14,279 matches
-
să joace în filme porno, și în cele din urmă convinse să se prostitueze, în numele evoluției spirituale. În anul 2011, Monica Dascălu, instructoare MISA, care conduce organizația, și Crina Calek, purtătoare de cuvânt a MISA, au recunoscut, într-un film documentar difuzat de TVR 1, că patru filme „erotice” aparțin MISA. În prezent, foști membri și cursanți MISA dezbat în mod critic activitățile MISA pe saiturile exmisa.org, rapcea.ro și roxanamchirila.com. Organizația a fost criticată pentru practicarea urinoterapiei.
Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut () [Corola-website/Science/298374_a_299703]
-
de 99,8%, care îl situează pe primul loc în Europa la capitolul calitate. Zăcământul de gips de la Ivancăuți este estimat a fi primul ca mărime din România și al patrulea într-un top similar la nivel european. Prima atestare documentară a localității (numită atunci Căbiceni) datează din 1546, într-un act de danie semnat de către domnitorul Petru Rareș. Localitatea este numită pentru prima oară Darabani într-o hartă din 1725, ca apoi să fie amintită în celebra “Catagrafia Moldovei” din
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
vremea Imperiului Român (anul 178). În zona centrală a orașului actual s-au găsit de asemenea vestigii de epocă română care dovedesc atingerea unui nivel cvasi-urban de dezvoltare (conducte pentru apa din ceramică arsă încastrate în zidărie etc). Prima atestare documentara este din 1263. În epoca medievală, după cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman (începutul secolului XV), locuirea devine din ce in ce mai importantă în zonă. La un moment dat așezarea capătă un caracter urban, denumirea turcească a orașului fiind "Babadag" ("Muntele Tatălui"). Pentru o
Babadag () [Corola-website/Science/297072_a_298401]
-
căi de comunicație ce fac legătura dintre România și Serbia, fiind și punct de frontieră feroviar și rutier la granița dintre cele două țări. Este legat de Timișoara prin DJ 59A și linia ferată Kikinda (SR) -Jimbolia - Timișoara. Prima atestare documentară sub numele de "Chumbul" in dijmele papale din 1333. A fost colonizată in 1766 cu populație germană si denumită "Hatzfeld". Din 1924 aparține de România sub numele de Jimbolia. Deoarece localitatea Jimbolia era de la colonizarea în 1766, mai mare (405
Jimbolia () [Corola-website/Science/297076_a_298405]
-
prima oară într-un hrisov semnat de [[Neagoe Basarab]], la [[16 martie]] [[1515]], prin care voievodul întărea mai multe ocine [[Mânăstirea Snagov|mânăstirii Snagov]] și în care printre martori se afla și [[boier]]ul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din [[1527]] - [[1528]], semnat de [[Radu de la Afumați]], prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la "Poiana" (în Valea Călugărească ) și "Valea Călugărilor" a patra parte, cât ține ocina până în apa [[Râul Teleajăn|Teleajenului
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
student (la Drept) fiind, este atras de plastică și începe, paralel cu profesia de magistrat, o prodigioasă colaborare cu studii, cronici de expoziție și articole de istorie și critică de artă la reviste de prestigiu. Ținuta acestor studii, baza lor documentară, concluziile logice, ca și stilul ales pe care îl foloseau consacră un cercetător de elită. În 1974, editura Meridiane îi alcătuia o selecție de articole reunite în volumul ...Acest altceva, pictura, în care Andrei Pleșu vedea o fericită îmbinare a
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
alte 1.000 de denumiri de produse protejate în baza legislației privind protecția indicațiilor geografice, figurează pe lista Comisiei Europene a denumirilor de origine și a specialităților tradiționale. Viticultura este un important sector al economiei orașului, aceste activități fiind atestat documentar faptul că la Topoloveni există o bogată tradiție în cultivarea viței-de-vie și producerea vinurilor. Rețeaua de apă potabilă este în lungime de 24.000 m asigurând nevoile de apă potabilă din rețeaua de alimentare a S.G.C.L. pentru doar 70% din
Topoloveni () [Corola-website/Science/297079_a_298408]
-
Moma. La 3 km sud, se ridică până la o înălțime de 372 m, mamelonul vulcanic Mocrea. Istoria medievală a Ineului se suprapune cu istoricul cetății, situată pe Calea Traian, operă a arhitecturii Renașterii târzii. Aici încă din 1295 este atestată documentar o fortăreață ridicată în centrul unui cnezat românesc. Mai târziu importanța cetății crește, devenind centrul unui mare domeniu feudal, compus din 51 de sate. Adevărata importanță o capătă însă după 1541, odată cu constituirea Transilvaniei ca principat autonom și când, alături de
