KorAP: Find »[drukola/base=zbura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...533 534 535 ...573 >

14,325 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

-și încărcătura sau călărețul la pământ și dispărând din fața ochilor, ca să nu se mai întoarcă niciodată. Pe malul unui sebhka trebuia să treci, prin urmare, doar în plină zi, când soarele era sus și ardea aripile țânțarilor ce îndrăzneau să zboare; de aceea rămâneau ascunși în timpul orelor de căldură mare, ca și cum n-ar fi existat, ca și cum n-ar fi fost cea mai mare pedeapsă pe care Alah o putea trimite asupra locuitorilor deșertului pedepsiți de-atâtea mii de ori. Gacel nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii lui trebuiră să se țină de tot ce găsiră la îndemână ca să nu zboare din mașină. în zori, locotenentul Razman se opri să pună benzină, goli bidonul și-l întoarse cu gura-n jos pentru ca Gacel să vadă că nu minte. — E pe sfârșite, îi atrase atenția. Targuí-ul nu răspunse. Așezat în partea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
când din nou cămilele aruncau pe jos încărcătura sau se lăsau să cadă la pământ, amenințând să nu se mai scoale niciodată. Și era doar începutul. Ridicară cortul și două avioane reapărură pe la mijlocul dimineții. Gacel mulțumi că apăruseră și că zburau insistent deasupra capetelor lor fără să-i zărească, fiindcă înțelese că acele avioane erau stimulentul de care avea nevoie Abdul, prezența pericolului iminent, a reîntoarcerii la închisoare, a celeilalte morți, mai murdară și denigrantă, ce îl aștepta, fără îndoială, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nerușinării individului și arătă cu un gest în jurul său. — Mulțimea? repetă. Care mulțime? Nu există nici un suflet împrejur pe o distanță de două zile de mers. Malik-el-Haideri zâmbi pe sub mustață, fericit și amuzat pentru prima dată după multă vreme: — Veștile zboară în deșert, spuse. Tu știi. în curând or să vină, și trebuie să evităm orice incident care ar putea dezlănțui un război între triburi... O să veniți cu noi. Și dacă refuzăm? — O să veniți oricum. Cu forța. îi privi pe cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile, căci se aflau chiar la marginea „pământului pustiu“ și ai fi zis că apăruseră dintr-o dată, ca prin farmec, din tufișurile și arbuștii din hamada. Se îngrijoră. Vulturii zburând în cercuri pe cer se puteau vedea de la mulți kilometri și nu știa la ce distanță se afla următoarea patrulă. Cercetă nisipul. Era tare și, chiar dacă ar fi găsit în mașină târnăcoape și lopeți, nu se simțea în stare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dar când putu să vadă perfect soldații și șovăi, cu arma pregătită, dacă să-l doboare pe șofer sau pe cel ce se pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se pe loc ca și cum s-ar fi izbit de un zid invizibil. Un cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri, altul se dezintegră ca și cum n-ar fi existat niciodată și, în câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se pe loc ca și cum s-ar fi izbit de un zid invizibil. Un cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri, altul se dezintegră ca și cum n-ar fi existat niciodată și, în câteva secunde, din jeep nu rămase decât o grămadă de fiare fumegânde. Gacel Sayah, inmouchar din neamul Kel-Talgimus, supranumit Vânătorul, rămase împietrit, uluit, incapabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
poalele dunelor. Când înțelese că nu mai putea înainta și că ar fi fost inutil să încerce să se cațere pe povârnișul abrupt, se întoarse, și nu se miră văzând că locotenentul își scosese din toc greoiul pistol regulamentar. îi zbură capul dintr-o singură împușcătură. Razman rămase câteva clipe pe gânduri, uitându-se la cadavru, apoi, cu grijă, își puse arma la loc, făcu cale întoarsă și se îndreptă spre cei de față, care nu se mișcaseră din loc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că nu făcuse decât să îndeplinească ordinele pe care trebuia să le asculte; cei paisprezece gardieni din Gerifíes, care nu săvârșiseră altă greșeală decât aceea de a dormi în drumul lui; soldații omorâți la hotarul „pământului pustiu“ și cei ce zburaseră în aer după aceea, fără să aibă timp să vadă de unde le venea moartea... Prea mulți, iar el, Gacel Sayah, nu avea decât o viață de oferit în schimb, o singură moarte cu care să compenseze atâtea morți. Poate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în picioare, luându-și arma: — Poate datorită dragostei tale pentru istoria strămoșilor mei te las în viață acum, spuse. Dar încearcă să nu te miști de-aici și să nu mă denunți. Dacă te văd prin El-Akab înainte de luni, îți zbor creierii. Celălalt își recuperase creta, periile și cârpele și se pregătea să se apuce din nou de treabă. — Să n-ai nici o grijă! răspunse. N-aveam de gând s-o fac. Apoi, pe când targuí-ul se îndepărta, îi strigă: — Și sper

