1,456 matches
-
conector îi sunt specifice (dacă îi sunt asociate) anumite implicaturi convenționale (neanulabile); de exemplu, toți conectorii biplani (declanșatori de presupoziții) au, ca implicatură convențională, asumpția că respectiva presupoziție se verifică (este acceptată de interlocutori, ca parte a universului de opinii împărtășite). Atare implicatură are la bază acceptarea Principiului Cooperării 5 (în particular, a Maximelor Calității: nu spune decât ceea ce crezi că e adevărat - și nici nu insinua lucruri pe care nu le consideri adevărate, am putea adăuga în spiritul, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
a unor asemenea întreprinderi și a confruntărilor pe care le prilejuiesc ele. Practica filozofică a lui Wittgenstein va putea fi privită și drept expresia unei atitudini față de viață care 306 GÂNDITORUL SINGURATIC este puțin probabil să fie mai pe larg împărtășită.66 În sistemul instituționalizat al filozofiei academice, cei care manifestă înțelegere pentru această practică riscă să fie văzuți drept persoane care și-au trădat vocația. Iată mărturisirea semnificativă a unui asemenea renegat: „La sfârșitul anilor ’60 sau la începutul anilor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
caracterul mai degrabă social decât material al structurilor sociale, ceea ce presupune că orice perspectivă este gândită de oameni, și nu predeterminată din afară. Statele, societățile sau indivizii nu sunt conduși de forțe imuabile, ci mai degrabă de o cunoaștere larg împărtășită care formează un mod sau altul de a intra în contact. Această cultură se construiește în timp și prin continue interacțiuni la toate nivelurile, fiind supusă unei permanente evoluții. Schimbarea este o condiție a socialului, iar motorul ei sunt ideile
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
acestui nucleu de populație i se adaugă alte organizații diferite care influențează În mod decisiv performanțele lor, incluzând aici partenerii de schimburi comerciale, reprezentanții concurenței, sursele de finanțare și factorii reglatori. Câmpurile sunt limitate de prezența cadrelor cultural-cognitive sau normative Împărtășite ori de sistemul reglator comun, astfel Încât ele «să formeze o arie cognoscibilă a vieții instituționale». În acest sens granițele sectoarelor sociale sau ale câmpurilor organizaționale (voi folosi de acum Înainte a doua variantă) sunt funcționale și nu geografice. Delimitarea funcțională
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Scott, 1992:163) 4.3. Construcții sociale În abordarea cultural-politică pe care o propune, Fligstein (1996) conceptualizează câmpurile mai degrabă În calitatea lor de construcții sociale: câmpul este acea structură a pieței ce se caracterizează printr-o cultură locală (semnificații Împărtășite) și relații sociale stabile. Din rațiuni mai degrabă metodologice, Scott (1998) accentua delimitarea câmpurilor după criteriul obiectiv al funcțiilor serviciilor și produselor realizate de către acestea. Totuși, Fligstein nu produce vreo delimitare sau clasificare a câmpurilor, dar consideră că structurarea acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
legitimarea utilizării acesteia conform cu principiile teleologiei sociale raționale Înseși. În același timp, procesul de negociere a semnificațiilor și regulilor presupune o viziune simultan conflictuală și integrantă În care diferențialul de putere Între actori poate explica impunerea anumitor concepții (ce devin Împărtășite) În defavoarea altora. O analiză a comportamentului organizațional din perspectivă instituționalistă ar presupune mai Întâi identificarea intereselor (sau revendicărilor) exprimate În respectiva organizație, a puterii asociate acestora dar și a legitimității lor În termenii unor valori În sine sau a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
din perioada clasică -Durkheim (1922, 2001) și până la Selznick (1948) sau Parsons (1990). Desigur, În concepțiile acestora, sistemele normative includ deopotrivă elemente cultural-cognitive și valorice, Însă accentul se pune pe componenta evaluativă. Parsons (1990), bunăoară, consideră că normele și valorile Împărtășite reprezintă bazele ordinii sociale stabile. În al treilea rând, autori instituționaliști contemporani precum Zucker (1977, 1987), Meyer & Rowan (1991), Jepperson (1991), Meyer (1992), Meyer și Scott (1992), Douglas (2002) consideră că instituțiile se bazează, În primul rând, pe un pilon
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituțiile modelează cunoașterea socială și constituie părți ale sistemelor simbolice comune. Ele modelează percepțiile sociale și impun, la nivel cognitiv, modalități prestabilite de acțiune, scenarii tipizate, neproblematizate și luate-ca-atare de actorii sociali; realitatea este o construcție culturală, iar cunoașterea socială Împărtășită a acesteia determină logici comune ale acțiunii. Capacitatea acțională a actorilor este constituită din „rețete sociale” Învățate, diferențiate În funcție de rolul social Îndeplinit, dar și de contextul sau câmpul social; „rețetele” sau strategiile rutiniere de acțiune sunt considerate de la sine Înțelese
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
