2,617 matches
-
care le umanizează. În consecință, indiferent de natura lor, lucrurile își dezvăluie „sufletul”, alcătuind deopotrivă suportul și substanța unei microarmonii senzoriale: „Crengile sălciilor împreunate ca niște rime elastice / o pisică moartă paie și haine vechi plutesc pe apă / timp străvechi încremenit în scorburi inundațiile / de altădată nisipul lustruiește oasele înecaților / cine a lăsat pe mal o roată de bicicletă ruginită / aerul e dulce răsucesc ușor între degete ismă și spun / e bine că pe aici va trece curând și factorul poștal
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
undele Apa care Curge. Acum, la coada Apei Mari care Dă Nori, vuietul apelor a devenit asurzitor, însoțit de scrâșnetul și bubuitul sloiurilor care se prăvălesc învălmășit unele peste altele în hăul Apei care Curge. Asurziți și cutremurați, oamenii au încremenit pe stâncile de deasupra văii. Din prăpastia de sub ei se ridica să-i învăluie un nor de picături de apă, ce făceau curcubee cu soarele, acum înălțat, să lumineze și să privească și el la înfricoșătoarea îmbulzeală de ape și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
unde debutează în 1965, „Cronică”, Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Revista română” ș.a. Dintre scrierile literare ale lui P.-S., destinate cu deosebire copiilor și tinerilor, o marcă de originalitate vădește Păcală și ai săi (1994), al cărei personaj nu este încremenit într-un timp de odinioară, cum îl prezintă snoavele populare românești, ci imaginat în contemporaneitate, ca vecin, frate și prieten, prezent în piață, magazin, restaurant, școala etc., pus pe șotii, dar și făcând aluzii la viața politică. Este și autorul
POPESCU-SIRETEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288953_a_290282]
-
Head? Ce zici? Ă Zic că trag ca un diavol! strigă indianul. Cele trei ambarcațiuni ale vasului nostru, ațîțate de provocările neamțului, începură să înainteze în rînduri strînse și, în curînd, aproape că-l ajunseră din urmă. Cei trei secunzi, încremeniți în atitudinea mîndră și cavalerească, pe care-o au hatamanii cînd se apropie de pradă, își îndemnau din cînd în cînd vîslașii de la pupa, cu strigătele: „Uite-o cum zboară! Ura, pentru briza stîrnită de babalîci! Jos cu neamțul! Să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înclinat al unei case. Corabia gemea și icnea. Din pricina acestei poziții nefirești multe din incrustațiile de fildeș ale parapetelor și cabinelor căzură din locurile lor. în zadar am încercat, cu drugi și cu piroane, să desfacem lanțurile de pe babale - parcă încremeniseră; iar între timp balena se scufundase așa de mult, încît marginile-i aflate sub apă deveniseră inaccesibile; și, în fiece clipă, greutatea ei parcă sporea cu tone și tone, iar corabia părea pe punctul să se răstoarne. Ă Stai nițel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
motivul exact al opririi sale pe loc îsau, poate din pricină că vacile și vițeii aceștia erau niște făpturi atît de tinere, de nesofisticate și de lipsite de experiență), oricum ar fi, balenele astea mai mici, care ne vizitau în răstimpuri ambarcațiunea încremenită pe marea calmă, vădeau o uimitoare îndrăzneală și încredere sau poate nu era decît tot o formă de panică, dar una de care nu puteai să nu te minunezi. Amușinînd ca niște cîini, veneau pînă sub copastie, încît ai fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
genunchi în fața lui Ahab, dar cu capul întors în altă parte; iar aproape, drept deasupra lor, în greementul unde tocmai legaseră o vergă, cîțiva mateloți, surprinși de fulger, se înghesuiau unii într-alții și atârnau ca un roi de viespi încremenite pe-o creangă, într-o livadă. Alții, înmărmuriți în diferite poziții, aidoma scheletelor de la Herculanum - în picioare, șezînd sau alergînd - parcă prinseseră rădăcini în punte, dar toți priveau în sus. Ă Da, da, băieți! strigă Ahab. Uitați-vă la flacăra
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rupse la capetele a două scînduri, astfel încît ambarcațiunea se scufundă aproape pînă la nivelul copastiei; bălăcindu-se prin apă, oamenii încercau acum să o scoată afară cu ispolul și să astupe spărtura. Cam tot atunci, în vîrful catargului, Tashtego încremeni cu ciocanul în mînă, iar flamura roșie îl învălui ca o pătură, apoi zbură drept înainte, prin fața lui, ca și cum i-ar fi sărit inima din piept. Starbuck și Stubb, stînd dedesubt, pe bompres, zăriră în aceeași clipă cu Tashtego monstrul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
