14,325 matches
-
mai rămăseseră, catargele, velele, alimentele și obiectele de uz personal. De fiecare dată, barca se întorcea cu pietroaie grele, care erau așezate pe fundul vasului. Din când în când, vântul se întețea, iar primele frunze de palmier începuseră deja să zboare prin aer. Cand din Marara nu mai rămase decât scheletul, așa cum ieșise din mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin că acesta să fie umplut cu apă. În câteva minute, imensul catamaran dispăru de la suprafața lagunei, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu, într-adevăr, să zboare. Cu fiecare metru câștiga în viteză, apropiindu-se, ca un pescăruș uriaș, care abia atinge suprafața apei, de cele două nave, ai căror ocupanți încetaseră să mai vâslească. Miti Matái îi făcu un semn lui Tapú Tetuanúi să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
piciorul pe abdomen, menținând-o nemișcata, cu toate ca încerca să scape, se zbătea și îi strigă vorbe de ocara. Când soarele dispăru la orizont, Te-Onó nu mai erau decât două puncte care se pierdeau în depărtare. Iar Peștele Zburător continuă să zboare. Odată cu zorii, vântul se opri. Dar nu se mai zarea nici o urmă de Te-Onó, nici de insula lor, pe care o lașaseră cu mult în urmă, înspre nord-vest. Singurul lucru care îl interesase până acum pe căpitanul Mararei era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
am să sfârșesc aceasta calatorie, continuă. Dar, te rog, nu-i permite nici ei s-o termine, fiindcă, dacă vă debarca pe insulă, va deveni rușinea eternă a insulei Bora Bora. A doua zi, pe la amiază, un pescăruș începu să zboare pe deasupra capetelor lor, iar Miti Matái ordona să fie aruncat în apă un cârlig cu o momeală. Pasărea se aruncă imediat asupra momelii și se prinse în cârlig, iar după ce o traseră pe punte, Navigatorul-Căpitan îi suci gâtul și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu-ți venea să crezi, se aflau îngrămădite cu grijă într-un colț, lângă pat. Un soare strălucitor începea să se înalțe printre coroanele copacilor, acolo în depărtare, de cealaltă parte a lagunei întinsei, liniștite și luminoase. Un stârc trecu zburând jos, aproape atingând apa cu vârfurile aripilor, și un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, sau ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Cercetă urmele lăsate în nămol. Fuseseră patru iar, printre ei, și cel pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Fluviilor, Selva-Mamă a tuturor selvelor... Avea doisprezece ani..., poate treisprezece, și chiar în noaptea aceea a vrut să evadeze din infernul acela de frig și de umbre și să meargă până va ajunge în paradisul luminii și al căldurii. Cum zburau păsările iarna către Sud, va pleca și el, pe jos sau târâș, și în trei sau patru zile - poate o săptămână - va ajunge la Tatăl Fluviilor, la Selva-Mamă a selvelor... Călătoria lui a durat douăzeci și opt de ani! Dar era aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fi atins. Dacă înghițiți așa ceva, o să aveți trei zile diaree. — Ai pretenția că mă înveți să trăiesc pe Amazon? Pe mine, care de paisprezece ani...? — Niciodată nu încetezi să înveți să trăiești aici... Fiecare plantă care crește, fiecare insectă care zboară, fiecare pește pe care îl prinzi poate fi mortal. De fapt, nu știm nimic despre lumea asta. Nu mai țineți minte? Dumneavoastră mi-ați spus-o... Preotul se ridică în picioare și, precum un copil prins cu o greșeală, merse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez din depărtare și spre acoperișurile de paie. Nici un suflet de om. Nici un semn de viață omenească. Doar niște vulturi zburând jos. De câtva timp, nu se mai auzeau împușcături. Totul părea liniștit. Despăturiră din nou harta. — Sergent, cum se numește satul ăsta? — My-Lai. — Prieten sau dușman? Sergentul ridică din umeri. Întrebarea era prostească. Cine putea ști unde sunt prietenii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca să descopere fructul sclipitor, dar jaguarul prefera întunericul ca să pândească maimuța adormită. Pasărea își construia cuibul sub un cer strălucitor, dar șarpele îi devora ouăle noaptea. Tucanul exploda în culori, iar bufnița era la fel de