15,959 matches
-
acuzativ-dativ) la cazul nominativ, dar aici situația se datorează faptului că formele de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în general o flexiune neregulată. La perfect compus și la mai mult ca perfect se folosesc, la fel ca în italiană, două verbe auxiliare (avoir și être). În secolul al XVI-lea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în general o flexiune neregulată. La perfect compus și la mai mult ca perfect se folosesc, la fel ca în italiană, două verbe auxiliare (avoir și être). În secolul al XVI-lea s-a fixat negația dublă ne...pas (Je ne sais pas), care nu are echivalent în celelalte limbi romanice (rom. Nu văd, it. Non vedo, sp. No veo, pg. Năo vejo
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
demonstrative există trei grade de depărtare (la fel ca în catalană și în portugheză): éste "acesta (de lîngă mine)", ése "acesta (de lîngă tine sau de lîngă noi") și aquél "acela (de acolo)". La fel ca portugheza, spaniola are două verbe pentru semnificația "a fi" și două verbe pentru semnificația "a avea". Pentru a se reda o stare durativă, permanentă și esențială se folosește ser (soy enfermo "sînt invalid"), iar pentru a reda o stare trecătoare, accidentală se folosește estar (estoy
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fel ca în catalană și în portugheză): éste "acesta (de lîngă mine)", ése "acesta (de lîngă tine sau de lîngă noi") și aquél "acela (de acolo)". La fel ca portugheza, spaniola are două verbe pentru semnificația "a fi" și două verbe pentru semnificația "a avea". Pentru a se reda o stare durativă, permanentă și esențială se folosește ser (soy enfermo "sînt invalid"), iar pentru a reda o stare trecătoare, accidentală se folosește estar (estoy enfermo "sînt momentan bolnav"). Diateza pasivă se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se reda o stare durativă, permanentă și esențială se folosește ser (soy enfermo "sînt invalid"), iar pentru a reda o stare trecătoare, accidentală se folosește estar (estoy enfermo "sînt momentan bolnav"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste verbe. Pentru "a avea" se întrebuințează haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
invalid"), iar pentru a reda o stare trecătoare, accidentală se folosește estar (estoy enfermo "sînt momentan bolnav"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste verbe. Pentru "a avea" se întrebuințează haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca perfectul indicativ latin, pe care româna l-a refăcut prin preluarea paradigmei de la mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanice iberice, pronume demonstrative pentru a reda trei grade de depărtare: este esse aquele. Portugheza, la fel ca româna, are formule de adresare cu mai multe grade de politețe: tu, você, Senhor(a), Vossa Excelência. Ca în spaniolă, există două verbe pentru semnificația "a fi", ser și estar, dintre care primul exprimă stări sau însușiri permanente (o gelo é frio "gheața este rece"), iar celălalt stări și acțiuni trecătoare (a água está fria "apa este rece"). Diateza pasivă se realizează însă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dintre care primul exprimă stări sau însușiri permanente (o gelo é frio "gheața este rece"), iar celălalt stări și acțiuni trecătoare (a água está fria "apa este rece"). Diateza pasivă se realizează însă numai cu ser. La fel, există două verbe pentru "a avea": haver și ter, amîndouă cu posibilitatea de a fi întrebuințate pentru realizarea timpurilor compuse. Trăsătura morfologică cea mai caracteristică a limbii portugheze este existența a două tipuri de infinitiv, unul personal și unul impersonal, dintre care primul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realizarea timpurilor compuse. Trăsătura morfologică cea mai caracteristică a limbii portugheze este existența a două tipuri de infinitiv, unul personal și unul impersonal, dintre care primul este flexionar și corespunde de obicei unei propoziții din alte limbi romanice cu un verb personal: èle diz sermos pobres "el spune că noi sîntem săraci". Primele atestări în scris ale limbii portugheze datează din secolul al XII-lea. Aspectul literar al portughezei moderne își are originea în dialectul nordic și în dialectul galician, pentru ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
indicativ a devenit analitic. Tot analitică a devenit și diateza pasivă, care uzează întotdeauna de auxiliarul a fi, iar nu numai la timpurile perfecte ca în latină. De altfel, în limbile romanice s-au specializat pentru valori auxiliare și alte verbe (îndeosebi a avea). Desigur, studiul bazat pe metoda comparativ-istorică sau cel bazat pe metoda contrastivă, în măsura în care este orientat spre domeniul gramaticii, al morfologiei în primul rînd, uzează de noțiunile specifice gramaticii (morfologiei), adică de cele care vizează clasele morfologice și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vizează situația unei forme gramaticale ce completează ansamblul formelor flexionare ale unui cuvînt, avînd însă o rădăcină diferită de a acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi preluat din limba-bază și atunci este cunoscut tuturor limbilor dintr-o familie sau celor mai multe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
