6,395 matches
-
Apoi a băut apă proaspătă, rece, ca să nu înnebunească de tot, i-a luat pistolul șefului de gară și s-a furișat în desiș. În dosul storurilor trase din sufragerie - trei gemeni Ulrich își făceau bagajele, iar mama i-a împușcat pe toți trei. Károly: unul. Brigadieri: altul. Șeful de gară: încă unul. Mama: trei. În total șase. Nu-i așa? — Ba da - am spus eu. În total șase. Dar pe ușă a intrat unul și au ieșit șapte. Trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înnebunit. Iar eu m-am maturizat, ceea ce, la nouă ani, e același lucru. Stăteam în fața casei de bilete, acolo unde alții plătesc cu bani gheață, iar eu trebuia să-l găsesc pe ultimul scamator din șirul de șapte, ca să-l împuște casierița. Aveam trei posibilități. Prima era să pornesc prin oraș, să smulg de pe vreunul dintre stâlpii rămași în picioare un afiș cu poza lui Ulrich, să scotocesc prin pivnițe și poduri, precum și prin mormintele comune, să întreb peste tot, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe scurt: să fac pe detectivul, apoi, după ce îi voi fi găsit urma, să-l pândesc, să pun mâna pe el și să-i spun să aștepte, s-o chem pe casieriță, care trage piedica, eu primesc biletul, ea îl împușcă, eu plec, deci prima posibilitate era departe de mine. A doua ar fi fost să-l găsesc pe domnul Ulrich într-un mormânt comun. Fără focuri de armă, fără prea multă bătaie de cap, dar și asta era departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai vorbesc. Și atunci am început să mă gândesc că ultima oară n-am mâncat decât doi cartofi copți în coajă. Și că ar trebui să dorm. Și de ce nu mă gândesc acum la Adél. — Mai bine i-ai fi împușcat pe toți deodată, dacă nu ești fericită nici singură, nici cu șapte - i-am spus casieriței și, după câteva minute, deja dormeam în trenul gol, care se îndrepta către munți. — Scoală-te, copile! N-auzi?! Scoală-te odată! Scoală-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe de altă parte, m-am gândit că nu prea avea el de-a face cu toate astea, așa că i-am spus cum că măicuța aceea care a avut grijă de mine, deci că măicuța aceea, fiind revoluție, a fost împușcată. Da, Adél. Iar atunci am văzut cum pălește și că eu îi povesteam despre fiica lui. Priveam împreună cu Amália prăjiturile. — Ce i-ai spus dumneata? — Că fiica lui a murit. — Doamne, Dumnezeule, niciodată nu va fi fericit. Două zile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aici, în stațiune, compania sa preferată, „o să le spunem că va fi a mea“ - mi-a făcut el complice cu ochiul și, în câteva zile, vila a fost gata. Tot el a adus ursul și lupul, pe care i-a împușcat cu mâna lui. Iar la sfârșit a insistat să sfințim casa. N-am reușit să-l fac, cu nici un chip, să renunțe. A doua zi, când m-am trezit de unul singur, deja toți cei de aici mă urau, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
l-am întrebat numai pentru că se vedea că altminteri nu va scoate o vorbă până dimineață. — Baár Andor. E tânăr. A plecat cu câteva zile înainte să sosești dumneata. Poate că a părăsit deja chiar și continentul sau a fost împușcat undeva pe drum. Pentru că, după cum știam eu, pe vremea aceea flăcăii de măcelari numai prin munții aceștia nu umblau. Vezi, de aceea îmi place mie atât de mult aici. Veștile rătăcesc zile întregi prin păduri. Chiar și știrile de la radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dată când avea senzația că nu a fost destul de bun pe scenă. Călătoream pe urmele lui, uneori fără să știe. Ne-am cheltuit toți banii pe un drum la Paris. Odată, la München, am scos pistolul, că acum gata, îl împușc. Maria nu plângea niciodată în fața mea. „I-ai văzut și azi sărutându-se, nu-i așa?“ m-a întrebat ea după ce ne-am sărutat. Când s-a născut Adél, asta s-a întâmplat tot la Paris, ei au plecat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am oprit la șuvița asta, care măcar îmi stă bine. A venit vorba și despre Magda, casierița care și-a pierdut mințile tocmai în acele zile, pe bună dreptate. A avut un proces din cauza celor trei Ulrich pe care-i împușcase, dar a fost achitată. Au pensionat-o pe caz de boală. Vine totuși în fiecare dimineață și noua casieriță abia s-ar putea descurca fără ea. Numai că a rămas nebună, săraca. E mereu cu ochii-n patru, îi suspectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Din vestitele scamatorii Ulrich de pe vremuri n-a mai rămas decât o pereche de porumbei și un țilindru. Magdikăi nu i-a suflat o vorbă despre toate astea. Ar fi în stare să se suie în tren și să-l împuște. Și părerea lui e că asta n-ar fi în nici un caz o soluție. Și am mai discutat despre oraș și despre munți. Și-a descoperit câteva cunoștințe îndepărtate, dar comune cu Engelhard, apoi a recunoscut că nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
