13,825 matches
-
un handicap de ordin psihologic în calea acceptării propunerii românești, amplificat de constatarea că, în contactele lor de rutină, reprezentanții finlandezi nu își ascundeau nemulțumirea pe care le-o provoca propunerea menționată. În plus, cu câteva zile înaintea deschiderii Consultărilor, ambasadorul Franței, Gérard André, difuzase un poiect de reguli de procedură care prevedea că lucrările vor fi conduse de un președinte desemnat de țara gazdă, asistat de un vicepreședinte, tot diplomat finlandez. Fiind pus la dispoziția ambasadelor din inițiativa lui André
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Cafeteria" largă, înzestrată, între altele, cu un bar de proporții impresionate; studenții, mucaliți, dăduseră cafeteriei numele de Lualamies, în traducere "Omul tavernelor". Consultările Multilaterale se deschideau în după-amiaza zilei de miercuri, 22 noiembrie 1972. Într-o întâlnire scurtă, strict protocolară, ambasadorul Danemarcii, A. Tscherning, Decanul corpului diplomatic acreditat la Helsinki, propunea ca președinția primei ședințe să fie asigurată de Richard Tötterman, secretarul general al Ministerului de Externe finlandez. Tscherning preciza că, după deschidere, reuniunea urma să adopte reguli proprii de procedură
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
general al Ministerului de Externe finlandez. Tscherning preciza că, după deschidere, reuniunea urma să adopte reguli proprii de procedură, inclusiv în ceea ce privește formula de conducere a lucrărilor; această precizare era făcută la cererea expresă a delegației române, care îl vizitase pe ambasadorul danez în ajunul deschiderii Consultărilor. Tötterman era un suedez înalt, suplu, cu siluetă și ținută de campion de sky, cu un păr bogat și ondulat, ușor grizonat către tâmple, cu obraji permanent îmbujorați pe un ten oarecum măsliniu. Era un
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
devanseze orice discuție privind regulile de procedură, punând Consultările în fața unui fapt împlinit printr-un act unilateral. Numirea unui vicepreședinte permanent al Consultărilor putea să sugereze, în subtext, că el însuși, Tötterman, urma să fie președintele permanent al lucrărilor. Instantaneu, ambasadorul Lipatti a ridicat pancarta "Roumanie" și a anunțat "point of order", ceea ce însemna că delegația română cerea cuvântul. Tötterman a privit câteva clipe către locul unde se afla delegația română și a ezitat, părând că nu știe ce să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
ce se întâmplase cu adevărat în ședința inaugurală. Au primit informațiile respective și, mai târziu, de la București ne-a sosit textul unui protest al guvernului român, cu indicația de a fi prezentat de îndată autorităților finlandeze. Era ceea ce și făcea ambasadorul Mircea Bălănescu, către miezul nopții, în fața lui Ahti Karjalainen, ministrul de externe finlandez. Protestul, redactatat pe un ton ferm și în termeni tăioși, cerea guvernului finlandez să se conformeze normelor și practicii diplomatice internaționale, menite să asigure dreptul suveran al
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Helsinki. El cădea ca un trăsnet din cer senin în atmosfera călduță a politețurilor diplomatice instalată la Helsinki. Gestul era purtător al unei serioase semnificații politice: pentru România, ceea ce începea în capitala Finlandei nu era un "salon de ceai" al ambasadorilor, ci un prilej istoric unic pentru construirea unui sistem de securitate și cooperare în Europa, în care statele mici și mijlocii cereau un loc și un rol egal cu "cei mari", doreau să se facă nu numai auzite, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
dintr-o poziție de principiu, care urmărea să așeze Consultările pe baze democratice. În acest efort, întrucât în cadrul delegației noastre se stabilise ca eu să port legătura cu "partea" finlandeză în sensul larg al cuvântului, am avut întâlniri speciale cu ambasadorul Matti Kekkonen, fiul președintelui, cu șefii partidelor politice din parlament și cu unii reprezentanți ai societății civile. Chiar și după perioada de confruntări foarte intense generate de stabilirea locului de desfășurare a fazelor a 2-a și a 3-a
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
delegația sovietică, atât prin conținutul său, cât și prin faptul că Bucureștiul nu consultase în prealabil Moscova în privința ei, în ansamblu, în privința regulilor de procedură pe care le avansase la Dipoli. Menționez că din această delegație făceau parte V.F. Malțev, ambasadorul URSS în Finlanda, și doi "grei" ai diplomației sovietice: V.A. Zorin și L. I. Mendelevici. De aceea, nu a fost de mirare că, în ședința de vineri 24 noiembrie, ultima înainte de weekend, ambasadorul Mendelevici i-a "sfătuit pe prietenii
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
