2,507 matches
-
bețișoare contra insectelor și borcane cu ulei de citronella, toate semne Îngrijorătoare care confirmau faptul că apele stătute de sub aleile-ponton erau cuiburi unde țânțarii se reproduceau În voie. O ușă mai Încolo, Marlena și Esmé erau amândouă numai exclamații de Încântare la vederea lacului, Întrebându-se dacă nu cumva acesta chiar era paradisul, Shangri-La. Harry era cel mai Încântat dintre toți. Bungalow-ul lui era la capătul cel mai Îndepărtat al pontonului cinci, locația izolată care făcea din el un cuibușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bătea cu putere, aproape ieșindu-i din piept. Adora această senzație, eliberarea de teroare. Obișnuia să Închidă ochii și să asculte cum zgomotul asurzitor se transforma Într-un scâncet slab, din nou și din nou. Apropiere și retragere, spaimă și Încântare, un ritm care se repeta, fără să se oprească. Mașinile de curse se aruncau spre ea În viteza dragostei, pe punctul de a părăsi pista și de a se ciocni de ea. Dar Întotdeauna rămâneau pe pistă, la fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile. Ai îmbogățit lumea ca ochii și urechile să fie în veșnică încîntare. Sunt aproape complect fericit. Toate nemulțumirile de odinioară au dispărut, poate pentru că am exagerat crezîndu-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
terminase școala secundară de provincie, cu o profesoară de franceză ce nu știa bine nici să traducă. I-am interpretat cu toată subtilitatea de care eram capabil o fabulă de La Fontaine, Les animaux malades de la peste, ce produsese odinioară atâta încîntare în mine. Am trecut apoi la Les deux pigeons. Am lăsat-o mai târziu să interpreteze singură, și eu numai îmi dam părerea, profesor și elevă. Dar curând elucida perfect orice, fără ajutorul meu, și vedeam cu stupefacție că eu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea cea mai intimă, fără să mi-o mărturisesc nici mie, poate că vorbeam astfel numai din exasperare. După ce suportasem situații grave fără explozii (cuvintele, ca să lovească bine, trebuie să aibă și sonorități), acum țip din pricina unei pisici. Neg toată încîntarea ce pretindeam că o am în Cavarna, în viața comună cu Ioana. Măcar ridicolul situației ar fi putut să mă oprească. A trebuit să veghez toată noaptea pe Ioana, nenorocită ca să încerc să o consolez: "Nu trebuie să dai nici o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca înger-stea Sub ploi de jurăminte. Să dai farmec vieții celor Azi de suflete păstori În timp incert, multicolor - Furnicar de impostori. Venit cu aripi sidefii Pe raze siderale, Tu te-ai oprit aici să fii Flamă sub cardinale, O încântare pentru cei Ce-n vreme de ispite Drept ocrotesc - ca obicei - Speranțe risipite. Ca înger ai venit la timp Cu suflet clar cum cerul E străbătut de Soare-Olimp, De crește-n noi misterul. Și-așa senin să și rămâi Cât
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ochii lui Muriel supraveghează tendința mamei ei de a deveni superficială, guralivă. Când se ceartă între ele, nu există pericolul unei dezbinări mai serioase, pentru că sunt Mamă și Fiică. Un fenomen teribil de frumos de urmărit. Totuși, există momente, în încântarea mea, când aș dori ca și domnul Fedder să fie mai activ pe planul conversației. Câteodată simt că am nevoie de el. De fapt, uneori, când intru pe ușă, am senzația că intru într-un fel de mănăstire dezordonată, seculară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fericire, amenință, îmi dau seama, să transforme această întreagă compoziție într-un solilocviu de nebun. Cred, totuși, că nici măcar eu nu am curajul de a încerca să spun ce-l face pe poetul chinez sau japonez să fie minunea și încântarea care este. Cu toate acestea, (oare nu știți?) ceva îți vine întotdeauna în minte. (Nu-mi imaginez că-i exact lucrul pe care-l caut, dar nu pot să-l înlătur pur și simplu.) Odată, cu enorm de mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dintre subiectele favorite ale lui Seymour. Fratele nostru mai mic, Walt, era, în copilărie, un pescar pasionat și, de ziua lui, când a împlinit nouă sau zece ani, Seymour i-a dăruit un poem - care a fost, cred, una dintre încântările vieții lui Walt - despre un băiețaș bogat care pescuiește o păstrugă în râul Hudson și, când scoate peștele din undiță, simte o durere puternică în buza de jos, apoi uită de toată povestea până ajunge acasă și descoperă că peștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de uite-o-nu-e, extrem de vagă, privire crucișă - cu excepția faptului că nu erau deloc sașii, și aici am dat de necaz. Un alt scriitor la fel de hazliu - Schopenhauer - încearcă, undeva în opera lui ilariantă, să descrie o pereche de ochi similari și, spre încântarea mea, nu i-a ieșit decât un talmeș-balmeș. Foarte bine. Acum nasul. Îmi spun că asta n-o să mă doară decât un minut. Dacă, oricând între 1919 și 1948, ați fi intrat într-o încăpere aglomerată în care ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