cenușie ca și umbra prin care zbura... Orele treceau. Ziceai că doarme în caiac, care de abia se legăna pe mlaștina liniștită, dar avea ochii larg deschiși, contemplând milioanele de stele de pe cerul fără nori, urmărind cu privirea trecerea grăbită a unui satelit artificial traversând de la Vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea zbura șase ore fără să distingă altceva decât imensul covor verde, sfâșiat pe alocuri de râuri șerpuitoare. Șase ore fără să vezi un munte, o pășune, un drum sau o casă și, deodată, fumul înălțându-se spre un cer fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia în Paradis, și o știa. Moartea stătea la pândă în spatele fiecărui copac și boala zbura în fiecare țânțar, dar, pentru prima dată, încerca senzația că nu se confruntă cu propria lui natură, ci doar cu Natura. Și era liber; îndeajuns de liber ca să nu trebuiască să-și iubească patria, să simuleze curajul sau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
impună punctul de vedere. Fiecare făcea apoi ce avea chef și nimănui nu-i trecea prin minte să comenteze decizia vecinului său. La început, a fost ca un bâzâit de țânțar. Apoi, îi aminti de huruitul înăbușit al unui avion zburând jos, dar, încetul cu încetul, sunetul ca un „puf-puf“ devenea din ce în ce mai monoton, mai tare, mai clar. Își ridică privirea. La vărsarea râușorului, stârci și papagali se înălțau în zbor, speriați de zarva ciudată ce cotropea selva, și vreo sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dat seama că a fost o glumă? Pentru Dumnezeu! nu-i dați voie să-i anunțe pe yubani... Rafalo, negrul cu pușcă, o armase și i-o înfipse lui Lucas în obraz. Ochii lui răspândeau scântei. — Ai merita să-ți zbor creierii! îl bodogăni el. Halal pereche de neisprăviți mi-am găsit drept tovarăși! Unul greșește drumul la Napuari, iar celălalt intră în bucluc cu yubani-i. Ce-o să facem acum? Spune, mizerabile! Ce-o să facem acum? — Eu... Îmi pare rău, Rafalo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
câinele dispăru după colț, avu impresia că lumea a murit, că timpul s-a oprit în loc, că Pământul a încetat să se mai rotească. Nu era nici un nor pe cer, nici o pală de adiere în frunze, nici un vultur-pleșuv care să zboare la distanță, nici o șopârlă care să alerge printre pietre. Râul curgea mai încet decât oricând, de parcă și apa ar fi fost afectată de căldură, iar sclipirea ei era atât de puternică, încât privind-o, te dureau ochii. Aerul - atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sinucigaș pe șoseaua sinuoasă, până când primul semafor al orașului îi opri avântul și reduse viteza la o lentă înaintare metru cu metru. Când se dădură jos în Piața Independenței, durase tot atâta timp să ajungă acolo cât le trebuise să zboare din selvă până în aeroport. Se lăsară să cadă pe terasa unui bar și cerură două sticle de bere foarte rece. Foarte rece! E atât de ușor...! Chelner! Încă o bere... Și, după o clipă, sosea atât de rece, de spumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o lungă etapă de cunoaștere a lucrurilor noi; de căutare a fericirii, mai târziu... Dar, în cazul meu, am ajuns destul de departe. Nu cred să mă mai intereseze ceva nou. Faptul că omul va ajunge pe Marte, că avioanele vor zbura de zece ori mai repede sau că televiziunea se va vedea în trei dimensiuni, mă lasă complet rece. Am ajuns la capacitatea mea de uimire în ceea ce privește tehnica și, odată ajuns acolo, la limită, am început să dau îndărăt, să caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai simplu. E doar o chestiune de început. Faceți proba. Duminica asta, ieșiți în oraș, mergeți pe câmp, întindeți-vă sub un copac, respirați adânc și începeți să priviți de jur-împrejur... Nu să vedeți. Să priviți! Observați iarba, insectele care zboară, ciudata lume a corolei și a pistilelor unei euforbii... Rezemați-vă apoi de copac și ascultați. Vântul, frunzele care foșnesc, păsările care se cheamă unele pe altele, lătratul îndepărtat al unui câine... E ca o orchestră. Și există ceva magic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mărimea originară. Marele bazin amazonian nu admitea nici silvicultura, nici agricultura