14,132 matches
-
discernămînt. Oscilația între cele două extremisme ține de natura lucrurilor. Istoria Grupului celor Zece ne arată că este posibilă o altă cale, aceea a unui dialog necesar și riguros, a unui limbaj comun, a unei viziuni fără compromisuri și fără iluzii, ca să se poată naște o nouă artă de a trăi. Basarab NICOLESCU CUVÎNT ÎNAINTE Această carte, consacrată unui episod din istoria contemporană, încearcă să redea ceea ce mi-au inspirat cei doi ani petrecuți explorînd spațiul-timp definit prin această entitate abstractă
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
care domnesc determinismul genetic (capacitățile agenților sunt legate aproape în exclusivitate de "genele" lor) și invidualismul competitiv. Mediul cultural în care trăiesc cercetătorii de la Institutul Santa Fe, concepțiile lor despre viață și lume se regăsesc în modelele lor. Simularea, exploatarea iluziilor și crearea de lumi logico-matematice constituie universurile lor, pe care încearcă, în mod conștient sau nu, să le substituie lumii materiale pe care le e greu să o stăpînească. Această perspectivă, aflată foarte departe de cea pe care o exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
o realitate, oricare ar fi aceasta. Întâlnești tot idei. La nivelul discursului, mulți au impresia că, dacă sînt din ce în ce mai numeroși și dacă vorbesc din ce în ce mai mult, vor ajunge la soluții din ce în ce mai minunate. Și e în special drama întîlnirilor în care acționează "iluzia de grup". A.L. În anii '70, în general, sistemul de de justificare dominant în mediul intelectual era încă cel marxist, iar Grupul celor Zece avea implicit ambiția de a-i face concurență. Jacques Robin și Henri Laborit doreau să
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
găsește plugul la timp pentru a obține o recoltă bună. Dacă li se spune oamenilor politici: Nu veți avea decît zece ani de viață politică", se limitează excesele. În prologul cărții pe care o scriu acum, vorbesc despre succesul exploatatorilor "iluziei de grup". Aceasta nu a fost cu adevărat izolată decît în ultimele două decenii, în jurul lui Mai '68, de către Anzieu, cu ocazia participării sale la foarte multe "situații de grup" alături de intelectuali. Anzieu a fost cel care a reperat corect
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
cel care a reperat corect analogia grupului și a visului, grupul constituind locul îndeplinirii dorințelor și amenințărilor. Ne simțim bine împreună, construim un grup bun, avem un bun lider": iată discursul ori-cărui grup, ce corespunde stării psihice colective care constituie iluzia de grup. A.L. Ce m-a frapat la Grupul celor Zece, probabil că vi s-a spus deja, e că de fiecare dată cînd aveam un invitat nou, acesta se considera de atunci înainte ca membru al grupului. B.C.
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
asupra constatării unui fals dialog, a unor schimburi mediocre, asupra absenței oponenților cu greutate, asupra caracterului banal al întîlnirii. Astfel, întîlniri care par extraordinare în cerc res-trîns devin "banale" atunci cînd participă la ele alte persoane, venite din exterior: fenomenul "iluziei de grup" intervine, oare, în acest proces? Într-o întîlnire restrînsă între prieteni, într-un cerc plăcut, totul merge bine, fiecare e mulțumit de sine și de ceilalți, fiecare se simte ceva mai inteligent du-pă întîlnire, dar aceleași întrebări și
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
interioare: relația de cuplu, prietenele și experiența relației cu un fascinant psihiatru, care improvizează, pentru grupul de prieteni, „balul la regina Portugaliei”, un fel de petreceri-carnaval, spectacole care creează spații ale libertății și imaginației debordante. Totul nu este însă decât iluzie, simplu joc: doctorul va pleca în străinătate și i se va pierde urma. Finalul romanului sugerează că și Ene Șerban este „jucat”, pentru că lumea e doar aparent îmblânzită. Evident, conotațiile politice, deși discrete, există: evenimente vag relatate (arestări, dispariții, trafic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
trece din criză în criză. De la antiroman la nou roman, roman-document, roman oulipian, auto-ficțiune etc., de la respingerea povestirii la revenirea ei grabnică, de la eliminarea personajelor, sau reducerea lor la o inițială, la revalorizarea lor cu asupra de măsură, de la spulberarea iluziei romanești la varii formule de interacțiune directă cu cititorul, romanul cunoaște probleme succesive, de o gravitate care îi înspăi mîntă și îi încîntă simultan pe criticii literari. Doar că niciodată nu a dus-o mai bine... Niciodată nu s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