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
unei evoluții îndelungate. Descoperirile arheologice din zonă, validate de mărturii istorice, demonstrează vechimea și continuitatea viețuirii umane pe actuala vatră a Tășnadului din neolitic și până în zilele noastre. Învestigând trecutul, existența în timp și dezvoltarea orașului, aflăm că prima consemnare documentară despre Tășnad este făcută în anul 1021, de către "Nicolaus Mester Tasnadi plebanus", iar cel de-al doilea document, emis la data de 6 mai 1246, evidențiază localitatea Tășnad ca fiind moșie episcopală aparținând comitatului Solnoc. Orașul Tășnad este situat în
Tășnad () [Corola-website/Science/297080_a_298409]
-
anuală de 627,1 mm. Media cantității de precipitații în luna martie este de aproximativ 26 mm, respectiv 99 mm în luna iunie. Intensitatea vânturilor este redusă și doar vânturile din NV se apropie de 3m/s. Localitatea este atestată documentar din anul 1257 cu numele de Ranoltu. Pe situl istoric al orașului s-au găsit vestigii ale unei colonii romane. În urma săpăturilor arheologice s-au descoperit fragmente ceramice aparținând epocii neolitice (4500-2500 î.C.). Cele mai vechi documente scrise care
Iernut () [Corola-website/Science/297083_a_298412]
-
orașul parte integrantă a României, face parte din Europa de Est având în general un statut de câmpie - tampon între Crișuri și Țara Zarandului. Descoperirile arheologice au scos la lumină urme de locuire aparținătoare unor perioade istorice datate cu mult înaintea atestării documentare a orașului care aparține anilor 1202-1203 când așezarea a fost menționată sub denumirea de villa Jeneusol. Sub denumirea de Nodob, satul Nădab este atestat documentar din anul 1334. Cele mai importante descoperiri arheologice care susțin continuitatea locuirii în acest areal
Chișineu-Criș () [Corola-website/Science/297091_a_298420]
-
Există, de asemenea, laboratoare de diagnostic și cabinete dentare private, care deservesc nu numai populația din oraș ci și cea din zonă. Descoperirile arheologice au scos la lumină urme de locuire aparținătoare unor perioade istorice datate cu mult înaintea atestării documentare a orașului care aparține anilor 1202-1203 când așezarea a fost menționată sub denumirea de villa Jeneusol. Sub denumirea de Nodob, satul Nădab este atestat documentar din anul 1334. Cele mai importante descoperiri arheologice care sustin continuitatea locuirii în acest areal
Chișineu-Criș () [Corola-website/Science/297091_a_298420]
-
scos la iveală urme de locuire din neolitic și din perioada daco-romană. În secolul X așezarea s-a aflat sub stăpânirea voievodului Glad. Există referiri că la Nădlac exista o cetate la 1192, distrusă de tătari în 1241. Prima atestare documentară sigură datează din 11 martie 1313, când este amintită într-un testament sub numele de "Noglog". Între 1451-1446 s-a aflat în posesia lui Iancu de Hunedoara. În 1474 regele Matei Corvin dăruiește moșia Nădlac familiei de feudali sârbi Jaksici
Nădlac () [Corola-website/Science/297094_a_298423]
-
hramul Trupul Domnului, în care sunt înmormântați probabil în același an doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni. În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth). Prima atestare documentara a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este dată primei atestări documentare a Șiretului. Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth). Prima atestare documentara a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este dată primei atestări documentare a Șiretului. Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia. Acest document dovedește faptul că orașul Siret a fost capitala principilor locali încă dinainte de înființarea statului
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
cap de zimbru pirogravat pe os (despre care profesorul arheolog C. Nicolaescu - Plopsor spunea că ar putea fi un unicat pentru țara noastră) - denotă că Segarcea a fost, indiscutabil, o veche așezare geto-dacica și o mare necropola romană.Prima mențiune documentara despre existența unei moșii la Segarcea este cea din actul din 10 iunie 1416, scris la Argeș, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Prin acest document, domnitorul întărește unor boieri moșiile. Printre boierii care au semnat actul se găsește și
Segarcea () [Corola-website/Science/297092_a_298421]
-
