13,498 matches
-
luni și trei ani de detenție pentru „participare la acțiuni secrete”, „distribuția de publicații Împotriva statului” și alte delicte. Cele mai aspre sentințe au fost date celor ca Adam Michnik, Jan Litinski sau Barbara Toruñczyk, care participaseră și la primele proteste studențești. Un număr disproporționat de studenți și profesori arestați, expulzați și Închiși În Polonia În perioada 1967-1969 erau de origine evreiască, și asta nu era o coincidență. Încă de când Gomu³ka revenise la putere În 1956, aripa conservatoare (neostalinistă) a Partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
datorează faptului că reușiseră să-i separe pe intelectuali, cu problemele lor, de restul națiunii - strategie În care antisemitismul s-a dovedit foarte util. Poate și studenții erau parțial responsabili: mai cu seamă la Universitatea din Varșovia, rolurile proeminente În proteste și demonstrații au fost asumate de fiii și fiicele nomenclaturiștilor polonezi, iar obiectivele lor principale erau libertatea de exprimare și drepturile politice. Cum s-au grăbit să remarce adversarii săi neostaliniști, intelighenția disidentă din Varșovia nu se prea sinchisea de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a controlului exercitat de partid asupra vieții publice. Reformele economice Începute În 1963 nu erau poate universal aclamate de muncitorii din uzine, dar printre scriitori, profesori, cineaști și filosofi posibilitatea unei eliberări din chingile staliniste a stârnit o avalanșă de proteste și speranțe. Astfel, scriitorii au consacrat Conferința de la Liblice din 1963 lui Franz Kafka. Până atunci, acesta fusese un subiect tabu: Kafka era un evreu praghez care scria În germană, ceea ce amintea de istoria trecută a Boemiei; mai grav, multe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și așa, la 21 august 1968, 500.000 de soldați ai Pactului de la Varșovia - proveniți din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Democrată Germană și Uniunea Sovietică - au intrat În Cehoslovacia 14. Invazia a suscitat o oarecare rezistență pasivă și destul de multe proteste stradale, mai ales la Praga, dar, la ordinul urgent al guvernului ceh, nu s-au Înregistrat alte manifestări. Primirea ostilă a surprins Moscova, care fusese făcută să creadă că tancurile vor fi Întâmpinate cu bucurie. După arestarea lui Dubček și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării, deși În Slovacia erau foarte puține). A mai fost sinuciderea lui Jan Palach, un student de 20 de ani de la Universitatea Carol care și-a dat foc pe treptele Muzeului Național din Piața Wenceslas la Praga, În semn de protest față de invazia sovietică și consecințele ei. Palach a murit după trei zile În urma arsurilor, pe 19 ianuarie 1969. Funeraliile lui, desfășurate pe 25 ianuarie 1969, au fost o ocazie de doliu național: pentru Palach și pentru democrația pierdută a Cehoslovaciei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar studenții dificili erau pe drumuri; dosarele poliției erau pline de „confesiuni” utile, iar comuniștii reformiști fuseseră exilați sau reduși la tăcere: „ordinea”, cum scria o victimă a normalizării Într-un eseu amar și strălucit, fusese „restabilită”16. Unde de protest au traversat blocul comunist. La 25 august 1968, printre demonstranții din Piața Roșie care protestau Împotriva ocupației Cehoslovaciei se aflau Pavel Litvinov (nepotul ministrului de Externe al lui Stalin) și Larisa Daniel (soția unui romancier sovietic aflat În Închisoare). Unitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să creadă că apărau țara de invadatori vest-germani sau americani; unele dintre ele au trebuit retrase discret, fiindcă loialitatea lor (mai ales a trupelor maghiare staționate În Slovacia) devenise Îndoielnică. În Polonia, cum am văzut, evenimentele de la Praga au stimulat protestele studențești și, În același timp, au determinat guvernul să le pună capăt. În aprilie 1969, la Riga, capitala Lituaniei, studenta evreică Ilia Rips și-a dat foc În semn de protest față de tratamentul aplicat lui Dubček de către sovietici. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia, cum am văzut, evenimentele de la Praga au stimulat protestele studențești și, În același timp, au determinat guvernul să le pună capăt. În aprilie 1969, la Riga, capitala Lituaniei, studenta evreică Ilia Rips și-a dat foc În semn de protest față de tratamentul aplicat lui Dubček de către sovietici. Cât despre cehi și slovaci, care erau până atunci printre cele mai filoruse națiuni din blocul comunist, ei s-au cantonat definitiv Într-o supunere mohorâtă. Dar toate acestea nu reprezentau un pericol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