autorizați (capacitatea de a asuma anumite roluri social definite) de către instituții. Rolul explicativ al intereselor și utilității scade de la prima abordare a instituțiilor la cea de-a treia În care acesta este preluat de cultură, ideologii și sistemele de credințe Împărtășite. Nu doar mijloacele, ci și finalitățile, dispozițiile, preferințele, motivațiile, sinele și raționalitatea În sine sunt categorii ale acțiunii (clasificări) modelate instituțional și care se Înscriu În logica instituțională a unui câmp, fie acesta cel economic, al raționalității calculatoare. Bourdieu (2000
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
religia etc.), dar funcționarea societății presupune integrarea acestora (prin diferențiere laterală și/sau verticală) Într-un univers de semnificații coerent. Violarea (intenționată sau nu) a acestor semnificații și, În consecință, pierderea legitimății devine sursa schimbării instituționale. Modificarea sistemelor de credințe Împărtășite poate fi generată de inconsistența internă a ordinii instituționale - de exemplu contradicția instituțională Între democrație și birocrație, sau Între capitalism și democrație. În același timp, nu este neglijată abilitatea unor actori de a manipula simboluri În serviciul propriilor interese, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
eficiență, de performanța În coordonarea proceselor de muncă și, prin obținerea unui raport competitiv preț/calitate, de satisfacția clienților. În al doilea caz, organizațiile operând În medii preponderent instituționale ar fi recompensate În măsura conformării la regulile și credințele social Împărtășite, indiferent de eficiența acestora În cadrul organizației. În primele cazuri, ar exista o tehnologie de producție justificată pe considerente de eficiență, În celelalte ar exista o tehnologie socială, justificată prin Înțelegerile Împărtășite Într-un anumit domeniu. În concepția noastră, ambele tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
recompensate În măsura conformării la regulile și credințele social Împărtășite, indiferent de eficiența acestora În cadrul organizației. În primele cazuri, ar exista o tehnologie de producție justificată pe considerente de eficiență, În celelalte ar exista o tehnologie socială, justificată prin Înțelegerile Împărtășite Într-un anumit domeniu. În concepția noastră, ambele tipuri de medii sunt deopotrivă instituționalizate: În primul caz Însă, regulile și credințele vizează și „construiesc” deopotrivă produsul final și caracteristicile de conformitate ale acestuia, dar și mijloacele de realizare. Ele definesc
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
morale și Încredere interpersonală (Larson, 1992). În plus, abordarea rețelelor se diferențiază de concepția instituționalistă asupra organizării prin aceea că se bazează pe mecanisme particulare de guvernare a relațiilor concrete, și nu pe norme sau strategii practice generalizate și unanim Împărtășite. În cadrul rețelelor, rolurile nu sunt „legal” prescrise (Mihăilescu, 2004:55 ), nefiind asumate la nivel normativ și nici nu reflectă strategii practice (cogniții) preluate ca atare (instituite); rolurile sunt mai degrabă asumate prin reciprocitate, fiind În permanență reconstruite contextual, pe măsura
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
prin deservirea anumitor clienți, dar și emergența unui pattern al relațiilor stabile Între actori (organizații). Capitalul social disponibil prin consolidarea Încrederii În situații interacționale concrete și scăderea oportunismului În relațiile implicate În rețele este complementat de difuziunea unor modele mentale Împărtășite care legitimează configurația structurală a câmpului. Structura de roluri emergentă este rezultatul implicării tranzacțiilor În relații sociale stabile ceea ce determină o probabilitate obiectivă de apariție a unui anumit comportament considerat prosocial (bazat pe considerarea intereselor celuilalt, Încredere strategică și reciprocitate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
sociale stabile ceea ce determină o probabilitate obiectivă de apariție a unui anumit comportament considerat prosocial (bazat pe considerarea intereselor celuilalt, Încredere strategică și reciprocitate). Pe de altă parte, structurarea rețelei nu este doar obiectiv semnificativă, ci presupune o percepție subiectivă Împărtășită (este adecvată la nivelul semnificațiilor). Structura nu este doar fizică, ci reprezintă și un element cultural În același timp. „Elementele culturale constau În sisteme de credințe normative și cognitive relevante sistemului de organizații” și, În continuare, „rețelele de relații Între
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
organizației reflectă instituirea mediului inițial al organizației și manifestă o inerție consistentă, inerție apărată În primul rând de structura de putere care o dublează. Interesele deja constituie În interiorul organizațiilor și al câmpurilor sunt cele care definesc sensurile acțiunii și semnificațiile Împărtășite urmărind astfel menținerea statu-quoului. 2. Structurarea și logica câmpurilor organizaționale În acest context al instituirii mediului organizațional, Fligstein (1996, 2001) argumentează că scopul acțiunii pe o anumită piață ( Într-un anumit spațiu ce tinde a institui o ordine socială) este
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