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei porți mari de sticlă mată, impresionat de măreția înaltei gări unde zburau cârduri de lilieci și unde nu se mai auzea decât pufăitul locomotivei, ce părea că respiră adânc, trăgându-și sufletul după epuizantul efort. Apoi traversă marea sală de așteptare, cu marmură murdară și bănci lungi pe care dormeau familii întregi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
adăpostul zidului, restul treptelor, și un singur foc îi ajunse pentru a-i face pe urmăritorii săi să înțeleagă că aveau de-a face cu un trăgător de primă mână și că nu era prudent să riște să li se zboare creierii. Când, după câteva clipe, targuí-ul dispăru în întuneric și în labirintul de străduțe și cotloane din casbah, cei doi polițiști rămași în picioare se sfătuiră o clipă din ochi, îl ridicară pe rănit, îl întinseră pe bancheta din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

parte ceva, vocea devenea potolită și se ruga ca și cum ar mărturisi, smerit, ultima sa dorință: "Nu-i depărta prea mult, Doamne, de prispa casei noastre, prin însurătoare sau măritiș, prin slujbe și rătăciri ale sufletului. Puiul de pasăre trebuie să zboare pe lângă cuib, Doamne! Ține-i, Doamne, cât mai aproape, ca să-i pot sfătui și ajuta, ca să știu ce să-Ți spun mereu despre ei, că în Tine este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
revine mereu în minte fraza aceea din finalul rugăciunii de seară a dragului meu bunic: "Nu-i depărta prea mult, Doamne, de prispa casei mele, prin însurătoare sau măritiș, prin slujbe și rătăciri ale sufletului. Puiul de pasăre trebuie să zboare pe lângă cuib, Doamne! Ține-i, Doamne, cât mai aproape, ca să-i pot sfătui și ajuta, ca să știu ce să-Ți spun mereu despre ei, că în Tine este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
care plutesc mereu prin aer și iar mă întorc la finalul rugăciunii bunicului meu drag: "Nu-i depărta prea mult, Doamne, de prispa casei mele, prin însurătoare sau măritiș, prin slujbe și rătăciri ale sufletului. Puiul de pasăre trebuie să zboare pe lângă cuib, Doamne! Ține-i, Doamne, cât mai aproape, ca să-i pot sfătui și ajuta, ca să știu ce să-Ți spun mereu despre ei, că în Tine este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
doar puțin mai mici decât Everestul; mascul cu performanțe acceptabile și rare; soț modern, de cinci stele, pe o scală de 1 -7 [știi că pentru mine 7 este numărul magic]. A(ndra). Pictor caymano-român; voiajor al Universului [visează să zboare în Cosmos, dacă o invită cineva să picteze stelele la ele acasă]; fosta soție a lui Z [masculul cu performanțe aproape kafkiene, acceptabile și rare...]; ființă despre care lumea-și aduce aminte doar atunci când Z iese din decor [noroc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
eu pe care niciodată n-o puteam imita, dar nu-mi puteam duce niciodată visul pe tărâmul realității. Visasem cândva să-mi cumpere mama o jucărie din vitrina unui magazin de pe Calea Victoriei: un fluture cu sfoară care, probabil, putea și zbura. N-a avut mama niciodată bani pentru jucăria aceea. Când am ajuns eu belfer, ba cu hahamul, ba cu Lili, ba cu Suzana, jucăria încă mă atrăgea ca un magnet. Era tot acolo și credeam că mă va aștepta doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
era teamă că, dacă o ating, voi rupe toată vraja dintre noi. Într-o zi, fluturele a dispărut din vitrină. Apoi a dispărut și vitrina. Și-acum mi-e dor de fluturele acela. Parcă-l simt mereu că vrea să zboare... Cu Milică am repetat povestea fluturelui-jucărie. Mi-a fost teamă să mă apropii de el. Poate că și eu eram pentru el tot un fel de fluture-jucărie. Într-o zi Milică n-a mai apărut. În zadar l-am așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
convins, începea să-și depene epopeea muzicală a celor doi minunați eroi de poveste, prin vocea lui Engelbert Humperdinck. Era de poveste căsuța. Capela, înălțată pe verticala unei îndrăzneli care căuta cerurile, avea aerul unei păsări care ar vrea să zboare, dar încă-și odihnea aripile. Nu semăna, decât pentru cunoscători, cu bisericuțele din Apuseni sau Moldova. Semăna cu ea. Sau poate că semăna cu Andra. Mândră, independentă, puternică, originală, gata oricând să-și ia zborul de una singură... Antu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

