14,117 matches
-
urmă este doar o pluralitate de funcțiuni lingvistice care alcătuiesc o structură: "într-un cuvânt, gradul zero al scriiturii înseamnă reducerea la neant a subiectivității, și aceasta datorită unui limbaj cât mai lipsit cu putință de emoție și chiar de imaginație"281. Într-o anumită măsură, se poate susține această atitudine critică, însă nu se poate accepta desființarea subiectului, de vreme ce există cel puțin un termen (cum este stilul) care înglobează persoana. Deși în primele cărți ale lui Barthes termenul de subiect
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici iluzia nu mai este posibilă. Cum imaginea a înlocuit realitatea pe care ar trebui să o reflecte, realul și imaginarul devin aproape imposibil de definit. Ficțiunea este confundată cu faptul, iar imaginația nu mai reprezintă un centru creator de sensuri, ci o oscilație lipsită de referință și rațiune, la fel cum și naturalul încetează să mai existe: "A existat mai înainte o clasă specială de obiecte alegorice și puțin diabolice: oglinzile, imaginile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imaginii, totul poate fi transformat într-o uriașă bandă de lectură, realitatea însăși, confundându-se cu propria sa imagine, nu mai este considerată un semn de putere, ci doar un scenariu. Postmodernismul are drept idee de referință moartea iminentă a imaginației, raportul real/imaginar nu este nici măcar inversat sau disproporționat, ci el este pur și simplu ignorat. În L'Échange symbolique et la mort, Baudrillard aplică problematica hiperrealității în domeniul artei, tocmai pentru a accentua faptul că hiperrealitatea nu poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dă la iveală în 1972 un volum de „nuvele medievale”, intitulat Castelul vrăjitoarelor, care constituie o spectaculoasă meandră în ansamblul operei. Refugiindu-se din realitatea cotidiană în istorie și în fantastic, autoarea face dovada unui remarcabil stil calofil, a unei imaginații tentate de bizar și enigmatic, dar mai ales a unei surprinzătoare capacități de reinterpretare a temelor literare consacrate. Romanul Așteptare (1973), asemănător stilistic cu cel anterior, se deosebește pregnant de cele ce i-au urmat: Tutun de Macedonia (1976), Figuranții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
în imaginar, refuză realitatea sau, în orice caz, îi respinge orice imixtiune în forul său interior. Drama se declanșează în momentul când realitatea evidentă se impune imaginarului cu violență, când eroina își dă seama că nu mai este victima propriei imaginații bolnave, că nu-și inventează suferințele, ci, cu adevărat, are suficiente motive să se simtă nefericită. La un moment dat, C. abandonează proza de introspecție în favoarea construcțiilor epice în care primează observația socială sau evocarea istorică. Astfel, în Figuranții, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
and a preliminary report o its applica ion. Circulation 1964; 30: 654-670) t l r : f t 28. Charles Theodore Dotter (1920-1985), “părintele radiologiei intervenționale” va face din cateterism mai mult decât o metodă de diagnostic, aratând că “utilizat cu imaginație acesta devine un important instrument chirurgical”. Dotter a traversat accidental o ocluzie iliacă atunci când efectua o arteriografie rămânând surprins că nu au apărut ulterior complicații. Prima angioplastie transluminală percutană a fost realizată pe 16 ianuarie 1964 unei paciente în vârstă
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
mai semnificative, explicate mai pe larg. 1. Schimbarea nu este altceva decât un prilej de a da greș. Deși lipsită cu desăvârșire de utilitate, teama este În firea noastră. Cineva a descris-o drept o ilustrare vie și plină de imaginație a vieții așa cum nu ai vrea să fie ea! Multe temeri sunt asociate cu schimbarea. Printre cele care ne vin lesne În minte se numără teama de a nu te face de râs, teama de incertitudine, de a nu fi
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
portret pe care l-a făcut fraților Wright, că Wilbur și Orville erau foarte eficienți În ceea ce privește argumentarea soluției unei probleme. E mare păcat că multe firme nu reușesc să promoveze o polemică serioasă Între oameni bine intenționați și cu multă imaginație. Divergențele de opinie nu presupun neapărat un conflict. Frații Wright au Învățat cum să se contrazică și le plăcea enorm să se certe, dar cu un scop. „Tare-mi place să mă iau la harță cu Orv”, spunea Wilbur. „E
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