și cei care o distrugeau acum știau acest lucru. Vor transforma giganticele păduri în pășuni, vor înlocui copacii cu vacile și odată cu primele vânturi ale primei secete, pământul va zbura prin aer, va deveni praf și marea catastrofă din Orientul Mijlociu, din anii treizeci, se va repeta în emisfera sudică. Dar ce îi interesa pe ei ce se va întâmpla peste zece ani...? Ultimul huruit al camionului se pierdu în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Sierralta? — Fascinant. Mor de curiozitate să-l văd pe băiatul ăla. Ar putea fi reportajul vieții mele. — Pe dracu’...! Dumneavoastră nu vă gândiți decât la știri, Tomás. Sunteți deformat de profesie. Dacă vă spun că tocmai am văzut un măgar zburând, singurul lucru care vă trece prin cap este să ieșiți să-i faceți o fotografie. — Nu e prima dată când aud vorbindu-se despre huayahuasca. Mulți autori au scris despre ea și oameni foarte serioși cum sunt Misionarii Ordinului Patimilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lucrurile mult mai dificile... Oh, drace! Credem în ceea ce facem, dar nu suntem decât o șleahtă de zdrențăroși, singuri împotriva întregii lumi... Cerul se colorase într-un roșu furios, iar râul avea acum tonuri arămii strălucitoare. Ultimii stârci ai serii zburau căutându-și cuiburile și doar un nor rebel continua să se arate necrezut de alb în mijlocul acelei risipe de culori. Se așeză pe vine lângă Inti Ávila și arătă din cap spre copaci și spre râu: — Poate că dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu o cafea. — Ce crezi despre asta? întrebă el, pe când ducea cafetiera pe mașina de gătit mare, de fier. — O treabă încâlcită. Ciudată și încâlcită. Îi cunosc pe concetățenii mei. Cadrele lor de conducere nu se mișcă ușor și nu zboară în selvă să se vâre într-o bandă de războinici înarmați. Crezi în teama de scandal? — Tu știi mai bine decât mine că, în țara ta, opinia publică are o mare greutate. Compatrioții tăi târăsc după ei un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și știau că Roosevelt a fost primul președinte care a îndrăznit să-i înfrunte pe cei care aduceau prejudicii viitorului națiunii spre propriul lor beneficiu. Se rezemă de un copac și privi un stârc ce părea că alunecă pe apă zburând razant pe suprafață. Frumoasă pasăre! observă el. A fost cea mai interesantă campanie prezidențială din istoria Statelor Unite. Pădurile, râurile, pășunile și animalele sălbatice au devenit importante. Pentru politicieni, era un mod de a câștiga voturi. Pentru popor, simbolul maturizării lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nimeni n-ar da pe ei mai mult de douăzeci de pesos. Ieși din colibă. Un soare strălucitor începea să se înalțe printre coroanele copacilor, acolo în depărtare, de cealaltă parte a lagunei întinse, liniștite și luminoase. Un stârc trecu zburând jos, aproape atingând apa cu vârfurile aripilor, și un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Inspiră profund. Mirosul de pădure, de pământ reavăn, de frunze putrezite, de flori cu parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
respire; gâfâi, obosit, își dădu ochii peste cap până deveniră complet albi, rămase așa o clipă și apoi îl privi stăruitor pe noul venit. — Răul este deja înăuntru, spuse băiatul în limba lui. Yubani-i îl poartă în piept... Păsările răului zburau peste tabăra albilor. Și yubani-i vor dispărea pe tăcute, fără război, de pe fața pământului. Tuși sec și se înfioră, agitat. Făcu un ultim efort. Yubani-i vor pleca, adăugă el. Vor pleca yubani-i și nimeni nu va mai apăra aceste selve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apei și a valurilor care clipocesc pretutindeni în jur, legănarea ușor de trecut cu vederea în fața întinderii nesfîrșite de apă... sau viteza acaparatoare a schiurilor, a săniei, incomparabila adrenalină depășită doar de saltul cu parașuta... întotdeauna mi-am dorit să zbor cu deltaplanul, mai ales după ce am avut experiența de a fi dus de parașută și a ateriza după ce spațiul dintre cer și pămînt și-a desfășurat adevăratele secrete... într-o libertate infinită! Știu cum arată pămîntul văzut de sus și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]