afară, ar fi trebuit să le dea banii înapoi. Brațul lui Jo Lynne îl atingea pe al meu. Nu puteam să fiu atent la film, dar mă uitam în continuare la ecran. Actorii se tot mișcau, și vorbeau, și se împușcau, dar nu știam despre ce era vorba acolo. Lumina albă de la ecran îi făcea buzele să lucească, și erau umede, mă întrebam de ce. Nu a observat că o priveam. Ea se uita la film. Mi-am coborât ochii în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu capul și brațele pe hol, iar corpul pe scări. Partea din spate a capului începuse să i se înroșească, un roșu foarte deschis. Când mi-am strâns destul curaj să mă uit, am urcat pe scări până la el. Îl împușcasem deasupra cefei, unde începea gâtul. Sângele țâșnea în răbufniri scurte și curgea de pe hol până pe treapta de sus, unde făcea o băltoacă nouă într-una dintre zonele adâncite care se formaseră de la prea mult umblat, și se adăuga sângelui întărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
își aminti de poveștile care circulau printre șoferii de la garaj. Se spunea că prin părțile lor apăruseră urși. Erau aduși din alte zone, mai intens populate unde începuseră să dea iama prin gospodăriile oamenilor. Deoarece nu era permis să fie împușcați, îi prindeau și apoi îi relocau în locuri nepopulate. Nu se semnalaseră atacuri, ba nici măcar nu-i văzuse nimeni dar zvonurile circulau. Se întoarse spre locul de unde venise zgomotul și lumină cu lanterna desișul pădurii. Nu-l ajuta mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putut s-o facem prea adâncă, pentru că stânca era foarte aproape de suprafață. Imediat ce am terminat, și-a încărcat flinta și mi-a spus să aduc catârii acolo pe rând, câte unul. Le-a pus țeava sub ureche și i-a împușcat pe amândoi. Au căzut secerați în groapă după care am început să-i acoperim cu pământ, am pus și pietre deasupra, ca să-i ferim de sălbăticiuni. Moșneagul oftă așezându-se mai bine pe laviță. Se vedea că retrăiește momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Calistrat. Poate că da, însă la ce-ți trebuie? Mai avem nevoie de niște motorină și câteva capse, continuă Toma să vorbească, ca și când nu auzise întrebarea moș neagului, astea cred că sunt mai ușor de găsit, de la un pistol de împușcat bolțuri. Confecționăm un exploziv artizanal, îl lămuri el pe Calistrat. E destul de puternic iar dacă îl așezăm cum trebuie și barăm bine gura minei, am putea reuși să ne facem treaba cu el. Vorbești serios? întrebă Ileana. Foarte serios. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cum, a pierit. Ucis de ea, fără îndoială. Urcase la peșteră împreună cu taică-său, care îl luase cu el pe Muntele Rău, fără să-i spună ce au de făcut acolo. Zicea ceva de niște catâri pe care i-au împușcat și i-au îngropat acolo, chiar lângă intrare. Da, am auzit și eu povestea. Asta s-a petrecut cu mai bine de douăzeci de ani înainte de începutul secolului trecut. A fost ultima oară când vâlva a ieșit în lume. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prea mare și a fost interpretată preponderent politic. Se pare că și numărul celor omorâți - 11.000 de rani - este exagerat, asta ca să se diminueze vina celor care erau la guvernare atunci - conservatori și liberali - ca și cum, dacă ar fi fost împușcați câteva sute nu era tot crimă. S-a încercat să se arunce vina pe arendașii evrei care formaser adevărate trusturi arendășești, mai cu seamă în nordul Moldovei, dar s-a observat că marea majoritate a arendașilor erau români, la fel
