13,891 matches
-
XIIItc "XIII" Sfârșitul idileitc "Sfârșitul idilei" Revoluția este actul unei enorme majorități a societății Împotriva unei minorități aflate la putere. E Însoțită de o criză a puterii politice și de slăbirea aparatului coercitiv. De aceea se poate desfășura fără forțe armate. Jacek Kuroñ și Karel Modzelewski, Scrisoare deschisă către Partid (martie 1965) Fiecare partid comunist este liber să aplice În țara sa principiile marxism-leninismului și ale socialismului, dar, dacă vrea să rămână un partid comunist, nu trebuie să se abată de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reușit să zdruncine Încrederea oarbă a generației de după război. Dincolo de accesele nebuloase de neîncredere și scepticism exista o amenințare foarte reală și, credeau contemporanii, foarte prezentă. După al doilea război mondial, conflictele civile și violența deschisă au ocolit Europa de Vest. Forțe armate au fost desfășurate cu urmări crâncene În toată Europa de Est, În coloniile europene, de-a latul Asiei, Africii și Americii de Sud. În afară de Războiul Rece, deceniile postbelice au adus lupte aprinse și letale: din Coreea până În Congo, milioane de soldați și civili și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La apusul erei Franco, activitățile ETA erau limitate de aceeași represiune care dusese la apariția ei: spre sfârșitul dictaturii, la Începutul anilor ’70, un sfert din poliția armată a Spaniei era staționată numai În țara Bascilor. Ceea ce nu a Împiedicat ETA să Îl asasineze pe prim-ministrul franchist, amiralul Luis Carrero Blanco, pe 20 decembrie 1973 la Madrid sau să ucidă doisprezece civili Într-un atac cu bombă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de suspiciune și intransigență de ambele părți. Catolicii, chiar dacă nu se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În aprilie 1968, când patru tineri radicali - printre care Andreas Baader și Gudrun Ensslin - au fost arestați sub acuzația că au incendiat două mari magazine din Frankfurt. Doi ani mai târziu, Baader a evadat din Închisoare În cursul unui raid armat plănuit și executat sub comanda lui Ulrike Meinhof. Ea și Baader au emis apoi „Manifestul Gherilei Urbane”, anunțând formarea unei Rote Armee Fraktion (RAF: Facțiunea Armata Roșie), al cărei scop era să distrugă regimul federal prin forță. Acronimul RAF a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intervenție armată sau amenințare cu o astfel de intervenție Împotriva altui stat participant”. Ce-i drept, probabilitatea ca NATO sau Statele Unite să invadeze blocul sovietic era de mult neglijabilă; dimpotrivă, singura țară care a practicat după 1948 astfel de intervenții armate era... Însăși Uniunea Sovietică - de două ori. Faptul că acestor clauze din Acordurile de la Helsinki (Împreună cu Principiul IV, care afirma că „statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante”) li s-a dat o asemenea importanță ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italia a fost obligată prin Tratatul de la Paris să cedeze Greciei insulele Dodecanez. Grecia a beneficiat masiv de ajutorul american, atât după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara a fost admisă În NATO În 1952, iar forțele armate grecești au fost ajutate din plin cu strategii și echipament militar. Armata avea să joace un rol decisiv. Britanicii au sperat inițial să lase Greciei eliberate forțe de ordine moderne și o armată depolitizată, fapt care s-a dovedit imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care a câștigat alegerile din 1956, 1958 și 1961 - deși, după ultimul succes și cel mai mare, el a fost suspectat de o fraudă electorală masivă. Din punct de vedere ideologic, Karamanlis nu era anticomunist și nici extrem de apropiat forțelor armate. Dar, detaliu semnificativ, se născuse În Macedonia greacă și era profund antislav. De origine țărănească și rit ortodox, el era instinctiv provincial, naționalist și conservator - un reprezentant perfect al țării și o investiție sigură În ochii diplomaților americani și ofițerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anumite drepturi de tranzit și o bază aeriană cu importanță strategică. Suveranitatea și Constituția noii republici erau garantate de Marea Britanie, Turcia și Grecia; Ciprul era condus de un „parteneriat” greco-turc sub președinția arhiepiscopului Makarios: exilat cândva de Londra ca terorist armat și violent, el era acum respectabilul purtător de cuvânt al unor ambiții greco-cipriote „rezonabile”. Între timp, comunitățile greacă și turcă continuau să trăiască În proximitate, Într-o atmosferă de disconfort și suspiciune punctată de izbucniri sporadice de violență intercomunitară. Guvernele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și, când 69,2% dintre participanți au cerut abolirea acesteia, a purces la Întemeierea republicii. Pentru a nu Înstrăina armata, el nu a dat curs propunerilor de epurare; În schimb le-a impus Înalților ofițeri compromiși pensionarea timpurie, În timp ce cadrele armate loiale au fost promovate și recompensate 6. După ce scăpase de monarhie și neutralizase armata, Karamanlis trebuia să se ocupe de problema nerezolvată a Ciprului. Nici el, nici urmașii lui nu intenționau să redeschidă subiectul unificării, dar nici nu puteau ignora
