13,652 matches
-
decembrie 1875 - 6 februarie 1963), cunoscută de asemenea sub numele anterior căsătoriei Marie de Heredia sau sub pseudonimul Gérard d'Houville (), a fost o poetă și romancieră franceză, implicată îndeaproape în cercurile artistice pariziene de la începutul secolului al XX-lea. Marie de Heredia a fost cea de-a doua dintre cele trei fiice ale poetului francez de origine cubaneză José-Maria de Heredia și a fost implicată încă de la o vârstă fragedă într-un cerc literar-artistic în care făceau parte mulți scriitori
Marie de Régnier () [Corola-website/Science/336513_a_337842]
-
scurt timp după naștere, mama ei a murit. Fanny a fost crescută de bunica ei, ducesa de Coigny. Potrivit ediției din 9 iulie 1883 a "New York Times", mama lui Aimard a fost Mme. de Faudoas, care era căsătorită cu Jean Marie René de Savary, duce de Rovigo (1774-1833). Aimard a fost încredințat unei familii care a fost plătită pentru a-l crește. De la vârsta de nouă sau doisprezece ani a fost trimis pe o navă de pescuit heringi. Mai târziu, în jurul
Gustave Aimard () [Corola-website/Science/336512_a_337841]
-
compozițiile academice în stilul lui Rafael. La Salonul din 1838 a expus un portret al prințului de Wagram cu mica lui fiică. Cariera sa ca pictor portretist a fost curând asigurată atunci când, în același an, el a pictat portretul Louisei Marie de Orleans, regina Belgiei, și al fiului ei, Ducele de Brabant.
Franz Xaver Winterhalter () [Corola-website/Science/333488_a_334817]
-
pe an, dogele mergea să se roage în această biserică, în ziua "Purificării Fecioarei Maria" (2 februarie), pentru a rememora eliberarea de către dogele Pietro al III-lea Candiano a douăsprezece fecioare răpite de pirați. Din acest eveniment provine Festa delle Marie, o sărbătoare populară încă prezentă în Veneția, care a luat numele de "Festa de le Marie de tole", pentru că era purtată în procesiune masa din lemn a altarului. Cupola bisericii a fost reconstruită după ce s-a prăbușit în 1688, în urma
Biserica Santa Maria Formosa din Veneția () [Corola-website/Science/333511_a_334840]
-
februarie), pentru a rememora eliberarea de către dogele Pietro al III-lea Candiano a douăsprezece fecioare răpite de pirați. Din acest eveniment provine Festa delle Marie, o sărbătoare populară încă prezentă în Veneția, care a luat numele de "Festa de le Marie de tole", pentru că era purtată în procesiune masa din lemn a altarului. Cupola bisericii a fost reconstruită după ce s-a prăbușit în 1688, în urma unui cutremur. Mauro Codussi a construit pe biserica originală în formă de cruce greacă un edificiu
Biserica Santa Maria Formosa din Veneția () [Corola-website/Science/333511_a_334840]
-
în treburile de stat și, ulterior, imperiul a fost destrămat și s-au format republici în Austria și Ungaria. În 1919 Carl Ludwig și familia sa au fost trimiși în exil inițial în Elveția, unde au locuit cu bunica lor Maria Antónia a Portugaliei (1862-1959) la Castelul Wartegg. În februarie 1922, în timp ce părinții lor au părăsit Elveția în martie 1920, copiii li s-au alăturat la Villa Victoria în Portugalia, departe de republicile născute din divizarea imperiului. La 9 martie 1922
Carl Ludwig de Habsburg-Lorena () [Corola-website/Science/333521_a_334850]
-
Ferdinand de Rohan - înrudit prin sânge de casa Stuart, precum și casele de Bourbon și Lorena - nu putea să se căsătorească, intrând în rândul Bisericii ca tânăr fiu al unei familii nobile. Cu el ea a avut trei copii: două fiice, Marie Victoire și Charlotte și un fiu, Charles Edward. Când în cele din urmă Charlotte a părăsit Franța pentru Florența ea și-a încredințat copiii în grija mamei; se pare că puțini știau de existența acestora și cu siguranță tatăl ei
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
