2,188 matches
-
să mă îmbăt și să mă îmbolnăvesc de mirosul lor și profitam de toate zilele cu soare ca să renunț la sculptură, consacrându-mă unei îndeletniciri pentru care eram mult mai înzestrat; trântit între trandafiri, mă lăsam în voia imaginației. În închipuire puteam să-mi ofer tot ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și spaimă. Dar oricât de proastă era părerea pe care o aveam despre mine, tot am rămas perplex în clipa când m-a fulgerat bănuiala că amintirile la care se refereau bătrânii puteau fi, în întregime sau în parte, pură închipuire. Asta s-a întâmplat într-o zi în care Mopsul se lăuda: „Hei, puișori, în meseria mea n-aveam voie să greșesc. Dacă nu prindeam bara, adio. În câteva secunde ar fi trebuit să-mi fac formalitățile pentru lumea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o cămașă de forță. Încât n-aveam motive să fiu indignat, nu asta era problema. Altceva mă descumpănea. Înțeleg să minți, dar să știi că minți! Or, bătrânii nu mai deosebeau adevărul de minciună, nu mai deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata lor viață, câtă autenticitate exista în urma lor. Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și cu bătrânii. Nu mai puteau să-și ofere nimic la vârsta lor, în azil, în schimb le rămânea golul lăsat de trecutul de care se despărțiseră; el era hrană vie pentru imaginația lor. Puteau să-și dea frâu liber închipuirii, să mintă, să viseze, să-și remodeleze amintirile, de parcă timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când anume apăruse ea în clădire, dar părea limpede că zidurile azilului, singure, n-ar fi reușit să-i facă să se simtă legați unul de altul printr-un destin comun. Abia taina care le biciuia curiozitatea și le înfierbânta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încâlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu toate acestea, nu puteam să-mi smulg privirea de la rotocolul de abur albicios care-i Învăluia umerii și abia reușeam să-i zăresc chipul hrăpăreț ca al unui ibis egiptean, iar În spatele lui o mulțime de chipuri, năluciri ale Închipuirii și ale memoriei mele. Contururile fantasmei, care se decupau În Întunecimea pasajului, se dilatau și se retrăgeau, de parcă o răsuflare minerală Înceată Îi Însuflețea În Întregime statura... Și - cumplit lucru - În locul picioarelor, uitându-mă la el, am văzut pe zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
altfel de „primitivism” modern, pus într-o surprinzătoare analogie cu cazul dramaturgului irlandez John Millington Synge, „pe care poetul Yeats l-a izgonit din Parisul unde se irosea în frămîntări sterile tocmai în insulele Aram”; acolo, în contact cu „graiul, închipuirea și obiceiurile pescarilor”, talentul lui Synge și-a găsit expresia... Refuzînd deopotrivă „exclusivismul poporanist”, ruralist (clamat de tradiționaliști), și exclusivismul citadinist (clamat de Lovinescu, care - se știe - nu l-a agreat prea mult pe „liricul”, „ruralul”, „evocatorul” Sadoveanu), Vinea respinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lăsați-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închiși. PSALM O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă Dumnezeule, dar ce era sa fac? Când eram copil mă jucam cu tine și-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, și fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în țărână, în foc, în văzduh și pe ape. Între răsăritul de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
-mi amintesc ce-am spus. Orice-ar fi fost, nu lua În seamă. — Erai beată? La patru după-masă? După voce, Dan zîmbește, iar eu tare aș vrea să-l plesnesc. — Ce e, Dan? Umilința pe care o simt Întrece orice Închipuire. Nu mai vreau decît să scap de el, să mă ghemuiesc undeva, Într-un colț, și să plîng. — Am zis că poate ai dreptate și că ar trebui să vorbim. Poate În weekendul ăsta? Ezit o clipă. Dar, apoi, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
astea. Suferă și el. Pentru prima dată de la Întîlnirea din seara aceea, din Belsize Park, Încep să Întrezăresc un licăr de speranță. — Deci, tu crezi că suferă? Simt nevoia să aud asta de la mama lui, mai ales după ultimele mele Închipuiri. — Sigur că da, pufnește ea. Nu știe ce să se mai facă, dar i-a fost atinsă și mîndria. Iată motivul pentru care n-o să vină el la tine mai Întîi, chiar dacă Își dorește asta. Va trebui să te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Rotari se simțea umilit. - Iartă-mă, i-am spus, am înțeles și-ți prețuiesc bunele intenții, dar femeia aceea era chiar o lepădătură. - Nu-ți era bună să te descarci? m-a întrebat. - Pentru așa ceva sunt de-ajuns visele și închipuirea. A te iubi cu o femeie e cu totul altceva. Ca experiență de viață era la nivelul unui băiat, și nu mă-nțelegea întru totul. - Tu ești călărețul, și ea, iapa; te urci pe ea, alergi, cobori și îți vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cămașă curată și cârpită frumos, a intrat în biserică. El era cu ochii după Ghighina, îi urmărea silueta micuță care se strecura printre șirurile de oameni și plănuia o întâlnire de dragoste, așa cum zăcea ea de multă vreme ascunsă în închipuirea lui Pampu. Știa ce urma să se întâmple în biserică și la început nici n-a fost atent. Apoi, pe măsură ce încăperea se umplea de flori și de sfeșnice aprinse, Zogru se lăsase prins de corul care slăvea numele lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mintea și sufletul spre alte lucruri. Ioniță Zugravu și mulți alți urmași ai lui se gândeau continuu la cum ar fi dacă ar fi să fie, erau zănatici și prinși într-un păienjeniș de dorințe care luau formă doar în închipuirea lor. De exemplu, Ioniță Zugravu se gândea să facă o biserică. Avea casă și ceva pământ lăsat de tatăl lui, vătaf de curte la fostul conac al spătarului, care atunci, la 1520, rămăsese în grija unei nepoate de-a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