cineva o masă, de a fi obligat la introduceri politicoase, de a fi - tot ce se poate - pus la punct. Constantinopol, pentru mulți dintre pasageri capătul unei aproape interminabile călătorii, se apropia de el cu viteza stâlpilor de telegraf ce zburau pe lângă ei. Când călătoria va fi Încheiată, nu va avea timp să se gândească; o mașină care-l va aștepta, goana minaretelor, o scară mizerabilă și domnul Eckman ridicându-se dindărătul biroului său. Subtilități, cifre, contracte, toate Îl vor ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-ar dracu’!“ O lumină blândă inunda compartimentele. Preț de o clipă, ai fi putut crede că soarele era expresia a ceva ce iubea oamenii și suferea pentru ei. Ființe omenești pluteau ca peștii În apa aurie, scăpați de legile gravitației, zburând fără aripi, fără propulsie, Într-un acvariu de sticlă. Fețe urâte și trupuri diforme erau transfigurate, dacă nu În frumusețe, cel puțin În forme grotești, croite c-o batjocoritoare afecțiune. Se ridicau și cădeau, murmurau și visau pe mareea aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În cei care gândesc și cei care simt. Femeile din prima categorie țineau cont de rochiile ce le fuseseră cumpărate și de notele de plată achitate, dar rochiile ieșeau din modă repede, iar vântul lua chitanța de pe masă și o zbura departe și oricum datoria fusese plătită cu un sărut sau altă drăgălășenie, iar cei care gândeau uitau. Dar cei care simțeau Își aminteau. Ei nu datorau și nu dădeau cu Împrumut. Ce dădeau ei era ură sau iubire. Eu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor metalice. Câtă vreme În vagon domni liniștea, nu se mai gândi la Janet Pardoe, ci se Întrebă În ce termeni ar fi putut descrie noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Are la el În Încăpere un foc uite-atât de mare. — Prostule! Imbecilule! spuse funcționarul. La telefon e șeful poliției din Belgrad. Au Încercat să trimită o telegramă, dar vorbeai atât de tare, Încât cum să fi putut auzi cineva? Zboară! Ninici o luă spre postul de gardă, dar funcționarul strigă În urma lui: — Aleargă, prostule, aleargă! Ninici o luă la trap, Împiedicându-se În propriile cizme. Curios lucru, se gândi el, te tratează ca pe un câine. Dar un moment mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]