13,461 matches
-
reprezintă - iar În cazul comunismului, că Încarnează - proletariatul: clasa muncitoare din mediul industrial. Identificarea socialismului cu muncitorimea de la oraș era mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști un scurt moment de optimism cu gândul la un viitor socialist alternativ. În Polonia, cel mai important spațiu critic a fost creat de Biserica Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui Gomu³ka avea această ciudățenie: filosofii marxiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moment de optimism cu gândul la un viitor socialist alternativ. În Polonia, cel mai important spațiu critic a fost creat de Biserica Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui Gomu³ka avea această ciudățenie: filosofii marxiști și teologii catolici se Întâlneau În Încercarea de a apăra libera exprimare și libertățile civile - embrion al alianțelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui Gomu³ka avea această ciudățenie: filosofii marxiști și teologii catolici se Întâlneau În Încercarea de a apăra libera exprimare și libertățile civile - embrion al alianțelor care se vor forma În anii ’70. În alte părți Însă, Partidul Comunist era singurul forum În care astfel de opoziții puteau fi formulate. Terenul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țară, menținând În același timp cel puțin un modus vivendi cu Moscova. Liderii comuniști din Varșovia și Praga nu se puteau lăuda cu același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui Stalin. Temându-se că tulburările din 1956 s-ar putea repeta, conducerea trata criticile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scindarea țării În 1939 și apariția, sub oblăduirea naziștilor, a unui stat-marionetă „independent”, cu capitala la Bratislava. Invers, cehii din Boemia și Moravia, urbani și preponderent social-democrați, au fost cei care au votat pentru comuniști În alegerile postbelice, În timp ce slovacii catolici s-au opus sau au rămas indiferenți. Cu toatea acestea, Slovacia nu a dus-o rău sub comunism. Intelectualii slovaci au căzut victime epurărilor comuniste, fiind acuzați de naționalism burghez sau de conspirație anticomunistă (sau ambele). Iar puținii evrei slovaci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decursul anilor ’70, societatea vest-europeană s-a confruntat cu două focare de violență. Primul era patologic - În sensul că izvora dintr-un disconfort străvechi, care lua Însă o Înfățișare foarte modernă. În regiunea bască din nordul Spaniei, În rândurile minorității catolice din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fondat În 1978 - era una de nedisimulată violență instrumentală: prețul apartenenței bascilor la Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cele șase comitate din nordul insulei pe motivul (destul de rezonabil) că populația majoritar protestantă de acolo era extrem de loială Regatului Unit și nu dorea să fie guvernată de Dublin - și să fie inclusă Într-o republică semiteocratică dominată de episcopatul catolic. Dincolo de ce au declarat oficial, liderii noii republici s-au lipsit fără regrete de o comunitate densă și destul de numeroasă de protestanți recalcitranți. Dar, pentru puținii naționaliști irlandezi, acest abandon constituia o trădare: sub drapelul IRA, ei au continuat să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decenii au Început cu luptele de stradă din Derry, iscate de tradiționalul Marș al Ucenicilor din iulie 1969, ce comemora agresiv eșecul cauzei iacobite și catolice În urmă cu 281 de ani. În fața violenței publice crescânde și sub presiunea liderilor catolici din Londra, care solicitau o intervenție, guvernul britanic a trimis În Ulster forțe militare, preluând controlul ordinii În cele șase comitate. Armata, formată În cea mai mare parte din britanici, era cu siguranță mai puțin partizană și În ansamblu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost peste tot relaxate (cu excepția anumitor țări din Europa de Est, precum România, unde „strategiile reproductive” naționale continuau să o interzică). La Începutul anilor ’70, contracepția era la Îndemâna oricui În vestul Europei, mai puțin În regiunile sau districtele rurale Îndepărtate, unde autoritățile catolice aveau Încă o influență morală asupra populației locale. Chiar și la orașe, de această libertate au beneficiat În principal femeile din clasa de mijloc; pentru multe muncitoare măritate și pentru majoritatea celor nemăritate principala formă de control al nașterii rămânea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ultimele restricții ce limitau avortul legal, cât și propunerea de a-l reincrimina, venită din partea unei Mișcări Pro-Viață recent Înființate. Dacă ritmul reformei a fost mai lent În Italia decât În Marea Britanie sau Franța, nu e atât din cauza opoziției Bisericii Catolice, cât pentru că numeroase feministe italiene Își câștigaseră experiența În mișcările stângii „autonome” extraparlamentare (primul manifest al grupării Lotta Femminista solicita, fapt revelator, salarii pentru munca În gospodărie - aplicând mecanic zonei domestice viziunea „muncitoristă” a societății moderne ca uzină gigantică). Abia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai eficienți ai vechiului regim). Nu la fel de binevenite au fost aceste practici În centrul și nordul țării, unde pământul era deja fragmentat În mii de mici proprietăți familiale. Satele și orașele mărunte din nordul Portugaliei erau (și sunt Încă) fervent catolice, cu un preot la fiecare 500 de suflete În 1972; În centrul și sudul țării proporția era de numai 1/ 4.500, chiar mai mică În sudul Îndepărtat. Proiectele anticlericale și de colectivizare lansate de capii țăranilor și sindicaliștii comuniști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rol ceremonial, devenise refractară la risc: conservatorismul ei dintotdeauna se manifesta din ce În ce mai des ca entuziasm pentru restabilirea monarhiei, identificare ce se va dovedi, paradoxal, benefică În tranziția națiunii spre democrație. țara era condusă de o rețea restrânsă de avocați, profesori