KorAP: Find »[drukola/base=idee & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5361 5362 5363 ...5393 >

134,815 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

domeniul infrastructurii fizice și cel al protecției mediului trebuie să fie coordonate cu vecinii, pentru a se asigura coerența suportului fizic care realizează legăturile de comunicare. Statele învecinate Politica de coeziune, prin intermediul Fondurilor Structurale, a exercitat o influență puternică asupra ideii regionale în Europa, prin popularizarea regiunii ca mijloc de realizare a politicilor care permit accesul la noi resurse. În același timp, se crea un nivel instituțional nou, alternativ statului, ca o condiție de acces la aceste resurse. Acest efect apare

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
aderare presupune realizarea unui cadru instituțional capabil să realizeze și să administreze programe de dezvoltare cofinanțate prin fonduri europene. În acest context, regionalizarea apare ca unul dintre standardele europene ce trebuie atins, în vederea accesului la beneficii ulterioare. În aceste state ideea dezvoltării regionale a apărut ca o cerință a Uniunii Europene pentru reforma administrativă, și nu ca o conștientizare a unor nevoi și interese teritoriale specifice. Regiunea - un concept atotcuprinzător Regionalizarea este în prezent o tendință comună marii majorități a organismelor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ca o cerință a Uniunii Europene pentru reforma administrativă, și nu ca o conștientizare a unor nevoi și interese teritoriale specifice. Regiunea - un concept atotcuprinzător Regionalizarea este în prezent o tendință comună marii majorități a organismelor teritoriale din Europa, chiar dacă ideea unei Europe a regiunilor și-a pierdut o bună parte din credibilitate și este acum mai puțin susținută. Această tendință de scădere a popularității unei idei care a fost privită la un moment dat ca principalul instrument de realizare a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
este în prezent o tendință comună marii majorități a organismelor teritoriale din Europa, chiar dacă ideea unei Europe a regiunilor și-a pierdut o bună parte din credibilitate și este acum mai puțin susținută. Această tendință de scădere a popularității unei idei care a fost privită la un moment dat ca principalul instrument de realizare a coeziunii europene are loc pe fondul ambivalențelor termenului regiune și al eșecurilor apărute în direcția reducerii dezechilibrelor de dezvoltare dintre regiunile europene. Dezvoltarea regională este o

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ce o compun, cât și pe componentele regionale și descentralizate ale acestor state. Un alt principiu este acela al „dezvoltării durabile” (înțeleasă ca o responsabilitate față de generațiile viitoare prin promovarea dezvoltării economice și sociale ținând cont de impactul asupra mediului), idee ce depășește cadrul european, fiind promovată la nivel global prin acorduri internaționale începând cu anii ’80. Chiar dacă regionalizarea este tendința comună de evoluție a organizării teritoriale în statele europene, e aproape imposibil de găsit o concepție minimă comună tuturor statelor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
și diversitatea manifestărilor instituționale, la fel ca și între popularitatea noțiunii și dificultatea de a o defini. De aceea, realizarea unor studii comparative, foarte necesare, de altfel, între diferitele state europene în ceea ce privește regionalizarea trebuie realizate cu prudența necesară. Perspective ale ideii regionale în România - aplicarea principiilor europene Regionalismul are o tradiție destul de puternică în țara noastră. Încă de la formarea statului român modern, diviziunile statale s-au manifestat ca unități administrativ-teritoriale solide, având fiecare particularitățile sale. După 1918, până la trecerea țării noastre

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
el este o unitate teritorială prea mică (între 300000 și 800000 de locuitori) pentru a fi compatibilă cu NUTS II (care trebuie să aibă între 800000 și trei milioane locuitori), deci nu reprezintă o unitate adecvată pentru aplicarea politicii regionale. Ideea creării regiunilor de dezvoltare este și în prezent obiect de controversă politică și științifică, susținătorii și criticii folosind argumente dintre cele mai diverse. Susținătorii regiunilor sunt, în principiu, adepți ai descentralizării administrative, considerând că „actuala împărțire a teritoriului în 42

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
criteriilor de eficiență necesare, ci în același timp, nu încurajează nici existența unui raport de nesubordonare între autoritațile centrale și cele locale (așa cum prevede legea) și nu constituie un suport adecvat pentru dezvoltarea economică locală” (Ghinea, Moraru, p. 9). Chiar dacă ideea regionalizării face obiectul a numeroase critici, este evident că nu putem vorbi despre dezvoltare regională în afara regiunilor, oricum ar fi ele concepute. Specificul împărțirii teritorial-administrative deja existente în România ridică întrebarea oportunității realizării unor structuri administrative suprajudețene în condițiile în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
reușesc să reprezinte interese cu adevărat regionale impactul lor rămânând mai degrabă local, precum și la faptul că „noile structuri administrative consumă o parte din rezervele destinate dezvoltării” (Mărginean, 2003). Soluțiile propuse sunt, de asemenea, opuse. Pe de o parte, susținătorii ideii regionale vorbesc despre întărirea rolului instituțiilor regionale, argumentând faptul că lipsa lor de eficiență este cauzată tocmai de lipsa de libertăți administrative și financiare: „Diferitele modele de organizare din Uniunea Europeană demonstrează faptul că eficiența acestor instituții este dată de gradul

