1,557 matches
-
a îngăduit să locuiesc sub strictă supraveghere în casa ambasadorului Florenței. La primul interogatoriu, m-au întrebat dacă-mi recunosc vinovăția. Am zis că nu. Câteva zile mai târziu, tot sperând că lucrurile se vor aranja, am consimțit să mai îmblînzesc unele din textele mele. Nu s-au mulțumit, însă, cu asta. Când m-au chemat, după aceea, și am intrat în sală, am înțeles că erau deciși să mă arunce pe rug. Mă priveau cu o cruzime rece, care nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Grivița, să-și ridice o casă când n-o mai putea să muncească. Omul zgârcit, de credință, nu spunea un lucru de două ori. Văzuse lume cât nisipul mării, era mâncat și de bine, și de rău. Până la urmă îi îmblînzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-și sape câte un bordei și le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndîrjească oamenii, pentru că rachiul îi înrăia, de aia se și deschisese casa Domnului, să amintească păcătoșilor de calea cea bună pe care a umblat mielul lui Dumnezeu. Ori el, ca negustor de băuturi, avea multe păcate. Și ca să-l mai îmblînzească, spuse în cele din urmă, trebuie să dea ceva pentru biserică, s-o înzestreze. Înțelesese Stere, degeaba se ostenea părintele. Asta venea tot ca un fel de bir, dar se gândi că nu strică să-și aducă aminte că omul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ț Sportul l-a transformat, l-a debarasat de plictis, de morga sa obligatorie, de flegma disprețuitoare. Acest dandysm, Învăluit Într-un soi de melancolie, preferă bon ton-ul răcelii, reînnodând tradiția unui tip de frivolitate și a unui clasicism Îmblânzit de grația veacului al XVIII-lea. Dandy-ul dansează cumva menuetul: eleganța devine o formă a moralei, gustul - o formă de politețe”1. Fraze care, fără să se refere și la dandysmul englez, par să Îl descrie prin unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
talismane, înfășurate în punguțe din piele și conținând uneori fraze misterioase, reputate pentru puterea lor de a-l ocroti de deochi și de boli pe cel care le purta; un anume talisman, numit „piatra lupului“, avea chiar darul de a îmblânzi animalele sălbatice pe capul cărora era pus. Într-o vreme când nu era lucru rar să dai nas în nas cu lei fioroși în regiunea Fès, mi s-a întâmplat să regret că nu aveam „piatra“ asta la îndemână; numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu olane verzi, unde, cu voia Domnului, vei primi învățătura înțelepților ulema. N-am ascultat decât în treacăt aceste savante explicații, căci ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea a fost spectacolul acoperișurilor: în după-amiaza aceea de toamnă, lumina soarelui era îmblânzită de nori groși și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la trei sute de mile de Atlas și la două sute de mile la sud de Segelmesse, într-un ținut în care apa este rară, ca și carnea, în afară de cea a struților și a antilopelor, și unde doar umbra unui palmier mai îmblânzește uneori tirania soarelui. Socotiserăm nouă zile pentru etapa asta, iar Khâli a început, încă din prima seară, să-mi vorbească despre Granada, cam la fel ca tatăl meu cu câțiva ani mai înainte. Poate că boala unuia și descurajarea celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fapt, care e ideea? Noi trebuie să sugerăm că suntem stăpâniți de groapă, în prima parte, înțelegeți? Adică, mai întâi groapa, ca și natura, ca și moartea, dacă vreți, ne este ostilă. Dar apoi, pe măsură ce ea este, nu-i așa, îmblânzită de efortul nostru, devine docilă și începe să... ei, ce credeți? Să... GRUBI: Să cânte! BRUNO și MAJORDOMUL ( Într-un glas.): Să cânte! VIZITATORUL (Nu prea entuziasmat.): Să cânte?! BRUNO: Da! Să cânte! Ei? Ce părere aveți? VIZITATORUL: Da, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu știu! Nu știu! Unele lucruri... nu pot fi explicate... Și nici nu e mare lucru... de explicat... HAMALUL: Așa, așa... Spuneți... Până la urmă vă facem noi să spuneți... Cu noi nu vă merge. O să mărturisiți tot, domnule! Tot! CASIERUL (Îmblânzindu-și tonul.): Domnule, trebuie să ne înțelegeți și pe noi... De atâta timp așteptăm... această ocazie... Trebuie să aflăm și noi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E pura atracție... HAMALUL: Cum? CASIERUL: Cum, cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am spus că e pura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pentru totdeauna sfărâmată și apropierea de republicani. Lupta dintre cele patru fracțiuni guvernamentale a desăvârșit opera propagandei revoluționare. Politicienii stâlpi ai monarhiei colaborau astfel la succesul republicanilor. Guvernele care se succedau fără ca nimic să se schimbe, opoziția viguroasă care se îmblînzea de îndată ce era chemată la putere, sumele fantastice cheltuite de Don Carlos și familia regală, încă mai exagerate de zvonul străzii, toate acestea făceau ca opinia publică să privească cu tot mai multă fervoare către cealaltă parte a baricadei, către revoluționari