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar guvernul autoritarist de la Lisabona sufoca orice inițiativă și opinie independentă. În 1969, numai 18% din populația adultă avea drept de vot. În absența unei opoziții interne, Salazar nu a Întâmpinat decât rezistența armatei, unica instituție independentă a țării. Forțele armate portugheze erau prost plătite - decât să risipească puținele resurse pe salarii, Salazar prefera să-i Încurajeze pe ofițerii săraci să se Însoare cu fete de burghezi Înstăriți. Dar până În 1961, regimul s-a putut baza pe loialitatea lor pasivă, În ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stagnarea din jur, dar nu aveau aliați și nici un fel de susținere populară. Totul s-a schimbat În 1961, când Delhi a anexat forțat Goa, teritoriu portughez din India continentală, iar În colonia africană Angola a izbucnit o revoltă armată. Pierderea regiunii Goa a constituit o umilință națională, dar și mai gravă era rebeliunea din Africa. Portugalia avea acolo un număr considerabil de „provincii”, cum li se spunea, printre care Mozambic În sud-est și Angola, Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-au pierdut viața 11.000 de soldați: o rată a mortalității net superioară, ca procent din populația națională, celei Înregistrate de armata americană la apogeul războiului din Vietnam. Protejarea posesiunilor coloniale portugheze era costisitoare, sângeroasă și din ce În ce mai disperată - forțele armate o știau mai bine decât oricine. și nu era singurul lor motiv de frustrare. Vrând să-și consolideze puterea și să distragă atenția de la problemele externe ale Portugaliei, Marcello Caetano (uns succesor al lui Salazar) facilitase creditele, contractase Împrumuturi externe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
salariile mici, reduse și mai mult de inflație) erau acum Împărtășite de o nouă generație de antreprenori frustrați de incompetența guvernanților și conștienți că viitorul țării era În Europa, nu În Africa 8. Pe 25 aprilie 1974, membrii Mișcării Forțelor Armate (Movimento das Forças Armadas - MFA) i-au Îndepărtat pe Caetano și apropiații lui și au creat un guvern provizoriu având drept obiective democratizarea, decolonizarea și reforma economică. La fel ca puciul tinerilor ofițeri din 1926 prin care Salazar a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de un război civil Între Nord și Sud. Pe 25 noiembrie, grupuri de militari radicali au Încercat un puci. Inițial s-au bucurat de susținerea Partidului Comunist Portughez, dar când a devenit limpede că cea mai mare parte a forțelor armate și chiar unii ofițeri de stânga erau Împotriva rebeliunii, până și Cunhal a dat Înapoi. Așa cum au recunoscut mai târziu persoane de la vârful MFA, rezultatul alegerilor din aprilie 1975 discreditase anticipat obiectivele ofițerilor revoluționari: stânga putea să aibă fie o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
portugheze rămâneau sumbre: Willy Brandt nu era singurul contemporan care vedea În Soares un nou Kerensky, pion incompetent al forțelor nedemocratice care se vor descotorosi de el cu prima ocazie. Dar Soares a rezistat - și chiar a avut succes. Forțele armate au rămas În cazărmi, iar influența extremiștilor politici din cadrul ei a devenit marginală. Votul comuniștilor a crescut (atingând 14,6% În 1976 și 19% trei ani mai târziu, pe măsură ce economia se deteriora, iar reformele moderate ale lui Soares indispuneau aripa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
indispensabilelor Împrumuturi FMI să-și echilibreze bugetul și să practice rigoarea fiscală, Portugalia a traversat ani de șomaj și consum redus. Armata nu ieșise complet din scenă: conform Constituției din 1976, un „Consiliu al Revoluției” alcătuit din reprezentanți ai forțelor armate (numiți, nu aleși) avea drept de veto; În cursul anului 1980, el a respins 23 de proiecte legislative, printre care și propunerea guvernului de centru proaspăt ales de a denaționaliza băncile locale. Dar nu a obiectat atunci când, În următorii doi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani Înainte și care putea poza În „reformist”, fie și numai pentru că Îl cunoscuse pe tânărul Mihail Gorbaciov În timpul studenției. Dar