14,422 matches
-
lui Eros... utilizează, deloc întâmplător, o analogie revelatorie între feminitate și albine. Să observăm, spre exemplu, primele trei catrene din Noaptea și durerea: "Albine ies ca mieii la păscut/ și-n răsuflarea caldă și amară/ regina exilată înconjoară/ lumina paradisului pierdut.// Ea te-a spălat și uns și îmbrăcat/ în inul alb și vechile sandale/ ți le-a legat prin vămile astrale/ depresurând cenușile. Bogat// pe coasta muntelui cu orz floare/ e stupul nalt în ceară și în grai/ în pulberea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
incontestabilă faptul că bulversările politice din ultimele două secole ale istoriei europene au fost însoțite mereu de o uimitoare efervescență mitologică: denunțarea unei conspirații malefice tinzînd să supună popoarele dominației forțelor obscure și perverse; imagini ale unei Vîrste de aur pierdute, a cărei fericire se cuvine s-o regăsim, sau ale unei Revoluții salvatoare ce ar permite umanității să intre în ultima fază a istoriei sale și i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptății; apelul la stăpînul salvator, restaurator al ordinii
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Complotului, se află Regatul adevărat al acestuia. Într-adevăr, nu în zadar romanul abatelui Desportes se încheie așa cum ar trebui să se încheie orice vrăjitorie: prin foc. Incendiul distruge bîrlogul ticălosului și permite satului, devenit liber, să-și regăsească armonia pierdută. Cum tot prin foc piere, în Evreul rătăcitor al lui Eugène Sue, necinstitul abate Rodin, agent executor al uneltirilor celor mai atroce ale Organizației iezuite. Victimă a propriilor mașinațiuni, atins de otrava pregătită pentru alții, un foc interior îl distruge
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
totul logic faptul că această imagine tinde să se definească cel mai adesea sub forma unui fel de substitut al autorității paterne. E vorba de un tată căutat din nou și regăsit, ce ia locul și joacă rolul unui tată pierdut sau repudiat, respectul și devotamentul, îndreptate spre personajul devenit erou, ajung, în acest caz, la Protector: el are misiunea să calmeze lucrurile, să reinstituie încrederea, să restabilească o securitate compromisă, să înfrunte amenințările răului (și se vede clar, pentru a
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
totul decurge ca și cum, la intervale regulate, ceea ce o anumită modă duce cu sine o altă modă tinde să restituie. E o restituire evident incompletă, fragmentară, deformată, dar în care refrenul unui cîntec, un anumit vocabular, elementele unei estetici decorative, amintirea pierdută a unor obiceiuri desuete vin totuși să așeze în ceea ce este actual la nivelul gustului și al sensibilității imaginea înnobilată a unui trecut mitizat. Este, fără îndoială, dificil, dacă nu chiar imposibil să atribuim fenomenului o consonanță politică precisă. În
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Vîrstei de aur se confundă întru totul cu aceea a unui timp nedatat, incomensurabil, care nu poate fi contabilizat, despre care se știe doar că se situează la începutul aventurii umane, fiind un timp al inocenței, al fericirii. Acest paradis pierdut, inseparabil de atîtea visuri ale oamenilor menținute de-a lungul istoriei, a fost conceptualizat, raționalizat, teoretizat, fiind numit stare de natură, printr-o anumită reflecție filosofică impusă în Europa în secolul Luminilor. Este, desigur, inutil să subliniem importanța acestei noțiuni
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ar putea evoca în acest sens însăși tradiția religioasă a mîntuirii (cel puțin așa cum a fost împărtășită de majoritatea credincioșilor), pentru care destinul omului se situează între două vîrste binecuvîntate, cea de dinaintea căderii și cea de după mîntuire, aceea a paradisului pierdut și a Ierusalimului regăsit, condiții în care sfîrșîtul lumii este perceput ca o întoarcere la începutul lumii. Pe planul mai apropiat al analizei politice, constatarea nu i-a scăpat în nici un caz lui Marx, care, cu prilejul revoluției franceze de la
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Zile neștiute! Binele, frumosul, dreptatea Curgeau ca un torent, fremătau în pomul vieții ... Nimic nu se întinase... nimic nu îmbătrînise Zile pure! Nimic nu sîngera sub unghie, sub dinte Viețuitoare fericită era nevinovăția... Hugo evocă în Legenda secolelor Edenul, paradisul pierdut, "vremurile dintîi ale pămîntului", atunci cînd în tufăriș "mielul și lupul pășteau alături". Vremuri ale fericirii, ale grației neprihănite, ale strălucirii celei dintîi aurore. "Primul soare deasupra primei dimineți", va spune Péguy la rîndul său, evocînd memoria Evei, cea dintîi
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