puțin agreată decât alte ideograme prezentate ulterior. Suntem absolut inconștienți de faptul că fața noastră, foarte plastică, ia expresii care nu sunt percepute de interlocutori. Doar cei care au aparat video au putut să perceapă, când s-a întâmplat să încremenească imaginea, o emoție pe care nu erau deloc pregătiți să o vadă și care le scăpase în vizionarea la viteză normală. Și totuși, creierul nostru înregistrează toate expresiile fugitive. La nivel inconștient, el poate fi impresionat, de imagini cam de
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
univers. Indeterminarea biografică a lui Marlowe sugerează tocmai căutarea, dialogul între lumi, refuzul încremenirii într-un spațiu perfect conturat. Lumea lui Philip Marlowe nu e nici Londra cețoasă, dar nu lipsită de farmec, a lui Sherlock Holmes și nici Parisul încremenit în aerul bonom al măruntei burghezii pariziene interbelice a lui Jules Maigret. Marlowe trăiește într-o pre-metropolă, într-un Los Angeles deja misterios și tentacular, dar nu întru totul copleșitor. La drept vorbind, orașul/orașele lui Philip Marlowe este/sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
eroul își epuizează, de fapt, mesajul și rolul. Știm, la capătul celor șapte romane ale lui Raymond Chandler, că domnița legată de pom (din debutul cărții din 1939) va rămâne pentru eternitate acolo. Asemenea cavalerului cu armură neagră, Marlowe a încremenit la mijlocul unor gesturi al căror simbolism devenise desuet. După anii petrecuți în deșertul californian, își însușise lecția amară a unui cavalerism ieșit din uzanță, ineficient și steril. Philip Marlowe nu joacă, de fapt, o partitură proprie. El ilustrează variatele faze
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
să sugereze imaginea unui univers mai complex decât cel descris îndeobște de proza de divertisment. Astfel de scurte strangulări ale narațiunii reprezintă oaze de liniște, pasaje dilatate, ca printr-o lupă ultrasensibilă, într-un univers brownian. Pentru câteva clipe, scena încremenește, personajele se dau deoparte și cititorul e invitat să descopere interstițiile unei realități alternative. Fără a fi prea numeroase (ele nu trebuie confundate cu descrierile ce au un rol bine determinat în economia narațiunii), astfel de secvențe lărgesc dimensiunea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
putut să-și dea frâu liber naturii criminale. Închisoarea era o soluție inadecvată, de vreme ce problemele mezinei Sternwood puteau fi tratate doar într-un ospiciu. Realitatea avea să dovedească altceva. Și totuși, o perioadă nedefinită - câțiva ani -, lucrurile par să fi încremenit în formula creionată la sfârșitul Somnului de veci. Într-adevăr, Carmen ajunge în sanatoriul doctorulului Calude Bonsentir, unde Norris o vizitează săptămânal, iar Vivian, „atunci când poate”. Din nefericire, la ultima vizită, majordomul a constatat că pacienta dispăruse. Marlowe mai află
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
descrisă de Minkowski (1933) ca o suspendare a activității sau chiar a vieții. În așteptarea pură nu se poate vorbi de vreo organizare a timpului. Nu se pornește din prezent pentru a prevedea viitorul, ci viitorul face ca prezentul să încremenească: „Momentul ce vine domină integral situația”. De aceea, așteptarea este adesea resimțită ca o povară, ea paralizând activitatea. Așteptarea este antiteza perfectă a acestei viziuni pozitive asupra viitorului aparținându-i lui Bernanos: „Nu îți înduri propriul viitor, ci ți-l
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
versiunea sa patologică, mecanismul regresiei poate fi ilustrat printr-o observație a lui Dolto (1973/1988, vol. I), care citează cazul unui copil care a trăit experiențe precoce de privare maternă: „El nu-i mai privește pe ceilalți, mimica sa încremenește într-o expresie de disperare sau de indiferență la tot ce i se întâmplă (...). Din fericire, uneori manifestă un interes electiv pentru un animal, pentru un obiect sau pentru o colecție de obiecte asemănătoare (de pildă, niște lingurițe). În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
tineri, care se îndreaptă-anume Pe drumul universității noi... Cotim la dreapta-au zburat, se vede, Cocoșii de pe fosta prefectură. Tovarășe, de vrei pădurea verde Poftim la deal, căci brazii-nalți crescură! Vrei lucruri vechi? E turnul Sân Mihai, Matei Corvin încremenit pe cal... Vrei nevăzutul? Chiar acuma hai Să vezi orașul nostru de pe deal. Pe-aici bătură drumul spre Feleac Carele Iancului, împiedecate; Pe-aici au coborât după un veac, Vitezele, sovietice, armate. Privești și nu te saturi. Da să știi
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
noaptea aceea, femeia îl apucă strâns cu dinții de gulerul cămășii și-l purtă peste mica punte care le întindea capcanele șipcilor ei rupte. Prăbușindu-se în mijlocul mărăcinișului, avu timp să înăbușe țipătul copilului. Acesta se zbătu o clipă, apoi încremeni, speriat de o senzație cu totul nouă: mâna femeii tremura. Tăcut acum, privea lumea spărgându-se în obiecte pe care le putea numi și care, numite, îl făceau să-l doară ochii. Luna, un fel de soare înghețat. Puntea, care