catolici și funcționari civili, majoritatea implicați și În companiile private pe care măsurile lor politice le favorizau. Cum opoziția politică explicită era interzisă, tot din interiorul acestor cercuri conducătoare - și nu din rândul intelighenției, ale cărei vârfuri se aflau În exil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai putea conta pe votul În masă al proletariatului. Dreapta nu mai era unificată de persoana și aura lui de Gaulle, care murise În 1970, iar măsura fundamentală a conservatorismului politic În Franța - cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a fost afectată de declinul manifestărilor religioase În public, pe măsură ce bisericile din satele și orășelele franceze pierdeau din enoriași, și mai ales din copiii enoriașilor, plecați În centrele metropolitane. Dar se petrecea și o transformare mai profundă. În cursul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidele politice erau nevoite să se coaguleze. În acest context avea să exceleze și redutabilul Mitterrand. François Mitterrand, ca și Margaret Thatcher, era un candidat neverosimil pentru rolul care i-a revenit În treburile națiunii. Născut Într-o familie de catolici practicanți din sud-vestul tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai mare parte a celui de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunistă la alta. În Cehoslovacia, autoritățile practicau din 1969 o cenzură fățișă: pe lângă faptul că mii de oameni erau Împiedicați să publice sau să apară În public, numeroase teme, persoane sau evenimente nici măcar nu puteau fi menționate. În Polonia, Biserica Catolică crease prin instituțiile și publicațiile sale un spațiu semiprotejat În care se putea exercita, dar numai cu prudență, un oarecare grad de libertate literară și intelectuală. Aici, ca și În Ungaria, problema era adesea autocenzura. Pentru a-și asigura accesul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convențională, colapsul comunismului a Început În Polonia. La 16 octombrie 1978, Karol Wojty³a, cardinal de Cracovia, a devenit primul papă polonez: Ioan Paul al II-lea. Alegerea lui a creat așteptări fără precedent În epoca modernă. Unii ierarhi ai Bisericii Catolice vedeau În el un posibil radical: era tânăr (a fost ales papă la numai 58 de ani; devenise arhiepiscopul Cracoviei Înainte de a Împlini 40 de ani), dar deja un veteran al Conciliului Vatican II. Energic și charismatic, el urma să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a predecesorilor săi, Ioan Paul al II-lea a ajuns pe 2 iunie 1979 la Varșovia, În primul dintre cele trei „pelerinaje” spectaculoase În Polonia comunistă. A fost Întâmpinat de mulțimi uriașe, extaziate. Prezența lui afirma și consolida influența Bisericii Catolice În Polonia, dar papa nu s-a limitat să susțină supraviețuirea pasivă a creștinismului sub comunism. El a Început, spre disconfortul trecător al propriilor episcopi, să descurajeze explicit catolicii din Polonia și restul Europei de Est de la orice compromis cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restul Europei de Est de la orice compromis cu marxismul, propunând Biserica nu doar ca pe un sanctuar tăcut, ci ca pe un pol alternativ de autoritate socială și morală. Cum au Înțeles prea bine comuniștii polonezi, noua poziție a Bisericii Catolice - de la compromis la rezistență - putea avea un efect destabilizator pe plan local, periclitând monopolul partidului asupra autorității. Pe de o parte fiindcă polonezii erau, În proporție covârșitoare, catolici fervenți; pe de altă parte, din cauza personalității lui Ioan Paul al II
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precedent, reprezentanții Biroului Politic au mers la Gdañsk pentru a negocia cu liderii „rezonabili” ai muncitorilor, În timp ce Kuroñ, Adam Michnik și alții de la vârful KOR erau reținuți pentru interogatorii. Dar la Gdañsk au sosit alți intelectuali - istoricul Bronis³aw Geremek, avocatul catolic Tadeusz Mazowiecki - pentru a-i ajuta pe muncitori să negocieze, iar greviștii Înșiși insistau să fie reprezentați de purtătorii lor de cuvânt, În special de Wa³êsa, care devenea tot mai important. Regimul a fost nevoit să cedeze. Pe 1 septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
utile până la un punct. Chestiunile evident politice - dezarmarea sau politica externă - nu se aflau pe agenda publică a Solidarității, care se concentra mai degrabă pe strategia verificată a KOR de edificare a unei „societăți civile active”, stabilind legături cu Biserica Catolică (foarte important pentru Adam Michnik, care voia să depășească anticlericalismul tradițional al stângii poloneze și să creeze o alianță alături de conducerea catolică recent revitalizată), formând sindicate locale și consilii muncitorești În uzine, promovând autonomia la locul de muncă și drepturile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai degrabă pe strategia verificată a KOR de edificare a unei „societăți civile active”, stabilind legături cu Biserica Catolică (foarte important pentru Adam Michnik, care voia să depășească anticlericalismul tradițional al stângii poloneze și să creeze o alianță alături de conducerea catolică recent revitalizată), formând sindicate locale și consilii muncitorești În uzine, promovând autonomia la locul de muncă și drepturile sociale (acestea din urmă preluate ad litteram din convențiile Organizației Internaționale a Muncii cu sediul la Geneva). Dar, În comunism, până și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1970 și care vizau managementul represiv și iresponsabil al economiei de către partid. Carierismul, incompetența cinică, viețile irosite; creșterea prețurilor, grevele de protest și Înăbușirea lor; apariția spontană a sindicatelor locale și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute ale renașterii societății civile, surprinse emoționant de Andrzej Wajda În Omul de marmură (1977) și Omul de fier (1981), prezentări cinematografice didactice ale iluziilor pierdute și speranțelor renăscute În Polonia comunistă. Dar nu erau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]