indirectă și prevalența oglinzilor. Horricker era frumos. Sammler era de acord. Vesel, oarecum necopt Încă, Horricker era probabil lăsat de la natură cu intenția ștrengăriei. (La ce bun toți mușchii ăia? Sănătate? Nu banditism?) „Și cum se Îmbracă!“ zicea Angela cu Încîntare seducătoare, de actriță de comedie. Cu picioare lungi de California, șolduri mici, păr lung, ondulat, cu o buclă adorabilă la spate, era un dandy mod1. Extrem de critic la adresa Îmbrăcămintei altora. Până și Angela trebuia să se supună la inspecții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Gruner Însuși, chiar după cincizeci de ani, Încă mai era puțin emigrant. În ciuda casei mari din Westchester și a Rolls Royce-ului sclipitor ca o supieră, acoperindu-i chelia evreiască cuviincioasă. Ridurile doctorului Gruner erau blânde. Exprimau răbdare și câteodată chiar Încântare. Avea buze mari, nobile. Și ironie și pesimism se aflau acolo. Era o față plăcută, plăcut luminată. Iar Sammler, ca unchi de soră pe jumătate - un unchi de fapt din curtoazie, din dorința pioasă cu iz de antichități a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Nu negru, cu nasul ascuțit, tipul dravidian, dolicocefal, ci cu trăsături rotunjite. Probabil din Punjab. Avea Încheieturi, glezne, picioare subțiri și păroase. Era un dandy. Un filfizon (Sammler nu putea renunța la cuvintele vechi pe care le adunase cu atâta Încântare În Cracovia din cărți din secolul al optsprezecelea). Da, Govinda era un crai. Era În același timp sensibil, inteligent, neliniștit, pasionat, un bărbat arătos, elegant, un păun. O singură incongruență majoră: chipul rotund mărit de o barbă moale, dar viguroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
umană. Nu vorbesc doar de exigența morală, ci și de cea față de imaginație de a produce o figură umană de statură adecvată. Care e adevărata statură a ființei umane? La asta m-am referit, doctore Lal, când am vorbit de Încântarea ucigașului față de Înjosirea prin parodie - prin Rumkowski, rege al zdrențelor și al rahatului, Rumkowski, conducător peste hoituri. Și asta este ce mă preocupă pe mine la teatralitatea episodului Rumkowski. Desigur că actorul era sortit pieirii. Mulți alți actori, cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mult în natură a dat multă pâine presei, dar, contrar aluziilor scârboase ale jurnaliștilor, Sheba și Connolly n-au găsit un avantaj în faptul că se întâlneau în aer liber. E chiar dificil, se pare, să te lași cuprins de încântare într-un parc anost din Londra. La începutul lui aprilie, serile erau atât de reci încât Sheba deseori abia își mai simțea buzele și mâinile. Și chiar și pe vreme mai îngăduitoare, frica de insecte sau de rahatul câinilor făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
unui scris de bețiv care zice „Vacanță plăcută“ mi se pare, cu toată obiectivitatea, o formă foarte joasă de distracție. Și totuși a putea să te bucuri de artificii e unul dintre criteriile după care se judecă omul capabil de încântare copilărească în viață. E perfect acceptabil să urăști circul. Dar să admiți că găsești artificiile obosoitoare înseamnă să te transformi într-un paria. Suspectez că doar o fracțiune infimă din mulțimea adunată la Primrose Hill se bucura cu adevărat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
într-un paria. Suspectez că doar o fracțiune infimă din mulțimea adunată la Primrose Hill se bucura cu adevărat de spectacol, dar am stat toți acolo un ceas întreg și glacial, meșterind îndatoritori răsuflări tăiate și alte simptome de pură încântare. Cu toții, mai puțin Polly, care a prins momentul să-și mai alunge angoasa fumând țigară de la țigară și făcând găuri în noroi cu cizmele. La sfârșitul comediei s-a făcut o îmbulzeală groaznică, pentru că mulțimea s-a năpustit spre ieșirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