această delegație făceau parte V.F. Malțev, ambasadorul URSS în Finlanda, și doi "grei" ai diplomației sovietice: V.A. Zorin și L. I. Mendelevici. De aceea, nu a fost de mirare că, în ședința de vineri 24 noiembrie, ultima înainte de weekend, ambasadorul Mendelevici i-a "sfătuit pe prietenii români" să renunțe la propunerea respectivă. Nimeni nu neagă, argumenta Mendelevici, că România este un stat independent și suveran, ca, de altfel, toate statele participante, calitate pe care alianțele existente nu o afectau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Nimeni nu neagă, argumenta Mendelevici, că România este un stat independent și suveran, ca, de altfel, toate statele participante, calitate pe care alianțele existente nu o afectau cu nimic. Într-un schimb rapid și discret de păreri în cadrul delegației române, ambasadorul Mircea Bălănescu a opinat: "să nu intrăm în polemică cu ei!". La îndemnul meu, consilierul Romulus Neagu i-a șoptit lui Lipatti să aștepte puțin. Am scris apoi împreună în grabă, pe genunchi, câteva cuvinte prin care apreciam faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
fie consemnat și în regulile de procedură. De aceea, am subliniat, ne menținem propunerea în cauză; în fond, urmam instinctiv îndemnul lui Talleyrand: dacă un lucru este clar, reafirmându-l el devine încă mai clar. I-am dat apoi hârtia ambasadorului Lipatti, care a prezentat-o în franceza lui impecabilă. Nimănui dintre cei prezenți nu i-a scăpat semnificația schimbului de cuvinte între cele două delegații: era vorba despre o confruntare directă și publică româno-sovietică pe o problemă politică de fond
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
a viitoarei conferințe, deoarece realiza că aceasta oferea oportunitatea de a pleda pentru propriile propuneri și de a câștiga, prin negocieri, cât mai mulți adepți ai măsurilor pe care le preconiza. Întrunirea consensului asupra agendei era mult facilitată de inițiativa ambasadorului Samuel Campiche, șeful delegației elvețiene. Imaginați-vă, spunea el într-o ședință plenară a Consultărilor, că pe această masă se află 4 coșuri: unul pentru problemele securității, altul pentru cele economice, un altul pentru cele culturale și umanitare și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
să interzică folosirea forței și amenințării cu forța. Întrucât ideea nu părea a avea șanse de reușită, România mergea pe formula înscrierii corespunzătoare a cerinței repudierii forței în Actul Final. Preocupările reprezentanților români în această privință, între care excela viitorul ambasador Ion Diaconu, erau facilitate de activitatea intensă ce se desfășura la Geneva pentru definirea mai multora dintre principiile relațiilor dintre statele participante: egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranității, integritatea teritorială a statelor, neamestecul în treburile lor interne și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
continua, chiar dacă în surdină, în anii 1972-'75, cu toate limitele și condiționările istorice ale respectivelor căutări, ca orice întreprindere umană. 6. Rămas bun, Dipoli Debutul meu diplomatic avea loc alături de o echipă de diplomați de excepție. Între aceștia, strălucea ambasadorul Valentin Lipatti. Frate al celebrului pianist Dinu Lipatti, Valentin provenea dintr-o familie de moșieri luminați, greci împământeniți în România, fiind crescut într-un mediu de intelectuali rafinați. Făcuse studii în Franța și îmbrățișease inițial cariera universitară, având ca mentor
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
vârfurile UNESCO. Apropierea evenimentelor preconizate a se petrece în capitala Finlandei, îl îndruma și pe el pe căile nordice. Intra în echipa Ministerului de Externe, care pleca la Helsinki, devenind conducătorul ei recunoscut și prețuit, chiar dacă, oficial, șeful delegației era ambasadorul Mircea Bălănescu. Valentin Lipatti era un bărbat înalt, bine legat, cu un păr perie, domol în mișcări, dar iute în gândire și prompt în replică. Adesea purta pe chip o ironie fină, de om care a văzut multe, ironie care
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
îndelungi și intense, adesea animate de patos și spirit polemic, din care rezulta "Decalogul" de la Helsinki, parte a Actului Final al CSCE. Toți trei: Neagu, Stănescu și Diaconu, au făcut în anii ce urmau cariere de succes, dobândind gradul de ambasador și îndeplinind importante misiuni diplomatice. Nu îmi permit să emit aprecieri similare despre alți membri ai echipei, cu care am lucrat mai puțin: dr. Ovidiu Popescu, Dragoș Șerbănescu, Teofil Bălaj, Gheorghe Sbârnă. Fac totuși o mențiune asupra Paraschivei Bădescu care
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