târziu, numai unul din șapte angajați. În trecut, costul schimbărilor economice de o asemenea factură și Într-un asemenea ritm ar fi fost traumatizant, cu consecințe politice imprevizibile. Grație instituțiilor statului asistențial - și, poate, entuziasmului politic moderat din acea perioadă -, protestele au fost ținute sub control. Dar n-au lipsit. În anii 1969-1975 au existat marșuri, greve, demonstrații și petiții furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se simțeau trădați. După cum am notat, reacția instinctivă a politicienilor de pretutindeni a fost să trateze Împăciuitor cu proletariatul industrial masculin: În parte fiindcă acesta era cel mai afectat, În parte fiindcă era categoria cea mai susceptibilă de a organiza proteste serioase. Dar s-a dovedit că adevăratul pericol era În altă parte. Opoziția politică s-a coagulat În sânul clasei mijlocii impozitate la sânge: funcționarii din sectorul public și privat, micii comercianți și lucrătorii independenți. La urma urmei, marile beneficiare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Jura elvețieni s-au răsculat În 1974 Împotriva includerii forțate În cantonul germanofon Berna. La Liverpool, Bristol și În districtul londonez Brixton, protestatarii s-au bătut cu poliția pentru controlul zonelor urbane defavorizate. Într-un fel sau altul, toate aceste proteste și acțiuni erau, cum am sugerat, patologii ale politicului: oricât de extreme ca formă, ele aveau țeluri familiare și tactici instrumentale. Ele Încercau să obțină ceva și s-ar fi desființat - cel puțin așa susțineau - dacă cererile lor ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai târziu la extrema dreaptă a spectrului politic. La suprafață, terorismul italian contemporan nu era foarte diferit de tipul german. Exploata și el retorica paramarxistă; majoritatea figurilor importante primiseră botezul politicii În protestele universitare din anii ’60. Principala organizație clandestină a stângii teroriste, autointitulată Brigate Rosse (Brigăzile Roșii - BR), a intrat pentru prima oară În atenția publicului În octombrie 1970, distribuind fluturași ce anunțau obiective foarte asemănătoare cu ale Facțiunii Armata Roșie. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mișcarea lui Poujade era singulară. Majoritatea partidelor protestatare apărute după 1970 nu erau meteorice: Partidul Progresului din Norvegia a obținut cel mai bun rezultat electoral (15,3%) după un sfert de secol, În 1997. Partidele anti-impozit, ca și partidele de protest agrar din Europa interbelică erau Înainte de toate reactive și negative - erau Împotriva schimbării nedorite și, mai ales, cereau statului să Înlăture ceea ce li se părea o povară fiscală nerezonabilă. Alte mișcări axate pe o singură problemă aveau solicitări mai pozitive
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apropiat și avea rădăcini Într-o istorie mai Îndepărtată, imposibil de rememorat, dar liniștitoare ca atavism. Ecologismul (ca și pacifismul) a stârnit adesea un val de naționalism - sau regionalism -, dar cu față umană. Alternativen din Berlinul de Vest sau protagoniștii protestelor antinucleare din Austria (care au triumfat Într-un referendum din 1978, În urma căruia guvernul nu a putut inaugura centrala nucleară de la Zwentendorf) nu s-ar fi prezentat niciodată ca naționaliști sau măcar patrioți. Dar revolta Împotriva poluării mediului local și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1947. Într-o interpretare heideggeriană - ce sugera că Însuși comunismul era un import ilicit din Occident, atins de iluzia tragică a progresului material nelimitat -, aceste frământări formau baza unei opoziții intelectuale care se va afirma În anii ’70, combinând protestul etic și critica ecologică. În fruntea ei se aflau Patočka și unul dintre cei mai fervenți cititori ai lui Bìlohradský, dramaturgul Václav Havel 4. Cu timpul, o critică ecologistă comună avea să devină numitorul comun al noilor forme de protest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
protestul etic și critica ecologică. În fruntea ei se aflau Patočka și unul dintre cei mai fervenți cititori ai lui Bìlohradský, dramaturgul Václav Havel 4. Cu timpul, o critică ecologistă comună avea să devină numitorul comun al noilor forme de protest din Est și Vest. Dar, În circumstanțele de la Începutul anilor ’70, nici una dintre părți Încă nu știa - și, În cazul Occidentului, nu se sinchisea - de problemele și vederile omologilor de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ecologiștii occidentali erau prea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