decît în imperfecțiunea eului care se definește prin contradicția cu sine. Pe urmele lui Pascal, Kierkegaard, Dostoievski și, desigur, Șestov, Fondane s-a îndepărtat de tradiția occidentală a logos-ului platonician, denunțînd maladia conceptului datorată unui exces metodic de gîndire, iluziei adevărului unic, infailibilității, argumentului de autoritate, considerînd că o nemurire provizorie ar trebui să ne ajungă și că adevărata viață se află în singular, improbabil, accidental și periferic. Fiecare din operele sale reprezintă, în felul ei, o mărturie existențială, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Iar peisajul atît de mișcător, de contradictoriu și de suprapopulat al literelor franceze cedează cu greu în fața unei evidențe desuete, precum cea generată de involuntara confruntare de acum un deceniu și mai bine dintre doi străluciți juisori, spadasini ai conformismelor iluziilor și delirurilor noastre, doi moraliști de sens opus, dar cu același talent sclipitor. E vorba de două din cele mai tulburătoare romane dăruite nouă de Hexagon în ultimii ani Longtemps, de Erik Orsenna și Les Particules élémentaires de Michel Houellebecq
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se transformase într-un monstru, un soi de atracție de bîlci de lux. Ce a putut-o face, totuși, pe această femeie creditată cu un IQ demn de premiul Nobel să se agațe cu atîta disperare de un tărîm al iluziilor, forțînd-și destinul și aruncîndu-se vijelios pe panta blestemului și a decadenței, pînă la integrarea unei secte satanice? Misterul rămîne deplin. În felul său, Simon Liberati îi oferă un amar, dar elegant titlu de glorie postumă: acela de a fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în care urme de creație și sensibilitatea autentică se pierd în sofisticate ramificații de calculatoare și jocuri video, ce își trimit imagini în oglindă, ca o fic țiune reală sau o realitate care nu se mai supune ordinii superioare a iluziei: Începeam să mă îndoiesc de metodele mele care țineau cu mare grijă ficțiunile în planul secund, subordonîndu-le reflecțiilor ; dar pe de altă parte, infinitatea poveștilor posibile, infinitatea evenimentelor neclasate mă neliniștea. Ca și cum lumea nu ar fi deja o harababură ireversibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
condamnabil, dimpotrivă... Autorul Vizitatorului are simțul distanței critice, și privește cu aceeași umană înțelegere, lipsită de accente extreme, și lumea lăsată în urmă, cu toate neajunsurile ei materiale, sociale, morale și spirituale, dar și pe cea a tărîmului făgăduinței, unde iluziile se risipesc adesea, iar reușitele presupun nu o dată compromisuri și umi lințe greu de dus. Necazurile îndurate în viața "dinainte", cea a stu denției protagoniștilor, Andi și Carmen, sunt însă schițate cu pudoare și cu înțelepciunea autentică a celui care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Un minimum de înțelepciune ne-ar obliga să susținem toate tezele în același timp, într-un eclectism al zîmbetului și al distrugerii." (SA) Incapabil să-și trăiască contradicțiile în cotidian, se refugiază în cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul unde iluzia accesi bilității și a dialogului cu celălalt atinge punctul maxim, pînă la marginea nerostirii. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor mai mult decît pesimismul exprimat. Funcția terapeutică a scriiturii este cu sens unic ; autorul este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apare atunci ca un substitut, o prelungire sau o ruptură de identitatea personală. Noțiune care, de altfel, tinde să devină caducă... Iată-ne deci atașați de avatarurile noastre, nu doar pentru că noi le-am creat, ci pentru că ne dau această iluzie imersivă a cufundării într-un între, un neloc, un spațiu al libertății aproape absolute, pe care cotidianul euclidian și aristotelic ni-l interzice. Roussy alege absurdul fantezist și virtualul, Cioran preferă să alunece între etichete, să se cunoască în imposibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
imbold într-un sens anume fără a încerca imboldul contrar aproape în același timp. Într-atît e de mare la mine grija... de obiectivitate" (p.743), ricanează el. Și atunci, se refugiază în cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul în care iluzia accesibilității și a dialogului cu celălalt atinge gradul cel mai înalt, pînă la marginea ne-spusului. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor încă mai mult decît pesimismul exprimat. Caietele nu sunt un jurnal-confi dent, eul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se prezintă sub numele de stat poporul îl răstoarnă imediat, tocmai pentru că nu îndeplinește condițille puțin cam contradictorii ale programului. Trebuie să o spun? Mi-e teamă să nu fim, în această privință, păcăliți de una dintre cele mai bizare iluzii care au capturat spiritul uman. Omului îi repugnă Osteneala, Suferința. Și totuși el este condamnat de natură la Suferință și Privațiune, dacă nu-și ia Osteneala Muncii. Nu are deci decât alegerea între aceste două rele. Cum să facem pentru