maximum de toate oportunitățile și de banii americani, dar care părea să-și dorească decăderea țării care îi punea oportunitățile și banii respectivi la dispoziție ? Care s-a uitat la buletinele de știri din zilele de după 11 septembrie cu o încântare foarte puțin mascată ? În nici un caz. Irene ajunsese la concluzia că dacă lui Ahmad nu-i convenea ceva din ceea ce ea făcea, atunci însemna că era pe drumul cel bun. Un șirag de petale a luat foc. Ahmad, a exclamat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
A mai născut un copil, pe Sue, și-a început să-și facă griji gândind că o fetiță e mult mai predispusă la a moșteni caracterul psihic și nefericirea mamei. Ca multe alte mame, Alice s-a apucat să mimeze încântarea. A început să râdă atunci când Sue o trăgea de păr, a renunțat la ideea absurdă de a avea o sufragerie lipsită de jucării împrăștiate peste tot și-a încetat să se mai întrebe ce făceau femeile fără copii cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
din vară, spuse directorul celui dispărut. Își mîngîie chelia, acoperită de broboane de sudoare ca niște picățele de mică - aveam impresia că erau prea Încinse caloriferele - și se rezemă comod de spărarul scaunului tapisat cu piele neagră, foindu-se de Încîntare... Da, zău, nimic nu-ți stîrneșie mai mult curiozitatea decît nenorocirea altuia, atunci cînd știi că tu nu ești cu nimic vinovat. Ce altă dovadă mai firească a inocenței poate exista?... I-am lăsat impresia că sînt de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de ochii subțiați de șiretenie ai unui șarpe verzui, încolăcit disciplinat pe trunchiul unui pom cu frunze verzi și portocalii. Până la urmă i-am dăruit o pânză înrămată la care țineam foarte mult: un câmp cu cai; privea pânza cu încântare: era lumea lui. În legănarea șaretei mă surprinsei gândindu-mă, deodată, la viitor. Care viitor? Drumul lui, atunci în tinerețe, era departe și imprevizibil. Lung, care moțăia alături, nu mai avea ce aștepta. Acum un an și ceva fusese împroprietărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în mână. În biserica în care, copil fiind, la vârsta școlii primare, mă spovedisem în fața lui, deși încă nu începuseră păcatele, dar pentru iertarea cărora se rugă punându-mi patrafirul pe spate, încât îngenuncheat cum stăteam inima îmi bătea de încântare. De unde venea rațiunea rugăciunii lui pentru iertarea păcatelor încă neivite, și încântarea mea, nu știu. Dar acum el nu mai era, biserica mi se păru goală... În numele Tatălui și-al Fiului... Crucificarea era singurul lucru concret în marea icoană din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mă spovedisem în fața lui, deși încă nu începuseră păcatele, dar pentru iertarea cărora se rugă punându-mi patrafirul pe spate, încât îngenuncheat cum stăteam inima îmi bătea de încântare. De unde venea rațiunea rugăciunii lui pentru iertarea păcatelor încă neivite, și încântarea mea, nu știu. Dar acum el nu mai era, biserica mi se păru goală... În numele Tatălui și-al Fiului... Crucificarea era singurul lucru concret în marea icoană din față, pentru că absența bunicului în ochii căruia mă privisem altădată lărgise acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cât o fulgerare. Domnul Pavel se ridică de pe scaun, umplu cele patru pahare prelungi, ne obligă să ne ridicăm și noi, și ciocnirăm toți patru, iar doamna Pavel, înviorată ca dintr-o stingere dulceagă, o îmbrățișă pe Marga, rostindu-și încântările față de „dulcea ei nepoată”. - Ee! domnule judecător, asta e cea mai mare avere a mea. Și o îmbrățișă iar. Deodată, domnul Pavel își plesni fruntea cu palma: - Bine că mi-am adus aminte! umplu din nou paharele, și, ușor nostalgic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
soțului cu evocarea unor întâmplări amoroase, omise de el, ce făcuseră ocolul orașului la timpul lor, mult înainte de război, la vremea tinereții amândurora și pe care le socotea necesar a fi povestite „pentru o mai bună cunoaștere a vremilor, spre încântarea Anei, - era sigură de asta - deoarece asculta cu atenție vizibilă nu numai în ochi ci și în mimica participativă a feței. Era acum întuneric, și după o tăcere ce putea semnifica oricare din posibilele noastre stări sufletești, Ana se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]