adevăratul motiv pentru care Iliescu a ajuns la conducerea României postceaușiste a fost capacitatea sa de a controla forțele armate, În special Securitatea, care au Încetat rezistența pe 27 decembrie. În afară de faptul că a autorizat reînființarea partidelor politice la 3 ianuarie 1990, noul președinte nu a făcut mai nimic pentru a desființa instituțiile vechiului regim. Cum aveau să demonstreze evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și liderului lor ales, Slobodan Miloševiæ. Tentativa sa de a acapara puterea a Împins celelalte republici la secesiune. Miloševiæ i-a Încurajat apoi pe frații sârbi să constituie enclave pe teritoriul Bosniei și Croației și le-a oferit sprijinul său armat. și tot Miloševiæ este cel care a autorizat și a orchestrat atacul susținut asupra populației albaneze din Iugoslavia ce a provocat războiul din Kosovo. Măsurile luate de Belgrad au fost dezastruoase pentru sârbii de pretutindeni. Ei și-au pierdut teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
război În Europa ar fi fost catastrofal și poate chiar fatal nu Înseamnă că era imposibil, cel puțin În primii ani postbelici. Însă la sfârșitul secolului XX elitele și instituțiile Uniunii Europene erau atât de Întrepătrunse și interdependente, Încât conflictul armat, deși nu absolut imposibil, devenise cumva de neconceput. De aceea „Europa” era atât de râvnită de statele aspirante ca Letonia sau Polonia: ca o cale de a scăpa de trecut și poliță de asigurare pentru viitor. și, ironia sorții, exact
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost umbrită de faptul că aceleași funcții Îi revin unui Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate Comună, răspunzător numai În fața Consiliului de Miniștri. Nici Comisarul, nici Înaltul Reprezentant nu pot să inițieze o politică proprie, să desfășoare forțe armate ori să emită declarații În numele miniștrilor de externe din statele membre, decât cu o autorizație prealabilă. Întrebarea sardonică a lui Kissinger din deceniul anterior („Dacă vreau să vorbesc cu Europa, ce număr formez?”) nu și-a pierdut valabilitatea. Paradoxal, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie, Italia și Germania, unde acțiunile politice violente Împotriva civililor neînarmați au fost În ultimii ani frecvente, importanța statului - cu poliția, armata, serviciile de spionaj și aparatul ei judiciar - nu a pălit nicicând. În era „terorismului”, monopolul statului asupra puterii armate este pentru cetățeni o garanție reconfortantă. Siguranța cetățenilor este misiunea statului. și nu existau semne că În viitorul apropiat Bruxelles-ul va dori sau va putea să preia această responsabilitate. În această privință, statul a rămas principalul reprezentant legitim al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
379 Ponto, Jürgen 433 Poos, Jacques 616 Popie³uszko, Jerzy 555, 635 Popper, Karl 516 Portugalia; armata 470, 473; colonii africane 471; greve 470-471; guvernare democratică 473; istoria politică recentă 469-474; Legea Reformei Agrare 473; lovitură de stat 471; Mișcarea Forțelor Armate (MFA) 471; partide comuniste 471-473; Partidul Leninist Comunist (PCP) 472; Partidul Socialist 472; pierderea coloniei Goa 470; posesiuni imperiale 259; privatizarea 510; revolta angoleză 470; standardul de viață 469 Poujade, Pierre 268, 448, 678 Poulidor, Raymond 713 Powers, Gary 234
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Giscard 665; deficit democratic 666, 668; dezacordul cu valorile Statelor Unite 717-718; dreptul de participare la Î 655; efectul sfârșitului Războiului Rece 651; eforturile după primul război mondial 150-151; euro 485-486, 662-663; extinderea 657-659, 667; Forța de Reacție Rapidă 717; forțe armate 670, 717; harta (1957-2003) 652; harta (2004) 661; interese de securitate 669; interesele În anii ’90 656-657; Întâlnirea de la Nisa 664; militară 670; negocieri bilaterale de aderare 658; neputința În războiul iugoslav 620, 623, 669; politică externă 669-670; politici comerciale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recuperarea. Pentru „bridge to transplantation” se preferă canularea apexului deoarece se asigură un drenaj mai bun și se reduce riscul de embolizare sistemică, formarea trombilor prin stază fiind mult mai puțin probabilă în acest caz. Canulele sunt construite din poliuretan armat și sunt acoperite cu un velur special în zona de ieșire prin peretele abdominal, care stimulează creșterea țesutului din jur pentru prevenirea infecțiilor ascendente [5]. Consola conține două unități de control separat a pompelor ce asigură suportul biventricular. Pompele acționate
Tratat de chirurgie vol. VII by ŞERBAN BRĂDIŞTEANU, ANTONIA IONESCU, ALEXANDRINA TATU CHIŢOIU () [Corola-publishinghouse/Science/92081_a_92576]