afla o prăvălie cu o firmă luminoasă "Virkapuku", despre care aveam să aflăm că însemna "ceaprazărie". Mai ales ca sonoritate, Virkapuku intra în vocabularul nostru, înmagazinând ceva din parfumul amintirilor comune din capitala Finlandei. Așa se face că, peste ani, ambasadorul Lipatti îmi scria drept dedicație pe cartea sa "În tranșeele Europei": "Lui Constantin Vlad zis și Virkapuku, cu prețuirea și prietenia lui Valentin Lipatti". Venirea primăverii anunța perspectiva încheierii Consultărilor multilaterale. Ne apropiam de momentul când urma să spunem "Rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
încheierii Consultărilor multilaterale. Ne apropiam de momentul când urma să spunem "Rămas bun, Dipoli". Pentru mine, acest moment avea să însemne mai mult. Printr-o telegramă, Ștefan Andrei îmi transmitea că s-a făcut propunerea ca eu să fiu numit ambasador al României în Finlanda și îmi cerea să răspund dacă accept sau nu. Înainte de a îi răspunde, îmi luam răgazul de a vorbi cu soția mea. Aceasta îmi comunica, la telefon, că fusese anunțată de propunere și lăsa la latitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
și lăsa la latitudinea mea ce răspuns voi da. Dacă o propunere cum era cea menționată mi s-ar fi făcut înainte de experiența "Dipoli", cred că nu aș fi acceptat-o: mă îndoiam că aveam calitățile presupuse de funcția de ambasador. După cele aproximativ șase luni petrecute în capitala Finlandei însă nu mai aveam astfel de îndoieli. În plus, realizam că procesul care debuta la Helsinki nu se prefigura deloc simplu și de scurtă durată, ceea ce reclama prezența în țara care
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
petrecute în capitala Finlandei însă nu mai aveam astfel de îndoieli. În plus, realizam că procesul care debuta la Helsinki nu se prefigura deloc simplu și de scurtă durată, ceea ce reclama prezența în țara care găzduia acest debut a unui ambasador român familiarizat cu problematica CSCE; or, ambasadorul în funcție, Mircea Bălănescu, era în prag de pensionare. Din atari considerente, am răspuns "da". Drept urmare, ultima săptămână a Consultărilor, anume una dintre cele mai tensionate, când se adoptau Recomandările Finale și se
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
aveam astfel de îndoieli. În plus, realizam că procesul care debuta la Helsinki nu se prefigura deloc simplu și de scurtă durată, ceea ce reclama prezența în țara care găzduia acest debut a unui ambasador român familiarizat cu problematica CSCE; or, ambasadorul în funcție, Mircea Bălănescu, era în prag de pensionare. Din atari considerente, am răspuns "da". Drept urmare, ultima săptămână a Consultărilor, anume una dintre cele mai tensionate, când se adoptau Recomandările Finale și se decidea formula privind locul desfășurării diferitelor faze
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
mei colegi. După 1 august 1975, drumurile noastre se despărțeau din nou, de această dată în mod definitiv. Pe unii dintre ei îi întâlneam ocazional; m-am bucurat când am aflat, mai târziu, că au făcut frumoase cariere în diplomație ambasadori în MAE sau în diferite capitale. De Valentin Lipatti m-a legat, după "episoadele Helsinki", o caldă prietenie, care s-a extins și asupra familiilor noastre. Am scris împreună despre procesul european și despre integrarea României în NATO și UE
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
adjunct pentru afaceri juridice și șef al Diviziei de relații externe, însoțit de colaboratoarea sa, Paula Muriel. Programul zilei se încheia cu primirea la Louis Jung, Președintele Adunării parlamentare, al cărui director de cabinet era Erik Leijon, fiul unui fost ambasador suedez în România, care își petrecuse câțiva ani ai copilăriei și adolescenței pe meleaguri românești. A doua zi, urmau întrevederi la Secretarul general, asistat de Bruno Haller, director de cabinet, iar în final, cu conducerea delegației franceze: Jean Valleix și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Catedrei de economie. După o sumară instruire, mi s-a încredințat sarcina de atașat cultural la Ambasada României din Moscova, cu gradul diplomatic de secretar II, ridicat ulterior la rangul de consilier. Pentru a mă introduce in specificul muncii diplomatice, ambasadorul în funcție, Mihai Dalea, m-a antrenat la convorbirile sale, în limba rusă, cu oficialitățile sovietice, iar în scurt timp m-a detașat cu aceeași misiune pe lângă delegația condusă de Gh. Gheorghiu-Dej la reuniunea de la Moscova (1960) a șefilor delegațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
N. Catană, atașatul militar (din colectivul de la Belgrad), iar de la Budapesta, pe P. Platona și regretata lui soție. Am avut, de asemenea, norocul să lucrez cu șefi care m-au îndrumat corect și m-au ajutat, cum au fost regretații ambasadori N. Guină, M. Dalea și V. Șandru. S-a mai și râs însă la Belgrad (după plecarea lui V. Șandru) și la Budapesta, de la început. În primele cazuri, am lucrat cu șefi care nu aveau nici o treabă cu diplomația și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]