Pym" de Editura pentru Literatură din București, Colecția BPT, iar apoi de mai multe ori. Cu prilejul reeditărilor ulterioare, editorii au optat pentru titlul „Sfinxul”. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. New York-ul a trecut în vara anului 1832 printr-o cumplită epidemie de holeră ce a secerat viețile a aproximativ 3.000
Sfinxul (povestire) () [Corola-website/Science/334176_a_335505]
-
al Fordham University, deoarece Poe a locuit în același cartier în care se afla și universitatea. El se plimba frecvent în jurul campusului universității Fordham, conversând atât cu studenții, cât și cu iezuiții. Inspirația pentru acest poem este adesea atribuită lui Marie Louise Shew, o femeie care l-a ajutat pe Poe să o îngrijească pe soția lui, Virginia, care era pe moarte. Într-o zi, pe când Shew îl vizita pe Poe la cabana sa din Fordham, New York, Poe trebuia să scrie
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O traducere nouă a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată sub titlul „Inima destăinuitoare” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. „Inima care-și spune taina” folosește un narator care nu-i de încredere. Exactitatea cu care naratorul povestește uciderea bătrânului, ca și
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
de acei orientali din vechime care susțineau că sufletul e în pântece. În orice caz, socotea că grecii aveau dreptate când foloseau același cuvânt pentru minte și diafragmă”. Printre victimele Diavolului se numără Platon, Aristofan, Catullus, Hipocrate, Quintilian și François Marie Arouet (numele real al lui Voltaire). Atunci când Bon-Bon își oferă propriul său suflet, diavolul strănută, el afirmând cu un moment mai devreme în povestire că oamenii își risipesc ideile proaste prin strănut. Printr-un editorial publicat în "Philadelphia Saturday Courier
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
fost realizate de Florența Drăghicescu (publicată sub titlul „Farsa cu balonul” în volumul "Scurtă discuție cu o mumie", editat în 2005 de Editura Minerva din București) și de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Farsa cu balonul” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori). Poe însuși descrie entuziasmul pe care l-a stârnit povestirea sa; el susținea că clădirea ziarului "Sun" a fost „asediată” de oameni
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
în vol. "Scrieri alese", editat în 1969 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Traduceri noi au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Faptele în cazul domnului Valdemar” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Adevărul în cazul domnului Valdemar” în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura
Faptele în cazul domnului Valdemar () [Corola-website/Science/334319_a_335648]
-
din București, reeditată în 1965 în volumul "Aventurile lui Gordon Pym" de Editura pentru Literatură din București, Colecția BPT, iar apoi de mai multe ori. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. În afară de avertizarea cititorilor pentru a-și asculta medicii oftalmologi, Poe pare să abordeze conceptul de „dragoste la prima vedere” - de fapt, primul
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
Constantin Vonghizas (publicată în vol. "Scrieri alese", editat în 1968 de Editura pentru Literatură Universală din București, pp. 507-513, fiind reeditată și de alte edituri). O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. „Demonul perversității” începe mai degrabă ca un eseu decât ca o operă de ficțiune, un format pe care Poe îl folosise anterior
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
o mie doua poveste a Șeherezadei” în volumul "Scurtă discuție cu o mumie", editat în 2005 de Editura Minerva din București) și de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „A o mie și doua poveste a Șeherezadei” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori).
