14,344 matches
-
lui Godfrey și de aceea i-au doborât avionul. Sunt aproape sigur. Dar mai era și copilotul, care n-a murit. A fost dus într-un lagăr de prizonieri și după război s-a întors în țară. A hoinărit un pic, și-a împrăștiat sămânța, și-a luat tot soiul de slujbe sub diverse nume. John Farringdon a fost unul din ele, Jim Fenchurch, un altul. — Și ce-i cu el? — Eu sunt fiul lui. Phoebe făcu ochii mari, nevenindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lumină, ușa era descuiată și ședea în pat în capul oaselor tricotând și ascultând un radio cu tranzistori pus pe noptieră. — A, Michael! exclamă ea. Ai venit mai repede decât mă așteptam! E deja momentul să sporovăim și noi un pic? — John Farringdon, spuse el, trecând direct la obiect. A fost tatăl meu, da? — În sfârșit ai înțeles! Bravo, Michael! Excelent! Deși, ca să fiu absolut sinceră cu tine, mă așteptam să ajungi la această concluzie ceva mai demult. Cât timp ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pereți începu să se mărească. Brusc, pasajul se deschise în ceea ce aproape că era o cameră. Acoperișul alcătuit din lespezi de piatră era susținut de grinzi și cei patru pereți formau un pătrat cu latura de aproape patru metri. Pic. Pic. Sursa picăturilor era ușor de identificat. Primul semn pe care-l văzu Michael a fost umbra mărită fantastic, care dansa șovăielnic în lumina lumânării de pe podea. Era umbra unui corp uman, spânzurat și legat de glezne de un cârlig de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
glezne de un cârlig de carne înșurubat într-o grindă. O mică incizie fusese făcută în gât și din el se prelingea sângele, peste față, prin părul încleiat și în găleata grea de fier care era acum aproape plină. Pic. Pic. Pic. Era cadavrul lui Dorothy Winshaw; și lângă el, șezând pe un trepied, era unchiul ei, Mortimer. Își ridică privirea când Michael ieși din tunel, dar era imposibil de spus ai cărui ochi erau mai obosiți și mai goi: ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de care? Tudorel: De ce să ne pară rău, frățioare? De ce să nu ne pară bine? Uite că iese și popa și mai avem de scos un as și-am câștigat. Angheluță: Câștigăm? Serios? Tudorel: Da, mă, da. Mai avem un pic și câștigăm. Angheluță: Voi sau noi? Tudorel: Hai mă Anghele, că zău dacă nu ești prost. De-aia nici n-ai voie în camera mea. Angheluță: Auzi Tudorele? Tudorel: Ce-i? Angheluță: Să nu mă faci prost. Știi că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vezi unde calci? Sus de pe scară! Hai sus mamaie, nu știi că la astea dacă nu se-nchide ușa nu pornește? Vă rog, faceți puțin loc! Un’ să mă duc măi frate, un’ să mă mai duc? Haideți, avansați un pic, se poate. Se poate, loc e, numai bunăvoință să fie. Și într-adevăr încă odată bunăvoința înfrânge legile geometriei, sau cel puțin le curbează ușor, le înmoaie și face din linii drepte arcuri de cerc, din inflexibila cantitate ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
multe argumente livrești. Profesorul R. are, cum se zice, o „deformare profesională”. Teodora sesizează contradicția, dar îl urmărește cu interes, uneori vădit admirativ, alteori cu tandră înțelegere pentru slăbiciunile tipice bărbatului ajuns la „o anume vârstă”. Să fie și un pic ironică?... Sau doar se miră de neașteptata „bucurie a simțurilor” pe care o trăiește bărbatul aproape sexagenar, pe care „a avut norocul” (precizează el, autoironic!) să-l cunoască la timp! Deși ajuns oarecum la „vârsta filosofiei”, înclină mai mult spre
