14,422 matches
-
relevă o atitudine persistentă în societatea romînească, de incomprehensiune și lipsă de generozitate față de oamenii de talent. Aceeași corespondență există între versul 5 al poemului din 1916 și versul 5 al celui din 1929: „...Dar vai acei învinși, pe veci pierduți...” și, respectiv, ” O, genii întristate care mor”. în fine, similitudinile pot fi extinse comparînd versul 4 din „Vobiscum” („Și de nimic, pe lume, nu tresar”) cu versul 2 din „Cu voi...”, „Pierdut să te retragi nepăsător”, amîndouă concluzive și, aparent
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e că Bacovia a fost un scriitor al sărăciei. Au impus-o versuri ca „Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie” (din „Plumb de toamnă”), „Plouă.../ Pe-un tîrg mizerabil/De glod și coceni” (din „Proză”) plus altele, multe, despre oameni trudiți, bolnavi, pierduți. Indiscutabil, „urîtul” e dominant în poezia sa: „garduri bătrîne”, „ziduri vechi ce stau în dărîmare”, „becuri cu pală lumină”, „crîșmă umedă, murdară” etc. Imaginea sărăciei e prezentă nu numai în poemele despre tîrgul de provincie, ci și în cele despre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în poezii, la versurile altora sînt destui 3). Bacovia o face, iată, la ale sale, adică recunoaște că are unele zile slabe, seci, inutile. Indiscutabil, formula „versuri fără de talent” denotă modestie, nemulțumire de sine, poate chiar o remușcare pentru timpul pierdut. Spre deosebire de cei care au impresia că tot ce le iese din condei e bun, el își dă seama de ratările sale. După ce criterii distinge acele versuri? Cred că după „sunet”, „greutate” și „căldură”. „Versurile cu talent” vin, parcă, de departe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu mai are puterea evocatoare, „vastele atribute” pe care le avea la un Lamartine („Ode au Malheur”), la un Hasdeu 5) sau la autorul „Scrisorii I”, unde era atotputernic, profund și grav: „De-atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de caos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorînd din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”6). „Infinitul” eminescian e cosmic, fără hotar; cel al simboliștilor e fie unul geografic, fie unul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duioșii și dezamăgiri, rătăciri și chinuri, remușcări și căințe, cîntarea, înecată de dor, se îndepărta, se stingea, suspinînd pînă la capăt, pierdută, o prea tîrzie și zadarnică chemare.” (Op. cit., p. 52) „Primul dans modern” (Remi Hess), valsul a fost introdus în saloanele romînești „cam pe la 1820”(Teodor T. Burada, „Dicționar muzical”, în Opere, 2, Ediție critică de Viorel Cosma, Ed. Muzicală, 1975
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să compensăm ceea ce soarta sau societatea nu i-au dat. Deși am scris despre „funcționar”, nu mi-l pot imagina pe Bacovia cu cotiere. De asemenea, deși era pregătit să devină avocat, nu mi-l pot imagina prin sala pașilor pierduți, pîndind clienți. Bacovia folosește despre Eminescu vorbe măritoare. Recurge (fapt ce, cînd admirăm ceva sau pe cineva, ni se întîmplă tuturor), la formule de împrumut: „Ecce homo”, prin care îi evocă suferința și „Era odată un prinț vestit...”, prin care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Paloarea, mutismul minează al meu piept”), de fața („Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă”) și, mai ales, de creierul său: „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”; „în creierul meu plînge un nemilos taifas”; „Și creierul rămîne pierdut”. La acesta se referă și în trei locuri din proză: „Creierul palpita acolo de tristețe și tăcere...”; „Și o spaimă de tot ce citisem, de cîte auzisem, mă cuprinse, și regretam că, creierul meu, ca și al altora, a devenit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să nu te-atingi de ele./ Jos în genunchi atuncea, că sînt muzele mele”. Zoe e numele unei tinere eroine tragice din nuvela romantică omonimă a lui Constantin Negruzzi. Mult mai cunoscută, Zoe Trahanache face și desface jocurile în „Scrisoarea pierdută” a lui I. L. Caragiale. Zoe se numea mama junimistului Vasile Pogor. O Zoe (cucoana Zoe) e soția boierului Mișu din povestirea „Nicușor“ de I. Al. Brătescu Voinești. Zoe/Zoia (cu diminutivul Zoița la mahalale și în sate) se va rări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