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
atât de aproape de o moarte accidentală sau de o moarte calculată. O femeie care refăcea marginile țesăturii, într-o noapte de la sfârșitul luptelor. Și care, zărindu-mi în sfârșit mâna, își înclina capul, îmi reținea degetele pe obrazul ei și încremenea deja într-un fel de ațipeală. Prezența ta era de o absolută stranietate. Și totodată de o necesitate cu totul firească. Erai acolo, iar complexitatea ucigașă a acestei lumi, încâlceala aceea de războaie, lăcomii, răzbunări, minciuni, se afla în fața unui
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
cal în galop. Nikolai mișcă ușor hățul, se trase în spatele unui copac. Un călăreț se ivi pe drum. Un militar încovoiat peste coama calului, unit cu acesta într-o săgeată neagră, care brăzda în goană trunchiurile mestecenilor. Chipul îi era încremenit într-o grimasă ce-i dezvelea dinții. „Un nebun!“, își spuse Nikolai, dând din cap. Praful se învârtejea ușor deasupra urmelor lăsate de rafala copitelor... Străbătând satul vecin cu Dolșanka, o zări pe femeia sărmană cu duhul stând pe o
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
gata, neamțul o să-l termine cu o împușcătură și se vor înverșuna apoi asupra noastră, ca să ne facă să plătim scuipatul ăla.... Ofițerul se îndreptă de spate și dădu un nou ordin. Șirul soldaților tresări și, pocnind puternic din călcâie, încremeni în poziție de drepți, cu ochii ațintiți asupra superiorului. Acesta se uită la ei cu asprime și făcu să răsune în piață câteva cuvinte sacadate. Zurin înțelegea germana, limba aceea a inamicului, ce se învăța la școală citindu-l pe
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
căzu, se rostogoli pe jos, se aprinse de la sine, fasciculul ei luminos decupa roțile unui tren care tocmai pornise. În depărtare, soldații patrulei începură să alerge, ofițerul grăbi și el pasul... Din această încăierare fără ieșire îl smulse tânăra femeie. Încremenită lângă zid, păru că se trezește brusc și țâșni ca o săgeată spre trenul care înainta cu o încetineală somnambulică. Pavel apucă ranița și o urmă, ștergându-și de pantaloni mâna pătată de sânge. Se cățărară pe platforma unui vagon
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
amintirilor mele, îl vedeam încă pe soldatul care căzuse și pe care noi îl acopeream cu o față de masă, simțeam încă mirosul orașului african sub împușcături, iar în străfundul galeriilor, în anii mai îndepărtați, se desenau alte orașe, alte chipuri încremenite în moarte... Femeia părea că îmi așteaptă răspunsul. I-am dat de înțeles că am aceeași părere, repetând ca un ecou ultimele cuvinte. Trebuia să mă întorc în prezent. Pentru a reveni în acest prezent parizian, era de ajuns să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ia la stână și te omenește. După masă, ieși în curte ca să admiri peisajul și, în drum, dai peste un alt câine pe care îl îndepărtezi, aruncând cu un băț spre el. Câinele pleacă smerit, în timp ce, aflat în preajmă, ciobanul încremenește și abia mai poate vorbi: „Ăsta nu era câine. Era chiar un lup”; 5) Deschis. Puțin recomandabil, este tipul de final „în coadă de pește”. Cititorul vrea lucruri clare și nu acceptă șaradele, textele ce par indecise. În orice caz
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Dumnezeu” (Is. 63,12). Semnificația logion-ului: lectură intertextuală La un prim nivel de lectură, conflictul Isus-farisei trimite la conflictul Moise-Faraon, dar sensul teologic diferă. Într-adevăr, atât Isus, cât și Moise fac minuni. Fariseii și egiptenii (În speță Faraon) rămân Încremeniți pe pozițiile lor. Refuzul, obstinația, Încăpățânarea desfid evidența miracolului. În cazul egiptenilor, Dumnezeu este cel care le Împietrește deliberat inimile; În cazul fariseilor, ei Înșiși se fac vinovați de Împietrire. Pe de altă parte, În episodul vetero-testamentar, minunile sunt săvârșite
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Care e visul / Unui vis / Anume.” Noile poeme propun, în consecință, un univers analog celui imaginabil într-un presupus stadiu precreatural, existent doar ca pură posibilitate, un univers doar visat și, ca atare, nesupus (încă) legilor mișcării (dar presimțindu-le), încremenit. Totul aici e părere, proiecție pe un vast ecran al imaginației „celui ce mă visează”. Alcătuit din „dealuri, dulci-mpădurite, ascunse jumătate în pământ” și „jumătate în văzduh”, săgetat de păsări odată cu care zboară „cu vuiet mare”, „tot mai sus”, biserici
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]