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cataclismul care urma să lichideze toată lumea pe care o cunoscuseră. Geniul a dispărut după ce totul a fost Înmagazinat, așa cum se Întâmplă și cu ceilalți copii mai speciali, copii minune - copilași frumușei, cu capete cârlionțate, care flutură baghete de dirijor sau Îmblânzesc piane uriașe, și care În cele din urmă ajung muzicieni de mâna a doua, cu priviri triste, boli ciudate și șezutul ușor diform, ca de eunuc. Dar chiar și așa, misterul individual Îl va chinui În continuare pe memorialist. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un eșec În toate privințele. Am luat dejunul cu Nesbit Într-un mic local, care ar fi trebuit să fie plin de amintiri, dar care, din pricina unor schimbări diverse, n-a fost. El se lăsase de fumat. Trecerea timpului Îi Îmblânzise trăsăturile și nu mai semăna cu Gorki sau cu traducătorul lui Gorki, ci aducea puțin cu Ibsen, minus vegetațiile simiene. O supărare ocazională (vărul sau sora nemăritată care-i ținea gospodăria tocmai fusese dus sau dusă la clinica Binet ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și, simt aceasta acum, ne duc în zbenguiala lor și pe noi departe, tot mai afund în repegușul vremii. Deși sufletul meu e sumbru (coborât, cum m-a corectat un poet), o astfel de împreunare de aer și lumină mă îmblânzește, mă scaldă în unda purificatoare și-mi readuce puterea de a mai închipui un an. Și încă un an. La prânz e o adunare de pomenire a lui Liviu Rebreanu. Abia acum văd că a murit la 59 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost multă impostură și era și atunci, în urmă cu treizeci de ani, la fel de agresivă, de țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt mulți, mulți pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la surse, să se confrunte ei cu lumea de atunci și, poate, să încerce să o schimbe pe aceasta, la fel de putredă, de acum. Apelul la caragialism este nu numai o minimă operațiune intelectuală, ci, de cele mai multe ori, o perfidă manipulare. Îmblânzești ticăloșia vremii de azi prin dulcea justificare a unor simpatici dezorientați. Nu mai trăim de mult în Caragiale. Suntem în plin Ionesco și tindem să ne stabilim definitiv în Urmuz. La ultimele alegeri din multilaterala dezvoltată, cred, sâmbătă noaptea fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost multă impostură și era și atunci, în urmă cu treizeci de ani, la fel de agresivă, de țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asta putea fi văzut deseori pradă unei activități febrile, care-l Împiedica să stea locului fie și pentru o clipă și-l făcea să cadă răpus de oboseală noaptea. Dădu foc cărților. O făcu pentru că era convins că ele Îl Îmblînziseră, făcîndu-l să-și piardă orele de somn și Împuindu-i capul cu idei prostești, și se jură cu voce tare că nu avea să mai citească nici măcar un singur rînd, blestemînd ziua În care i se năzărise să Învețe s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din piept. Căci vrăjmașul dă năvală Să piarză într-o clipeală (bis) Și n-am ce să mai aștept Cu acea săgeată-n piept. (bis) Și toată lumea se miară De o inimă de fiară (bis) Cum nu s-au mai îmblînzit - Nu este de suferit. (bis) 12 Ziua, ceasul despărțirei, Însemnat cu mâna ta, L-am aflat cu întristare - Deci te rog, nu mă uita. Însă mergi unde te-așteaptă Cu dorință ca ș-a ta, Ca să aflu mulțămire - Deci te
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să-mi dăruiești. Să văd ah, noroace, Pe cea care-mi place, Care m-au pătruns; Să-i arăt durerea, Să-și vadă puterea, Să-i cer și răspuns. Ah, noroc, noroace, Nu mai am ce-ți face Să te îmblînzesc; Mă rog, de se poate, Trimite-mi o moarte Să mă săvârșesc. Tot mort se numește Oricine trăiește Cu nădejdea-n vânt; Dacă-n vecinicie, Supus la urgie, Tu-i vestești mormânt. 16 Haină-mi ești la toate La câte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ca pe o moșie „intelectuală“. Asta înseamnă că o cultură majoră dispune de vechili luminați... Între străini, românul se laudă cenzurat, își dă importanță uzând de eufemism. Faptul că nu se poate exprima firesc în limba țării de adopție îl îmblânzește, așa încât se comportă cu precauție, de parcă ar fi de sticlă, își admiră stăpânii (dar nu îi respectă), iar ceea ce îi caracterizează mai cu seamă discursul este luarea în deriziune a sărmanei țărișoare din care a fugit. Nu am auzit în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cu dorințe de câine, care se bălăcește toată săptămâna în mocirlă și în gunoaiele vieții, în rânjetele băieților de pe stradă“... Gândindu-mă la sălbăticia poemului și a poetului care l-a scris, îmi spun sec: un evreu nu poate fi „îmblânzit“. Politica evreilor nu va fi niciodată democrația, pentru că spiritul lor asentimental este refluxul zeului lor de geniu, care „nu este dragoste, mângâierea nu-i e felul“, după cum tot Heine spune într-un poem bizar. De unde libertatea sfidătoare a judecății în privința
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
stilul sfârșitului de secol optsprezece, când strigătele jurnaliștilor s-au transformat în țipete, Acum, acum, acum totul se poate întâmpla, sfânta fecioară să ne apere pe toți, slăviții mani ai patriei, de acolo din împărăția în care au urcat, să îmblânzească inimile colerice ale acestor oameni. Se putea întâmpla orice, într-adevăr, dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic, cu excepția faptului că s-a oprit coloana de manifestanți, această mică parte pe care o vedem din ea, în intersecția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
îi spui că e doar peste vară, poate e de acord. — O detestă pe Rory. Ca întreaga familie Zorn. Ce motiv ar avea să o găzduiască pe fata lui Rory? — Din compasiune. Din generozitate. Ai spus că s-a mai îmblânzit cu anii, nu? Atunci, dacă eu mă angajez să acopăr cheltuielile lui Lucy, poate are s-o ia ca pe un efort comun, de familie. Noi toți contribuind pentru binele comun. — Un moșneag excentric, dar convingător, asta ești, nu? — Nu încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]