3,070 matches
-
în plus sporuri substanțiale pentru izolare și pentru pericol. Inițial nu am înțeles ce înseamnă asta, dar urma să primesc o mulțime de bani și asta mă scotea din nevoi. Trenul m-a adus până la Tulcea, de acolo m am îmbarcat pe „pasagerul” Trotuș, un fost vas militar care după scoaterea din serviciul militar a fost amenajat ca vas de pasageri și care făcea o singură cursă pe zi de la Tulcea la Sulina (la revărsarea Dunării în mare), iar a doua
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
de propriul nostru oraș mediteranean. N-am apucat să cunoaștem prea bine orașul, fiindcă n-am rămas decît cîteva zile, În care oricum eram presați de timp să rezolvăm toate treburile pe care le aveam de făcut Înainte de a ne Îmbarca din nou. Consulul peruan nu ne-a acordat vize fără o scrisoare de la omologul său argentinian, pe care acesta a refuzat să ne-o dea, spunînd că probabil motocicleta oricum nu ne va duce pînă acolo și vom sfîrși cerînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fi refuzat, dacă nu ar fi funcționat stăpînirea noastră de sine, Însă ni s-au dat două paturi unde ne puteam odihni oasele obosite. UCAYALI ABAJO În jos pe Ucayali Trăgînd de bagaje și arătînd ca niște exploratori, ne-am Îmbarcat pe micul vas La Cenepa exact Înainte de a pleca. Așa cum ne Înțeleseserăm, căpitanul ne-a lăsat să călătorim la clasa Întîi, unde ne-am amestecat foarte repede cu ceilalți pasageri privilegiați. După cîteva șuierături, barca s-a desprins de țărm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
astm, am luat un taxi care ne-a taxat jumătate de libra peruană pentru o distanță de opt străzi. Am ajuns la barcă și am descoperit că nu pleca pînă la ora trei, deși ni s-a cerut să ne Îmbarcăm pînă În ora unu. Nu am fost destul de curajoși pentru a nu ne supune și pentru a merge să mîncăm la spital, dar, În orice caz, era mult mai convenabil așa, deoarece acum puteam „face uitată“ seringa pe care ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de pelerini din ce în ce mai numeroasă, și a fost consacrată cultului în ziua de 25 martie 1958 de către eminența sa, cardinalul Roncalli, pe atunci arhiepiscop de Veneția și care devenea mai târziu Papa Ioan al XXIII-lea. Către orele 19 ne-am îmbarcat iarăși în mașină, îndreptându-ne spre camping unde eram așteptați pentru a servi cina și a ne bucura de odihna ce ni se cuvenea după o zi încărcată cu vizite. Sâmbătă, 25 aprilie E ultima zi a șederii noastre la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
aprilie E ultima zi a șederii noastre la Lourdes. Treziți în jurul orei șase dimineața, ne-am spălat și echipat ca de obicei, după care am coborât în sala de mese unde am luat cafeaua. În jurul orei 9,30 ne-am îmbarcat în autocar, pentru a ajunge din nou, de astă dată chiar la picioarele grotei, unde la ora 10 eram programați să celebrăm o liturghie în limba română. A fost un privilegiu pentru noi de a putea oficia Sfânta liturghie la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mi s-a povestit, canabisul are puternice efecte axiogene. Tinerele îmbrăcate în rochii Gucci de 3000 de euro bucata și cu bascheți în picioare (ca să părem cool, mi-a spus una dintre ele) se agățau de gâtul meu în timp ce le îmbarcam aproape cu forța în taxi, spunându-mi să nu le las singure. A fost unul din job-urile pe care nu le-am dus până la capăt. Am renunțat după două săptămâni. 20 noiembrie 1998 Reclamă televizată pentru celebra brânză Appenzeller
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și o masă. Tot din "prietenie", Chef mă invita să merg din când în când cu el în mașină la sediul firmei pentru a face recepția consumabilelor de curățenie; simțeam astfel o bucurie comparabilă cu cea din armată, când eram îmbarcați în camioane cu prelată pentru a fi depuși ca niște masele stricate la poligonul de tragere; senzația că am înșelat sistemul, beneficiind de o libertate nesperată. Într-o seară, în timp ce încuiam cu lacăt containerul conținând documentele secrete deja trecute prin