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de libertăți administrative și financiare: „Diferitele modele de organizare din Uniunea Europeană demonstrează faptul că eficiența acestor instituții este dată de gradul mare de autonomie sau chiar de independența de care dispun” (Ghinea, Moraru, p. 9). Pe de altă pare, scepticii ideii vorbesc despre menținerea județului ca principal actor administrativ: „Este de susținut ca județul să fie regiunea de dezvoltare administrativ-teritorială” (Mărginean, 2003, p. 8), iar regiunile să păstreze numai caracterul de „regiune statistică”, în scop comparativ cu alte țări. Dincolo de toate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
gradul de implementare și performanță a politicii regionale, putem constata că într-o perioadă relativ scurtă politicile comunitare au produs politici de dezvoltare regională, instituții și regiuni, mai mult sau mai puțin funcționale, însă au contribuit puternic la difuzarea unor idei, la popularizarea unui mod de a acționa, centrat pe regiune, pe mecanisme în principal economice, dar mai ales pe ideea de proiect de dezvoltare și de actor social. Bibliografie Constantin, D.L., 2002, „An Institutional and Cultural Perspective on Romanian Regional

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
politici de dezvoltare regională, instituții și regiuni, mai mult sau mai puțin funcționale, însă au contribuit puternic la difuzarea unor idei, la popularizarea unui mod de a acționa, centrat pe regiune, pe mecanisme în principal economice, dar mai ales pe ideea de proiect de dezvoltare și de actor social. Bibliografie Constantin, D.L., 2002, „An Institutional and Cultural Perspective on Romanian Regional Development Policy”, în M.M. Fischer, G. Atalik (coord.), Regional Development Reconsidered, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New York. Constantin, D.L., 2004, „Strategia

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
agriculturii mecanizate îi diferențiează pe „câștigători” de „perdanți”. Acesta pare a fi sensul metaforei „dispariției” hectarului enunțată în titlul acestui studiu. Ceea ce arată această situație istorică este că proiectul trecerii de la cooperative agricole la fermieri independenți a pornit de la câteva idei simpliste despre viața rurală, transformând sfera cea mai sensibilă a economiei gospodăriei. Concluzii În acest articol am insistat asupra modalității în care cultura trebuie privită în cadrul proiectelor de dezvoltare. Într-un moment în care „cultura” devine o categorie desuetă în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
se poate vorbi de paternalism și pasivism din partea populației. Deși oamenii consideră că statul joacă un rol important în furnizarea bunăstării, datele analizate indică faptul că majoritatea populației crede că individul este cel responsabil pentru propria bunăstare. Mentalul colectiv susține ideea bunăstării bazate pe muncă, relația individ-stat în furnizarea bunăstării fiind complexă. Pe de o parte, individul este cel responsabil pentru asigurarea propriei bunăstări și trebuie să muncească pentru a avea o viață decentă. Pe de altă parte, statul este cel

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de tip universalist care au implicații foarte importante pentru dezvoltarea socială, educația și sănătatea bucurându-se de larga susținere a colectivității. În plus, românii sunt mai degrabă susținătorii unor politici generoase destinate celor aflați în nevoie. Toate acestea conduc la ideea că un regim al bunăstării de tip universalist este considerat a fi modelul optim spre care trebuie să se îndrepte societatea românească. Bibliografie Alt, James, 1979, The Politics of Economic Decline: Economic Management and Political Behaviour in Britain since 1964

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
eficiență în utilizarea fondurilor (un mai bun raport costuri/beneficii) prin identificarea cu acuratețe a relevanței proiectului, stimularea unui mai bun management al proiectului și dezvoltarea și îmbunătățirea instrumentelor de măsurare a impactului. În acest sens, Goovaerts (2003) susține chiar ideea ca orice proiect comunitar finanțat prin fonduri sociale (și, în mod extins, orice program social guvernamental) să aibă obligatoriu o componentă privind crearea unor locuri de muncă și activități generatoare de venit, incluzând dimensiunea „gen” și orice alte dimensiuni, în funcție de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
carierelor organizaționale și numărul de poziții de conducere deținute corelează pozitiv cu apartenența la categoria liderilor și cu activismul comunitar. Un aspect curios, dar încă neclar din traiectoriile personale ale actorilor din studiu este motorul din spatele succesului lor inițial. Deoarece ideea unor succese inițiale aleatoare, care au deschis, prin cercuri virtuoase ale învățării experiențiale și ale acumulării de capitaluri, drumul spre ascensiunea ulterioară, este greu de admis, îmi permit să reiterez ideea că implicarea socială e susținută de un factor latent