același an În care În RFG a avut loc Congresul Fermierilor, strămoș al „verzilor”. Impulsionată de prima criză a petrolului, mișcarea ecologistă din Gemania de Vest a pătruns rapid În politica de masă. De la inițiative civile, demonstrații și marșuri de protest la Începutul deceniului, „verzii” - care aveau o varietate de susținători: țărani, ecologiști, pacifiști și squatteri urbani - au ajuns În 1979 să aibă reprezentanți proprii În parlamentele a două landuri. Patru ani mai târziu, după al doilea șoc al petrolului, numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încă din 1970, planurile guvernului laburist de a exploata cea mai mare cascadă din nordul Europei, la Mardola (În apropierea Cercului Polar), pentru producerea de energie hidroelectrică, au stârnit indignarea națională, provocând apariția politicii ecologiste. Dar nici scandalul Mardola, nici protestele ulterioare Împotriva centralelor nucleare nu s-au concretizat Într-o mișcare politică separată: protestele (și compromisurile) au fost negociate În cadrul majorității guvernamentale. „Verzii” au avut mai mult succes În Suedia, unde au reușit să intre În parlament În 1988, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nordul Europei, la Mardola (În apropierea Cercului Polar), pentru producerea de energie hidroelectrică, au stârnit indignarea națională, provocând apariția politicii ecologiste. Dar nici scandalul Mardola, nici protestele ulterioare Împotriva centralelor nucleare nu s-au concretizat Într-o mișcare politică separată: protestele (și compromisurile) au fost negociate În cadrul majorității guvernamentale. „Verzii” au avut mai mult succes În Suedia, unde au reușit să intre În parlament În 1988, și În Finlanda, unde mai Întâi au fost aleși candidați ecologiști independenți În 1987, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteau ignora prezența Turciei În insulă, chiar după revenirea lui Makarios, În decembrie 1974. Într-un gest simbolic apreciat În țară și de stânga, și de dreapta, Karamanlis a scos Grecia din NATO timp de șase ani În semn de protest față de acțiunile altui stat membru NATO. Relațiile greco-turce au intrat Într-o eră glaciară, marcată de Înființarea, În februarie 1975, a Statului Federativ al Turcilor Ciprioți printr-o declarație unilaterală a minorității cu pricina - stat recunoscut exclusiv de Turcia - și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bască. Alături de sindicatele neoficiale ale lucrătorilor din sectorul public, cel bancar și alte branșe funcționărești În expansiune, această rețea semiclandestină de reprezentanți ai muncitorilor și slujbașilor se putea lăuda la moartea lui Franco cu un deceniu de organizare și experiență. Protestele muncitorești din Spania s-au limitat strict la revendicări primare. În ultimii ani, regimul lui Franco se baza deja - ca și cel al lui János Kádár În Ungaria - nu pe o represiune deschisă și brutală, ci pe un soi de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou-nouță de comunicații naționale. Orașele mici și mari, conservate mult timp Într-un tern aspect urban de declin și investiții aproape inexistente, erau acum animate și neîncăpătoare. Viteza schimbării nu era Întotdeauna pe placul francezilor. Au apărut mișcări politice de protest Împotriva accelerării și urbanizării vieții sociale, expansiunii urbane și depopulării satelor. O moștenire a anilor ’60 - interesul redescoperit pentru cultura și dialectele regionale și locale - părea să amenințe Însăși unitatea și integritatea teritorială a Franței. Contemporanii mai fricoși credeau că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Din 1958 până În 1969, statul francez a fost condus de Charles de Gaulle. Stilul asumat tradițional al președintelui și indiferența lui declarată la amănuntele planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea. Dimpotrivă: modernizarea turbulentă a Franței, care a stârnit protestele din 1968, a Început la adăpostul unei Constituții semiautoritare, croită pe măsura unui autocrat militar charismatic - mai bine spus, protestele au fost provocate tocmai de amestecul tulburător de autoritate paternalistă de tip tradițional și transformări sociale destabilizatoare. Adversarii și criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui declarată la amănuntele planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea. Dimpotrivă: modernizarea turbulentă a Franței, care a stârnit protestele din 1968, a Început la adăpostul unei Constituții semiautoritare, croită pe măsura unui autocrat militar charismatic - mai bine spus, protestele au fost provocate tocmai de amestecul tulburător de autoritate paternalistă de tip tradițional și transformări sociale destabilizatoare. Adversarii și criticii lui de Gaulle au făcut mult caz de stilul „nedemocratic” În care generalul a dobândit și apoi exercitat puterea - „lovitura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
valabilă În societăți aristocratice precum Ungaria și Polonia decât În cele plebee precum Cehoslovacia, Însă instituită și acolo În mod artificial după 1948) reapăruse Într-o formă acută. Primii care au eliminat-o au fost polonezii. În 1976, grevele de protest Împotriva creșterii prețurilor la alimente au determinat regimul să riposteze În forță, agresând și arestând muncitori În orașele industriale Ursus și Radom. În replică, trecând deliberat peste indiferența reciprocă manifestată cu câțiva ani mai devreme de protestele muncitorilor și intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]