14,128 matches
-
aceasta fiind, la începutul secolului al XX-lea, deja stabilă. Deși în prezent mai există diverse varietăți regionale care își au originea în alte dialecte rurale mai vechi, limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
vechi, limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două genuri, dar niciun caz gramatical, și se face distincție între plural și singular. Analize mai vechi
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
pronumele au o formă adițională de obiect gramatical, derivată de la forma antică a dativului. "Hon", de exemplu, are următoarele forme de nominativ, posesiv și obiect: Suedeza folosește și pronumele reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul propoziției), o caracteristică limitată limbilor germanice de nord. Suedeza avea în trecut genitivul, care era poziționat la sfârșitul sau la începutul frazei. În suedeza modernă, genitivul este reprezentat de terminația enclitică "-s", care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
apelează la diateza pasivă și se folosește verbul "att bli", este folosit participiul trecut: Mai există și o altă modalitate de a forma diateza pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai rar, iar câțiva vorbitori percep cele câteva verbe uzuale (cum ar fi "vore
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
întâlnit doar în unele expresii, cum ar fi "till fots" și "till sjöss" („pe jos” și „la mare”, genitiv). Fiind o limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și "till sjöss" („pe jos” și „la mare”, genitiv). Fiind o limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile prepoziționale sunt poziționate conform ordinii loc - mod - timp, ca în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile prepoziționale sunt poziționate conform ordinii loc - mod - timp, ca în engleză, iar adjectivele preced substantivul pe care îl modifică. În suedeză
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice. Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi. Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori "-are", "-ere" sau "-ire". Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos). Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
foarte dulce”, "un om dip avut" „un om foarte bogat”. Un procedeu specific limbilor balcanice folosit și în aromână este superlativul absolut prin repetarea adjectivului: "Ira linăvoasă-linăvoasă" „Era foarte leneșă”. Pronumele personal are următorele forme în aromână: Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații: Alte exemple în propoziții: Ca pronume interogative și relative există formele: În propoziții: În domeniul numeralului
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
este superlativul absolut prin repetarea adjectivului: "Ira linăvoasă-linăvoasă" „Era foarte leneșă”. Pronumele personal are următorele forme în aromână: Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații: Alte exemple în propoziții: Ca pronume interogative și relative există formele: În propoziții: În domeniul numeralului cardinal se observă următoarele particularități față de română: Numeralul ordinal se formează din numeralul cardinal + articolul hotărât: "shasile „al șaselea
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
foarte leneșă”. Pronumele personal are următorele forme în aromână: Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații: Alte exemple în propoziții: Ca pronume interogative și relative există formele: În propoziții: În domeniul numeralului cardinal se observă următoarele particularități față de română: Numeralul ordinal se formează din numeralul cardinal + articolul hotărât: "shasile „al șaselea”, "noaulu „al nouălea”. Se formează numerale colective și de la
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații: Alte exemple în propoziții: Ca pronume interogative și relative există formele: În propoziții: În domeniul numeralului cardinal se observă următoarele particularități față de română: Numeralul ordinal se formează din numeralul cardinal + articolul hotărât: "shasile „al șaselea”, "noaulu „al nouălea”. Se formează numerale colective și de la "trei", "patru" etc.: "amindoi", "amintrei", "aminpatru", "amintsintsi" etc., cu
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
odaia în care era și fata”. Acest cuvânt mai poate îndeplini în frază și funcția de legătură a adverbului relativ ("avea trei anj [...] tsi ira dus" „erau trei ani [...] de când era dus”), și pe cea de conjuncție ce introduce o propoziție circumstanțială de scop: " El o catsă oaia di gurmadzu tsi s-nu zghiară" „Prinde oaia de grumaz, ca să nu behăie”. Infinitivul se folosește mai ales cu valoare substantivală. Cu valoare verbală se folosește mai puțin, în următoarele cazuri: Participiul se
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
se confundă în permanență cu cea a lui Josef K., Gregor Samsa sau Georg Bendemann, excepții notabile făcând doar situații ca următoarele: după moartea lui Samsa, familia este prezentată încercând să-și refacă viața în lipsa acestuia, iar în "Verdictul", ultima propoziție (« În clipa asta pe pod era un trafic cu adevărat interminabil. ») se detașează brusc de imaginea suicidului lui Bendemann. Kafka utilizează frecvent tehnica flaubertiană a stilului indirect liber, prin care comentarii ale naratorului par de fapt emise de protagonist. Următoarele
