13,889 matches
-
Filomena nu adoptă doar un ton elogiator, când este nevoie poate deveni și un fin critic al corupției clerului, ironia ei fiind destul de puternică, pe călugări considerându-i: „tare mărginiți” și afirmând că „au tot soiul de năravuri și apucături ciudate [...] se cred mai pricepuți și mai cu moț ca ceilalți oameni, când ei de fapt sunt mai prejos, mult mai prejos ca noi.”195 Unui astfel de exemplar uman, nu putea să-i dea o lecție dură decât o femeie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
704 Ibidem, pp. 820-821. 705 Ibidem, pp. 822-823. 706 Elaine Tuttle Hansen, Introduction to Chaucer and the Fictions of Gender, University of California Press, 1992, pp. 1-25, passim. 192 personajele sale feminine: a fost sau nu admiratorul lor? Este oarecum ciudată poziția pe care o adoptă naratorul chaucerian vis-à-vis de eroinele înfățișate: personajele puternice ori malefice, cum ar fi Cleopatra sau Medeea, sunt domesticite, îmblânzite, scuzabile oarecum în tot ceea ce întreprind, pe când cele recunoscute pentru puritatea, gingășia și bunătatea lor nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ea, cu excepția faptului că este încântătoare, frumoasă ca un înger, o creatură legată indiscutabil de spațiul celest: „Cresida o chema pe-acea domniță,/ Iar după gândul meu, în Troia toată/ Mai gingașă nu se afla ființă:/ Frumusețe de pe alt tărâm, ciudată,/ Încât părea a fi din veci sculptată/ Întru desăvârșire îngerească,/ și pogorâtă să ne umilească.”967 Produce asupra celor din jur o admirație certă: „Frumoasă ce-i cum nimeni nu mai 964 Ibidem, p. 24. (trad. n.) 965 E. Talbot
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Autorul Prefață Unele părți din cartea de față, destinate comunicării rapide, au ieșit sub titlul „”, la începutul anului 2008 într-un tiraj ca și confidențial, răspândit mai mult cu brațele pe la prieteni, urmând apoi un traseu de difuzare cu totul ciudat: reluate în presa electronică, fragmentar sau integral, cei care m-au încurajat să le redactez fiind ziariști și fiindu-le la îndemână acest mod de răspândire, au fost văzute („vizualizate”, mă rog) mult mai mult decât pipăite. Neavând, practic, consistență
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
a se paraliza creierul” sună ca replica disperată a unui personaj de tragedie: „-Antidotul! -Antidotul!”. Este, adică, nevoie urgentă de dezintoxicarea corpului care a fost scăldat până acum în mai bine de o jumătate de kilogram de mercur! Și totuși, ciudatul medic pensionar din Botoșani se ia după Eminescu la Viena având, poate, cine știe ce lucruri importante să le spună chiar și profesorilor de acolo, pe care-i cunoaște „pe toți” sau pentru a-și susține propria teorie în privința bolii lui Eminescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Neculai Beldiceanu. Acesta era unul dintre grupurile de intelectuali ce încercau să suplinească fosta „Junime” mutată la București dar și să contrabalanseze grupul foarte activ al „Contimporanului”. Cu vorbele lui Artur Gorovei: „Cercul nostru începu a se mări. Și lucru ciudat, mai toți care ne adunasem la Beldiceanu eram dintre cei care aveam legături și cu cei de la Contemporanul. Să fi fost oare tot aceștia „nemulămiți”, sau societatea noastră, compusă din ceea ce „dincolo” se numea cu dispreț „burghezi”, atrăgea mai mult
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
special, studiile psihologice; îl interesa hipnotismul și celelalte chestiuni, pe care mahalaua noastră le confunda, și poate încă le confundă, cu mesele ce se învârtesc prin casă, purtate de spiritele care vin în contact cu lumea pământească, prin acest mijloc ciudat. Cititor pasionat, Gruber nu se despărțea de „Revue scientifique”, de „Le Livre”, și mai cu deosebire de Analele de la Salpetriere, pe care le purta veșnic în buzunar. În orice discuțiune, el găsea prilejul să vorbească de Charcot, de Ribot, de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
interes și e numai un pretext pentru d. Potra, care poate nu înțelege o iotă din poezia lui Eminescu, de a se îndesa cu numele lui în bibliografia eminesciană sub cuvântul unei venerațiuni neinteligente și jignitoare. Remarcăm în treacăt asemănarea ciudată și a stilului d-lui Potra cu acela al lui Octav Minar, deși acesta din urmă este oarecum combătut. Sunt dar îndreptățit să întreb: există un profesor cu numele de George Potra?” Nu e greu de polemizat cu G.Călinescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