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai curând un exercițiu de imaginație. * * * Cam astfel de aspecte, observații și comentarii citesc în caietele lui P.H.L. Poate că unora ar putea părea, să zic, cam desuete reflecțiile sexagenarului autor. Eu aș spune că doar unele expresii par un pic „răsuflate”. Esența lucrurilor este, în mare, aceeași, indiferent de „epoca istorică” în care se plasează cuplul. Prejudecățile (învechite sau mai noi), ca și ideile recente, de situare într-un context „modern”, nu schimbă caracterul profund al relației „bărbat-femeie” (sau femeie-bărbat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe aproape nimeni, demult îngropat într-un colț de istorie literară, sub trei rânduri scrise pe un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prietenie deschisă, sinceră, așa cum a și fost legătura lor chiar de la început. (Cum, se pare, și-au dorit-o amândoi). Teodora îl incită și îl lasă să-și exerseze în voie „moftul” divagațiilor „culturale”. Nu-i retează nici măcar tentația un pic „exhibiționistă” de a medita cu voce tare, în prezența ei, mai ales când o contemplă alături, întinsă pe o parte, cu șoldul arcuit, picioarele relaxate, sânii destinși și părul revărsat pe pernă. „Domnul Profesor”, cum îi spune ea cel mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aduce obolul”, infim, dar important, la reconfigurarea acestei lumi, făcând-o mai aptă, mai deschisă spre cunoașterea și împlinirea poruncilor sfinte ale învățăturii lui Isus. După această „blândă certare” aplicată de P.H.L. „eroului” său, îl regăsesc pe Domnul R. un pic mai umil și mai înțelept. A mângâiat abdomenul deja rotunjit al Teodorei și se simte mai liniștit, mai împăcat. După ce și-a imaginat vietatea măruntă din dreptul palmei, s-a îngrozit de gândul spus cu voce tare deunăzi. N-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la un capăt de drum și la împlinirea unui capitol esențial pentru partea de viață trăită împreună. „Dragostea nu moare atîta vreme cît din ea se naște o nouă viață.” Îmi amintesc că P.H.L. a mai spus-o, poate un pic altfel. Aici însă cade ca un adevăr definitiv, validat de experiența directă a eroilor săi. Sunt curios dacă în cele câteva pagini pe care le mai am de parcurs din caietul lui P.H.L. voi afla ceva despre felul în care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
El și-a dat seama că trebuie să-i respecte tăcerea. A plecat cu gând să revină mai des, orice ar spune ea. Simte că, dacă nu se străduiește să se facă prezent, e „ca și mort”. „Profesorul dramatizează un pic!” scrie P.H.L., meditând în continuare la povestea celor doi „eroi” ai săi. Să fi murit cu totul dragostea Teodorei pentru el? Să-l vadă oare deja prea bătrân și inutil? Ori se teme de o altă sarcină, ceea ce ar putea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
înțeleagă, ba nu! să accepte! Ea pare să nu mai trăiască decît prin și pentru copil. Poate că este copleșită, absorbită cu totul, iar pentru el nu i-a mai rămas nimic. Dar Domnul R. ar trebui să vadă un pic mai departe! Ea, iubita lui, i-a dăruit ceva incomparabil: un copil, adică „un strop de nemurire”. Când îl ia în brațe și îi sărută obrăjorul cald, mai poate spune că se simte „ca un pom uscat”? Este întrebarea mută
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
minute în șir pentru a urmări vreun uliu șorecar „încălecând” curenții și bătând aerul pe loc, cu ochii ațintiți după prada din iarba necosită. Apoi descoperă avioanele și planoarele Clubului AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
elemente dislocate: mâini, picioare, aripi, ochi, frunze, pietricele colorate, furnici etc., pe un pământ plin de umbre și ascunzători, sub un cer nesfârșit și aflat mereu prea departe. Fluturele și-a luat zborul iar Clara îl urmărește îndelung, parcă un pic necăjită, poate din cauza neputinței de a-l însoți în volutele lui aeriene. Domnul R. o privește zîmbind, așteptându-i întrebarea: „Fluturele de ce zboară singur?” „- Dar nu este singur! Oriunde se îndreaptă, pe fânețe, în poiene sau grădini, întâlnește mereu alți
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
