14,810 matches
-
la justificarea acestei unități prin ideea modului comun de înlănțuire a fenomenelor (fie naturale, fie sufletești și culturale), din Puterea sufletească. În această din urmă lucrare, autorul își afirmă încrederea, pe de o parte, în posibilitatea de a cunoaște cauzalitatea sufletească și, pe de alta, în bunele urmări pe care cunoașterea aceasta le va avea pentru viața oamenilor: "Legea cauzalității sufletești, atunci când ea va fi mai bine cunoscută, este desigur menită să aducă pentru lumea socială motive puternice de progres, așa
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sufletească. În această din urmă lucrare, autorul își afirmă încrederea, pe de o parte, în posibilitatea de a cunoaște cauzalitatea sufletească și, pe de alta, în bunele urmări pe care cunoașterea aceasta le va avea pentru viața oamenilor: "Legea cauzalității sufletești, atunci când ea va fi mai bine cunoscută, este desigur menită să aducă pentru lumea socială motive puternice de progres, așa precum a adus, și în practica industrială, cunoștința legii de echivalență între diferitele forme de energie fizică"147. În Elemente
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
gândim evoluția ca pe o noțiune matematică, ordinea fenomenelor este perfect reversibilă; iar dacă o considerăm ca noțiune fizică, ea nu mai este perfect reversibilă, pentru că evoluția lasă o urmă în lume. Gândind astfel, diferența dintre fenomenele fizice și cele sufletești nu este anulată, ci menținută și chiar potențată. Dar nu în sensul ireductibilității lor, pentru că orice fenomen poate fi gândit în "unitatea constantă a realității", dar și în ordinea unei evoluții cu finalitate. În primul caz, el apare determinat cauzal
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este privit ca fapt liber, într-o ordine de finalitate, dar el poate fi gândit și prin raportare la lanțul de fenomene sub-conștiente (fiziologice, chimice etc.) care îi dau naștere. Paralelismul psiho-fizic149 încetează, cele două serii de fenomene, materiale și sufletești, nu au origini diferite. De aceea, spune C. Rădulescu-Motru, va trebui să gândim faptele sufletești (ale omului, în general) și din unghi natural-energetic și astfel sub raport cauzal, nu doar după legea finalității; iar fenomenele materiale trebuie gândite și din
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și prin raportare la lanțul de fenomene sub-conștiente (fiziologice, chimice etc.) care îi dau naștere. Paralelismul psiho-fizic149 încetează, cele două serii de fenomene, materiale și sufletești, nu au origini diferite. De aceea, spune C. Rădulescu-Motru, va trebui să gândim faptele sufletești (ale omului, în general) și din unghi natural-energetic și astfel sub raport cauzal, nu doar după legea finalității; iar fenomenele materiale trebuie gândite și din unghiul unității universului și astfel într-o ordine de finalitate, nu doar după legea cauzalității
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
se păstrează aceste sensuri ale cauzalității și finalității. Totuși, interesul teoretic al lucrării anume justificarea faptului că omul de vocație aduce noul în viața socială și că el se poate forma în condițiile în care este înlesnită "întâlnirea" dintre predispozițiile sufletești ale individului și anumite scopuri sociale va determina o accentuare a sensurilor cauzalității în chiar spațiul vieții psihice. Aceasta nu înseamnă că C. Rădulescu-Motru modifică înțelesurile celor două categorii și raporturile dintre ele. Căci și în acest context, cauzalitatea apare
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în acest context, cauzalitatea apare mai degrabă ca o relație locală în serviciul finalității. În alte cuvinte, prezența idealului impune o ordine de finalitate în viața socială. Dar împlinirea lui nu este posibilă decât ținând seama de o anumită evoluție (sufletească) a individului, evoluție care se supune legii cauzalității. Valabilitatea universală a ordinii de finalitate nu este afectată; personalitatea nu are nici o justificare dincolo de finalitate. Cauzalitatea este relație locală; finalitatea este relație universală. Dar finalitatea însăși este, întâi, relație locală, potrivit
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
dintre conceptele sale fondatoare: determinismul prin finalitate. Prin descrierea și explicarea formelor istorice ale personalității din Personalismul energetic și Vocația..., determinismul prin finalitate dobândește o întemeiere "materială"; istoria, concepută ca evoluție a personalizării, îi conferă conținut. Formele personalității sunt realități sufletești și culturale care adună, în unitatea de viață umană: eu, aptitudini de muncă, profesiuni și chiar vocații. Temeiul "material" al determinismului prin finalitate este însuși mersul istoric al personalizării către personalitatea energetică. De asemenea, confirmarea conceptului determinismului prin finalitate se
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
antropologiei fizice sau al celei culturale. C. Rădulescu-Motru însuși stabilește rolul acestei lucrări în ansamblul operei proprii, cumva în sensul indicat mai sus: "Prin scrierea de față (Timp și destin n. C.) aducem o completare scrierilor noastre filosofice anterioare: Puterea sufletească, Elemente de metafizică, Personalismul energetic, Vocația ... și Românismul..., care toate au la baza lor deosebirea dintre cauzalitatea mecanică, postulată de științele fizico-chimice, și finalitatea vitală-psihică, la care mai aderăm alături de cei mai mulți cercetători ai vieții biologice și sufletești"156. Justificarea formală
