1,417 matches
-
se dădură aproape și prinseră să mă soarbă din ochi. Vindecătorul se uită urât la unul care dorea să-și plece capul În fața mea, gata-gata să-mi ia palma și să și-o așeze pe creștet. Omul se trase degrabă Îndărăt și râse la Vindecător. - Tu ești Krog, iar ea e femeia prietenului tău. Sorocul ei e aproape, mă făcu Vindecătorul atent. - Foarte aproape. Vindecătorul făcu semn unei babe pipernicite care se apropie de Runa, rânjind. Îi puse mâna pe burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
I-am Întins palma rășchirată, dar el făcu atunci un gest pe care nu-l mai văzusem nicicând: Îmi strânse palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Început spre Răsărit dar, după o vreme au cotit-o spre Miazănoapte. S-au urcat pe muntele pe care am fost cu toții, numai că s-au cățărat pe coama cea mai Înaltă. Și-au făcut acolo culcuș și se uită Îndărăt, spre drumul pe care am venit. Așteaptă ceva. L-am privit pe Logon. - Mai bine-l ucideam, i-am spus. Și nu pentru că-l iubeam așa de mult. - Las’ că are Tatăl grijă de el, Încercă el să mă Împace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-ne pe toți să râdem dar, după o vreme, când ne ajungea oboseala, era rândul lor să ne ia În râs, căci puteau să meargă zile În șir, țopăind În felul acela al lor. Când și când ne mai uitam Îndărăt. Norul de praf se mărea din ce În ce, dar Tek și Kikil nu apăreau să ne spună ce e cu el. Spre seară, simțirăm cum se Întețește vântul de Miazăzi, aducând cu el un miros pe care Începeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului, se zăreau lumini pâcloase, izbucnind și stingându-se scurt: semn de fulgere. - Adus pe toți, Îmi zise Logon. Tek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zi, gheața se frânse sub o mulțime de oameni care dispărură În adâncurile mării reci. Ne-am repezit să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am dat Îndărăt până la gheața tare și n-am făcut altceva decât să ne uităm cum cei mai vânjoși se cățărau afară din mare, pe ghețarii mărunți. Chiar și așa, cei mai mulți dintre ei n-au mai ajuns până la noi. Începură cârtelile. Câțiva Întrebau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nunatuk mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase Logon de pază? Am reușit să-l mușc până la sânge pe cel ce mă strivea. Îmi dădu drumul și se trase Îndărăt, horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă uriașii erau prea mulți. - Krog! răcni Nunatuk și se repezi, ca vai de ea, În Învălmășeală. Unul dintre netrebnicii ăia o izbi În țâțe și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
văzut pe Scept. Avea ochii roșii de furie și sângera din bărbie. Ținea o suliță cu amândouă mâinile și se repezea la un om de-al meu prăvălit la pământ. - Enkim! am strigat, recunoscându-mi prietenul care se târa grăbit Îndărăt, proptindu-se În călcâie și În coate. Sulița lui Scept Îi trecu dintr-o parte În alta a gâtului, aproape descăpățânându-l. Șiroaie de sânge Îi țâșniră din beregată. - Enkiiiim! Frate Enkiiiiiiiim! M-am repezit spre Scept, fără să mai privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la oraș, dar n-a vrut. Iubea țăranii, iar ei l-au lăsat baltă. Când am ajuns la Chilia se tot codeau. Eram după un mesteacăn: mergeți, mă proștilor! Cereți-l pe părintele. Spuneți-le jăndarilor să vi-l dea îndărăt, că-i nevinovat și-i om bun: v-a făcut școală și poștă. Ce mai stați! Da’ mocofanii nu-ș ce naiba făcură, că s-au întors cu coada-ntre picioare. Cică le-a fost rușine... - Și cum de n-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
crescătoare, arborii, melcii, femeile, bărbații. De ce bărbații mai mult decât femeile? Au un cromozom altfel decât tot restul. Și chiar și cromozomul acela are un număr impar de brațe, față de ceilalți 45 care au câte patru. Alexandru își trage capul îndărăt și închide fereastra pentru că e frig. Și oricum nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să deschidă manualul de principiile geneticii, care, ca un făcut, se oprește la capitolul intitulat Împerecherea întreruptă. E vorba de niște celule puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aparține colectivității, adică unirii celor mulți, singura cale spre belșug” și altele cîte, că Lung simți că i se clatină podeaua primăriei sub picioare „Acu’ patru ani mi l-au dat, cică e-al meu și acu’ mi-l iau Îndărăt” Își spuse. Nu Înțelegea, Întrebă pe cel din dreapta, unul mustăcios, cu căciulă fumurie În mîini, care Îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel Întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fără dezgustul dezamăgirii. Te-a iubit-durut, să știi, dar n-a avut putere să egalizeze vîrstele. N-a vorbit, cît a mai vorbit, decît de "puștoaică": "Spune-i, Brăduț, să nu caute muzici dispărute, să nu-și treacă viața uitîndu-se îndărăt după ce n-a avut, după ce nu se mai poate". La capitolul femeie, mai multe n-am învățat decît am învățat de la tata, dar nepăsarea era jucată. Era jocul lui de-a exista: să facă așa fel ca să pară că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