3 iunie 1851, Divanul Domnesc a publicat hotărîrea de a se face licitație publică, peste șase luni, pentru vînzarea de veci a moșiei Ipotești, spre îndestu larea Eufrosinei Petrino cu suma de 2500 galbeni. Văzînd că Ipoteștiul este ca și pierdut, Raluca a cerut în judecată Epitropia generală a spitalelor Sf. Spiridom, pentru că nu i se da restul de bani din vînzarea Orășenilor. Toamna, la 26 octombrie (1851), Eminovici cu familia și cu tot calabalîcul a venit iar la Botoșani, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Din străinătate, datată de el "1865", apoi a început poezia Pădure și salon, căreia, pe parcurs, i-a modificat titlul în Codru și salon și în sfîrșit Un roman 81. Prin toate acestea, poetul trăiește nostalgia Ipoteștiului și a iubitei pierdute. Ar fi vrut să revadă colibele de paie, cuiburile de vulturi, pomii în floare și lanul călătorind cu valuri de smarald, pe unde el se plimbase cu acea zînă a plaiurilor, care murise. "S-a stins. De aceea însă el
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
teiul sfînt să-l acopere cu florile și cu aducerile aminte... Se simțea atît de străin, atît de bătrîn și atît de singur! O dată cu vînzarea Ipoteștiului, fusese și el jefuit! Pierduse tot! Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?..." Pierdut e totul în zarea tinereții Și mută-i gura dulce a-altor vremuri." Mormîntul Casandrei, pentru el, devenise definitiv pierdut, dar chipul ei încă îi era viu, în minte. Iat-o, pe Casandra, apărîndu-i Din valurile vremii, în toate cele
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
atît de singur! O dată cu vînzarea Ipoteștiului, fusese și el jefuit! Pierduse tot! Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?..." Pierdut e totul în zarea tinereții Și mută-i gura dulce a-altor vremuri." Mormîntul Casandrei, pentru el, devenise definitiv pierdut, dar chipul ei încă îi era viu, în minte. Iat-o, pe Casandra, apărîndu-i Din valurile vremii, în toate cele zece versiuni, lucrate după vînzarea Ipoteștiului: "Din valurile de aduceri aminte îmi răsai Cu mîna ca zăpada, cu capul tău
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
mult de-atunci, Harietă, de cînd eram copii mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate, în lumea asta..."221 La 24 iunie 1880, fiind halucinat din nou de chipul Casandrei și de locurile dragi, de la Ipoteștiul pierdut, a improvizat, cu creionul, versurile care urmează, pe un afiș scris de mînă, pe care se anunța o reprezentație, cu piesa Trei pălării, de Malla, în grădina Orpheu, din București: "Din cerurile albastre Luceferi se desfac Zîmbind iubirii noastre Și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
numai sporadic din 1929 până în 1949; din 1939 îi lipsiseră documentele pe care trebuise să le abandoneze în Elveția odată cu izbucnirea războiului. Apoi, la începutul lui 1949, o surpriză: cufărul plin cu documente vechi a sosit de la Lausanne conținând manuscrisul pierdut al Memoriilor lui Hadrian. Kayaloff, un înger sub forma lui Hermes, își ținuse promisiunea. Ele au ajuns pe 24 ianuarie 1949. Yourcenar era emoționată și a petrecut multe luni recitindu-le și reconstituindu-le semnificația. Ele au trezit demonul creației
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Se instituie protectoratul francez asupra Marocului France, Les Dieux ont soif; Claudel, L'Annonce fait a Marie 1914 Izbucnește primul război mondial, Jaurés este asasinat; se deschide Canalul Panama. Pequy este ucis în bătălia de la Marne Proust, În căutarea timpului pierdut; Gide, Le caves du Vatican; Joyce, Oamenii din Dublin; Husserl, Idei; Matisse pictează 1915 Bătălii înverșunate pe teritoriul francez Remy de Gourmont moare la Paris 1917 Declarația Balfour. Revoluția din Rusia Appolinaire, Les Mamelles de Tirésias 1919 Tratatul de la Versailles
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
exigențe la specificul propriilor aspirații și idealuri). N. Weiner admite chiar o capacitate de superreglare, atunci când vorbește de „reglarea cibernetică” care se opune „întâmplătorului” și „dezorganizării”. În această viziune nouă, cibernetică, autoreglarea nu semnifică numai restabilirea unui nivel de echilibru pierdut, ci și tendința dobândirii unui nivel de echilibru superior. „Dezorganizarea” devine, în perspectivă, premisa unei organizări superioare sau a unei reorganizări, iar ideea de „suprareglare”, care presupune o formă de adaptare calitativ superioară a organismului la cerințele lumii exterioare, desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
impresia/ că te privește cineva/ prin ferestre" poezia, din Schiță de autoportret. În plan tematic, mult mai pregnantă pare și este și firesc să fie așa, din moment ce acest volum este primul apărut după '89 problematica libertății (requiem pentru o duminică pierdută), a culpei individuale sau colective pentru asumarea unei existențe canonice, înseriate ori trădătoare (cântecel de speriat umbra) și, în imediata apropiere, a revoltei: "nu pot să râd. vinovat. eu visătorul/ vizionarul neputincios. bidonul de benzină/ cu guler de bere. Eu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca o catapeteasmă aprinsă de rouă, rece precum galaxiile, impunător ca un turn, absurd ca o rugăciune" The Joy of Grief). Drept urmare, singurul zeu fix căruia poetul nu încetează să i se închine, pe deplin conștient că "fărâmițat de absențe pierdut/ printre culegătorii de semne/ știi că DOAR ÎN VORBE VEI FI FERICIT". Pletoric, fărâmițat adesea de absența sensurilor, Daniel Monsieur Le Best Daniel! este, într-adevăr, cât se poate de fericit... Referințe critice (selectiv): Marin Mincu, Eseu despre textul poetic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