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
filosofice anterioare: Puterea sufletească, Elemente de metafizică, Personalismul energetic, Vocația ... și Românismul..., care toate au la baza lor deosebirea dintre cauzalitatea mecanică, postulată de științele fizico-chimice, și finalitatea vitală-psihică, la care mai aderăm alături de cei mai mulți cercetători ai vieții biologice și sufletești"156. Justificarea formală are semnificația punerii în ordine a operațiilor logice prin care determinismul prin finalitate este conceput și așezat în sistemul "speculativ" al personalismului energetic. Această ordine se va regăsi în for-mele istorice ale personalității și în structura și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conceptului determinismului prin finalitate. Timpul și destinul sunt ipostazele aceleiași realități pe care o putem numi, după o sugestie bergsoniană, realitate temporală. Ele desemnează însă ordini "fenomenale" diferite: timpul, fenomenele periodice ale naturii, "ordinea unei dimensiuni omogene"; destinul, ordinea unității sufletești, a fenomenelor energiei personalizate. Timpul este, în ultimă instanță, o pură abstracție; destinul reprezintă realitatea însăși a unității sufletești: "pentru noi, există un timp real, acela care este trăit, și pe care îl numim destin"158. Există în Timp și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
bergsoniană, realitate temporală. Ele desemnează însă ordini "fenomenale" diferite: timpul, fenomenele periodice ale naturii, "ordinea unei dimensiuni omogene"; destinul, ordinea unității sufletești, a fenomenelor energiei personalizate. Timpul este, în ultimă instanță, o pură abstracție; destinul reprezintă realitatea însăși a unității sufletești: "pentru noi, există un timp real, acela care este trăit, și pe care îl numim destin"158. Există în Timp și destin o anume ambiguitate în privința sensurilor timpului. El reprezintă, pe de o parte, o "construcție teoretică" ieșită din unele
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
dimensiuni ale sale, care crează posibilitatea conceperii succesiunii uniforme și unidirecționale a faptelor; experiența intuiției raționale a timpului, ilustrată, spune C. Rădulescu-Motru, prin instrumente de cronometrie); dar, pe de altă parte, timpul desemnează și ritmul real al existențelor unitare: organică, sufletească și culturală. Ordinea temporală, a anomimatului și succesiunii cauzale, cu care lucrează științele fizico-chimice, este supusă unui determinism mecanic. În vreme ce ordinea destinului, a unității sufletești și a activității omenești în genere, confirmă finalitatea personalității. Realitatea temporală apare întâi ca simplă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cronometrie); dar, pe de altă parte, timpul desemnează și ritmul real al existențelor unitare: organică, sufletească și culturală. Ordinea temporală, a anomimatului și succesiunii cauzale, cu care lucrează științele fizico-chimice, este supusă unui determinism mecanic. În vreme ce ordinea destinului, a unității sufletești și a activității omenești în genere, confirmă finalitatea personalității. Realitatea temporală apare întâi ca simplă formă; este timpul ca realitate-în-sine independentă de orice conținut. Timpul atinge discret doar conturul fenomenelor, fără a fi, ca la Kant, condiție a priori a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
simplă formă; este timpul ca realitate-în-sine independentă de orice conținut. Timpul atinge discret doar conturul fenomenelor, fără a fi, ca la Kant, condiție a priori a acestora, având astfel, pentru ele, un rol constitutiv. Realitatea temporală apare apoi ca "substanță sufletească", destin: "el (destinul) este însăși viața, pornită din ritmul unor motivări adânci"159; este timpul realizat, înfăptuit, "pozitiv", adică dat pentru o anumită unitate de existență; este timpul interior unității organice și specific ei pentru că, socotește C. Rădulescu-Motru, fiecare unitate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
destin: "el (destinul) este însăși viața, pornită din ritmul unor motivări adânci"159; este timpul realizat, înfăptuit, "pozitiv", adică dat pentru o anumită unitate de existență; este timpul interior unității organice și specific ei pentru că, socotește C. Rădulescu-Motru, fiecare unitate sufletească își are propriul său destin. Realitatea temporală ca timp condiționează posibilitatea prevederii fenomenelor "fizice"; originea ei se află însă în destin, deși ea și-a pierdut, oarecum, predestinarea, dobândind o natură matematică, evidentă datorită intervalelor egale din care este alcătuită