manifestă un nivel superior de integrare (În multe cazuri firmele străine Își trimit proprii tehnicieni pentru a coordona procesul productiv) comparativ cu cele ocazionale, precum și existența unor mecanisme interne de soluționare a conflictelor. Pe de altă parte, Încrederea generează așteptări Împărtășite, clienții și firmele partenere românești având deopotrivă credibilitate În angajamentele asumate. În interviurile realizate, un manager definea relația specială (implicată) pe care o avea cu unul dintre „partenerii tradiționali”: Sunt și relații de Încredere, pentru că, la un moment dat, după
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
reale de schimb/cooperare Între actori și este plauzibil În baza datelor calitative culese În cadrul cercetării. În cazul câmpurilor avem de-a face deopotrivă cu o constituire socială a actorilor și a rolurilor acestora În baza concepțiilor legale și culturale Împărtășite, dar și cu o asumare a capacității de acțiune a actorilor care este, În general, Îndreptată spre asigurarea stabilității și supraviețuirii sistemelor constituite. Cooperarea socială se manifestă În instanțe În care În aceeași măsură acțiunea intențională, relațiile sociale și instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cultural. Valoarea euristică a noțiunii de câmp se regăsește În perceperea acestuia ca sistem de acțiune structurat de anumite relații și mize de putere, dar care este În același timp caracterizat printr-un grad de instituționalizare și existența unor credințe Împărtășite. În acest cadru teoretic, rolul acțiunii intenționale nu este neglijat, dar este plasat Într-un context cultural determinant și În perimetrul unor relații sociale structurate. Cooperarea socială organizată În interiorul cîmpurilor are o dublă Întemeiere: social-relațională și culturală. Astfel, cooperarea organizată
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Canada). 12 martie 2009 Îmi plăcea (o, tempora!) să-mi încep prima lecție de filosofie vorbindu-le liceenilor despre cele trei feluri de dragoste: eros-ul (care, bănuiesc, nu mai necesită niciun fel de deslușire), agapé-ul (dragostea creștină trăită și împărtășită comunitar - de unde sensul laic al "agapelor" prietenești) și philia (iubirea de ceva abstract, superior, teoretic - de regăsit în expresia "ești filofrancez", bunăoară) care mă ajuta să explic ce e cu filosofia, cu "iubirea de înțelepciune". Mi-am reamintit aceste lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
mirodeniilor prezente în atâtea parfumuri erau considerate afrodisiace. Dr. Alan Hirsch a demonstrat printr-un original experiment că „bărbații reacționează sexual cel mai puternic la scorțișoară, lavandă, portocal, lemn de santal și la combinațiile orientale de ghimbir și vanilie, preferințe împărtășite și de majoritatea fe meilor. Pentru ambele sexe aromele favorite au fost cele orientale - iasomie, tuberoze, ylang-ylang, santal, flori de portocal, ambră, trandafir - aceleași esențe folosite încă din Egiptul antic la fabricarea parfumurilor cu efecte erotice. Nu este o simplă
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
et al. 1992). Într-adevăr, părerea lui Snyder este că iluziile pot fi benefice nu numai pentru individul care le creează, ci și pentru societate ca întreg; el dă exemplul povestirilor lui Horatio Alger pe tema succesului, care accentuau "iluzia împărtășită de toți membrii societății asupra faptului că efortul conduce la reușită" (Snyder 1989:148). Snyder (1989: 150-152) subliniază că "procesele de negociere cu realitatea" pot deveni neproductive, însă într-o lucrare prezentată la o conferință recentă el susține că în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
democratică, formulă de integrare socială proprie societăților occidentale din epoca modernă și până în prezent, este practic imposibilă în absența implicării active a cetățenilor și grupurilor în actul de guvernare. Și aceasta pentru că, în chiar procesul de participare democratică, valorile mutual împărtășite sunt angajate într-un demers care oferă posibilitatea menținerii fenomenului dominației prezent ca relație socială asimetrică în orice tip de societate în limitele legitimității. În cadrul mai larg al ordinii politice de factură democratică intervine ceea ce Habermas numea "acțiune comunicativă", adică
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
adică acel tip de interconexiune a indivizilor și grupurilor care "(...) presupune deja întotdeauna (indiferent cât de ficțional o face) scopul emancipator, politic al subiecților de a trăi împreună și de a ajunge la un consens prin intermediul înțelegerii reciproce, al cunoașterii împărtășite, al acordului comun și încrederii mutuale"67. Nu e vorba, deci, de un consens impus și doar formal existent așa cum se întâmplă în societățile de factură autoritaristă sau totalitară ci de un acord care e produsul procesului democratic. Ca "practică
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
absența unei percepții colective cu privire la aceasta; în al doilea rând, această realitate este rezultatul întâlnirii dintre intersubiectivitatea proprie relațiilor sociale și subiectivitatea individuală. Realitatea socială este, prin urmare, o construcție ideologică, fundamentele sale fiind credințele care, localizate în imaginar și împărtășite social creează un context epistemic grație căruia membrii societății pot contribui atât la instituirea practicilor necesare organizării cât și la dezvoltarea cunoașterii sociale. Proiecția ideologică a realității sociale implică existența unui înțeles la care toți membrii responsabili ai unei societăți
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]