poliție, Secretarul general al Ministerului Instrucțiunii Publice precum și ziariști, amici ai poetului, doctori, studenți. George Potra presupune că fiecare instituție a avut o copie după actul întocmit și merge prin arhive să-i găsească undeva locul, dar nu are succes (ciudată este afirmația sa că la Ministerul de Instrucție erau puține hârtii din 1889 „iar printre acestea lipsea tocmai cea căutată”; cred, însă, că este vorba de o exprimare defectuoasă, calc după limba franceză). Copia pe care o deține George Potra
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
mobiliar”; George Muntean o editează, arătând într-o notă că scrisul nu-i aparține ei ci altei persoane. Călin L. Cernăianu cunoaște aceste lucruri, de vreme ce emite frumoasa ipoteză (de lucru, în fond), argumentată, însă, iarăși incorect: „Epistola în discuție este ciudată și în ceea ce privește grafia. În mod cert, ea nu a fost scrisă de mâna Hariettei. Întrucât, potrivit datelor trecute în capul primei pagini pare a fi concepută la Ipotești, unde atunci nu exista o a treia persoană care să i-o
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
însemnările zilnice” criticul notează la 18 august 1883: „Acum două zile a fost la mine tatăl său (anecdote din societatea moldovenească de odinioară) și după aceea fratele său, locotenentul...” Călin L. Cernăianu nu dă crezare acestei informații, părându-i-se ciudat că „cei doi Eminovici nu ar fi venit împreună, ci separat ca la dentist” (p.81), și consideră că textul a fost inserat ulterior în jurnal, ca o justificare. Cea de-a doua dovadă a acestei întâlniri este scrisoarea lui
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
a fi vesel) 121 și există sub forma unor variante lingvistice diferite, în funcție de regiunile etnografice. În Transilvania, horea este numele unui cântec tărăgănat, în sistem "parlando rubato" (asimetric), iar, în Maramureș și Oaș, hora lungă denumește cântecul liber, cu sonorități ciudate, sughițate, "cu noduri". În ținutul Pădurenilor și în Țara Hațegului, hora se numește brâu, în sud-vestul Transilvaniei, în Mărginime, danț, iar în Țara Oașului, roată 122, în celelalte regiuni păstrându-se termenul de horă sau joc, ca "dans circular". "Dansul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lume mai izolat și mai sărac. Sărăcia locuitorilor a fost accentuată de situația economică de după război. Austeritatea impusă oricum de condițiile locului a fost sporită prin deciziile noului învățător, care nu putea să apară locuitorilor altfel decât drept un om ciudat. A locuit în încăperi mai mult decât modeste și primea masa de prânz de la cea mai săracă familie din sat. Pachetele venite de la familie le expedia înapoi nedesfăcute. Singura persoană cu care obișnuia să stea de vorbă era preotul satului
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care a asistat la o conferință ținută la Clubul Universității Cornell, în toamna lui 1949. Era de față și Wittgenstein, adus acolo de Malcolm. Până când a intervenit în discuție, Wittgenstein i-a apărut drept o persoană ponosită, un bătrân îmbrăcat ciudat și demodat, care părea să fi ajuns în mod întâmplător acolo. La un moment dat oaspetele străin a început să vorbească. Vorbirea lui era lentă și șovăitoare. „În acest fel neghiob, a început ceea ce avea să fie cea mai importantă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nicăieri absolut nimic simplu în lume.“ vor fi percepute drept ceea ce sunt, adică drept reguli gramaticale a două limbaje diferite, atunci antinomia va dispărea. Examinând expresii ale limbajului în afara contextelor în care sunt ele folosite, filozofii pot ajunge la reprezentări ciudate, în esență inadecvate, despre regulile gramaticale. Sunt reprezentări care îi pot duce la dificultăți în gândire, acele dificultăți pe care Wittgenstein le compară cu crampele musculare. Modul în care confuzia dintre enunțuri despre fapte și reguli ale folosirii anumitor expresii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dintre studenții lui Wittgenstein din aceeași perioadă. Ei își aminteau că nouveniții erau uimiți de modul în care preda Wittgenstein filozofia, și anume ca o succesiune de descrieri ale unor situații concrete. Unele din aceste descrieri priveau activități și exprimări ciudate ale membrilor unor triburi închipuite, altele aspecte foarte familiare. „Aproape orice lucru singular care era spus era ușor de urmărit și nu era din cele pe care cineva le-ar fi putut pune la îndoială («Nu voi afirma nimic din
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
