Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”". Dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut "laș, desfrânat și slab orator". În 1936, un grup de zece legionari, studenți la teologie, pătrunde în spitalul în care era internat și îl
Corneliu Zelea Codreanu () [Corola-website/Science/298726_a_300055]
-
în timp ce Claude Thiry subliniază că „aceasta este o posibilitate printre altele, ce nu poate fi exclusă, dar nici impusă” (în ), deoarece acesta nu este singurul text în care poetul își exprimă spaima sa de ștreangul care-i paște pe „copiii pierduți” (""enfants perdus"") ostracizați de soartă, dintre care se considera că face parte. Actualul titlu al poemului a început să fie folosit prin secolele XVIII-XIX. Inițial el fost scris ca o predică rimată nedenumită, după cum apare în manuscrisul găsit în custodia
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
a peretelui și tavanul sunt fastuos pictate. S-a folosit multă foiță de aur pentru chenare și decorațiuni, precum și albastrul strălucitor din praf de lapis lazuli. Ziarul britanic "Daily Mirror" a semnalat pe 14 noiembrie 2006 că două dintre capodoperele pierdute ale lui Fra Angelico apăruseră în posesia unei familii care nu avea idee despre asta, în camera de oaspeți a unei mătuși, răposata Jane Preston, din "modesta ei casă" din Oxford, Anglia. Aceasta le achiziționase pentru suma de 200 de
Fra Angelico () [Corola-website/Science/299551_a_300880]
-
Stelescu din mișcare cu precizarea "„Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”", dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. În 1936 un grup de zece legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era internat și
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați. Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte și executați (împușcați la Jilava). Repertoriul legionar era format din câteva zeci de imnuri, multe uitate și pierdute, altele, adunate în broșuri editate de edituri de profil neo-legionar (pecum: Dincă, Sorin (redact.): "Cantece legionare" - Scribd, , 6 martie 2010 și 28 februarie 2011, sau Tota, Ioan-Laurian (edit.): "Cărticica de cântece legionare - Noi Dacii", , Editura L.A.M.. Bucuresti, 1997.), pe
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
călătorie la Petersburg în vederea susținerii examenelor de candidat la științe juridice. Tot în această perioadă, a șederii lui la Sankt Petersburg, se lasă în voia sorții în orice făcea. A devenit dependent de jocurile de noroc și, după multe partide pierdute, a realizat că era înglodat în datorii. Atunci părăsește Petersburgul. Întors la Iasnaia Poliana, Tolstoi și-a descoperit o nouă pasiune: muzica țigănească. A chemat la conac un grup de muzicanți și le-a cerut să-i cânte melodii populare
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
și că și Friedman a fost probabil amenințat. A doua parte a filmului poartă intertitlul „Răfuiala”. Odată cu apropierea spectacolului, lucrurile se precipită. Friedman este răpit și bătut de legionari, care îi cer să să ardă textul sau să-l facă pierdut, dându-i un ultim avertisment. Textierul este salvat de la moarte de intervenția lui Radu Toma, care trage cu pistolul asupra legionarilor și-i pune pe fugă. Legionarii se plâng lui Guță Popescu care le dă pistoale pentru a-și îndeplini
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust (; 10 iulie 1871 - 18 noiembrie 1922) a fost un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită românului "În căutarea timpului pierdut " (în limba franceză "À la recherche du temps perdu"), operă monumentala de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeții
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
punea capăt Războiului Franco-Prusac. Nașterea să s-a produs în contextul social foarte violent al suprimării Comunei din Paris, si corespundea fazei de consolidare a Celei de a Treia Republici franceze. O mare parte din materialul românului "În căutarea timpului pierdut" privește aceste schimbari, cu precădere declinul aristocrației și ridicarea burgheziei care s-a produs în Franța exact în această perioadă istorică, ce mai este cunoscută și sub denumirea de fin de siècle. Tatăl lui Proust, Achille Adrien Proust, era un
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
an Proust a început să lucreze la un român care a fost publicat abia postum în 1954 și care se numea "Jean Santeuil" (titlul nu-i aparținea lui Proust ci editorului sau postum). Multe dintre motivele din "În căutarea timpului pierdut" au fost pentru prima oara schițate aici, mai multe părți din românul fluviu sunt acum pregătite în "Jean Santeuil". Portretul părinților e ceva mai dur în "Jean Santeuil" în contrast evident cu cel din românul cel mare unde părinții sunt
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
primar, desi rezultatul final păstra multe motive și elemente din această schița inițială. În 1910 el lucra deja la " În căutarea timpului pierdut". Început în 1909 și terminat doar parțial în anul morții sale, ciclul de române " În căutarea timpului pierdut" consista din șapte volume groase, cu peste 2,000 de personaje. Graham Greene l-a numit pe Proust "cel mai mare romancier al secolului XX", iar William Somerset Maugham a numit românul lui Proust "cea mai mare ficțiune din toate
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
avut o puternică influență în literatura secolului XX. Un alt român de-al său, descoperit și publicat după moartea sa, este "Jean Santeuil" (3 volume, 1952). Traducătorii singurelor variante integrale în limba română ai românului fluviu al " În căutarea timpului pierdut" sunt Radu Cioculescu și Irina Mavrodin.
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
termenii "inspirată" sau "insuflată de Dumnezeu", în locul celui de "inerantă", pentru a descrie Scriptura; acești termeni alternativi își au originea în cuvântul folosit de Pavel în 2 Timotei 3:16. Cu privire la ineranța Scripturii, unii baptiști consideră că autografele originale (presupuse pierdute) sunt inerante și că formularea originală a fost păstrată de Dumnezeu în copiile făcute în secolele au urmat. Mulți baptiști consideră că traducerile făcute de pe aceste manuscrise în alte limbi sunt necesare, dar nu necesar inerante. Unii baptiști (americani, în
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]
-
Sfânt, ceea ce îi face susținători ai Trinității: că există Un Dumnezeu în Trei Persoane, Trei Persoane într-un Singur Dumnezeu. Cei mai mulți baptiști cred în revenirea literală a lui Cristos, când Dumnezeu va judeca și va împărți omenirea între mântuiți și pierduți (Marele Tron Alb din Apocalipsa 20:11) și Cristos va judeca pe credincioși (scaunul de judecată a lui Cristos din 2 Corinteni 5:10), răsplătindu-i pentru lucrurile făcute în viață. Amilenismul, dispensaționalismul și premilenismul istoric sunt principalele vederi escatologice
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]