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ordin, intrăm direct în bucătărie să ne bem ceaiul infect cu steluțe de grăsime. Ceaiul este servit în aceleași recipiente folosite pentru ciorba de prânz. Doar noi bem ceai, cei de la TR, căci "trupa" continuă exercițiul de alarmă. Militarii sunt îmbarcați în camioane și duși undeva, într-o pădure de lângă unitate, pentru a face exerciții de "supraviețuire." Ca și cum orice zi petrecută în spațiul închis al acelui țarc vopsit în verde-gri-cenușiu (o combinație grozavă, pe care nu am m-ai întâlnit-o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
face o vizită aici. În octombrie 1989, mama și tata soseau la aeroportul din Frankfurt pe Main. Pe termen limitat, dar liberi și fericiți. Fără valize. Bagajele s-au rătăcit pe drum. Valizele au fost recuperate peste câteva zile. Fuseseră îmbarcate din greșeală în avionul de București. S-ar fi putut întâmpla invers... I-am scris o scrisoare de mulțumire secretarului de stat, am pus în plic și o fotografie înfățișându-ne râzând fericiți, așezați cu toții pe o bancă în lunca
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
maică-mea s-ar fi lăsat convinsă de medici să pună capăt sarcinii. Un avorton rămas în viață: un accident mai patetic nu există. Erau mulți ca mine, ne recunoșteam după plăcerea dementă cu care distrugeam trenurile în care ne îmbarcam vara către taberele de vacanță. Împreună ne îmbibam cu alcool trupurile caraghioase și inutile, căutând instinctiv intimitatea de borcan a formolului. La școală, profesorii ne detectau din prima clipă, după uniforma strâmtă, prea scurtă, panglicuța, urechiușele și unghiuțele murdare, numărul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
asta e mâncare pentru porci”. La plecare ne-au invitat să-i vizităm și noi la rândul nostru la Lonea. Zis și făcut. În vara următoare: eu, Siegfried și sora mea, însoțiți de un coleg al cumnatului meu, ne-am îmbarcat într-o trăsura trasă de doi cai. Spre înserat am ajuns în gara Anina, unde la ieșirea noastră pe peronul gării, am văzut pentru prima dată cum arată o locomotivă mare. Gara din Anina (vedere de epocă ) M-am speriat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cu apă pentru călătoria noastră spre Năvodari. Apoi ne-am adunat cu toții într-o sală mare, ca o sală de cinematograf. Acolo am văzut ce mulți elevi s-au adunat din toată regiunea Banat pentru tabără. Am fost din nou îmbarcați în autobuze și duși la gară. Pe tot traseul de la plecarea din gară și la întoarcerea la gară am reținut tot ce vedeam: frumoasele clădiri, tramvaiul pe care lam recunoscut din niște ilustrate de epocă din colecția de familie, doar
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
A doua zi era trecută în program o excursie realizată cu vaporul în Deltă, o mică croazieră de la Tulcea la Sulina și retur pe brațul Sulina. Dimineață la prima oră ne aflam cu toții pe pontonul de la Navrom pentru a ne îmbarca pe vasul ce avea să ne ducă în minunata excursie. Fiind o zi superbă, cu un puternic soare ce ne încălzea topindu-ne cu razele sale, noi, tot grupul de artiști ce reprezentam România, am ales să stăm la nivelul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
vei muri de mîna unuia ca tine? — L-aș trimite să caute LÎna de aur, a venit prompt răspunsul. Bătrîn, Iason va regreta aceste vorbe? (...SÎnt lucruri pe care nu poți să le uiți, chiar dacă ai vrea. CÎnd m-am Îmbarcat cu ceilalți argonauți să plecăm În căutarea LÎnii de aur, nu știam că zeii au amestecat sînge În cupa de vin pe care visam s-o duc la gură... Mă uit cum lunecă norii și marea este la fel ca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
muri uitîndu-se la stînci și la valuri cu ochii goi, fără să priceapă prea bine ce anume Îl Îndeamnă să le privească... (...Dacă există În mine o lumină, este pentru că am dorit-o și am căutat-o. CÎnd m-am Îmbarcat, sufletul meu era plin de dorința de a face ceva deosebit. Nu-mi dădeam seama că În felul acesta mă opuneam morții și zeilor, iar vroiam să țin În mîinile mele LÎna de aur... Acum sînt singur, ca o amintire
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
