KorAP: Find »[drukola/base=alerga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...536 537 538 ...689 >

17,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de ea, soldatul Iahuben alergă spre atlanți, apoi se opri la jumătatea drumului, căutîndu-l din ochi pe Auta. Auta însă izbutise să se dezlege și venea spre el. Auta îl dezlegă și amândoi alergară mai departe, intrând în desimea armatei atlante. Armata năvălea cu sulițe și săbii lucitoare, ieșind parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin iarbă și strigă: - Prinde-o! Copilul alergă după bilă și apucînd-o cu mâinile i-o aduse. Acum nu-i mai fu frică de omul negru. Îl cercetă mai atent. Deodată întrebă: - De ce ești tu așa de negru? Auta începu să rîdă: - În țara unde am fost când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de vânzare. Erau în larma și în înghesuiala obștească și altfel de oameni, mai scunzi, cu fața mai albă, unii cu bărbi negre, dar iuți și guralivi, care alergau de la o corabie la alta, strigând, lăudîndu-se sau văicărindu-se, până când își ajungeau ținta; și atunci încărcau în scurtele și adâncile lor corăbii câte un număr de robi pentru care plăteau chiar acolo pe loc fie bucăți mici de piatră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dea câinilor, ca să-i liniștească. Se retraseră într-o peșteră și, lăsând pază întărită, adormiră în scurt timp. Dar la mijlocul nopții, câinii legați într-o peșteră alăturată îi treziră cu lătratul lor nebunesc. Cel dintâi sări în picioare sutașul și alergă spre gura peșterii. Era beznă, și picioarele i se împiedicară de ceva moale. Căzu. Nu ardea nicăieri nici un fel de foc și nu era nici lună. Sutașul pricepu abia acum că frica de pedeapsă îi luase toate gândurile prevăzătoare pentru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi, îi întinse scrisoarea și-i spuse cu glas ciudat: - Ia-o. Citește-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i l-a dat Marele Preot în ultima clipă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
De mîncare-mi arde mie acuma?! răspunse Auta vrând să glumească, dar glasul lui era prea tulburat ca să fie glumeț. În cercul câmpiei, lumina slăbise. Soarele, mare și roșcat, mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul alerga cât era în stare să alerge. Auta privi o pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta vrând să glumească, dar glasul lui era prea tulburat ca să fie glumeț. În cercul câmpiei, lumina slăbise. Soarele, mare și roșcat, mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul alerga cât era în stare să alerge. Auta privi o pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse în ascuns, din câteva aripi de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și parcă pornită să cânte, ca sunetul strunei de harpă. Mult mai ciudat i se păru lui Auta locul de unde auzi sunetul vocii străine: gura s-a mișcat, vorbind, sunetul însă a răsunat de undeva dinspre piept. Ochii lui Auta alergară asupra ființei străine. Părea speriat. Ființa înțelese și se opri, arătîndu-i pe pieptul ei un fel de cutiuță mică pe care Auta o crezuse copcă; rosti cu același glas de harpă cuvântul cer și Auta își dădu seama că sunetul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai repede, și nici bătrânul tău nu părea așa de sperios ca omul acesta, spuse străinul cel vârstnic. - Acesta e rob! îi răspunse Auta. El n-a putut ști nimic

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Dacă pot, aduc arme ca să le ai. Poate vor folosi și ele la ceva! Apoi îl îmbrățișă încă o dată, fiindcă străinii îl chemau spre luntre. Din mers, îi mai strigă: - Să mă aștepți, am să mai vin la tine. Mai-Baka alergă după el: - Auta, nu vrei să-ți înham eu măgarii? îl întrebă fugind. Auta intra în luntre, după străini. Îi răspunse din ușă: - Nu e nevoie de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ochii, facîndu-se palid. Cârmaciul îl privi îngrijorat, dar preotul își veni repede în fire și începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Acum, să te scăpăm întîi de Tefnaht... Să nu te sperii: luntrea asta minunată zboară prin văzduh. Când ajungem într-un loc mai ferit, am să-ți povestesc multe... Luntrea încă tremura pe pământ, și Iahuben îl zări pe Tefnaht alergând pe zidul palatului, ceea ce nu i se întîmplase niciodată. Sutașul avu o lucire rea în ochi și-i spuse lui Auta: - Cere-le să-l ucidă ca pe câinele acela! Dar îi răspunse în limba atlantă străinul care-l omorâse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei. Auta cuprinse cu ochii oastea de robi: în fruntea ei, cu arcul pe umăr și cu o lance grea în mână, alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri asurzi câmpia. Robii alergară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri asurzi câmpia. Robii alergară înainte, parcă vrând să-și ajungă din urmă săgețile. Iar mulțimile de soldați atlanți, zărind minunata pasăre argintie cu coadă și creastă de foc, care striga din cer, începură să se împrăștie în neorânduială, unii aruncîndu-și armele la pământ. Acum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl zări pe Auta, știind pesemne că va primi o răsplată, slujitorul chemă robii și le porunci să se îndepărteze de acel loc, iar el se strecură printre copaci către latura cealaltă a piscului. Auta pricepu unde se duce. Atunci alergă spre robi și luîndu-i unuia securea din mână le desfăcu tuturor lanțurile de la picioare, sfătuindu-i să se ducă spre Muntele de Foc și învățîndu-i cum să găsească drumul. Robii îl cunoșteau și nu se temeau de dânsul. Auziseră că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cârmaciul. Să știu cum să fac și eu cu una din fiicele tale, după ce ne întoarcem acasă. - Nu te vrea? îl întrebă simplu Hor. Cârmaciul nu răspunse. Nefert era foarte aproape de ei. Atunci Auta strigă ușor: - Nefert, am venit! și alergă spre dânsa. Fata se întoarse spre ei și deodată scoase un strigăt și se repezi în brațele lui Auta, căzîndu-i la piept. Numaidecât după aceea se auziră în preajmă voci și de după niște tufe se ridicară câteva coifuri de soldați