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au pierdut urma în țară pe ani întregi, întorcându-se după ce erau uitați. Pentru colectarea cotelor erau trimiși în sate activiști, muncitori și ofițeri. Unul era un muncitor de pe la Hemeiuși, avea și el o armă de vânătoare cu care a împușcat un iepure pe Cocolia din Slobozia, dar s-a auzit la raion și a fost pedepsit. Altul era un locotenent-major, Toader îl chema, care îi spunea tatălui meu că el nu se urcă în podurile oamenilor; îi era rușine de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
era ca și Iordache Nănescu, un om vesel, îi plăcea să râdă povestind întâmplări și situații de viață. Când aveam 1314 ani, l-am auzit spunând îngrozit (nu-mi spunea mie, eram martor întâmplător la amintiri de război) despre evreii împușcați la Iași, despre faptul că soldații au fost puși să tragă în vagoanele pline cu evreii porniți în deportare. Nici în tabelele de împroprietăriți prin legea din 1945, la fel ca în cel din 1864 și 1921, nu am găsit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dar întotdeauna cei drepți sunt cei care plătesc pentru păcătoși. Cu toate aceste precauții, atât legate de formă cât și de conținut, curând deveni evident că interesul pentru lectura ziarelor scăzuse mult. Mânate de nerăbdarea ușor de înțeles de a împușca și vâna în toate direcțiile, au existat ziare care au crezut că puteau să lupte contra absenței cumpărătorilor presărându-și paginile cu trupuri dezbrăcate în noi grădini ale deliciilor, fie feminine, fie masculine, amestecate sau singure, izolate sau în societate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
prea rău. Deviza gravată de Gachentard a dispărut mai mult sau mai puțin din cauză că nu a fost întreținută, și singurele cuvinte care se pot încă citi sunt Nu, vei și nimic: „Nu vei... nimic“, și e adevărat că nu a împușcat niciodată nimic. Edmond Gachentard avea niște picioare mari, o bască și un gust supărător pentru aperitivele complicate, ale căror mirosuri se înrudeau cu ale preparatelor farmaceutice. Privind cerul, dădea adesea din cap și devenea dintr-odată meditativ când nori mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spusese când venise în permisie, iar eu îi răspunsesem că dacă va face asta îl voi spune primarului și jandarmilor. N-aș fi făcut-o, dar îmi era prea teamă că o să dezerteze cu adevărat, că va fi prins și împușcat, dar oricum a murit, cu o săptămână înaintea armistițiului... Vreau doar să vă spun că mie mi-a fost milă de bieții flăcăi, așa că, înainte de a le duce de mâncare celor doi care plesneau de sănătate, mă ocupasem deja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de lână care se mișca încet: era copilul. Dar voi povesti asta puțin mai târziu, după ce voi fi terminat cu ceilalți. XX Mierck îl închisese pe micul breton în pușcăria din V., cu toate că armata își reafirmase dorința de a-l împușca. Problema era cine îl va executa. Iar asta a durat o vreme. Suficient cât să merg să-l văd. Era închis de șase săptămâni. Știam închisoarea. În Evul Mediu, fusese mănăstire. Deținuții au venit după călugări. Asta e tot. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a ajuns la Castel pe 4 august. Cu siguranță. Iată ce spune căpitanul: Domnișoară, Vă scriu pentru a vă da o veste foarte tristă: cu zece zile în urmă, în timpul unui asalt asupra liniilor inamice, caporalul Bastien Francœur a fost împușcat în cap de o rafală inamică. Salvat de ceilalți soldați, a fost adus în tranșee, unde un infirmier nu a putut face altceva decât să constate gravitatea extremă a rănilor sale. Din nefericire, caporalul Francœur a decedat în minutele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i-am răspuns lui Vignot. Fiecare cu ale lui. Fără îndoială, nu se înșela în legătură cu Le Floc, dar asta nu schimba nimic. Fetițele erau moarte, atât cea din Bretagne, cât și Belle de jour. Iar puștiul era și el mort, împușcat de un pluton de execuție. Și apoi, în adâncul sufletului îmi spuneam că Vignot poate se înșelase, că avea probabil motivele sale să pună întreaga poveste în cârca tânărului, așa cum și jigodiile de Mierck și Matziev le avuseseră pe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]