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ca timp condiționează posibilitatea prevederii fenomenelor "fizice"; originea ei se află însă în destin, deși ea și-a pierdut, oarecum, predestinarea, dobândind o natură matematică, evidentă datorită intervalelor egale din care este alcătuită. Realitatea temporală ca destin este "viața" unității sufletești, rostul existențial și calea înscrierii sale în ordinea finalității; "destinul este desfășurarea în timp a fondului sufletesc, cu care vine omul, sau poporul, pe lume"160. Apropierea acestor idei despre timp de cele ale lui H. Bergson este ușor de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a pierdut, oarecum, predestinarea, dobândind o natură matematică, evidentă datorită intervalelor egale din care este alcătuită. Realitatea temporală ca destin este "viața" unității sufletești, rostul existențial și calea înscrierii sale în ordinea finalității; "destinul este desfășurarea în timp a fondului sufletesc, cu care vine omul, sau poporul, pe lume"160. Apropierea acestor idei despre timp de cele ale lui H. Bergson este ușor de sesizat, uneori chiar la nivelul limbajului. În plus, fondul demersurilor celor doi filosofi este psihologia; iar afirmațiile
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
timpului este durata, înțeleasă ca "procesul de organizare sau de întrepătrundere reciprocă a faptelor de conștiință"161 care își urmează cursul în interiorul eului. Ea este eterogenă în raport cu sine, pentru că nu conține momente identice. C. Rădulescu-Motru înțelege prin durată un fapt sufletesc conștientizat, "conștiința reacțiunilor biologice prin care organimul își mijlocește adaptarea"162. Ea se trăiește așa cum este trăită orice simțire organică internă; și este condiția intuiției timpului și a intuiției raționale a acestuia. Diferența dintre ideile celor doi filosofi iese în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ar fi durata-ce-se-neagă-pe-sine prin spațializare. C. Rădulescu-Motru opune timpul destinului. Acesta din urmă reprezintă o "realitate" mai profundă care face posibilă, împreună cu durata, intuiția rațională a timpului. Durata bergsoniană și cea personalist-energetică sunt calități pure, trăiri ele însele, nu fapte sufletești care însoțesc alte trăiri. Prima, ca întrepătrundere a stărilor de conștiință, numai prin negare, prin spațializare, prin trecere în altceva își pierde calitatea (și trece, spune Bergson, în timp, mai bine-zis, în timpul spațializat). A doua, fiind determinată bio-psihic, nu semnifică
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o identitate a stărilor psihice, ci o realitate psihică cu o evoluție ireversibilă, presupunând, neîncetat, o nouă "calitate". Potrivit personalismului energetic, timpul se modalizează în funcție de ritmurile pe care le măsoară: timpul biologic măsoară ritmul vieții organice, cel psihologic, ritmul vieții sufletești, iar timpul istoric măsoară ritmul culturii unei comunități. Ne putem întreba acum: ipostazele timpului, anume timpul fizio-ogic, biologic și istoric, sunt forme ale destinului? Sau ele dublează destinul? Pentru că, nedesemnând finalitatea internă a "realităților" pentru care le este ritm, fiind
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
linia timpului vital, psihologic, istoric, adică linia destinului..."164. Iată că diferența dintre timp și destin nu este, totuși, radicală, decât dacă privim acești termeni în contextul celor două forme ale determinismului: prin cauzalitate și prin finalitate. Fiecare unitate biologică, sufletească, istorică este caracterizată prin destin, așa încât ea participă la o ordine de finalitate. Dar este dimensionată și prin timp, participând la o ordine de cauzalitate. Astfel, "în dimensiunea rațională a timpului, apariția vieții omenești este o simplă verigă dintr-un
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fundamentală a prevederii fenomenelor cauzalității mecanice, primul, condiția necesară prevederii fenomenelor vieții, al doilea. Prin urmare, conceptul destinului se află în aria semantică a determinismului prin finalitate, desemnând "legea" de înfăptuire a unității de viață individuală sau socială. Orice fapt sufletesc își dobândește sensul prin raportare la unitatea sufletească din care face parte, unitate care este ordonată pe principiul finalității. Determinismul prin finalitate "sparge contururile" determinismului prin cauzalitate datorită apariției eului ca anticipație și primară trăire afectivă. Prin această întâmplare (în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
necesară prevederii fenomenelor vieții, al doilea. Prin urmare, conceptul destinului se află în aria semantică a determinismului prin finalitate, desemnând "legea" de înfăptuire a unității de viață individuală sau socială. Orice fapt sufletesc își dobândește sensul prin raportare la unitatea sufletească din care face parte, unitate care este ordonată pe principiul finalității. Determinismul prin finalitate "sparge contururile" determinismului prin cauzalitate datorită apariției eului ca anticipație și primară trăire afectivă. Prin această întâmplare (în toată regula, un eveniment), determinismul prin cauzalitate nu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
acestui concept, în două feluri: 1) prin justificarera sa formală: precizarea operațiilor prin care este gândit ca ordine a lumii și "descrierea" conceptelor care îi dau justificarea formală (conceptele de timp și destin); 2) prin extinderea sa dincolo de unitatea vieții sufletești (de exemplu, orice organism, nu numai cel uman, are ca lege individuală destinul său, adică finalitatea intrinsecă); lărgirea legiferării sale în întreg spațiul existenței-ca-energie, afirmarea sensului personalist al evoluției acesteia. Potrivit primei operații din structura "intelectuală" a determinismului prin finalitate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]