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ne ucidă... Nu trebuia să strig. Știam că ai să vii să mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi amuți. Soldații erau aproape. - Fugi cu ei, Nefert! îi șopti Auta arătîndu-i pe cei doi străini. Vin și eu! Fata alergă spre Hor, care o luă de mână. Dar străinii nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre. Auta era înconjurat de soldați. Ridică o cupă mare de piatră pentru flori și o aruncă în capul celui mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi amuți. Soldații erau aproape. - Fugi cu ei, Nefert! îi șopti Auta arătîndu-i pe cei doi străini. Vin și eu! Fata alergă spre Hor, care o luă de mână. Dar străinii nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre. Auta era înconjurat de soldați. Ridică o cupă mare de piatră pentru flori și o aruncă în capul celui mai apropiat soldat. Soldatul căzu cu coiful spart și cu tâmpla însîngerată. O

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
loc pe unde să fugă. Nu mai avea cum să scape. Dar deodată zări un soldat prăbușindu-se la pământ. Apoi altul. Apoi încă doi. Ceilalți fugiră, zbierând îngroziți. Îndată Auta, își aduse aminte de arma albastră, și nemaivăzîndu-se înconjurat, alergă spre tufe. Nu era din neamul tibbu, dar știa să fugă minunat. Când îl văzu lângă ea, Nefert îi încolăci gâtul cu brațele. Tremura. - Hai să fugim de-aici, Auta! În pădure să fugim. Nu mai vreau să văd pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
totdeauna de câțiva pescari. Dar năvoadele nu le păzește nimeni. Utnapiștim se va strecura până la ele, va face focul și va aprinde un braț de ierburi uscate, de la care va lua foc lemnăria. Atunci Utnapiștim va ieși din ascunzătoare și alergând spre țărm va striga din răsputeri: "S-a aprins lemnăria! Ard năvoadele!... Săriți!" Planul era bun. Acest rob își uimi tovarășii, care numaidecât și-l aleseră căpetenie. Când veni noaptea, toate se petrecură după planul lui Utnapiștim. Auzind pe neașteptate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răsputeri: "S-a aprins lemnăria! Ard năvoadele!... Săriți!" Planul era bun. Acest rob își uimi tovarășii, care numaidecât și-l aleseră căpetenie. Când veni noaptea, toate se petrecură după planul lui Utnapiștim. Auzind pe neașteptate strigătele și zărind focul, pescarii alergară de la corăbii și din colibele lor înăuntrul țărmului. În acest timp, două corăbii se desprinseră de mal. Dar ceea ce nu văzuse Mpunzi, și nici ceilalți, pe alte corăbii mai erau pescari care-și mai adunau uneltele ca să le ducă pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lor înăuntrul țărmului. În acest timp, două corăbii se desprinseră de mal. Dar ceea ce nu văzuse Mpunzi, și nici ceilalți, pe alte corăbii mai erau pescari care-și mai adunau uneltele ca să le ducă pe țărm. Văzând pe ceilalți că alergaseră să stingă focul și socotind că erau destui, nu se mai osteniră să coboare pe mal. Tot arunci acești pescari auziră plescăit de apă în apropiere. Noaptea era întunecoasă, înnourată, fără lună. Totuși, ochii lor buni de oameni ai mării

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât că Marele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ori spre apus, unde nu sunt decât cele câteva ostroave mărunte cu oameni sălbatici. Dar drumurile s-au schimbat. Când am văzut din Turnul Stelelor zarea răsăritului cotropită de fum și flăcări și am simțit că se zguduie pământul, am alergat spre limanul Marelui Oraș să dăm porunci. Știam că bucăți din Atlantida au fost acoperite de mare, în vremuri străvechi, așa că nu puteam aștepta. Am încărcat în cinci mii de corăbii tot ce se putea încărca în grabă: toate lucrurile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]