În viitor. * „Cel care merge cu ochii În pămînt se vede pe sine mai bine, decît cel care se potrivește În oglindă.” (N. Iorga) Pentru că primul este dispus să-și vadă și defectele, pe cînd al doilea, doar calitățile. * „E ciudat că nemuritor În noi e numai ceea ce e mort.” (N. Iorga) Înțelegem paradoxul din această afirmație sub forma idealului uman spre desăvîrșire, care va fi mereu prezent În sufletul omului, Însă ale cărui Încercări de Împlinire sînt sortite eșecului, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
suferi.” (J.P. Sartre) Există, cu siguranță, oameni cu o incapacitate de a suferi, care nu sînt Însă mai puțin nefericiți ca cei care se abandonează suferinței făcîndu-și din ea o plăcere a suferinței: „Există oameni de o structură sufletească foarte ciudată: nu pot trăi fără suferinți. CÎnd nu mai au nici o suferință, ei devin ipohondri” (Lucian Blaga). * „Cel mai sigur dintre mutisme nu este să taci, ci să vorbești.” (A. Camus) Întra-adevăr, prin cuvinte bine meșteșugărite poți mai bine să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ceea ce ar fi trebuit să fii În viață vor fi mai mari. * „Oamenii Închid pe nebuni În case anume, ca să nu se confunde cu alții.” (N. Iorga) CÎnd nu putem evita considerarea unor aspecte din propriul comportament ca fiind mai ciudate, atunci avem indecența de a ne salva reputația pe seama semenilor noștri din „casele de nebuni”. Este revelatoare, În acest sens, observația lui B. Gracian: „Nebuni sînt toți cei ce par nebuni și jumătate din cei ce nu par”. Poetul Ion
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mai mult decît crede: „Bucuria Împărtășită este bucuria Îndoită; durerea Împărtășită este durerea Înjumătățită” (Tiedge). Iată un exemplu legat de personalitatea altruistă a marii noastre cîntărățe Maria Tănase: Alexandru Dinicu, nepotul lui Grigoraș Dinicu, este Încă marcat de o Întîmplare ciudată, din anul 1955: „Maria Tănase venise În vizită la tatăl meu, Grigoraș Dinicu, la Spitalul nr. 9. La un moment dat a cîntat pentru un copil căruia medicii nu-i mai dădeau multe zile de trăit. Fusese lovit În cap
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
a Cristinei, Ducele de Guise observa:„Nu este înaltă, dar are un chip plăcut și un spate mare, brațe frumoase și mâini albe. Un umăr este mai mare decât celălalt, însă ascunde acest defect foarte bine prin haine excentrice, mișcări ciudate și un mers straniu[...] Forma feței este una regulată, însă este încadrată de o coafura foarte ciudată. Poartă o perucă bărbătească, foarte grea, adusă pe frunte, căzând pe lateralele capului iar în partea din spate ar putea fi o formă
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
mare, brațe frumoase și mâini albe. Un umăr este mai mare decât celălalt, însă ascunde acest defect foarte bine prin haine excentrice, mișcări ciudate și un mers straniu[...] Forma feței este una regulată, însă este încadrată de o coafura foarte ciudată. Poartă o perucă bărbătească, foarte grea, adusă pe frunte, căzând pe lateralele capului iar în partea din spate ar putea fi o formă ce ar aduce cu o coafură cât de cât feminină[...] Este întotdeauna pomădată cu un strat gros
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
aura distantă a unor evenimente consemnate de niște cronicari. Desigur, se recomandă păstrarea unei atitudini rezervate față de informațiile apocrife, din cauza subiectivismului autorului anonim în prezentarea unui eveniment. Într-o epocă religioasă, contemporanilor lui Iacob probabil că li s-a părut ciudată atracția tânărului rege pentru ducele Lennox. Curtenii au pus-o pe seama vârstei și a faptului că era orfan. Însă„un bărbat de vârstă mijlocie, care îl săruta pe Carr, cu brațele trecute în jurul mijlocului lui, probabil că i-a deranjat
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
doar doi ani, tatăl său nota în jurnal:„Sunt total nemulțumit de fiul meu. Imediat cum mă vede, începe să țipe ca și cum l-ar fi văzut pe diavol și strigă după mama sa“. Regele avea o soluție mai mult decât ciudată pentru acest inconvenient: să-i ia pe ambii copii de lângă mama lor și să îi dea in grija tutorilor. Regina a trebuit să-l convingă pe copilul de doi ani să implore iertarea pentru comportamentul său și să ceară permisiunea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
său personal, care îl folosea de multe ori în locul autografului:„Tenet Confidentiam“. Ludovic al XIV-lea a dovedit un interes deosebit pentru operele lui Poussin, oferind sume importante de bani pentru a le achiziționa, una după alta. Este un lucru ciudat, deoarece pictorul a sprijinit Fronda și era un anti Burbon declarat. Cel mai mare interes l-a arătat pentru Les Bergers d'Arcadie, pe care după ce l-a achiziționat plătind o sumă exorbitantă, l-a închis în apartamentele sale și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]