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul. Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și totodată subiectul controverselor teologice. În secolul al VIII-lea, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
unei consultații, pacientul îi poate spune doctorului 痛いです。 "itai desu." (Mă doare.). De observat ca în limba română politețea se exprimă numai cînd verbele sînt la persoana a doua singular, prin trecerea lor la plural; prin comparație în japoneză "toate" propozițiile se schimbă. Al treilea nivel de politețe, numit 敬語 "keigo" (respect, reverență), nu este practicat de tineri pînă la "intrarea în societate" (care corespunde cu încadrarea într-un loc de muncă), deși este studiat ca disciplină aparte în timpul liceului. Față de
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
limbilor străine sau al dialectelor colocviale: de exemplu, textele scrise în AMS folosesc uneori exprimarea „A, B, C și D” când este vorba de enumerări, pe când în araba clasică este de preferat „A și B și C și D”, iar propozițiile nominale sunt mai numeroase în AMS decât în araba clasică. Din aceste motive, AMS este tratată separat în sursele non-arabe. Situația sociolingvistică a arabei din epoca modernă reprezintă un exemplu ilustrativ al fenomenului lingvistic de diglosie - folosirea, în mod curent
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
atât dialectul lor local, cât și araba literară învățată la școală. Această situație de diglosie facilitează fenomenul de schimbare de cod ("code-switching") prin care un vorbitor oscilează între cele două varietăți fără să își dea seama, câteodată chiar în cadrul aceleași propoziții. În cazul în care arabi cu studii superioare din zone diferite se angajează într-un dialog și ajung la concluzia ca dialectele lor nu sunt reciproc inteligibile (de exemplu, un marocan și un irakian), ar trebui ca amândoi să poată
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
ambiguitatea textului nevocalizat" Fenomenului derivării radicale i se adaugă, ca o dificultate importantă a arabei clasice potențial responsabilă de diglosie în opinia unor autori, și faptul că sintaxa depinde mai mult de vocalizarea unei cuvânt decât de poziția acestuia în propoziție. Astfel, o aceeași înșiruire de cuvinte, în funcție de vocalizare, poate avea două semnificații opuse: "daraba al-șaeb(a) al-rajiul(a)" poate însemna fie "tânărul l-a lovit pe bărbat", fie "bărbatul l-a lovit pe tânăr". Un alt exemplu: Acest fenomen al
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
consoane]], /-ya/ după [[vocală|vocale]]). [[Substantiv|Substantivele]], [[Verb|verbele]], [[Pronume|pronumele]] și [[Adjectiv|adjectivele]] se acordă unele cu altele în toate privințele. Totuși, pluralul substantivelor neumane fac acordul cu femininul singular. Mai mult, un [[verb]] într-o poziție inițială în cadrul [[propoziție]]i sau frazei apare întotdeauna la singular, indiferent de numărul gramatical al [[substantiv]]ului cu funcție de [[subiect]]. La [[numeral|numeralele]] care denumesc unitățile, de la trei la zece (atât independente, cât și în combinații) apare acordul polar, ceea ce înseamnă că un
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
au fost înainte de Socrate, ale cărui contribuții marchează un punct de cotitură în gândirea occidentală. Presocraticii proveneau din coloniile estice și vestice grecești, și s-au păstrat doar fragmente din operele lor originale, în unele cazuri doar câte o singură propoziție. Odată cu Socrate a început o nouă perioadă filosofică. Ca și sofiștii, el respingea întru totul speculațiile fizice pe care le lansau predecesorii săi, și a pornit de la gândurile și părerile oamenilor. Aspecte din filosofia lui Socrate au fost unificate de
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
murit în casa sa de la Lanzarote, în Insulele Canare în ziua de 18 iunie 2010. Stilul narativ al lui Saramago, uneori comparat cu cel al lui Kafka, cu fraze lungi, deseori cuprinzînd o pagină întreagă, cu reguli de punctuație proprii, cu propoziții scurte, ritmice, aproape ca într-o poezie, este puternic expresiv, clar, detaliat, cititorul este legănat ca într-o barcă pe un rîu liniștit, și rămâne apoi melancolic, cu un zâmbet pe față. Scriitorul american John Updike a descris stilul lui
José Saramago () [Corola-website/Science/298329_a_299658]
-
mulțimile definite mai sus: Simbolul formula 13 al apartenenței a fost introdus de către matematicianul italian Giuseppe Peano în anul 1889, iar apoi adus la forma actuală formula 14 de către matematicianul englez Bertrand Russel, în 1903. Această metodă de notație permite transcrierea unei propoziții cum ar fi ”Socrate este muritor” în forma matematizată : Cardinalitatea, numită și "puterea" unei mulțimi, desemnează bogăția ei de membri. Fiecare mulțime descrisă mai sus are un număr bine definit și finit de membri; de exemplu mulțimea formula 16 de mai
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
un alt contemporan al sfântului Damiani, anume Manegoldus din Lautenbach, care a fost unul dintre primii profesori de teologie creștină, respingea și el dialectica citându-l în sprijin pe Cicero, care alegea în cursurile lui de retorică drept exemplu de propoziție irecuzabilă afirmația "dacă a născut, înseamnă că s-a culcat cu un bărbat" - "si peperit, cum viro concubuit" ), fapt care contravenea dogmei creștine a nașterii lui Hristos din fecioară. Dihotomia între latina cultă, a clasicilor, și latina biblică a Vulgatei
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]