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
la un grad tot mai ridicat de moralitate, de lumină și de bunăstare". Astfel, Franța sau abstractizarea este cea care îi cheamă pe francezi sau realitățile la moralitate, la bunăstare etc. Nu înseamnă asta să ne cufundăm în această bizară iluzie care ne îndreaptă înspre a atinge totul cu o altă energie decât a noastră? Nu înseamnă asta a lăsa să se înțeleagă că există, lângă și înafară de francezi, o ființă virtuoasă, luminată, bogată, care poate și trebuie să verse
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
opinia, face recurs la arbitrar, ridiculizează vechile sale maxime, declară că nu se poate administra decât cu condiția de a fi impopular; pe scurt, se proclamă guvernamental. Și în acel punct îl așteaptă alți curtezani de popularitate. Ei exploatează aceeași iluzie, trec prin aceeași cale, obțin aceleași succese, și vor fi în curând înghițiți de același hău. Așa am ajuns în Februarie 2. În acea epocă, iluzia care face obiectul acestui articol penetrase mai mult ca niciodată în ideile poporului, odată cu
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
guvernamental. Și în acel punct îl așteaptă alți curtezani de popularitate. Ei exploatează aceeași iluzie, trec prin aceeași cale, obțin aceleași succese, și vor fi în curând înghițiți de același hău. Așa am ajuns în Februarie 2. În acea epocă, iluzia care face obiectul acestui articol penetrase mai mult ca niciodată în ideile poporului, odată cu doctrinarii socialiști 3. Mai mult ca niciodată, poporul se aștepta ca statul, sub formă republicană, să deschidă larg sursa binefacerilor și să o închidă pe cea
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
va fi privat de o satisfacație în valoare de un franc și că lucrătorul, oricare ar fi fost el, care i-ar fi procurat-o va fi privat de salariu în aceeași măsură. Să nu ne facem deci această puerilă iluzie de a crede că votul din 16 mai adaugă ceva prosperității și muncii naționale. Acesta deplasează satisfacțiile, deplasează salariile, asta e tot. Se va spune că se înlocuiește un tip de satisfacție sau un tip de activitate cu munci mai
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
știe, credea că face muncă filantropică punând să fie săpate și umplute șanțuri. El afirma de asemenea: "Ce contează rezultatul? Nu trebuie să se vadă decât bogăția răspândită printre clasele muncitoare". Să mergem la fondul lucrurilor. Banii creează ochilor o iluzie. A cere concursul, sub formă de bani, tuturor cetățenilor pentru o lucrare comună, înseamnă în realitate a le cere concursul în natură: căci fiecare dintre ei își procură, prin muncă, suma cu care este taxat. Că reunim toți cetățenii pentru
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
ideea să universalizăm bogăția universalizând creditul. Nu cred că exagerez spunând că, de la Revoluția din februarie, presele pariziene au vomitat mai mult de zece mii de broșuri preconizând această soluție la Problema socială. Această soluție, vai!, are ca bază o pură iluzie optică, atât cât o iluzie poate fi o bază. Se începe prin a confunda numerarul cu produsele, apoi se confundă moneda-hârtie cu numerarul și din aceste două confuzii se pretinde că se degajează o realitate. În această chestiune, trebuie neapărat
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
creditul. Nu cred că exagerez spunând că, de la Revoluția din februarie, presele pariziene au vomitat mai mult de zece mii de broșuri preconizând această soluție la Problema socială. Această soluție, vai!, are ca bază o pură iluzie optică, atât cât o iluzie poate fi o bază. Se începe prin a confunda numerarul cu produsele, apoi se confundă moneda-hârtie cu numerarul și din aceste două confuzii se pretinde că se degajează o realitate. În această chestiune, trebuie neapărat să uităm de bani, monedă
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
dacă nu fiecare numiți o singură dată? Este ca și cum mi-ați spune că fiecare francez ar putea crește deodată cu un deget, fără ca talia medie a tuturor francezilor să fie mai ridicată. Raționamentul este specios, de acord, și iată de ce iluzia pe care o conține este atât de comună. Să examinăm totuși. Zece jucători se reunesc într-un salon. Pentru a face totul mai ușor, ei aveau obiceiul de a lua fiecare zece jetoane în schimbul cărora depuneau o sută de franci
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]