istorice, atunci cînd din forme diferite ale limbii-bază s-a ajuns la forme identice, menținîndu-se însă diferențierea paradigmatică și funcțională. Astfel, prin căderea consoanelor finale, fenomen obișnuit în latina populară tîrzie, forma latinească sunt de la persoana a treia plural a verbului esse s-a redus la s, păstrat în limba română în forma conjunctă -s, care poate primi și un î protetic (aceștia-s elevi; aceștia îs elevi). Același rezultat l-a avut și căderea finalei de la forma sum a persoanei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de puține ori antrenînd mai mult de un caz sau realizîndu-se după un model. Un astfel de model se poate presupune în situația substantivelor auz și văz, de exemplu, care provin din formele vechi și populare de indicativ prezent ale verbelor auzi și vedea, printr-un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este decît forma flexionară de feminin plural a pronumelui personal de persoana a treia. Un alt tip de lexicalizare este reprezentat de verbul românesc mulțumi (originar mulțăni) din sintagma mulți ani. Fenomenele de lexicalizare s-au petrecut și se petrec în istoria limbilor, însă cele mai multe dintre ele au avut loc în perioadele de trecere de la limbile-bază la descendentele lor, deoarece atunci s-au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au avut loc în perioadele de trecere de la limbile-bază la descendentele lor, deoarece atunci s-au produs numeroase prefaceri în intervale de timp relativ scurte. Astfel, de exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
analitice în limbile romanice și în cele germanice a dus la transformarea unor cuvinte în instrumente gramaticale, unele dintre ele menținîndu-și și statutul de cuvinte "pline", cu conținut de sine stătător, ceea ce a condus, printre altele, la creșterea numărului de verbe auxiliare, existînd situații în care asemenea evoluții au fost însoțite și de părăsirea unor structuri flexionare în favoarea obținerii unui statut de element lexical independent. Din forma populară *eo voleo a latinescului ego vollo a rezultat, prin evoluție fonetică, rom. eu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lexical independent. Din forma populară *eo voleo a latinescului ego vollo a rezultat, prin evoluție fonetică, rom. eu voi, iar din forma de imperfect ego volebam rom. eu vream, însă pe terenul limbii române nu s-a menținut un singur verb cu flexiune supletivă, ci s-au completat paradigmele pentru două verbe independente, a voi și a vrea. În același timp, probabil după model grecesc (latina orientală fiind, fără îndoială, asaltată de logica gramaticală grecească), aceste verbe vrea-voi au fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a rezultat, prin evoluție fonetică, rom. eu voi, iar din forma de imperfect ego volebam rom. eu vream, însă pe terenul limbii române nu s-a menținut un singur verb cu flexiune supletivă, ci s-au completat paradigmele pentru două verbe independente, a voi și a vrea. În același timp, probabil după model grecesc (latina orientală fiind, fără îndoială, asaltată de logica gramaticală grecească), aceste verbe vrea-voi au fost antrenate în realizarea timpului viitor și a modului condițional, pentru viitor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a menținut un singur verb cu flexiune supletivă, ci s-au completat paradigmele pentru două verbe independente, a voi și a vrea. În același timp, probabil după model grecesc (latina orientală fiind, fără îndoială, asaltată de logica gramaticală grecească), aceste verbe vrea-voi au fost antrenate în realizarea timpului viitor și a modului condițional, pentru viitor fiind preluată ca auxiliar paradigma cu originea în prezent (voi), iar pentru condițional cea cu originea în imperfect (vrea). Aceasta reflectă și un paralelism cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și a modului condițional, pentru viitor fiind preluată ca auxiliar paradigma cu originea în prezent (voi), iar pentru condițional cea cu originea în imperfect (vrea). Aceasta reflectă și un paralelism cu situațiile din celelalte limbi romanice, unde s-a folosit verbul a avea, la prezent pentru viitor și la imperfect pentru condițional. Un astfel de paralelism se poate extinde însă și în legătură cu unele limbi germanice, situația cea mai interesantă reprezentînd-o aici limba engleză, în care se folosesc două auxiliare pentru viitor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prin urmare, la manifestarea supletivismului la condițional și la viitor în această limbă. Ca atare, din vechiul englez sceal-scealde "a datora" au rezultat shall și should, iar din vechiul englez wylla-wolde "a voi" au rezultat will și would. Toate aceste verbe au însă și valori modale sau, chiar, independente, încît se poate constata și în acest caz împletirea proceselor de lexicalizare cu cele de gramaticalizare. În aceste condiții, will [wil] (cu preteritul would [wud]) se poate întrebuința, cu persoana întîi, pentru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
contractat cu articolul hotărît: o muro do edificio. În mod similar, funcțiile dativului au ajuns să se redea cu ajutorul prepoziției ad (rom. dă apă la vite), dar acuzativul se construiește direct, fiind identificabil de obicei prin topică, fiindcă îi urmează verbului: it. vede una bella ragaza "vede o fată frumoasă", pg. espera este rapaj "așteaptă pe acest băiat". Româna poate urma acest model (Așteaptă acest băiat) bazat pe topică, dar poate uza, la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în context o asemenea valoare. Dacă inițial nu exista un astfel de pronume, în limba latină, s-a dezvoltat treptat tendința de a folosi pronumele de plural nos cu valoarea lui ego și a posesivului noster în locul lui meus, precum și verbul la plural, în cazul unei singure persoane, pentru a sublinia demnitatea celui care vorbea. De aici, întrebuințarea specială a lui nos și noster s-a transmis și limbilor romanice în actele administrative și în lucrările științifice. Începînd din secolul al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]