României, la 30 km de municipiul Timișoara și 23 de km de municipiul Lugoj, de ambele fiind legat de drumul județean DJ 592 și de calea ferată Timișoara-Buziaș-Lugoj. Așezarea este cunoscută încă de pe vremea romanilor, sub denumirea de "Ahibis". Atestarea documentară este din secolele XIV - XV. Datorită condițiilor naturale favorabile, cu bogate izvoare de ape minerale dar și un climat blând, Buziașul a fost recunoscut ca potențial centru balnear. Pentru prima dată, apele minerale au fost valorificate pentru tratament în 1811
Buziaș () [Corola-website/Science/297095_a_298424]
-
fost găsite când castelul a fost renovat și sunt probabil, păstrate și în zilele noastre de un cetățean din oraș. Tentativă de a descoperi cât mai multe informații despre misteriosul castel Appafi, nu s-ar putea epuiza într-un scurt documentar că acesta. De aceea cititorii sunt invitați să participe cu mai multe informații. Primele atestări documentare[modificare | modificare sursă] Nu se știe precis când a avut loc transformarea satului Dumbrăveni în târg. Cert este că primul document despre Dumbrăveni datează
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
un cetățean din oraș. Tentativă de a descoperi cât mai multe informații despre misteriosul castel Appafi, nu s-ar putea epuiza într-un scurt documentar că acesta. De aceea cititorii sunt invitați să participe cu mai multe informații. Primele atestări documentare[modificare | modificare sursă] Nu se știe precis când a avut loc transformarea satului Dumbrăveni în târg. Cert este că primul document despre Dumbrăveni datează din anul 1332, cănd localitatea apare sub numele de Ebes (Sacerdotes de Ebes). În scrierea respectivă
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
folosesc termenul de Carpații Estici (Carpații Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la granița cu Ucraina spre sud. Acesta sunt subdiviziunile munților Carpați (în sens orar, de la vest, numerele se referă la harță): „Wild Carpathia” este un serial documentar britanic despre .
Munții Carpați () [Corola-website/Science/297117_a_298446]
-
ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel document este menționată, imediat după domn "credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod". Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorului domn al Moldovei. Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie, rezultă Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate. Bogdan avea să fie asasinat, la
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
mic al coloniștilor erau de origine saxonă, așa cum rezultă și din studiul dialectului săsesc, se constată într-un mod surprinzător și paradoxal, că numele de "sași" a fost preluat de ei înșiși începând cu secolul al XIV-lea. Primele mențiuni documentare din secolul al XII-lea și începutul secolului al XII-lea fac referire la „"Flandrenses"”, „"Saxones"” și „"Theutonici"”. Documentele din arhivele papale din aceeași perioadă preferă denumirea de „"Theutonici"”, iar documentele arpadiene îi numește „"Saxones"”. Mult mai rar, documentele papale
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
iar documentele arpadiene îi numește „"Saxones"”. Mult mai rar, documentele papale fac referire la „"Flandrenses"” sau „"Saxones"”. Wilfried Loth consideră ca și majoritatea cercetătorilor că numele folosite se referă la aceeași populație. Denumirea de "sași" (Saxones) dată coloniștilor este atestată documentar doar în 1206, cînd regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) a conferit privilegii sașilor (în ) din Cricău ("Krakau"), Ighiu ("Krapundorf") și Romos ("Rumes") și le-a asigurat un statut juridic propriu. Deoarece în cancelaria regală s-a încetățenit
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
septembrie 1206, respectiv in intervalul de timp cuprins între 29 mai 1205 - ziua ridicării lui Andrei al II-lea pe tronul Ungariei -, și 14 septembrie 1206, data la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, cand este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație între cele două mănăstiri sunt atestate documentar în anii 1206, 1368 și 1430. Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]
-
la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, cand este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație între cele două mănăstiri sunt atestate documentar în anii 1206, 1368 și 1430. Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, probabil din lemn. Acestea pot fi datate cu relativă siguranță între anii 1205-1206. Câțiva ani mai târziu, între ca. 1210-1215
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]