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
din studiu este motorul din spatele succesului lor inițial. Deoarece ideea unor succese inițiale aleatoare, care au deschis, prin cercuri virtuoase ale învățării experiențiale și ale acumulării de capitaluri, drumul spre ascensiunea ulterioară, este greu de admis, îmi permit să reiterez ideea că implicarea socială e susținută de un factor latent ce ar putea fi de natură psihologică sau culturală profundă. Opoziția culturală dintre lideri și părinții lor sugerează că aspectul de fundal care energizează activismul și leadership-ul este de sorginte psihologică

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
psihologică sau culturală profundă. Opoziția culturală dintre lideri și părinții lor sugerează că aspectul de fundal care energizează activismul și leadership-ul este de sorginte psihologică. Un alt aspect neclar este relația dintre leadership și activism. În ciuda literaturii existente, care susține ideea că ar putea fi un conflict între aceste două roluri, datele mele sugerează faptul că ele reprezintă fațete ale aceluiași fenomen. Pe scurt, activismul pare a fi calea spre poziții de conducere, în unele situații, sau activismul este o formă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
MMSSF pe baza unei viziuni moderne de natură să elimine pierderile din sistemul de asistență socială cauzate de fragmentarea politicilor de suport și de dispersarea serviciilor de asistență socială între numeroase ministere și agenții guvernamentale. S-a pornit, firesc, de la ideea că nevoile indivizilor sunt de tip integrat și nu pot fi gândite și soluționate pe „bucățele”, pe „felii.” Pregătirea unei metodologii clare de implementare a unei astfel de politici unitare, integrate devine, astfel, posibilă, ea fiind sprijinită și de legea-cadru

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de servicii de asistență socială pot fi asimilate opțiunii de solidaritate socială liberale. Dar sumara analiză a secțiunii dedicate politicilor sociale din planul de guvernare și lipsa unui plan concret sau a unei analize a sectorului serviciilor conturează mai degrabă ideea că direcțiile propuse sunt elemente ale unui experiment riscant atât pentru sectorul nonguvernamental, cât și pentru cel public. Este suficient să aducem în discuție câteva puncte vulnerabile ale sectorului nonguvernamental: disparitățile regionale și pe medii ale distribuției ONG-urilor active

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
pentru „eșecurile pieței”, astfel încât, așa cum observa Mishra, „nu este surprinzător că, în multe țări, au fost acceptate niveluri tot mai ridicate ale insecurității, sărăciei și inegalității, fără consecințe politice” (Mishra, 1999). Un astfel de context a dat un imbold suplimentar ideilor de inspirație liberală în gestionarea problemelor sociale. Paralel cu creșterea speranței de viață, îmbunătățirea stării generale de sănătate, implicarea tot mai largă a femeilor pe piața muncii și extinderea formelor familiale neclasice, creșterea productivității muncii și progresul tehnologic au indus

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
și decidenți locali (ONG-uri, societatea civilă), îmbunătățirea relațiilor dintre membrii rețelei, și diseminarea informaților, experiențelor și practicilor pozitive. Toate aceste organizații din cadrul Națiunilor Unite (Banca Mondială, FAO, UNDP, IFAD etc.), încearcă să-și nuanțeze politicile privind mediul rural, în ideea reducerii sărăciei și promovării dezvoltării. Dezvoltarea rurală. Documente și concepte. În urma serioaselor cercetări și a multiplelor experiențe, organizațiile internaționale au elaborat strategii și concepte noi în domeniul dezvoltării rurale. Prioritățile care ghidează acțiunile tuturor organizațiilor din cadrul Sistemului Națiunilor Unite sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
imigrării în momentul respectiv în țara de destinație. Migrației către Canada îi este asociată, pentru acest tip de plecări, probabil cea mai mare vizibilitate în spațiul românesc. În cazul Canadei, politica de atracție a forței de muncă este bazată pe ideea de selecție în funcție de capitalul uman: educație ridicată, cunoașterea unei limbi străine, flexibilitatea și transferabilitatea seturilor de abilități (Ray, 2005). Satisfăcând criteriile într-un mod maximal (educație la nivel universitar, cunoașterea a cel puțin unei limbi străine etc.) candidații își sporesc

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
experienței într-o companie multinațională sau străină etc. Destinațiile sunt, probabil, numeroase (deși există state care au dezvoltat programe care garantează facilități speciale pentru această categorie: rezolvarea mult mai rapidă a procedurilor de procesare a actelor, spre exemplu, tocmai în ideea de a atrage acești indivizi). Migrația pentru studii este un tip de deplasare care se instalează în spațiul românesc, în mod firesc am spune, imediat după 1989. Este o migrație legală, care vizează indivizii implicați în niveluri superioare de educație

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]