treizeci de alte trupuri/ putând lua înfățișare de copil,/ de bărbat, de femeie,/ sau chiar de animal sau de plantă". Efortul pare, până la urmă, inutil, peste toate textele ce decupează, uneori sincopat, frânturi ale căutării (inclusiv al unui sine aproape pierdut, risipit în cioburile unor oglinzi sparte sau ascuns în spatele unor ochelari fumurii -metafore ale deghizării, ale iluzoriului și deformării) bate un frison al zădărniciei, al alunecării cu o lentoare agonică spre neant, spre Mulțimea vidă. Spectaculos este însă modul în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Când eram mai tânăr și la trup curat// Nu știam că ești femeie eu bărbat/ Lângă tine cu sfială m-am culcat./ Și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat/ Când eram mai tânăr și la trup curat.// E pierdută noaptea aceea de acum/ Carnea noastră doar mai știe-al ei parfum./ Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au/ Și cad toate (mâine) putrede pe drum". Predestinate morții par a fi și personajele de fundal din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vadă "altarul lui Raz" în La Baad, Orur, a cărui mamă moartă este cântată într-un superb Bocet, Maria Creața, "târfa orașului/ de vârsta bunici mele" Perfectum, Nadam ș.a.) dau la început senzația că simbolizează Maladia, Păcatul, Erosul despiritualizat, Puritatea pierdută sau Estropierea, deopotrivă fizică și morală, dar ajung, finalmente, să fie percepute ca altfel de nume sau prefigurări ale Morții. Schimonosite într-o gestică stereotipă, imuabilă, ele apar, funest, în toate secvențele veritabilei coborâri infernale ale actantului (descensus ad inferos
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
2008) și Diploma de onoare a Muzeului literaturii române (2008). În Iașul poetic al anilor '80, Mircea Popovici părea un caz aproape clasat. În fapt, "cazul" Mircea Popovici părea aproape clasat cu multe decenii înainte, din moment ce ultimul supraviețuitor al "generației pierdute", demult pierdute la rândul ei într-o nedreaptă uitare, se încăpățâna să nu mai publice nimic din 1946. An cu totul prolific, totuși, pentru debutantul Mircea Popovici, a cărui editare în volum (Izobare) câștigase Premiul Tinerilor Scriitori al Fundațiilor Regale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de suprafață și de adâncime. Rezultatul constă într-o serie de egografii ale diferitelor vârste poetice și biografice, adesea îngemănate. Mai bine golan din Triunghiuri..., bunăoară, este și o solemnă questa identitară, și o complicată aventură a redescoperirii poemului perfect, pierdut odinioară, cu excepția unui distih splendid ("Și-a răstignit vecia în ochiul meu ateu/ Și-i singur, fără mine, în ceruri, Dumnezeu"), Balada petalei de roză (adâncul blasfemiei) din același op recompune, din perspectiva adultului aflat la o vârstă a limitei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
București, 1984; Doamna mea, eternitatea, Editura Junimea, Iași, 1986; Fulgerul și cenușa, Editura Junimea, Iași, 1989; Doamna cu sonetul, Editura Geneze, Iași, 1993; Între două nopți (antologie), Editura Junimea, Iași, 1995; Muzeul dragostei (antologie), Editura Helicon, Timișoara, 1995; Mirii paradisului pierdut, Editura Junimea, Iași, 2000; Floarea Moldovei (antologie), Editura Augusta, Timișoara, 2001; În loja nopții (antologie), Editura Cronica, Iași, 2001; Slugă la prisaca lui Tudor Arghezi, Princeps Edit, Iași, 2004; O, Mamă, dulce Mamă (antologie), Editura Timpul, Iași, 2004; Dorința durerii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alte poezii (Editura Junimea, 1978), trecând prin Oglinda de ceață (Editura Cartea Românească, 1979), Orfeon (Editura Junimea, 1980), Roza eternă (Editura Cartea Românească, 1984), Doamna mea, eternitatea (Editura Junimea, 1986) și până la Doamna cu sonetul (Editura Geneze, 1993), Mirii paradisului pierdut (Editura Junimea, 2000) ori Dorința durerii îndrăgostite (Fundația Culturală Poezia, 2006), pare a fi cea erotică. Indiferent de forma propriu-zis discursivă a textelor, ele desfășoară un întreg ceremonial curtenitor, din care nu lipsește nici recuzita specifică (roza și crinul, "o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]