numai de ea știute, căci iubeau amândouă pe același țigan. După câțiva ani de conviețuire cu Oacheș, Rarița l-a născut în anul 1901 pe Ghițișor, iar după vreo doi-trei ani l-a născut și pe Constantin, care era un pic mai moale și era considerat ca fiind mai prostănac. Ghițișor era flăcău și cum avea sânge de țigan și era feciorul unei vrăjitoare de temut, noaptea nu sta acasă și mergea pe la văduvele tinere din sat, ce-i drept, satul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
istorie în care să nu fie dur sancționată slăbiciunea principilor în privința lingușirilor; vrem ca regii să iubească adevărul, vrem ca urechile lor să se obișnuiască a-l auzi și avem dreptate; dar mai vrem, după obiceiul oamenilor, și lucruri un pic contradictorii: vrem ca principii să aibă destul amor propriu pentru a iubi gloria, pentru a întreprinde mari acțiuni, iar, în același timp, să fie îndeajuns de indiferenți ca să renunțe de bună-voie la răsplata muncii lor; același principiu ar trebui să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deja pe moarte. Întreabă-i și pe nenorociții ăia. Și Își ridică privirea spre locul unde stăteau păsările alea uriașe și scârboase, cu capetele golașe ascunse-n pene. Planând, o a patra pasăre coborî, și când atinse pământul fugi un pic cu pași repezi și apoi se Îndreptă legănându-se spre celelalte. — Dau târcoale oricărei tabere. De obicei nici nu le bagi În seamă. Nu mori dacă nu te dai tu bătut. Unde-ai mai citit asta? Doamne, ești așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urmă vorbești ca un mucos. Cum dracu’ crezi c-o să se termine treaba asta? Nick nu-i răspunse. Ad se ridică-n picioare. — Îți zic eu cum o să se termine, jeg fricos din Chicago ce ești. O să-ți strâmb un pic fața. Ai priceput? Nick se dădu Înapoi. Micuțul se Îndrepta spre el Încet, pășind cu toată talpa, punând piciorul stâng În față și trăgându-l pe dreptul după el. — Dă-n mine, zise, clătinându-și capul. Ia-ncearcă să dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
eram primii pacienți pe care erau folosite aparatele. Pentru maior fotografiile alea n-au contat prea mult - el se uita Întruna pe fereastră. Munții ca niște elefanți albi Munții de peste Ebru erau albi și prelungi. Pe partea asta nu era pic de umbră, nu vedeai nici un copac, și peronul se afla În plin soare, Între două linii de cale ferată. Clădirea gării arunca un petic de umbră fierbinte și În ușa barului atârna o perdea din mărgele de bambus, ca să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spuse Max. Ăsta-i un lucru de ăla despre care nu poți ști nimic dinainte. George privi ceasul. Era șase și-un sfert. Ușa restaurantului se deschise. Intră un vatman. — Salut, George. Ce-mi dai să mănânc? — Sam lipsește un pic, spuse George. Se-ntoarce cam În juma’ de oră. — Păi, mai bine mă duc În partea ailaltă, spuse vatmanul. George privi ceasul. Era șase și douăzeci. — Te-ai descurcat excelent, istețule, spuse Max. Ești un domn cu acte. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tot fug. Nu-și dezlipea ochii de la perete. — N-am ce să mai fac acum. — N-ai cum s-aranjezi treaba cumva? — Nu. M-am băgat aiurea, spuse cu aceeași voce plată. Nu mai am ce face. Mai stau un pic și-o să mă hotărăsc și eu să ies pe-afară. Păi, atunci mă-ntorc și eu la George, spuse Nick. — Salut, spuse Ole Anderson fără să-l privească. Mersi c-ai venit. Nick ieși din cameră. Când Închise ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mort după tine, răspunsei În locul lui. Doar că nu știe italiana. — Ich spreche deutsch, spuse ea mângâind părul lui Guy. — Vorbește cu doamna În limba ta maternă, Guy. — De unde ești? Întrebă doamna. — Din Postdam. — Și mai rămâneți pe-aici un pic? — Aici, În draga de Spezia? Întrebai eu. — Spune-i că trebuie să plecăm, spuse Guy. Spune-i că suntem grav bolnavi și că n-avem nici un ban. Prietenul meu este un misogin, Îi spusei, un neamț bătrân și misogin. — Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]