problemele liniare (direcționate) și cele nonliniare (nedirecționate). Acestea din urmă sunt cele pentru care nu există un set de proceduri care să-l ghideze pe cel ce le rezolvă. Ele depind de abilitatea managerului de a folosi inovația, intuiția și imaginația drept instrumente pentru a găsi posibile soluții. Înclinația managerului pentru asumarea riscurilor și flexibilitatea lui sunt elemente-cheie. Problemele liniare sunt cele pentru care există o procedură menită să-l ajute pe cel ce urmează să le rezolve. Cele mai multe probleme cu
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
dezvoltării sprijină și stimulează inovațiile. Dezvoltarea organică are loc cel mai intens atunci când companiile Își găsesc clienți noi sau când descoperă modalități de a obține mai mult de la cei vechi. Totuși, o altă sursă importantă de dezvoltare este reprezentată de imaginație și inovație: dezvoltarea de noi produse și descoperirea unor alte metode de aplicare (utilizări, piețe) a celor vechi. Dezvoltarea organică este facilitată aici de managerii care Încurajează setea de cunoaștere, care sprijină asumarea de riscuri și apreciază gândirea neconvențională. Liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Priap, într-o atmosferă arcadică și pastorală; în Fasti, II, 193-194 (și nota 325) apar Faun-Lupercus; cunoscutul episod al bătăliei Fabiilor pe Crémera (asupra căreia vom reveni) începe cu trimiterea la altarele lui Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ROLUL PĂRINȚILOR îN EDUCAȚIA COPIILOR Prof. Margareta-Iulia Dima Școala Gimnazială Ion Simionescu” Iași Din punctul meu de vedere, a fi părinte necesită înțelegere, imaginație, energie, cunoștințe, răbdare și, foarte important, foarte mult ajutor... Trebuie să acceptăm că a fi părinte e o meserie cu suișuri și coborâșuri, care vin normal și firesc, de multe ori imprevizibil. Este foarte important să ne iubim necondiționat copii
ARTA DE A FI PĂRINTE by Margareta-Iulia Dima () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93082]
-
altă latură a personalității prozatoarei, surprinsă de la început de critici, și anume aceea de „om sălbăticit de dorul copilăriei” (Dana Dumitriu). Aici autoarea nu se limitează la repovestirea sau modernizarea poveștilor clasice, ci propune eroi originali, care farmecă prin umor, imaginație și spirit ludic. SCRIERI: Geamantanul din America, București, 1969; Cocoșul de apă, București, 1971; Câinele și gramofonul, București, 1973; Porțile vântului, București, 1975; Marea la ora șase, București, 1976; Degetarul de ceață, București, 1976; Supraviețuitorii, București, 1980; Croitorul de povești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
mai hotărît, a Înființa, a crea În sens biblic. Pentru Alecsandri actul de a scrie necesită, În prealabil, un complicat scenariu de acomodare. Inspirația cere o civilizație (un confort), scrisul implică retragerea Într-un spațiu de securitate. Unul (Heliade) deschide imaginația, escaladează ierarhiile, desființează frontierele dintre obiecte, trăiește, Într-un cuvînt, cu fervoare și teamă În lumea elementelor primordiale; celălalt se retrage din lumea fizică pentru a deschide, În alt plan, drum liber reveriei poetice. O reverie recuperatoare, consolantă, euforică... Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viziunile cele mai Întunecat romantice (acelea din Grui SÎnger) au o Încheiere liniștitoare prin deplasarea accentului spre cîmpul eticii. Spiritul Întemeietor caută În cele din urmă o perspectivă stabilizatoare. El convoacă mitologia, istoria, natura pentru a pacifica elementele rebele ale imaginației. Ienăchiță, Heliade Rădulescu, Bolintineanu, Alecsandri... sînt, cum spune și titlul acestei cărți, poeți ai matinalului, trăiesc și scriu Într-o dimineață a spiritului: cu neliniște, cu orgoliu, cu un irepresibil sentiment că totul trebuie Început, Întemeiat, desăvîrșit În cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
laudă perpetuă și nediferențiată, de școală - nu mi-au mai spus mare lucru. Am simțit, acum, nevoia să mă Întorc cu altă stare de spirit și cu alte instrumente de analiză la acești poeți care, Într-o superbă dimineață a imaginației lor, au Întemeiat poezia română modernă. 1980 I Ienăchiță Văcărescu. Neliniștile spiritului Întemeietor Există la primii noștri poeți o conștiință a scrisului? Foarte slabă, s-ar părea. Alecu Văcărescu, cel mai slobod la gură dintre toți, spunea fără ezitare că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sensibilitate romantică și o subtilitate de filozof al limbii, ceea ce nu este cazul. Ienăchiță gîndește mai simplu că o literatură nu se poate constitui fără o limbă capabilă să exprime În forme corecte, generalizate, subtilitățile gîndirii (cugetele frumoase) și ale imaginației (poeticele faceri). Atît de obstinat este acest gînd Încît gramaticianul-poet identifică dificultățile scrisului său cu acelea ale nașterii unei culturi. Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabilește table morale, fundează o logică și o estetică. Sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