direcția lui. — Pa! — Bună! M-am străduit cu un efort de voință să mă ridic În picioare și apoi să mă deplasez spre el. — Asta da, surpriză! am zis și am vrut să-l Îmbrățișez, dar el s-a dat Îndărăt, cu mâinile la spate. E ceva În neregulă? — Absolut nimic. Știu că ai avut parte de o săptămână teribil de lungă și, pentru că te cunosc, mi-am Închipuit că nu te-ai obosit să te duci să mănânci, așa că ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă făcea să mă simt bine, sau importantă, sau măcar interesantă, și aveam Întotdeauna oroare de zilele În care trebuia să fac așa ceva. Când coada era terifiant de lungă, ca astăzi de exemplu - când șerpuia de jur-Împrejurul tejghelei și o pornea Îndărăt - m-am simțit Încă și mai prost și am știut că o să plec cu urechile Împuiate de țipete. Inima Îmi bătea cu putere și-mi simțeam deja ochii grei și uscați. Am Încercat să uit că asta era viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii să privească la stele, era însă prea devreme ca ele să se arate ori fumul coșurilor le acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și privi cu băgare de seamă ; precauție inutilă, căci nimeni nu se uita la el. Mergeau cu frunțile plecate, zgribuliți în haine de iarnă, bărbații târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu cizmele de cauciuc, aproape încolonați, deși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că ele se reaprinseseră. Se trezi, într-un târziu, în fața porților. Erau întredeschise, așa cum le lăsase de cu seară. Ezită, privi îndărăt, ca pentru a căpăta curaj. Cărarea era pustie și așa avea să rămână ziua întreagă, pentru că era sâmbătă și castelul avea să fie închis pentru vizitatori. Abia duminică, în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, avea să se redeschidă. Petrache atinse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un scrânciob. Orbul țintea doar înainte, își întorcea capul nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc, neputându-și răsuci decât gâtul, vedea doar spre dreapta și stânga, și nu înapoi, iar Ologu nu privea îndărăt, ca nu cumva frica să-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de el, așa șchiop și știrb... Mai bine iau totul asupra mea. O să fiu eu Dumnezeul șchiopilor. Tu, Chiorule, ai să fii Dumnezeul orbilor. Fiecare cu Dumnezeul lui. Și tu, chiștocule ? Coltuc rătăcea printre florile lui. — Eu, ce ? întrebă, tras îndărăt din lumile încrucișate. — Tu al cui Dumnezeu ești ? — S-o găsi cineva să se închine și la mine, spuse flăcăul, nehotărât. — Tu nu poți să fii Dumnezeu, hotărî Costică, trecându-și cârjele dintr-o parte într-alta. Nu poți să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață, ușile s-au deschis, cei încă în stare să se țină pe picioare au început să se dezmeticească. Însă chiar și ei au făcut un pas îndărăt, lipindu-se de pereți și călcând, buimaci, peste trupurile celorlalți. În pragul ușilor larg deschise așteptau aceiași bărbați în salopete, înarmați cu ciomege, care priveau peste capetele lor, ca și cum i-ar fi prețăluit la grămadă. Nu mai intrară peste ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rada își duse, fără să vrea, mâna la gât. Observase abia la secție că nu-l mai are. Fusese singura oară când își adunase puterile. „Dați-mi-l înapoi !“, strigase, apucând de haină pe unul dintre polițiști. Acela se trăsese îndărăt, lovind-o peste față, dar rămăsese agățată de el cu disperare : „Medalionul meu, e al meu !“, hohotise, în timp ce îi smulgeau mâinile, proptind-o în cătușe de țeava caloriferului. „Asta v-au dat, fă, acolo, la țărăniști“, auzi cu urechile țiuindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar pe urmă m-am gândit că ea n-are nicio vină... Ce i-ai fi zis, că l-ai cumpărat pentru ea ? — Păi, tocmai... Rada închise poșeta, în buzunarele căreia lanțul medalionului se strecurase, sâsâind. Se dădu doi pași îndărăt, grilajul celulei nu era închis, ieși, privi spre coridorul întunecat, dar, cum nu văzu pe nimeni, se depărtă, fără să privească înapoi. Bărbatul vru să spună ceva, dar tusea o luă înaintea cuvintelor. În a doua cameră nu era nimeni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un spectru știrb al luminii, căruia i se vedeau mai ales marginile, roșu și violet. Sub veșmintele sfâșiate, loviturile lăsaseră carnea umflată și vineție. Pielea se îngroșase ca o crustă întunecată și hainele, de uscătura sângelui, deveniseră scorțoase. Se trase îndărăt, de parcă trăia un coșmar și ar fi vrut să se ferească, stând cu fața la perete. Numai că, dacă ar fi existat vreun perete s-o adăpostească, nu acolo ar fi trebuit să-l caute. Tânărul amintea de apostolii zugrăviți pe fresce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture și rariștile uscate ca niște păpurișuri, apărură ceilalți, strângând cercul. Pârnaie, descumpănit, se învârti pe loc. Rămăseseră în mijloc, spate în spate. Odată cu pașii lor îndărăt, se micșora și distanța, până când, la vreo cinci pași, ceilalți se opriră. Calu ridică mâna, încremenind cercul. Dacă ar fi fost, așa cum îi sugera numele, cal de-adevăratelea, ar fi fost un cal de povară, cu greabăn arcuit și puternic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Am unu’ aicea... — Și poate-ți bagi și firu’ în cur, să aibă curent... spuse Pârnaie, trăgându-i o scatoalcă peste țeasta deja pregătită. Iadeș... suspină, tardiv și înfrânt, cheliosul. Calu, care nu știa de monologurile lor telefonice, se trase îndărăt, pentru a nu lăsa urme de potcoave pe pământul afânat. — Și, dacă chemi Poliția, ce-i spui ? Ce-i arăți mai întâi și mai întâi ? — Păi, ce să-i arăt ? Asta ! Iadeș se uită la mâna mortului. Nu, boule ! zise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]