joasă colbăită și copacul cu Frunze verde închis și iarba cu pâlcurile de flori de lângă stâlpul de telegraf. Acel stâlp, cum știm cu toți era chiar “taraba cu înghețată” și frunzele mari cât o palmă de-a tatei erau în închipuirea noastră banii cu care ne cumpăram înghețata. Mă jucam toată ziua așa cu prietenii mei dragi, Așa prieteni ca în satul natal și ca în vremurile acelea de vară fierbinte nu vom mai regăsi probabil niciodată. Când unul lipsea fiindcă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dubei s-a deschis treptat și cineva m-a strigat pe nume, spunându-mi să rămân pe loc, era vocea bunicului, când ușa s-a deschis complet, l-am și văzut, era chiar el, dar credeam că este doar o-nchipuire de-a mea, sub efectul fricii și știam că n-am voie să mă uit, trebuie să fug, dar m-am uitat totuși, și am văzut clar că era bunicul, era el într-adevăr, a strigat la mine să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
întocmai ca atunci când încă era în viață, gura îi era întredeschisă, pieptu-i era înțesat de decorații, m-am uitat în dreptul inimii și mi s-a părut că, printre decorații, stofa e îmbibată în sânge, dar știam că-i doar o închipuire, că văd doar cum catifeaua purpurie se reflectă în metalul lustruit al decorațiilor, și mirosul de sânge închegat e o închipuire, atunci mi-a venit cumva în minte că asta nu poate fi adevărat, toate astea nu pot fi adevărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și mi s-a părut că, printre decorații, stofa e îmbibată în sânge, dar știam că-i doar o închipuire, că văd doar cum catifeaua purpurie se reflectă în metalul lustruit al decorațiilor, și mirosul de sânge închegat e o închipuire, atunci mi-a venit cumva în minte că asta nu poate fi adevărat, toate astea nu pot fi adevărate, îmi imaginez doar că l-au adus pe tata, îmi imaginez doar că stă acolo, de partea cealaltă a sicriului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
văzut nicăieri, nici pe el, nici pe gardieni, tot cimitirul era gol, doar mașinile staționau de-o parte și de alta a aleii principale, și atunci, preț de o secundă, mi-a trecut prin gând că poate nu era decât închipuire și că nici nu-l aduseseră pe tata, dar atunci, din spatele capelei, s-a ivit o dubă cenușie și a pornit-o lent pe aleea principală, și atunci am spus în gura mare să stea pe loc și să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dorești să ți-i ridici În cap pe toți insularii. Oamenii locului țin la trecutul lor, chiar dacă nu este dintre cele mai glorioase, preciză Ryan. CÎt privește menhirul din care picură sînge, acesta e un fapt, nu un produs al Închipuirii. - Există Întotdeauna o explicație, replică Lucas, cu o nuanță de iritare. Și am s-o descopăr, chiar de-ar fi să-mi isprăvesc zilele pe mormanul ăsta de pietre și să mă apuc să Învăț dialectul breton. Ryan arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
poate că lucrurile nu stau chiar așa de rău cum am crezut. Dar chiar în clipa în care simt că mă mai înseninez puțin, am conștiința clară a faptului că sunt ca un călător disperat care vede mirajul prin aburul închipuirii. Compania de asigurări nu acoperă niciodată suma integrală. Uneori nu oferă absolut nimic. Alteori plătește, dar își ridică taxele la niveluri imposibile. Ce au zis cei de la asigurări ? spun, cu un nod în gât. O să... Încă n-au zis nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
apa. Mare-i Dumnezeu! Treci, frățioare! îi suflă sticletele. La acest ceas întunecat bine-ar fi să te afli la adăpost, într-un loc uscat, cald, bine luminat, într-un loc fără amestec. O, zei! Cine poate cuteza să nutrească închipuirea lăcașurilor biruinței? Cine să-și ridice gândul până la voi? Crengile negre de plop și cireș sălbatic țes geometrii capilare care duc spre o inimă nevăzută. S-a pornit și vântul de la răsărit. Și cum încrețește apa, la fața ei iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
noapte, lăsându-și cu plăcere sistemele nervoase și circulatorii, organele interne, musculatura și tăcutele oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon afumat și tartine cu caviar, în cupe adânci încălzite de mireasma celui mai bun armagnac. Și la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Tarzani chipeși, de treabă și curați cu inima? Într-o junglă parfumată, lângă un pahar cu picior înalt de daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara Carbon tresare, zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
crai și îndrăznețul arhitect și sculptor, a existat o dorință de nestăvilit de a se întrece unul pe celălalt. Și unul cu celălalt, firește. Pentru supuși, era o patimă folositoare: regele poruncea clădiri și invenții nemaiauzite, arhitectul îi întrecea toate închipuirile născocind și înfăptuind temple, palate și inginerii care de care mai uluitoare, atunci regele poruncea altele și tot așa. Ținutul prospera. Oamenii aveau mereu de lucru și o duceau bine, iar femeile cheltuiau averile soților cumpărând lucrurile minunate făurite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dopul carafei și toarnă lichidul în cele două păhărele. E de un vișiniu de Burgundia, iar gustul băuturii e pe măsură. Ce bună e! plescăie Pascal mulțumit. ─ E ultima sticlă. Acum așteptăm roadele viitoare... Cuvântul a chemat în amintire, în închipuire, Pascal de mult bănuiește că sunt tot una, zilele călduroase de vară, forfota matinală din piețe, vrafurile de vișine pe tarabe, cu pielița plesnind pe alocuri datorită cărnii îmbelșugate. Cât e de ciudat, cât de ciudat, se gândește, și gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]