unei noi ordini sociale nu înseamnă decît o ultimă încercare de a regăsi dincolo de istorie echivalentul a ceea ce a fost dincoace de istorie, pentru a recuceri într-un cadru instituționalizat reînnoit "liniștea zilelor noastre de demult" și odată cu ea transparența pierdută a legăturilor între ființe. E un caz cu totul excepțional, de fapt, în care proiectul politic poate apărea ca derivînd din inspirația mitică, putînd fi definit fără echivoc drept o transcripție cvasiimediată a exigențelor mitului. Unii, totuși, în imediata posteritate
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
reconstruite. Dincolo de viziunea acestui fericit echilibru, în sfîrșit regăsit, între realitățile și nevoile poporului și o formă nonadministrativă de autoritate, proaspătă, directă, legitimată de vechimea serviciilor și de permanența îndatoririlor, rămîne totuși primordial imperativul reabilitării morale, al întoarcerii la "inocența" pierdută. Față de "moravurile corupte ale acestui timp, în opoziție cu aroganța glumelor mondene apreciate de secolul care se încheiase, se face apel la vorbe și gînduri serioase, la rigoarea ținutei și a comportamentului. În contradicție cu complicațiile mincinoase ale societății actuale
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de la burghezie ni se trage tot răul, tot ce este aberație, tot ce este crimă. Burghezia capitalistă a infectat poporul. Mai precis, 1-a infectat cu ceea ce este spiritul burghez și capitalist..." REFUGIILE UITATE E vorba deci de o puritate pierdută, dar și de o solidaritate care s-a rapt. Acel vechi cartier din Orleans în care s-a născut și și-a petrecut copilăria nu este, de fapt, pentru Péguy, doar imaginea și simbolul inocenței dintîi, păstrată vreme de secole
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
din nou posibil "să pătrunzi în fiecare inimă fără mijlocirea cuvîntului", în care, tocmai prin faptul că legăturile afective se vor stabili de-acum înainte în afara intermediarului dubios care este schimbul verbal, impostura va fi definitiv înlăturată. E o armonie pierdută, dar la care ți se îngăduie să speri. Pentru a o realiza, ar fi de ajuns să repudiezi convențiile actuale ale limbajului pentru a reveni la un sistem de comunicare prin semne, singurul în conformitate cu legile naturii. "In loc de a
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
aceste lucruri...?" Uzura timpului se șterge; din trecutul îndepărtat ies la suprafață prospețimea, minunăția zorilor vieții. Dar oare nu e însăși cheia operei lui Rousseau acest impuls venit din străfundurile ființei și care-i face să confunde viziunea unei tinereți pierdute a lumii -a lumii de dinaintea istoriei cu vîrsta aceea visată, dar mereu prezentă, a timpului binecuvîntat din primii săi ani de viață? Recunoscînd fericirea, inocența uneia, revii la fericirea, la inocența celorlalte, starea de natură și starea de copilărie tind
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
se traducă printr-o întoarcere, poate chiar printr-o fixație nevrotică, spre un stadiu inferior al formării personalității. Astfel se pot uni trecutul individual și un trecut istoric reconstituite într-o aceeași căutare, într-o aceeași viziune, aceea a luminii pierdute a fericirii dintîi, de asemenea aceea a unei intimități închise, a unei siguranțe calme dispărută de mult timp64. Fără îndoială, oricît de puțin ne-am gîndi la ea, schema aceasta riscă să apară mai simplă în analiza mecanismelor decît în
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
plăcut al căminului și speranța fără margini în tot ceea ce e pe cale a se dezvolta"65. Cu alte cuvinte, între energiile nostalgiei și ale speranței nu există o confruntare ireductibilă, ci o continuitate, o indispensabilă complementaritate. De îndată ce este evocat, timpul pierdut este în mod obligatoriu un timp regăsit. Suferința exilatului nu este altceva decît dorința reîntoarcerii. De asemenea, nu există evocare a unei fericiri dispărute care să nu ateste, în același timp, aspirația sa de a se reinstaura. De îndată ce este invocată
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
religioase ale civilizațiilor vechi. Acestea din urmă au fost adesea considerate drept niște "lecturi imaginare a ceea ce este un moment istoric". Formula e valabilă pentru orice mitologie politică. "Lectura imaginară" permite, într-adevăr, să se redea istoriei actuale un înțeles pierdut. Datorită acestei lecturi haosul întunecat al evenimentelor se supune unei ordini imanente. Într-un univers social care a explodat, necunoscutul amenințător poate fi din nou ținut sub control și stăpînit. Pe ruinele unor credințe moarte se construiesc certitudini noi. În