în Paris. Se îmbolnăvește și se 1535 întoarce la Azpeitia, de unde, la sfârșitul anului, pleacă spre Ierusalim. 1534/1549 Pontificatul lui Paul al III-lea, care a convocat Conciliul de la Trento. 1534 Biblia lui Martin Luther. 1536 Nereușind să se îmbarce pentru Ierusalim, Ignațiu și prietenii lui rămân în Veneția „să ajute sufletele”. 1536 Jean Calvin se stabilește la Geneva, unde va organiza o republică teocratică între 1541 și 1564. Publică Institutio Religionis Christianae. 1537 Ignațiu renunță de a mai merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre folosul sufletelor”2. Ultimele capitole ale Istorisirii descriu naufragiul providențial al acestui vis sau mai bine zis convertirea lui în acceptarea activă a unui destin: seria tentativelor de a se îmbarca spre Ierusalim îi va conduce în cele din urmă pe Ignațiu și însoțitorii săi la Roma, locul de naștere al Societății lui Isus. Acesta fiind itinerarul autobiografic al pelerinului Ignațiu, să vedem în continuare relevanța lui testamentară pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un mod care m-a consolat într-atât, încât nu mi-am putut stăvili lacrimile. Atunci, Părintele mi-a povestit cum și el, timp de doi ani, a fost într-atât de chinuit de această patimă, încât, atunci când s-a îmbarcat din Barcelona pentru Ierusalim, nu îndrăznea să spună nimănui că pleca la Ierusalim, făcând la fel și în alte împrejurări. El a adăugat însă că de atunci, în această privință, își simțea sufletul copleșit de pace. După o oră sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și să găsească persoane înzestrate pentru aceasta. Capitolul IV PELERINUL LA IERUSALIM (februarie 1523 - Postul Mare 1524) Stările sufletului 35. Se apropia timpul hărăzit plecării la Ierusalim 1. Așa încât, la începutul anului 1523, porni spre Barcelona de unde voia să se îmbarce. Deși s-au oferit unii să-l însoțească, a voit să călătorească singur, deoarece toată avuția sa era să-L aibă numai pe Dumnezeu ca adăpost. Într-o zi, au stăruit mai mulți ca să-și ia un însoțitor, întrucât nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
mai marea slavă a lui Dumnezeu și îiînfățișă motivele pentru care șovăia în privința celor necesare traiului. Duhovnicul i-a spus să cerșească cele necesare pentru drum. Cum el ceru de pomană unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El șovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În cele din urmă, nu îndrăzni să-i spună decât că mergea în Italia și la Roma. Iar ea, parcă speriată, îi zise: „La Roma vreți să mergeți? Apoi, cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la Ierusalim a fost teama de mărirea deșartă 1. Această teamă îl chinuia atât de mult încât nu îndrăznea niciodată să spună nici din ce țară venea și nici din ce neam se trăgea. În sfârșit, după ce avu pesmeții, se îmbarcă. Mai înainte însă, băgă de seamă că mai avea cinci sau șase bănuți, pe care îi primise cerșind din poartă-n poartă - căci astfel obișnuia să trăiască -, și îi lăsă pe o bancă ce se afla acolo, aproape de țărm. 37
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bănuți, pe care îi primise cerșind din poartă-n poartă - căci astfel obișnuia să trăiască -, și îi lăsă pe o bancă ce se afla acolo, aproape de țărm. 37. Rămase în Barcelona ceva mai mult de douăzeci de zile, apoi se îmbarcă. În tot acest timp a căutat, după obiceiul său, oameni duhovnicești, chiar dacă aceștia trăiau în singurătate, departe de oraș, pentru a sta de vorbă cu ei. Dar nici în Barcelona, nici în Manresa, în tot timpul petrecut acolo, nu găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și chiar să-l silească să rămână la ei. Tot gazda l-a condus la dogele Veneției pentru a vorbi cu el1; anume, îl ajută să intre și să se înfățișeze înaintea acestuia. Dogele, după ce-l ascultă, porunci să fie îmbarcat în corabia guvernatorilor, care se îndrepta spre Cipru. Deși în acel an veniseră mulți pelerini pentru Ierusalim, cei mai mulți se înapoiaseră în ținuturile lor din pricina faptului că turcii luaseră Insula Rodos. Cu toate acestea, treisprezece dintre ei se aflau pe corabia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dădea să plece, când Pelerinul nostru fu cuprins de o febră mare care-l chinui câteva zile, apoi îl lăsă. Corabia pleca chiar în ziua în care el luase un leac. Gazdele lui îl întrebară pe doctor dacă se putea îmbarca pentru Ierusalim; acesta răspunse că, dacă voia să fie înmormântat acolo, putea să o facă fără grijă. Urcă totuși în corabie și plecă în aceeași zi1. Vărsă de mai multe ori, încât se simți foarte ușurat și începu să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]