A o mie și doua poveste a Șeherezadei () [Corola-website/Science/334364_a_335693]
-
de Ioana Ionașek (publicată sub titlul „Tu ești ucigașul” în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București) și de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Tu ești omul acela!” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori). Ca și „Crimele din Rue Morgue”, „Tu ești ucigașul!” este un experiment în genul ficțiunii detectivistice pe care Poe l-a inventat
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
deja în 1814. La Charlottenburg la 25 iulie 1767 Leopold s-a căsătorit cu verișoara sa Louise Henriette Wilhelmine (n. Różanki, Brandenburg, 24 septembrie 1750 - d. Dessau, 21 decembrie 1811), fiica lui Frederick Henry, Margraf de Brandenburg-Schwedt și a Leopoldine Marie de Anhalt-Dessau, o soră a tatălui său. Ei au avut doi copii: De asemenea, el a avut și câțiva copii nelegitimi:
Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334407_a_335736]
-
Prin căsătoria cu Johan Willem Friso, Prinț de Orania ea a devenit Prințesă consort de Orania, titlu deținut anterior de Maria a II-a a Angliei. La fel ca și soțul ei, ea este strămoașa tuturor actualilor monarhi din Europa. Marie Louise a fost unul dintre cei 17 copii ai lui Karl I, Landgraf de Hesse-Kassel și ai soției acestuia, Maria Amalia de Courland. Doi dintre frații ei au fost regele Frederick I al Suediei și Wilhelm al VIII-lea, Landgraf
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
Landgraf de Hesse-Kassel. Bunicii paterni ai Mariei Louise au fost Wilhelm al VI-lea, Landgraf de Hesse-Kassel și Hedwig Sophia de Brandenburg. Bunicii materni au fost Jacob Kettler, Duce de Courland și Louise Charlotte de Brandenburg. La 26 aprilie 1709, Marie Louise s-a căsătorit cu Johan Willem Friso, Prinț de Orania. El era fiul cel mare al lui Henric Casimir al II-lea, Prinț de Nassau-Dietz și al Henriëtte Amalia de Anhalt-Dessau; el moștenise titlul în 1702 de la William al
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
mireasă potrivită pentru a asigura un moștenitor. În cele din urmă, alegerea ei s-a oprit la două prințese germane. Johan a călătorit în Hesse-Kassel și în mai puțin de o săptămână s-a logodit la 20 de ani cu Marie Louise. El nici măcar nu s-a deranjat să se întâlnească și cu cealaltă candidată. Principalul factor în această decizie a fost, probabil, că tatăl Mariei Louise era un general de încredere al foarte respectatului Duce de Marlborough. În plus, căsătoria
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
probabil, că tatăl Mariei Louise era un general de încredere al foarte respectatului Duce de Marlborough. În plus, căsătoria cu o fiică a Landgrafului de Hesse-Kassel ar fi putut servit la consolidarea poziției lui Johan Willem printre celelalte case regale. Marie Louise nu era considerată atrăgătoare, fața ei fiind dominată de un nas mare. Avea însă farmec și saluta pe toată lumea, indiferent de rang, cu o atitudine prietenoasă și sincer preocupată de binele lor. Ei au avut doi copii înainte de moartea
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
copii înainte de moartea prematură (prin înec), la 23 de ani a lui Johan Willem; ultimul lor copil s-a născut la o lună și jumătate după moartea Prințului de Orania. După naștere, fiul ei a devenit imediat Prinț de Orania. Marie Louise a servit ca regentă pentru fiul ei din 1711 până când acesta a devenit major, în 1731. Regența i-a fost acordată în ciuda lipsei de experiență în treburile țării sale adoptive. Deși neexperimentată, Marie Louise a făcut față cu succes
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
a devenit imediat Prinț de Orania. Marie Louise a servit ca regentă pentru fiul ei din 1711 până când acesta a devenit major, în 1731. Regența i-a fost acordată în ciuda lipsei de experiență în treburile țării sale adoptive. Deși neexperimentată, Marie Louise a făcut față cu succes la o serie de dezastre naturale, care au inclus o serie de recolte proaste și ierni severe în perioada 1712-1716. La momentul căsătoriei ei, Marie Louise a câștigat rapid afecțiunea populației olandeze. Ea a
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
de experiență în treburile țării sale adoptive. Deși neexperimentată, Marie Louise a făcut față cu succes la o serie de dezastre naturale, care au inclus o serie de recolte proaste și ierni severe în perioada 1712-1716. La momentul căsătoriei ei, Marie Louise a câștigat rapid afecțiunea populației olandeze. Ea a fost cunoscută ca o femeie inteligentă și sensibilă și a fost de multe ori numită cu drag "Marijke Meu". După o vizită în 1736, Marie Louise a menținut o corespondență, în
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]