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ideii de natură, Albin Michel, Paris, 1969. 44. Vezi Charles Rihs, Filosofii utopiști. Mitul Cetății comunitare în Franța secolului al XVIIl-lea, Marcel Riviere, Paris, 1970. 45. Vezi Jean Cazeneuve, Fericire și civilizație, Gallimard, Paris, 1966. Evocînd paradisul promis și paradisul pierdut, autorul insistă, semnalînd suprapunerea imaginilor, asupra faptului ca, în religiile mîntuirii, paradisul de la sfîrșitul vremurilor nu se confundă cu Edenul originar. Orizontul mitic este cu totul diferit. Fericirea originară e precară, omul ce-și păstrează independența față de Dumnezeu fiind considerat
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Despre copilăria sa P. va scrie în repetate rânduri, în opera de ficțiune, în publicistică și, direct, în proza confesivă. Nu o idealizează, nici nu o ponegrește. „Se spune - remarcă prozatorul în aceeași convorbire - că există o nostalgie a paradisului pierdut, care este copilăria; în realitate copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile.” Copilul P. nu este, într-o familie de țărani atât de numeroasă, răsfățat. Este socotit „blegul” familiei, pare adormit, frații mai mari își bat joc de el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
eroului nu mai e aceeași, loturile, în parte refăcute, nu îi mai dau siguranța dinainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecați la București nu se mai întorc, iar când tatăl, decis să refacă unitatea pierdută a familiei, îi cheamă cu o nefirească duioșie, refuzul lor ia forme neașteptate. Moromete încearcă, atunci, să-și recâștige fiul ce îi mai rămăsese (Niculae), și el nedreptățit. Față de actualul activist de partid, bătrânul țăran avea conștiința încărcată: îl împiedicase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
vrea să apere nenorocitele de paie se citește o disperare fără margini, formulată și altfel, în frazele pe care le adresează cuiva, un personaj nevăzut. Vorbele capătă, deodată, altă rezonanță decât cea obișnuită, și Moromete pare profetul unei cauze iremediabil pierdute: „Până în clipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine știe ce s-o alege de el! Că tu vii să-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
La dumneata, dialogul să fie consecința așteptată care să-ți încununeze pregătirile. Intră de la început în acțiune. Apucă subiectul cînd de-a curmezișul, cînd de la coadă; într-un cuvînt, schimbă planurile, ca să nu fii mereu același*. H. de Balzac, Iluzii pierdute, p.180 Orice cititor, cunoscător al îndelungatei tradiții retorice, dar și al exercițiilor de redactare școlară, poate să facă distincția cu ușurință, precum Balzac prin personajul său, dintre dialogul-conversație, narațiune și descriere. Dacă ne referim la lucrările teoretice care studiază
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
militare, și deschizînd noi șosele. [...] Sus Noblețea și Puterea, jos Comerțul și Banii; două zone sociale care se dușmănesc dintotdeauna; astfel este greu de spus care din cele două orașe îl urăște mai mult pe celălalt. H. de Balzac, Iluzii pierdute, p. 42 Atunci cînd descrierea este senzorială, ea este asumată adesea de personaje-pretext (cf. analizei precedente a justificării descrierii, p. 49) care servesc de mediatori între obiectul descris și autor. Așa cum demonstrează următoarea descriere, peisajul descris este indicat cu claritate
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cum nu face parte din două linii săgeata purpurie și crestată a unei cochilii, răsucite în chip de turnuleț smălțuit, din unele frumoase pietre plate, lipite cîte două, între care a fost prinsă pe plajă. M. Proust, În căutarea timpului pierdut, vol. II, p. 124 (59) Afară ninge. Afară ningea, a nins, afară ninge. Fulgi de zăpadă. Fulgi mari de zăpadă cad ușor, continuu, uniform și drept, căci nu e nici o adiere de vînt pe dinaintea fațadelor înalte, cenușii care aproape că
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și "orașul de jos"; astfel că e foarte necesar să intrăm aici în unele explicații despre Angoulême, pentru a o înțelege mai bine pe doamna de Bargenton, unul din personajele cele mai însemnate ale acestei povestiri. H. de Balzac, Iluzii pierdute, p. 42 La fel, în Moș Goriot, ampla descriere a pensiunii Vauquer este o evocare metonimică a proprietarei și a chiriașilor, izotopie a decrepitudinii ce se transmite, într-adevăr, prin asociere, de la spațiu la locuitorii acestuia: (64) Sala aceasta, cu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
diabolice, tremurînde, de hoți, de criminali, de monștri. În colțuri întunecate, pe străzile neluminate, unde nu e picior de jandarm, pe malul fluviului, se tîlhărește, se violează, se taie și se înjunghie. Dimineața cadavrele plutesc pe apa Senei. Și copiii pierduți sau abandonați care rătăcesc, murdari, cu lumînări la nas, în zdrențe, înfometați, cu ochii lucind ca cei de pisică sălbatică și care o șterg din loc de cum te apropii. Temătoare cum e, lui Sophie nu-i place să iasă singură
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]