firească orînduială Acum și inima mea D-o dumnezeiască știre S-au mai dat și ea În fire S-a-nceput a să-ndrepta.” Îndreptarea, Întoarcerea la orînduială firească, intrarea În normalitate - astea vrea Nicolae Văcărescu, poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dumnezeiască știre S-au mai dat și ea În fire S-a-nceput a să-ndrepta.” Îndreptarea, Întoarcerea la orînduială firească, intrarea În normalitate - astea vrea Nicolae Văcărescu, poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că simțirea este Înaltă și vorbele n-o pot reprezenta cu fidelitate. Moft, Încă o dată, de poet care se preface că nu poate spune totul, că inspirația o ia Înaintea cuvintelor. Simptom, În același timp, al sensibilității preromantice pentru care imaginația este superioară limbajului. Proiectul lui Iancu Văcărescu este ambițios și infinit mai complex decît acela al predecesorilor. El scoate, Întîi, poezia din iatac și-o duce În natură, Încercînd chiar să-i dea, prin cîteva elemente, dimensiunea universalului. N-are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
munții, frunza, valea, firea, cîmpiile de la poalele Carpaților, surpăturile unui oraș vechi (istoria, deci), mitologia și, sub formă de simboluri gata făcute (cunoscutul pasaj despre Amor din Anacreon), intră și cultura ca experiență a spiritului și punct de referință pentru imaginație. Ca să exprime o temă (atotputernicia Amorului În lume), Iancu face mari ocoluri, complică discursul, introduce mai multe planuri (mitologia, istoria, geografia), Încercînd să le adune Într-o alegorie măreață. Discursul rămîne, În esență, didactic, iar instrumentele lui sînt: descripția, evocarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înnoiască sau nu-și dă Încă scama de rolul lor În poezie. Metafora recreează, În genere, universul stabilind legături noi Între lucruri, imposibile pe altă cale. Ea poate zdruncina logica și poate impune o ordine nouă În univers: aceea a imaginației. Comparația și celelalte figuri ale vechii retorici confirmă (și, la poeții buni, adîncește) ceea ce deja există În planul realului. Nu este exagerat a spune că, Îndată ce metafora trece pe primul plan, Începe o nouă vîrstă a liricii. Iancu este printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vers: „d-amănunt privind natura” indică o voință de profunzime, Însă promisiunea nu este Împlinită. Ar trebui alt ochi și o altă concepție, dezbărată de clișee, pentru a putea intra În contact cu elementele materiei. Neputînd pătrunde Înăuntru, spre profunzimi, imaginația caută altă cale de a defini natura: prin aglomerarea de noțiuni din sfere diferite. Există În poem un mic proiect În această direcție: „Ochiului s-arăt grămadă Turnuri, case, vii, grădini, Munți verzi, munți de o zăpadă Lucitoare fiind plini
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a crea un limbaj capabil să cuprindă o idee atît de ambițioasă. Poetul este atins de „delirul creațiunii”, cum singur zice În Serafita, și delirul Îl obligă să inventeze un limbaj nou acolo unde limba existentă nu este suficientă. Imaginația poetică Își creează propriul limbaj. Bachelard plasează imaginația literară În rîndul activității naturale corespunzînd „unei acțiuni directe a imaginației asupra limbajului” (L’air et les songes). Heliade năzuiește mai sus. Prin poezie se exprimă, după opinia sa, impulsiunile, puterile Marelui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o idee atît de ambițioasă. Poetul este atins de „delirul creațiunii”, cum singur zice În Serafita, și delirul Îl obligă să inventeze un limbaj nou acolo unde limba existentă nu este suficientă. Imaginația poetică Își creează propriul limbaj. Bachelard plasează imaginația literară În rîndul activității naturale corespunzînd „unei acțiuni directe a imaginației asupra limbajului” (L’air et les songes). Heliade năzuiește mai sus. Prin poezie se exprimă, după opinia sa, impulsiunile, puterile Marelui Verb. Ca și acesta, verbul scriitorului poate naște
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]